Tag: femeie

  • Antreprenoarea din România cu afaceri de 120 de milioane de lei şi 1.200 de angajaţi: ”Vindem în 50 de ţări şi nu mai facem faţă cererii”

    „Cred că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă, poate o femeie este mai sensibilă şi exagerat de responsabilă. Pe plan extern, în relaţiile cu clienţii, m-a ajutat că sunt femeie, am avut un capital de încredere în plus. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro“, descrie Doina Cepalis, director general al grupului de firme Te-Rox, câteva dintre calităţile feminine care au ajutat-o în afaceri.

    După revoluţie, la doar 29 de ani, a participat la înfiinţarea a patru societăţi pe acţiuni, iar apoi un prag important pentru Doina Cepalis a fost în 2000, când a cumpărat o fabrică de in din Paşcani cu 600 de angajaţi şi o tehnologie din anii ’50. Şase ani mai târziu, odată cu intrarea chinezilor pe piaţa europeană a textilelor, fabrica a dat faliment, iar ea s-a văzut nevoită să se „redefinească“.

    Cu un capital de plecare de 10.000 de euro, a construit compania Te-Rox Prod, care a început să funcţioneze în aprilie 2007. Nişa pe care a găsit-o – producţia de scaune auto pentru copii – a condus-o la creşteri constante ale afacerii, care a ajuns astăzi la un grup cu cinci fabrici şi peste 1.100 de salariaţi, ale căror produse ajung la clienţi din circa 50 de ţări.

  • Doar în România. O femeie surdo-mută a pierdut indemnizaţia pentru că nu a auzit când a fost strigată pentru a intra la evaluare

    O femeie, surdo-muta din nastere, este pusa in fiecare an pe drum, din Banat pana la Bucuresti, pentru a-si asigura pensia de invaliditate, de numai 400 de lei.

    In luna august, femeia a ramas fara indemnizatie pentru ca nu ar fi auzit cand a fost strigata pe nume si asta desi are un handicap irecuperabil. Maria Topliceanu, din judetul Caras-Severin, trebuie sa bata drumul pana la Bucuresti, in fiecare an, daca vrea sa i se prelungeasca pensia de invaliditate.

    Situatia este una revoltatoare pentru ca femeia nu are cu cine sa se inteleaga deoarece in comisie nu exista niciun membru care sa cunoasca limbajul mimico-gestual folosit de carasanca.

    Presa centrala sustine ca cei de la Casa de Pensii au luat decizia taierii pensiei pentru ca femeia nu s-ar fi prezentat in fata comisiei, carasanca precizand ca nu a auzit cand a fost strigata pe nume sa intre la medicii care fac parte din comisie.

    In urma situatiei ridicole, Casa Nationala de Pensii a decis sa angajeze un expert care cunoaste limbajul mimico-gestual si care sa ii ajute pe cei din comisie sa comunice cu persoanele surdo-mute.

    Sursa: resita.ro

  • Sex cu roboţi? Până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane

    Viitorologul Dr. Ian Pearson a anunţat că până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane, informează The Telegraph.

    Pearson spune că până în 2030 foarte mulţi oameni vor experimenta într-o anumită formă sexul virtual. Acest lucru va fi la fel de comun ca privitul filmelor pornografice în prezent. De asemenea, el susţine că în 2035 majoritatea oamenilor vor avea jucării erotice pe care le vor putea utiliza în realitatea virtuală şi ca în 2025 oamenii cu venituri mari vor avea deja o formă incipientă a unui robot sexual.

    Pearson îşi argumentează parerea  prin faptul că tehnologia realităţii virtuale este la un pas de a se comercializa, kitul de realitate virtuală Oculous Rift se va lansa la începutul anului 2016. Pe lângă asta, un sfert din căutările de pe Internet sunt legate de pornografie.

    “Foarte multă lume are rezerve cu privire la sexul cu roboţi, însă treptat o să se obişnuiască cu acest aspect. Odată cu dezvoltarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale, oamenii vor putea crea legături emoţionale puternice cu roboţii, iar rezervele legate de acest aspect se vor elimina treptat”, a declarat el.

