Tag: Klaus Iohannis

  • Ponta vs. Iohannis la casele de pariuri: Ce cote au candidaţii la preşedinţia României

    Scrutinul de duminică, în urma căruia va fi ales noul şef al statului, este inclus în oferta unor case de pariuri active în România.

    Favoritul prezidenţialelor este, în opinia celor de la Casa Pariurilor, Victor Ponta, care are, miercuri, o cotă de 1,2 să câştige. Asta înseamnă că un pariu de 10 lei pe candidatul alianţei PSD-UNPR-PC aduce un profit de 2 lei dacă acesta câştigă, în condiţiile în care profitul = miza x (cota – 1).

    Tot la Casa Pariurilor, Klaus Iohannis are cota 5,4 să învingă duminică, adică profit 44 de lei la o miză de 10 lei pe candidatul ACL.

    Ponta este favorit şi la winner.ro, unde, miercuri, este cotat tot cu 1,2 să fie noul preşedinte al României, în timp ce Iohannis are cota 3,6, ceea ce înseamnă 26 de lei profit cu o investiţie de 10 lei.

    Pe de altă parte, Casa Pariurilor are în ofertă şi anticiparea prezenţei la vot. Astfel, se oferă cotă 1,9 pentru cei care pariază că duminică vor veni la urne peste 57,5% dintre cei cu drept de vot – profit 9 lei la o miză de 10 lei. Aceeaşi cotă se oferă pentru pariurile că prezenţa la vot va fi de sub 57,5%.

    În primul tur al alegerilor, prezenţa la vot la fost de 53,17%, potrivit Biroului Electoral Central (BEC).

    Pariurile pe alegerile prezidenţiale pot fi puse până sâmbătă seară, cu menţiunea că pot exista modificări ale cotelor.

    Omologarea pariurilor se va face conform rezultatelor oficiale, cu două zecimale exacte, pe care la va anunţa BEC.

     

  • Klaus Iohannis şi Victor Ponta – prima dezbatere electorală. Cine a câştigat? Analiza lui Cristian Tudor Popescu

    Cei doi s-au contrat pe tema votului din Diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii sau politică externă. Dezbaterea nu a fost lipsită nici de elemente surpriză, unul dintre acesta fiind chiar la finalul discuţiei, când moderatorul Rareş Bogdan l-a invitat separat pe Victor Ponta să mai rămână în emisiune. Gândul şi Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, au analizat afirmaţiile celor doi candidaţi.

    Astfel, din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Victor Ponta analizate, patru au fost false, una parţial falsă, o alta parţial adevărată în timp ce numai două au fost adevărate. Din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Klaus Iohannis analizate de Factual.ro pentru gândul, opt au fost adevărate, în timp ce una nu a fost nici adevărată, nici falsă.

    Finaliştii în competiţia prezidenţială, Klaus Iohannis şi Victor Ponta au avut în această seară prima dezbatere televizată, cei doi aflându-se faţă în faţă aproximativ o sută de minute. Confruntarea celor doi a fost anunţată cu doar o oră înainte ca aceasta să înceapă, Iohannis anunţându-şi pe Facebook prezenţa în emisiune.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Klaus Iohannis şi Victor Ponta – prima dezbatere electorală. Cine a câştigat? Analiza lui Cristian Tudor Popescu

    Cei doi s-au contrat pe tema votului din Diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii sau politică externă. Dezbaterea nu a fost lipsită nici de elemente surpriză, unul dintre acesta fiind chiar la finalul discuţiei, când moderatorul Rareş Bogdan l-a invitat separat pe Victor Ponta să mai rămână în emisiune. Gândul şi Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, au analizat afirmaţiile celor doi candidaţi.

    Astfel, din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Victor Ponta analizate, patru au fost false, una parţial falsă, o alta parţial adevărată în timp ce numai două au fost adevărate. Din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Klaus Iohannis analizate de Factual.ro pentru gândul, opt au fost adevărate, în timp ce una nu a fost nici adevărată, nici falsă.

    Finaliştii în competiţia prezidenţială, Klaus Iohannis şi Victor Ponta au avut în această seară prima dezbatere televizată, cei doi aflându-se faţă în faţă aproximativ o sută de minute. Confruntarea celor doi a fost anunţată cu doar o oră înainte ca aceasta să înceapă, Iohannis anunţându-şi pe Facebook prezenţa în emisiune.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Băsescu: Dezabaterea Ponta-Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni

    Preşedintele precizează că este convins de faptul că “dezbaterile sunt esenţiale pentru democraţie şi pentru buna informare a electoratului, dar şi de faptul că dezbaterea/dezbaterile sunt dorite de cei doi candidaţi”.

