Tag: eveniment

  • Maia Morgenstern, Dan Puric şi Helmuth Duckadam vor promova turismul românesc

     “Pe data de 30 ianuarie, într-un eveniment care va avea loc la hotelul Hilton din Bucureşti, mai multe personalităţi vor fi numite ambasadori ai turismului românesc şi vor promova astfel România în baza unui parteneriat pe care îl vom semna cu ei. Printre aceştia se numără Maia Morgenstern, Dan Puric, Dumitru Prunariu, Dinu Săraru sau Constantin Chiriac, directorul teatrului din Sibiu”, a spus Grapini.

    Acestora li se vor adăuga Octavian Bellu, Mariana Bitang, Nadia Comăneci, Helmuth Duckadam, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi naistul Nicolae Voiculeţ. Toţi vor primi paşapoarte diplomatice.

    “Ei vor promova România în baza unui parteneriat, iar noi le vom acorda titlul de ambasadori onorifici ai turismului. Fiecare va promova turismul românesc la evenimentele din ţară şi străinătate la care va participa şi vor merge şi la târgurile de turism din afara ţării”, a arătat Grapini, menţionând că “ambasadorii” nu vor fi remuneraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OSCAR 2014: Lista nominalizărilor. Care sunt filmele ce ar putea câştiga trofeul

     Evenimentul a avut loc la Samuel Goldwyn Theater din Beverly Hills, Los Angeles, şi a fost difuzat în direct de site-ul Academiei de film americane, organizatoarea galei Oscar.

    “American Hustle” şi “Gravity” conduc în topul producţiilor cinematografice care au primit cele mai multe nominalizări – câte 10 – la premiile Oscar şi vor concura inclusiv la categoriile “cel mai bun film” şi “cel mai bun regizor”, în timp ce pelicula “12 Years a Slave” a primit nouă nominalizări.

    La sfârşitul lunii noiembrie, premiile Oscar onorifice au fost acordate actorilor Angelina Jolie, Angela Lansbury şi Steve Martin şi creatorului de costume Piero Tosi, pentru contribuţia adusă artei cinematografice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai inedite produse de la CES 2014 (GALERIE FOTO)

    Producătorii de automobile au pregătit pentru CES  modele de maşini echipate cu sistemul Android. Potrivit anunţului făcut de Google, gigantul a încheiat o înţelegere cu General Motors, Honda, Audi, Hyundai şi Nvidia pentru a echipa maşinile cu sistemul de operare Android.

    Brian Krzanich, directorul executiv al Intel, a precizat că cel mai mare producător de cipuri a ales să se orienteze spre terminalele mobile. Astfel, compania s-a prezentat la CES cu un software pentru smartphone-uri care se pot controla prin microfon şi cască. Şi cu un nou procesor dezvoltat pe tehnologia Quark.

    Toshiba a adus la CES câteva modele de televizoare care au LED Full HD şi un nou Chromebook cu un ecran de 13 inchi, o rezoluţie de 1366 x 768 pixeli şi un processor Intel Celeron 2955U.

    Şi Samsung uimeşte la CES. Producătorul sud-coreean a expus la CES televizorul Curved Ultra High Definition cu o diagonală de 105 inch şi două modele de PC-uri: ATIV Book 9 si ATIV One 7.

    Nici televizoarele Sony nu lipsesc de la CES. Compania şi-a făcut apariţia la eveniment cu o gama de televizoare BRAVIA 4K Ultra H şi X9. Cei de la Sony au extins şi conceptul PLAY prin senzorul Head Tracker care detectează mişcările utilizatorului şi prin Tennis Sensor care poate fi ataşat la o rachetă de tenis, sporind viteza şi numărul de rotaţii.

    ZTE are o prezenţă remarcabilă la CES 2014. Producătorul de echipamente de telecomunicaţii a impresionat la târgul tehnologic cu un sistem de control vocal pentru smartphone-uri. Acesta are rolul de a debloca telefonul prin recunoaşterea vocii celui care îl posedă.

    Consumer Electronic Show, cea mai importantă expoziţie tehnologică, se închide pe 10 Ianuarie.

  • Evenimentul spectaculos unde se vinde cel mai scump peşte din lume

    Piaţa Tsukiji din Tokyo a ajuns faimoasă datorită licitaţiilor pe care le organizează anual pentru „capul” primului ton roşu pescuit în anul respectiv. Evenimentul este foarte important pentru comunitatea globală a pescarilor. Acesta ilustrează nivelul de consum al tonului roşu, cât de exploatate sunt resursele naturale, tendinţele de supravieţurie sau de dispariţie a unei specii şi este o formă de publicitate.