    Aceeaşi idee este susţinută şi de dr. Helen Driscoll, o autoritate în domeniul psihologiei sexuale şi a relaţiilor. Deşi poate părea un concept science fiction, ideea nu este nouă. Iar relaţia cuiva cu un obiect neînsufleţit apare într-un mit grecesc: un sculptor a cioplit o statuie reprezentând o femeie atât de frumoasă, încît s-a îndrăgostit el însuşi de ea. La rugămintea sa, Afrodita, zeiţă iubirii, a dat viaţă pietrei. Din legendă s-a desprins şi termenul de „pigmalionism“, care descrie atracţia sexuală a unui om faţă de o statuie sau de un obiect neînsufleţit.

    Helen Driscoll susţine că interacţiunile cu roboţi se vor schimba dramatic în următorii ani şi că până în 2070 relaţia omului cu un robot ar intra în normalitate. „Tindem să abordăm aspectele legate de realitatea virtuală şi sexul cu roboţi în raport cu condiţiile sociale existente acum. Dar să ne gândim că în urmă cu 100 de ani multe dintre normele sociale din ziua de azi nici nu existau“, a spus Driscoll pentru Daily Mirror. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu este de părere că afirmaţia lui Driscoll „nu este de domeniul SF, ci de domeniul prostiei“, motivând că jucăriile erotice există deja pe piaţă şi că „probabil peste 50-60 de ani ele (jucăriile) vor fi eventual mai complexe tehnologic, probabil programabile ad libitum. Doar că relaţia sexuală nu e doar actul în sine, ci presupune cucerire, şarm, provocare“, a completat Lucaciu.

    De fiecare dată implementarea unei tehnologii noi a dus la modificări în comportament. „Tehnologiile de masă sunt prost folosite la început, se suprautilizează“, spune sociologul Alfred Bulai. Şi, fără îndoială, tehnologiile noi ne schimbă modul cum trăim şi cum percepem viaţa.

    Numai în ultimii 60-70 de ani s-au produs schimbări semnificative în domeniul sexualităţii şi legate de căsătorie. În 1950 vârsta medie a bărbatului căsătorit era de 22 de ani, iar a femeii de 20 de ani. În prezent, vârsta medie a crescut la bărbaţi la 28 de ani şi la 26 de ani pentru femei. De asemenea, procentul bărbaţilor necăsătoriţi a crescut la 14% de la 6% în 1980.

    În plus, comunicarea şi modul cum relaţionăm s-au schimbat. Tindem să comunicăm mult mai mult prin SMS-uri şi pe aplicaţiile de mesagerie online. Fotografii care de multe ori ar fi catalogate drept intime devin publice pe Instagram. Pe Facebook întâlnim foşti colegi de şcoală care în trecut ar fi dispărut din viaţa noastră şi ex-parteneri răsar în fluxul reţelelor sociale, ceea ce duce la o permanenţă nenaturală, nemaiîntâlnită până acum. Şi, nu în ultimul rând, cu ajutorul unor aplicaţii găsim parteneri pentru o conversaţie, pentru o ieşire în oraş sau poate chiar mai mult, în doar câteva momente, prin intermediul telefonului mobil.

    Tinder, una dintre cele mai cunoscute aplicaţii de dating, este un joc pe care-l joci până câştigi, pentru că fiecare respingere este completată, într-un final, de o potrivire (match). Posibilităţiile de parteneri cresc exponenţial, iar acest lucru duce la următoarea întrebare: oare potenţialii parteneri devin dispensabili? De ce să te limitezi la unul singur, când mai târziu ai putea găsi alţi doi-trei parteneri, poate chiar mai atractivi? „Îndrăgostirile online de persoane sunt frecvente. Doar că persoanele virtuale de la celălalt capăt al relaţiei nu-şi prezintă decât faţete favorabile imaginii celui îndrăgostit. Cel care are tendinţa să se îndrăgostească de idei, descrieri, gânduri completează ceea ce nu percepe direct din propria imaginaţie, idealizând“, este de părere Lucaciu.