    Băsescu propune ca locul de desfăşurare a dezbaterii să fie Sala Unirii sau Sala de Spectacole a Palatului Cotroceni şi menţionează că “moderatorul sau moderatorii dezbaterii/dezbaterilor vor fi conveniţi de cei doi candidaţi”.

    În plus, Preşedinţia precizează că” în perioada pregătitoare, dar şi în timpul dezbaterii/dezbaterilor preşedintele României, Traian Băsescu nu se va afla în Palatul Cotroceni”.

    Administraţia Prezidenţială anunţă că “preluarea de către televiziuni a dezbaterii/dezbaterilor se poate face prin fibră optică, în condiţii tehnice excelente şi egale pentru toate televiziunile naţionale şi locale care doresc”.

    “Menţionăm că în momentul de faţă Palatul Cotroceni poate asigura semnal pentru minim 30 televiziuni şi dacă este nevoie se pot crea imediat facilităţi suplimentare. Capacitatea celor două săli permite participarea a câte 50 – 70 de susţinători din partea fiecărui candidat”, se mai precizează în comunicat.

    Potrivit Preşedinţiei, disponibilitatea celor două spaţii (Sala Unirii şi Sala de Spectacole) va fi asigurată în perioada 10 – 14 noiembrie 2014.

    În plus, suportul tehnic pentru efectuarea transmisiei va fi asigurat de Societatea Română de Televiziune (camere de luat vederi şi operatori) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (semnal pentru televiziuni).

    “Administraţia Prezidenţială, Societatea Română de Televiziune şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale garantează deplina neutralitate a organizării administrative şi a transmisiei TV prin tratament egal acordat candidaţilor, susţinătorilor acestora, televiziunilor şi radiourilor pe tot parcursul dezbaterii/dezbaterilor”, se mai afirmă în comunicatul de presă.

    Discuţiile purtate în această săptămână între echipele de campanie ale lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis pe tema organizării unei dezbateri electorale între cei doi candidaţi au eşuat.

     

  • REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE – Cum au votat românii din străinătate. Rezultatele pe ţări ale candidaţilor care au înregistrat cel mai mare număr de voturi

    Potrivit rezultatelor finale publicate, joi, de Biroul Electoral Central, în secţiile de votare organizate în străinătate, în 95 de ţări, au fost înregistrate 160.065 voturi valabil exprimate, cele mai numeroase fiind în Italia – 35.285, Spania – 32.760, R.Moldova – 21.928, Marea Britanie – 9.860, Germania – 8.149, Franţa – 7.677, Belgia – 6.419, SUA – 6.217.

    Klaus Iohannis a obţinut în majoritatea ţărilor primul loc în opţiunile alegătorilor.

    Premierul Victor Ponta a câştigat alegerile în R. Moldova, Brazilia, Coreea de Nord, Palestina, Pakistan, Zimbabwe. Tot pe primul loc a fost şi în Ucraina, Uruguay şi Sri Lanka, dar la acelaşi număr de voturi cu Klaus Iohannis. În Angola, Ponta, Iohannis şi Macovei au avut câte 5 voturi.

    Monica Macovei a câştigat în Peru, Cuba, Slovenia şi Finlanda, precum şi în Singapore, unde a fost la egalitate cu Iohannis.
    Elena Udrea nu a câştigat în nicio ţară, în schimb a ocupat locul doi în Portugalia şi Vietnam şi trei în Grecia, Irlanda, Italia, R. Moldova, Noua Zeelanda, Slovacia şi Spania.

    Corneliu Vadim Tudor a obţinut locul 3 în Algeria, în timp ce Călin Popescu-Tăriceanu a fost pe poziţia a treia în Cehia, Danemarca şi Olanda.