    Conform publicaţiei The Atlantic, cel mai important aspect al acestui eveniement este preţul cu care se vinde primul ton roşu. În 2012, Kiyoshi Kimura, proprietarul unui lanţ de restaurante sushi, a plătit pentru un ton de 593de kilograme, suma de 736.000 de dolari, iar în 2013 a scos din buzunar 1.76 de milioane de dolari pentru un exemplar de 489 de kilograme.

    Deşi toată lumea a crezut că în anul 2014 preţul va urca şi că va trece de două milioane de dolari, depăşind astfel recordul din anul precedent, nu s-a întâmplat acest lucru. Kimura a cumpărat primul ton pescuit în 2014 cu doar 70.000 de dolari.

    Evenimentul a ajuns în atenţia întregului mapamond şi în 2013 a înregistrat un record mondial, însă nu toată lumea priveşte cu ochi buni această manifestare. Consumatorii susţin că dacă tendinţa rămâne în creştere, atunci se va ajunge şi la scumpirea preţurilor din restaurant. Mai mult decât atât, ei atrag atenţia şi asupra faptului că tonul se pescuieşte în mod excesiv şi că specia este afectată.

    Potrivit rapoartelor media, tonul roşu este foarte popular în Japonia, unde se consumă 80% din tonul capturat în întreaga lume, în special sub formă de sushi.

    În anul 1960 puţini oameni mâncau acest tip de peşte. În Statele Unite ale Americii era un peşte vândut la preţul de un dolar pe kilogram şi ajungea hrană pentru pisici. După 1975 a început să fie apreciat în Japonia, ţară în care a început să se pescuiască în cantităţi mari. Apoi a devenit o specialitate în restaurantele sushi şi astfel a ajuns pe mesele tuturor.

  • Trei loturi de autostradă, de 60 de kilometri, inaugurate pe ruta Orăştie – Sibiu

     La eveniment vor participa premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova.

    Cele trei loturi (I, II şi IV) au lungimi de 24,1 kilometri, 19,7 kilometri şi respectiv 16,6 km.

    Şoferii vor putea circula pe autostradă de la Orăştie până în localitatea Cunţa din judeţul Alba, după care urmează o porţiune încă nefinalizată, până la Sălişte (judeţul Sibiu), şi în continuare lotul IV al autostrăzii, până la Sibiu.

    Valoarea contractului de proiectare şi execuţie pentru primul lot, construit de austriecii de la Strabag, este de 551 milioane lei fără TVA, din care s-a decontat 35,4% în acest an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina, perla coroanei euroasiatice a ţarului Putin, prinsă între est şi vest

    Visul preşedintelui Vladimir Putin de a recrea un imperiu sovietic este pus la încercare pe străzile din Kiev. Sute de mii de manifestanţi protestează împotriva încălcării drepturilor omului şi a deciziei guvernului ucrainean de renunţa în ultimul moment la semnarea unui acord de asociere cu UE, care ar fi întărit legăturile cu spaţiul european, în detrimentul celor cu Rusia.

    Demonstraţiile din Ucraina sunt o umilinţă pentru Putin, dar şi o ameninţare, scrie Bloomberg. Pre-şedintele rus a lăudat în mod repetat legăturile culturale şi istorice profunde dintre Ucraina şi Rusia, dar descoperă din nou zeci de mii de ucraineni care preferă să înfrunte cu încăpăţânare gerul şi bastoanele poliţiştilor pentru a nu lăsa ţara să alunece şi mai mult în sfera de influenţă rusească.

    Revolta proeuropeană a populaţiei din Ucraina ameninţă viziunea lui Putin pentru rolul Rusiei în lume. Principalul obiectiv al politicii sale externe este crearea unei sfere de influenţă pentru Rusia, acoperind cea mai mare parte a fostei Uniuni Sovietice. Ucraina – cu o populaţie de circa 45 de milioane de locuitori, teritoriu întins, resurse econmice şi legături istorice cu Rusia – ar trebui să fie perla acestei coroane. Contează mult mai mult comparativ cu Republica Moldova sau Belarus, scrie cotidianul Financial Times. Dacă ucrainenii lasă Rusia pentru Occident, visul de politică externă al lui Putin se prăbuşeşte.