    Nu trebuie să mergem în viitor pentru a da peste roboţi sau peste inteligenţă artificială, fie ea chiar minimală, în spaţiul destinat până acum doar oamenilor – flirtul, amorul. Mult pomenitul site Ashley Madison, platforma prin care bărbaţii şi femeile pot avea o aventură, a creat prima femeie artificială în 2002, pe care a denumit-o „Sensuous Kitten“, după cum a dezvăluit publicaţia Gizmondo. Kitten şi alţi mii de boţi aveau misiunea de atragere a utilizatorilor pentru a deveni membri plătitori. Boţii trimiteau mesaje utilizatorilor cu conturi gratuite, iar, dacă aceştia voiau să răspundă, trebuia să plătească. Un truc ieftin, dar eficient. Potrivit aceleiaşi publicaţii, 80% dintre plătitori, atraşi de profilurile false, au plătit doar pentru a răspunde unui robot.

    Cum spune Carole Lieberman în cartea sa Bad Boys, datingul s-a transformat dintr-o întâlnire romantică într-un fel de shopping online, în căutarea produsului potrivit, bifând casete într-un tabel.

    Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care s-au schimbat de-a lungul timpului, chestiuni pe care nu şi le-ar fi imaginat nimeni în urmă cu 50 de ani, cu excepţia viitorologilor sau scriitorilor de science fiction.

    Ideea realităţii virtuale a fost alimentată de romanele SF şi de filme încă din anii ’50. 40 de ani mai târziu, când calculatoarele personale au devenit populare, mai multe companii au încercat să concretizeze această idee. Nu au reuşit, tehnologia nu era destul de avansată. Acum mai multe companii sunt convinse că vor revoluţiona industria divertismentului, dar şi reţelele sociale. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, pare să fie de acord, el pariind nu mai puţin de 2 miliarde de dolari pe realitatea virtuală, prin achiziţia Oculus Rift, kitul ce se va pune în vânzare la începutul anului viitor.

    Nu este primul dispozitiv de acest fel care va ajunge pe piaţă, dar este unul dintre cele mai sofisticate şi printre cele mai promiţătoare. Şi alte companii speră să prindă un bilet la clasa I în trenul realităţii virtuale: Sony ne oferă un produs asemănător numit Morpheus, iar HTC, Google sau Samsung sunt şi ele interesate. Zuckerberg este convins că realitatea virtuală va schimba modul cum oamenii interacţionează cu calculatoarele, felul cum oamenii vor comunica. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu nu crede că o asemenea tehnologie „va influenţa pozitiv relaţiile dintre oameni, ci cel mult poate produce confuzie dacă nu este luată ca un joc. Poate fi utilizată în terapia unor tulburări psihice, dar în mod limitat şi utilizată adecvat. Ca dezavantaj e posibila dependenţă de virtual, deoarece pot stimula aceleaşi zone ale creierului pe care le stimulează unele droguri“.

  • Viaţa regilor africani cu zeci de neveste şi sute de copii – GALERIE FOTO

    Abumi II este al 11-lea rege al Bafut, Camerun şi are aproape 100 de neveste. Nu toate au fost ale lui de la început. Conform tradiţiei atunci când un rege moare succesorul său moşteneşte toate nevestele acestuia apoi se căsătoreşte cu reginele sale, scrie CNN

    “Reginele joacă un rol important în această societate deoarece contribuie la modelarea viitorului rege”, a spus Prinţul Nickson. “În spatele fiecărui om de succes trebuie să se afle o femeie foarte fermă”, spune şi a treia nevastă a lui Abumbi, Regina Constance.

    “Potrivit tradiţiei noastre, atunci când un prinţ devine rege nevestele mai învârstă rămân pe lângă rege pentru a-l învăţa tradiţiile deorece acesta nu le ştie”, mai spune ea.