    Rezultate, pe ţări, ale candidaţilor care au înregistrat cel mai mare număr de voturi:

    • Afganistan (331 voturi valabil exprimate) – Klaus Iohannis (151), Victor Ponta (61), Monica Macovei ( 61);

    • Australia (596 voturi) – Klaus Iohannis (309 voturi), Monica Macovei (176 voturi), Victor Ponta (37 voturi);

    • Austria (3.550 voturi) – Klaus Iohannis (2.179 voturi), Monica Macovei (564 voturi), Victor Ponta (302 voturi);

    • Belgia (6.419 voturi) – Klaus Iohannis (3.015 voturi), Monica Macovei (1.583 voturi) şi Victor Ponta (577 voturi);

    • Brazilia (35 voturi) – Victor Ponta (11 voturi), Klaus Iohannis (8 voturi) şi Elena Udrea (8 voturi);

    • Canada (2.661 voturi) – Klaus Iohannis (1.337 voturi), Monica Macovei (740 voturi), Victor Ponta (236 voturi);

    • Cehia (1.040 voturi) – Klaus Iohannis (424 voturi), Monica Macovei (361 voturi), Victor Ponta (71 voturi);

    • China (297 voturi) – Klaus Iohannis (110 voturi), Monica Macovei (96 voturi), Victor Ponta (33 voturi);

    • Cipru (1.777 voturi) – Klaus Iohannis (522 voturi), Victor Ponta (380 voturi), Monica Macovei (250 voturi)

    • Coreea de Sud (52 de voturi) – Klaus Iohannis (21 voturi), Monica Macovei (17 voturi), Victor Ponta (2 voturi);

    • Coreea de Nord (9 voturi) – Victor Ponta (3 voturi), Klaus Iohannis (2 voturi) şi Monica Macovei (2 voturi) şi câte un vot William Brînză şi Teodor Meleşcanu;

    • Cuba (27 voturi) – Monica Macovei (7 voturi), Klaus Iohannis (6 voturi) şi Victor Ponta (4 voturi), Elena Udrea (5 voturi);

    • Danemarca (1.787 voturi) – Klaus Iohannis (801 voturi), Monica Macovei (669 voturi), Victor Ponta (70 voturi);

    • Elveţia (1.696 voturi) – Klaus Iohannis (762 voturi), Monica Macovei (614 voturi), Victor Ponta (70 voturi);

    • Emiratele Arabe (1.104 voturi) – Klaus Iohannis (502 voturi), Monica Macovei (335 voturi), Victor Ponta (77 voturi);

    • Finlanda (342 voturi) – Monica Macovei (159 voturi), Klaus Iohannis (120 voturi), Victor Ponta (23 voturi);

    • Franţa (7.677 voturi) – Klaus Iohannis (3.993 voturi), Monica Macovei (1.641 voturi), Victor Ponta (629 voturi);

    • Germania (8.149 voturi) – Klaus Iohannis (5.048 voturi), Monica Macovei (1.594 voturi), Victor Ponta (506 voturi);

    • Grecia (1.430 voturi) – Klaus Iohannis (486 voturi), Monica Macovei (175 voturi), Victor Ponta (267 voturi);

    • Italia (35.285 voturi) – Klaus Iohannis (16.054 voturi), Victor Ponta (6.107 voturi), Monica Macovei (3.001 voturi), Elena Udrea (3.998 voturi), Dan Diaconescu (2.438 voturi);

    • Irlanda (2.258 voturi) – Klaus Iohannis (1.105 voturi), Monica Macovei (513 voturi), Elena Udrea (234 voturi), Victor Ponta (165 voturi);

    • Israel (774 voturi) – Klaus Iohannis (284 voturi), Victor Ponta (192 voturi), Monica Macovei (114 voturi).

    • Luxemburg (1.077 voturi) –  Klaus Iohannis (517 voturi), Monica Macovei (323 voturi), Victor Ponta (87 voturi);

    • Marea Britanie (9.860 voturi) – Klaus Iohannis (4.742 voturi), Monica Macovei (2.614 voturi), Victor Ponta (735 voturi), Elena Udrea (617 voturi);

    • Republica Moldova (21.928 voturi) – Victor Ponta (8.202 voturi), Klaus Iohannis (6.986 voturi), Elena Udrea (3.665 voturi), Monica Macovei (2.310 voturi);

    • Norvegia (883 voturi) – Klaus Iohannis (392 voturi), Monica Macovei (262 voturi), Victor Ponta (62 voturi);

    • Olanda (1.663 voturi) – Klaus Iohannis (707 voturi), Monica Macovei (643 voturi), Victor Ponta (90 voturi);

    • Polonia (388 voturi) – Klaus Iohannis (164 voturi), Monica Macovei (139 voturi) şi Victor Ponta (24 voturi);

    • Portugalia (1.095 voturi) – Klaus Iohannis (483 voturi), Elena Udrea (147 voturi), Victor Ponta (143 voturi), Monica Macovei (140 voturi);

    • Qatar (470 de voturi) – Klaus Iohannis (201 voturi), Monica Macovei (135 voturi), Victor Ponta (43 voturi);