    Bătălia reală pentru Ucraina este încercarea lui Putin de a-şi întinde dominaţia economică asupra vecinului său de la vest, afirmă Timothy Ash, economist-şef pentru pieţe emergente la Standard Bank Group. Putin, care a descris prăbuşirea din 1991 a Uniunii Sovietice drept „cea mai mare catastrofă geopolitică“ a secolului al 
XX-lea, se foloseşte de arma energiei pentru a ancora Ucraina, Armenia, Kazahstan şi Belarus într-un bloc condus de Rusia, după două decenii de avans al Vestului. Ucraina, ruta a jumătate din exporturile de gaze natural ruseşti către Europa, se confruntă cu o alegere – gaze mai ieftine şi acces în continuare la pieţele tradiţionale sau legături mai strânse cu economia uriaşă a UE, proiect mai dificil pe termen scurt, dar cu perspective mai bune pe termen lung.

    Protestele ucrainenilor au început după ce preşedintele ţării, Viktor Ianukovici, a revenit de la o întâlnire cu Putin, desfăşurată la 20 noiembrie, la Moscova. Guvernul anunţa a doua zi că nu va mai semna un acord cu UE prin care s-ar fi renunţat la aproape toate tarifele de import pentru Ucraina. Rusia ameninţase, anterior, că va răspunde cu taxe de import sporite dacă Ucraina semnează pac-tul cu UE.

  • Câştigătorii Top 100 Cele mai valoroase companii din România

    Ziarul Financiar a premiat, miercuri seară, la “Gala ZF 15 ani”- un eveniment care reuneşte, în fiecare an, liderii locali ai mediului de business – cele mai valoroase companii din România, primele trei premiate fiind în ordine OMV Petrom, Romgaz şi Orange România.

    Evenimentul a început cu o retrospectivă a Ziarului Financiar şi a principalelor evenimente din economie, aşa cum au fost ele reflectate de-a lungul timpului în paginile ziarului, prezentată de Cristian Hostiuc, directorul editorial. Apoi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a vorbit despre viitorul României în zona euro.

    Cei prezenţi în sală au aflat de la invitatul special al evenimentului, Michel Camdessus – cel care a condus Fondul Monetar Internaţional într-o perioadă marcată de numeroase crize financiare mondiale, de căderea comunismului şi de creşterea globalizării – care sunt şansele unei noi extinderi a zonei euro şi care ar trebui sa fie ritmul acţiunilor României pentru adoptarea euro.

    La Gala ZF au fost prezentate cele mai valoroase companii din România, au fost elogiaţi vizionarii care au reuşit să construiască o afacere puternică, consistentă şi profitabilă şi s-au făcut previziuni de business pentru 2014.

    Şi anul acesta trofeele au fost acordate primelor 10 companii aflate în cea de a opta ediţie a Anuarului “Top 100 Cele mai valoroase companii din România”, realizat în colaborare cu Casa de Investiţii CAPITAL PARTNERS, care a fost lansat în cadrul evenimentului.

    Câştigătorii la categoria Top 10 cele mai valoroase companii din România sunt:

    Locul I: OMV Petrom – premiul a fost ridicat de Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom

    Locul II: Romgaz

    Locul III: Orange România – premiul a fost ridicat de Jean-François Fallacher, CEO Orange România

    Locul IV: Fondul Proprietatea

    Locul V: Vodafone România

    Locul VI: BRD Groupe Societe Generale

    Locul VII: Hidroelectrica

    Locul VIII: Dacia

    Locul IX: Romtelecom

    Locul X: RCS-RDS

    La categoria premiilor speciale, Ziarul Financiar a decernat Premiul “Manager de 15 ani’ lui Radu Enache – CEO HP,  Premiul “Investitor străin de 15 ani” pentru Continental Automotive, Premiul “Antreprenoriat feminin de 15 ani” Angelicăi Rapotan, acţionar majoritar Fierctc Sibel Galaţi, iar Premiul “ZF 2028”, adică pariul ZF pentru viitor a revenit lui Daniel Truică, Fondator Vola.ro

    Evenimentul, prezentat de Amalia Enache şi Cristian Leonte, a reunit peste 700 de bancheri, manageri, antreprenori şi consultanţi care au sărbătorit, alături de echipa ZF, aniversarea a 15 ani de la lansarea publicaţiei.

    Gala ZF este cel mai important eveniment de business care aduce recunoaştere celor mai valoroase companii din România. Anuarul “100 cele mai valoroase companii din România” rămâne singurul care analizează şi realizează un top al companiilor conform datelor financiare prezente în piaţă.