    Deşi este legală poligamia, căsătoriile poligame sunt din ce în ce mai puţine pe continentul african. Asta datorită schimbărilor valorilor oameni, răspândirea creştinismului, dar şi datorită costurilor de viaţă tot mai mari.

    “Rolul meu este să îmbin valorile moderne şi pe cele tradiţionale şi să am grijă ca cultura noastră să nu fie distrusă. Fără cultură nu eşti o fiinţă umană, ci un animal. Aşadar această instituţie a regalităţii face parte din cultura noastră”, spune Fon Abumbi II, care a condus Bafut timp de 47 de ani.

    Aşadar modul de viaţă al regilor este provocat pe de o parte de tradiţie, pe de altă parte de modernitate. Regele Zofoa III spune că deşi a moştenit 72 de neveste şi peste 500 de copii după moartea tatălui său se consideră un rege foarte modern. “Ca să conduci un regat în prezent trebuie să fii educat deorece lucrurile se mişcă foarte repede. CUm se spune, educaţia este lumina, ignoranţa este întunericul”

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Viaţa regilor africani cu zeci de neveste şi sute de copii – GALERIE FOTO

    Abumi II este al 11-lea rege al Bafut, Camerun şi are aproape 100 de neveste. Nu toate au fost ale lui de la început. Conform tradiţiei atunci când un rege moare succesorul său moşteneşte toate nevestele acestuia apoi se căsătoreşte cu reginele sale, scrie CNN

    “Reginele joacă un rol important în această societate deoarece contribuie la modelarea viitorului rege”, a spus Prinţul Nickson. “În spatele fiecărui om de succes trebuie să se afle o femeie foarte fermă”, spune şi a treia nevastă a lui Abumbi, Regina Constance.

    “Potrivit tradiţiei noastre, atunci când un prinţ devine rege nevestele mai învârstă rămân pe lângă rege pentru a-l învăţa tradiţiile deorece acesta nu le ştie”, mai spune ea.

    Deşi este legală poligamia, căsătoriile poligame sunt din ce în ce mai puţine pe continentul african. Asta datorită schimbărilor valorilor oameni, răspândirea creştinismului, dar şi datorită costurilor de viaţă tot mai mari.

    “Rolul meu este să îmbin valorile moderne şi pe cele tradiţionale şi să am grijă ca cultura noastră să nu fie distrusă. Fără cultură nu eşti o fiinţă umană, ci un animal. Aşadar această instituţie a regalităţii face parte din cultura noastră”, spune Fon Abumbi II, care a condus Bafut timp de 47 de ani.

    Aşadar modul de viaţă al regilor este provocat pe de o parte de tradiţie, pe de altă parte de modernitate. Regele Zofoa III spune că deşi a moştenit 72 de neveste şi peste 500 de copii după moartea tatălui său se consideră un rege foarte modern. “Ca să conduci un regat în prezent trebuie să fii educat deorece lucrurile se mişcă foarte repede. CUm se spune, educaţia este lumina, ignoranţa este întunericul”

  • O femeie a păcălit 20 de bărbaţi să-i cumpere fiecare un iPhone 7. Vedeţi ce a făcut cu banii

    O femeie din China a găsit o metodă inedită de a obţine bani pentru a-şi cumpăra o casă, scrie Esquire.

    Potrivit BBC, o bloggeriţă din CHina cu pseudonimul Proud Qiaoba a scris un articol despre prietena ei Xiaoli (tot pseudonim) din Shenzen, China. Conform spuselor lui Qiaoba, Xiaoli le-a cerut celor 20 de bărbăţi cu care se vedea să-i cumpere fiecare un iPhone 7. Aceştia s-au conformat, iar femeia a luat smartphone-urile şi le-a revândut pentru suma de 16.000 de dolari pe care i-a folosit ca avans la achiziţionarea unei case la ţară.

    “Xiaoli nu are o familie bogată. Mama ei este casnică şi tatăl este un simplu muncitor. Părinţii îmbătrânesc şi nu au resursele necesare pentru a-i cumpăra lui Xiaoli o casă. Este incredibil că această metodă a funcţionat”, a scris Proud Qiaoba. 