    • Federaţia Rusă (200 voturi) – Klaus Iohannis (78 voturi), Victor Ponta (53 voturi), Monica Macovei (32 voturi);

    • Spania (32.760 voturi) – Klaus Iohannis (16.390 voturi) Victor Ponta (4.768 voturi), Elena Udrea (3.640 voturi), Monica Macovei (2.300 voturi);

    • SUA (6.217 voturi) – Klaus Iohannis (3.473 voturi), Monica Macovei (1.461 voturi), Victor Ponta (559 voturi);

    • Suedia (733 voturi) – Klaus Iohannis (307 voturi), Monica Macovei (230 voturi), Victor Ponta (56 voturi);

    • Turcia (494 voturi) – Klaus Iohannis (185 voturi), Victor Ponta (106 voturi), Monica Macovei (98 voturi)

    • Ungaria (1.080 voturi) – Klaus Iohannis (388 voturi), Kelemen Hunor (221 voturi), Monica Macovei (172 voturi), Zsolt Szilagy (107 voturi), Victor Ponta (73 voturi);

    • Ucraina (124 voturi) – Victor Ponta (38 voturi), Klaus Iohannis (38 de voturi), Monica Macovei (21 voturi);

    • Zimbabwe (6 voturi) – Victor Ponta (4 voturi), Monica Macovei (1 vot), Mircea Amariţei (1 vot).

  • Ponta, mesaj naţionalist: Sunt un român care se adresează românilor, Iohannis e sprijinit de Szilagyi, care vrea să rupă Transilvania

    „Din câte ştiu, singurul candidat care nu a intrat în turul II şi a anunţat foarte clar că îl spirjină pe domnul Iohannis e domnul Zsolt Szilagyi de la PPMT, cel care vrea să rupă Transilvania şi să o facă separat de România, ceea ce cred că de fapt sprijinul lui nici nu l-aş fi vrut, ca să fiu foarte sincer”, a spus Ponta.

    El a mai afirmat liderul PNL Klaus Iohannis e un „lucru” care se adresează lucrurilor, în timp ce el este un om, un român care se adresează oamenilor şi românilor.

    „Domnul Iohannis se adresează lucrurilor. Eu mă adresez oamenilor, românilor. Domnul Iohannis este un lucru, eu sunt un om, un român ca toţi cei din Transilvania, din Moldova, din Oltenia, din Bucureşti şi vreau să facem o ţară pentru oameni, nu pentru lucruri”, a spus Ponta.

    Liderul PNL Klaus Iohannis utilizează în campania electorală sloganul „România lucrului bine făcut”.

  • TVR îi invită pe Ponta şi Iohannis să participe la una sau mai multe dezbateri electorale. Care este soluţia propusă pentru moderare

    TVR a transmis celor doi candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, invitaţia de a participa luni, de la ora 14.00, la sediul Televiziunii Române, la o primă întâlnire în vederea discutării propunerii lansate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    În invitaţiile adresate lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis, Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), le supune atenţiei celor doi candidaţi rămaşi în cursa prezidenţială posibilitatea organizării uneia sau mai multor dezbateri între aceştia, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

    Stelian Tănase spune în invitaţiile adresate lui Ponta şi Iohannis că “televiziunea publică este singura televiziune care acoperă tot teritoriul României, conform datelor de la SNR (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, n.r.), precum şi zonele în care se află comunităţi de români din afara graniţelor”. “Audienţele programelor noastre electorale au fost ridicate, potrivit informaţiilor Kantar Media. Televiziunea Română nu a fost sancţionată de CNA în această campanie, dovadă a corectitudinii şi neutralităţii TVR faţă de toţi candidaţii”, mai spune Stelian Tănase.

    Potrivit lui Tănase, acestea sunt doar câteva dintre argumentele pentru care “televiziunea publică este cea mai potrivită instituţie media pentru a organiza o dezbatere de importanţă majoră”.

    De asemenea, Stelian Tănase propune ca bază de discuţie, pentru o primă întâlnire a celor doi candidaţi, mai multe elemente.

    Astfel, locul dezbaterii ar putea fi sediul SRTv sau Palatul Parlamentului, iar formatul emisiunii ar putea fi cu mai mulţi moderatori, agreaţi de ambele părţi, reprezentând SRTv, Antena 3, B1 TV, România TV şi Realitatea TV. În acest caz, TVR va oferi semnalul TV tuturor televiziunilor.