  • Cântecul zilei: The Black Friday Song

    Iulian Stanciu conduce afacerile eMag, iar Dan Ostahie este şeful Altex.

     

  • Ce joburi oferă marile companii la Târgul de Cariere

    Târgul va avea loc în perioada 22-23 noiembrie, la World Trade Center. înscrierile pentru companii rămân deschise până în 19 noiembrie. Printre companiile prezente la eveniment se numără Unicredit Business Integrated Solutions, Alten, APT, Genpact, Misys, Terapia Ranbaxy, Xerox, Piraeus Bank, Grawe, Wipro Technologies, ING şi Route 66.

    Companiile prezente la standuri caută în special tineri educaţi, oferind posturi atât pentru seniori, cât şi pentru cei fără experienţă de muncă. Domeniile cele mai bine reprezentate la această ediţie a Târgului de Cariere sunt financiar-bancar, IT, vânzări, retail, marketing, farmacie-chimie. De asemenea, sunt la mare căutare vorbitorii de limbi străine, cu minimă experienţa în aria economică sau dispuşi să se dezvolte în aceasă direcţie.

    “Compania Genpact vine cu deschideri pentru tineri vorbitori de limbi străine, care îşi doresc începerea şi dezvoltarea unei cariere într-un mediu internaţional, dinamic şi plin de oportunităţi de dezvoltare. Poziţiile existente în cadrul Genpact sunt pe partea financiar-contabilă, achiziţii, suport IT sau operaţiuni de HR”, a declarat Monica Bristena Moldovean, Recruitment&Employer Branding Lead la Genpact.

    Printre celelalte posturi oferite se numără dezvoltare de software, punând accent pe tehnologii C++ sau C#, testare automată, funcţională, de performanţă dar şi baze de date, pentru compania Mysis. Alten Romania oferă posturi în departamente precum inginerie (mecanica, automotive, aerospatiala), programare (Java, .Net, Informatica, Siebel, ODI, PHP, SAS, COBOL), analiză de business şi testare.

    „Participăm la Târgul de Cariere cu oferte atât pentru tineri absolventi, persoane care nu au experienţă profesională, cât şi cu posturi pentru care este necesară experienţa anterioară in sistemul bancar ”, anunţă reprezentanţii Piraeus Bank România.

    În cazul companiei Auchan, aceştia caută agent de securitate, profesionist produse proaspete, casier sau lucrător comercial. Etape, o companie de recrutare din Belgia, face angajări la biroul deschis recent la Bucureşti.

    “Valoarea, pentru noi, nu este dată de anii de experienţă profesională. Deşi apreciem experienţa profesională, nu este suficientă. Căutăm oameni cu spirit tânăr, energici, deschişi, oneşti, entuziaşti, cu capacitatea de a găsi oportunităţi acolo unde alţii văd probleme,” au declarat reprezentanţii Catena, una dintre marile companii care va fi prezentă la Târgul de Cariere.

    Prin intermediul programului Edmundo, prezent la eveniment cu un stand de consiliere, 60 de universităţi din străinătate îşi prezintă oferta de studii în cadrul Târgului de Cariere. Printre destinaţiile cele mai accesibile din punct de vedere financiar pentru cei interesaţi de studiile în străinătate sunt universităţile din Suedia, Olanda, Belgia şi Italia, precizează organizatorii.

    Târgul de Cariere este organizat de compania Fapte, fondată în anul 2006 la Cluj. Înainte să ajungă în Bucureşti, evenimentul a mai avut în această toamnă ediţii în Cluj, Iaşi, Braşov, Sibiu, Oradea, Arad, Baia Mare, Tîrgu Mureş şi Timişoara.

  • Ce sfaturi le dă tinerilor din România brokerul care a asigurat finala Europa League

    În 2012, Leader Team a intrat în topul primilor 40 de brokeri din România, cu o valoare totală a primelor intermediate care a depăşit 1,75 milioane de euro. După ce a lucrat la una dintre companiile mari de asigurări de pe piaţa autothtonă, Răzvan Rusu a activat în industria auto până în 2007, când şi-a dezvoltat propria companie.

    Suma asigurată în medie pentru un eveniment de amploarea spectacolelor Cirque du Soleil sau expoziţia “The Human Body ”  este de circa 5-6 milioane de euro. Europa League a fost asigurată la valoarea de cinci milioane de lire sterline.