    Temele de dezbatere ar putea fi atribuţiile preşedintelui şi probleme de politică externă şi de politică internă. Detaliile pot fi stabilite de comun acord cu staff-urile de campanie, începând cu prima rundă de negocieri, se mai spune în invitaţiile adresate lui Victor Ponta şi lui Klaus Iohannis de TVR.

    În aceleaşi invitaţii se spune că orice alte formule pot fi discutate la prima întâlnire dintre reprezentanţii celor doi candidaţi şi cei ai SRTv.

    “Demersul nostru este în acord cu misiunea publică a Televiziunii Române de a oferi informaţie relevantă, astfel încât cetăţenii români, din ţară şi străinătate, să-şi poată forma propriile opinii şi să voteze în cunoştinţă de cauză”, mai spune Stelian Tănase în invitaţiile adresate celor doi candidaţi.

     

  • Rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale Victor Ponta 40,33%, Klaus Iohannis 30,44%

    UPDATE 11.00 – BEC, noi REZULTATE PARŢIALE la prezidenţiale: Victor Ponta – 40,33 %, Klaus Iohannis – 30,44 %

    Victor Ponta a obţinut voturile a 3.771.422 dintre alegători, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 2.846.227 de persoane care au mers la urne.

    Călin Popescu Tăriceanu a obţinut 504.880 (5,40%) din voturi, Elena Udrea – 484.397 de voturi (5,18%), Monica Macovei – 417.865 (4,46%), Dan Diaconescu – 373.944 (3,99%), Kelemen Hunor – 327.918 (3,50%) şi Corneliu Vadim Tudor – 343.016 de voturi (3,66%).

    UPDATE 09.00 – BEC, noi rezultate parţiale la prezidenţiale: Victor Ponta – 40,01 %, Klaus Iohannis – 30,54 %

    Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obţinut 40,01% din voturi la prezidenţiale, fiind urmat de Klaus Iohannis – ACL, cu 30,54%, şi de independentul Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,46%, conform rezultatelor parţiale anunţate luni de BEC, la ora 9.00, după centralizarea a 91,33% din procesele verbale.

    Victor Ponta a obţinut voturile a 3.500.261 dintre alegători, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 2.672.221 de persoane care au mers la urne.

    Călin Popescu Tăriceanu a obţinut 478.113 (5,46%) din voturi, Elena Udrea – 452.259 de voturi (5,17%), Monica Macovei – 395.280(4,51%), Dan Diaconescu – 345.101 (3,94%), Kelemen Hunor – 320.446 (3,66%) şi Corneliu Vadim Tudor – 319.343 de voturi (3,65%).

    Aceştia sunt urmaţi de Teodor Meleşcanu , care a primit voturile a 97.271 (1,11%) dintre alegături, de Szilagyi Zsolt, care a fost votat de 51.358 de alegători (0,58%), Gheorghe Funar – 42.486 (0,48%), William Brânză – 39.904 (0,45%), Constantin Rotaru – 26.293 (0,30 %) şi Mirel Mircea Amariţei – 7.252 (0,08%).

    Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 07.00, procesele verbale din 17.213 (91,33%) secţii de vot, din totalul de 18.847.

    Din cele 48 de Birouri Electorale Judeţene, au fost centralizate în totalitate voturile din 23 de judeţe, respectiv Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Bucureşti – sectoarele 2, 3 şi 6.

    Potrivit BEC, prezenţa la vot a fost de 53,10%.

    Numărul celor care au votat în altă secţie de votare decât cea în care au fost arondaţi a fost de 1.036.831, alţi 68.282 fiind alegători care au votat cu urna mobilă.

    Din cele 8.965.866 de voturi, 8.747.588 (97,56%) au fost valabil exprimate, iar 218.176 (2,43%) au fost nule.

    Următoarea raportare va fi făcută la ora 11.00.

     

    UPDATE 05.00 BEC, noi rezultate parţiale la prezidenţiale: Victor Ponta – 39,57 %, Klaus Iohannis – 30,19 %

    Victor Ponta a obţinut 2.142.957 voturile a dintre alegători, în timp ce Klaus Iohannis a obţinut voturile a 1.634.985 dintre alegători.

    Călin Popescu Tăriceanu a obţinut 5,83 % din voturi, Elena Udrea – 5,17 %, Monica Macovei – 4,65 %, Kelemen Hunor – 3,87%, Dan Diaconescu – 3,84 %, Corneliu Vadim Tudor – 3,71 %, Teodor Meleşcanu – 1,17%, Silagy Zsolt – 0,63 %, Gheorghe Funar – 0,48 %, William Brânză – 0,45 %, Constantin Rotaru – 0,29 %, Mircea Amariţei – 0,08 %.

    Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 03.00, procesele verbale din 10.594 de secţii din totalul de 18.847. Din cele 48 de Birouri Electorale Judeţene, au fost centralizate în totalitate voturile din Bistriţa-Năsăud şi Dâmboviţa.

    Potrivit BEC, prezenţa a fost de 52,56 %.

    Numărul celor care au votat în altă secţie de votare decât cea în care au fost arondaţi a fost, potrivit celei de a doua raportări, de 578.963, alţi 41.551 fiind alegătorii care au votat cu urna mobilă.

    Voturile valabil exprimate au fost de 97,6%, restul fiind voturi nule.

    Următoarea raportare va fi făcută la ora 09.00.

    UPDATE 02.00 BEC, rezultate parţiale la prezidenţiale: Victor Ponta – 37,53 %, Klaus Iohannis – 30,29 %

    Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obţinut 37,53 % din voturi la prezidenţiale, fiind urmat de Klaus Iohannis – ACL, cu 30,29 %, şi de independentul Călin Popescu Tăriceanu, cu 6,41 %, conform rezultatelor parţiale anunţate, luni, de BEC, după centralizarea a 17,13 % din procesele verbale.

    Victor Ponta a obţinut voturile a 583.642 dintre alegători, în timp ce Klaus Iohannis a obţinut voturile a 471.052 dintre alegători.

    Călin Popescu Tăriceanu a obţinut 6,41% din voturi, Elena Udrea – 5,29%, Kelemen Hunor – 4,89, Monica Macovei – 4,76, Corneliu Vadim Tudor – 3,74%, Dan Diaconescu – 3,59%, Teodor Meleşcanu – 1,26%, Silagy Zsolt – 0,83%, Gheorghe Funar – 0,51%, William Brânză 0,47%, Constantin Rotaru 0, 28%, Mircea Amariţei – 0,08%.

    Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că au fost centralizate, până la ora 02.00, procesele verbale din 3.230 de secţii din totalul de 18.847.

    Potrivit BEC, prezenţa a fost de 50,9%.

    Numărul celor care au votat în altă secţie de votare decât cea în care au fost arondaţi a fost, potrivit primei raportări, de 147.183, alţi 9.977 fiind alegătorii care au votat cu urna mobilă.

    Voturile valabil exprimate au fost de 97,64%, restul fiind voturi nule.

    Următoarea raportare va fi făcută la ora 05.00.

     

  • Iohannis: Vreau mai puţină gălăgie şi mai multă sobrietate. Spectacolul steril nu produce rezultate

    ”S-a spus adesea că trăim într-o ţară în care interesul pentru spectacol este mai mare decât interesul pentru normalitate. Nu cred că este adevărat. Politica trebuie să producă rezultate, nu un spectacol steril. Pe cetăţeanul simplu sunt convins că îl interesează siguranţa, ordinea, performanţa în administraţie, învăţământ sau în sănătate. Este de datoria noastră, a marelui partid al dreptei, să facem din România un stat modern, bazat pe un model liberal de dezvoltare. Acest lucru este posibil dacă ne îndeplinim obiectivele strategice, anume de a câştiga preşedinţia României şi de a asigura un ciclu de guvernare pe zece ani”, a afirmat Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ privind alegerile prezidenţiale: În iulie, sondajele de opinie îl dau pe Ponta cu zece procente în faţa lui Iohannis

     Totuşi, potrivit sondajelor, diferenţa dintre cei doi scade în ipoteza unui tur doi în care Ponta şi Iohannis ar intra.

    În ceea ce priveşte măsurarea intenţiei de vot pentru Victor Ponta se observă existenţa unei diferenţe de 15 procente între cea mai optimistă şi cea mai pesimistă evaluare. Astfel, Victor Ponta este creditat cu 47% intenţie de vot în sondajul CURS, spre deosebire de 32% în sondajul IRSOP. INSCOP şi CSCI îl creditează pe premier cu procente apropiate: 41% – CSCI şi 40,5% – INSCOP.

    Spre deosebire de Ponta, Klaus Iohannis este creditat cu procente sensibil apropiate: 28% – CURS şi CSCI, 29% – INSCOP, 21% – IRSOP. Astfel, diferenţe între cea mai optimistă şi cea mai pesimistă evaluare în ceea ce îl priveşte pe Iohannis este de doar opt procente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro