Tag: Donald Trump

  • Donald Trump, despre cel mai FIERBINTE conflict din Orientul Mijlociu. Întâlnirea care modifică toate datele geo-strategice din lume

    În cadrul întâlnirii, Trump a promis acţiuni pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian.
     
    “Statele Unite şi Israelul au o relaţie de nedespărţit”, a afirmat Donald Trump în conferinţa de presă organizată la Casa Albă alături de Benjamin Netanyahu.
     
  • Cine este George Soros, spaima lui Liviu Dragnea, Donald Trump şi Viktor Orban?

    Sprijinul său s-a concentrat adesea către cei care se confruntă cu discriminarea – grupuri de etnie romă din Europa, consumatorii de droguri, lucrătorii sexuali sau persoanele LGBTI. Soros a experimentat el însuşi intoleranţa. Născut în Ungaria în 1930, acesta a trăit sub ocupaţia nazistă, ce a dus la uciderea a peste 500.000 de evrei din ţara sa. Familia sa, cu rădăcini evreieşti, a reuşit să supravieţuiască cu ajutorul unor acte de identitate false şi i-a ajutat şi pe alţii să facă acelaşi lucru. „Decât să ne mulţumim cu soarta noastră, am hotărât să le luptăm cu o forţă mult mai mare decât noi şi, totuşi, am reuşit”, declara Soros. Când comuniştii şi-au consolidat puterea în Ungaria, după război, Soros a părăsit Budapesta în 1947 pentru Londra. Aici a lucrat part-time pe post de chelner într-un club de noapte pentru a-şi plăti studiile la London School of Economics. În 1956, a emigrat în Statele Unite ale Americii, intrând în lumea finanţelor şi investiiţiilor, unde a reuşit să pună bazele averii sale imense. În 1970 şi-a lansat propriul fond de investiţii, Soros Fund Management, şi a reuşit să devină unul dintre cei mai de succes investitori din istoria Statelor Unite.  Ulterior, Soros a creat Open Society Foundations  –  o reţea de fundaţii, parteneri şi proiecte din peste 100 de ţări.

    Munca sa reflectă gândirea filosofului Karl Popper, pe care Soros a analizat-o pentru prima dată la London School of Economics. În cartea sa „Open Society and Its Enemies”, Popper argumentează că nicio filozofie sau ideologie nu este arbitrul final al adevărului şi că societăţile pot înflori doar atunci când se axează pe guvernarea democratică, libertatea de exprimare şi respectul pentru drepturile individului, abordare care se află la baza Open Society Foundation.

    Soros şi-a început pracursul filantropic în 1979, când a oferit burse de şcolarizare studenţilor de culoare sud-africani. În 1980, a ajutat la promovarea schimbului liber de idei în Blocul Comunist realizând şi trimiţând fotocopii ale textelor interzise. După căderea Marelui Zid al Berlinului, a creat Central European University, un spaţiu ce încuraja gândirea critică – la acel timp un concept de neconceput pentru majoritatea universităţilor. A susţinut schimburile culturale dintre Europa Estică şi cea Vestică, jucând un rol crucial în ajutorarea societăţii, în care el însuşi a supravieţuit, să se deschidă către lume.

    Odată cu încheierea Războiului Rece, şi-a extins actele caritabile către Statele Unite, Africa şi Asia, în vederea susţinerii unor societăţi cât mai transparente şi democratice. A fost una dintre primele voci care a criticat războiul împotriva drogurilor ca fiind „cu mult mai dăunător decât însuşi problema drogurilor”. La începutul anilor 2000, a devenit un finanţator considerbil şi pentru mişcările ce susţineau căsătoriile între persoanele de acelaţi sex. De-a lungul timpului, Soros a fost unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai integrării romilor din Europa, asigurând plata taxelor de studii pentru mii de elevi şi studenţi proveniţi din grupuri marginalizate.

    În prezent, la peste 80 de ani, Soros deţine în continuare un rol activ în susţinerea intereselor Fundaţiei Open Society şi călătoreşte foarte mult pentru a-şi prezenta ideile despre schimbarea societăţii în faţa liderilor lumii, atât în privat, cât şi la nivel public.

    Cu toate acestea, chiar el însuşi a recunoscut că pentru unele dintre problemele societăţii s-ar putea să nu apară niciodată rezolvare. „Succesul pe plan finanicar mi-a conferit un nivel de independenţă mai mare decât altora”, a declarat el la un moment dat. 

  • De la împachetat hamburgeri, la preşedinţia SUA. Donald Trump, în ipostaze GREU DE IMAGINAT!

    De la reclame la Pizza Hut sau la apariţii in filmele ‘The Little Rascals’ şi ‘Zoolander,’ magnatul şi actualul preşedinte american Donald Trump bifează o paletă largă de roluri pe micile şi pe marile ecrane.
     
    Iată zece roluri în care apare Trump de-a lungul timpului.
     
    FOTO şi VIDEO în articol!

     

  • Meryl Streep, un nou discurs TRANŞANT împotriva lui Donald Trump

    Actriţa a participat la o gală în New York în cadrul Campaniei pentru Drepturile Omului 2017.
     
    Aceasta a vorbit despre „instinctul catastrofal“ al preşedintelui Donald Trump, dar şi despre comentarile pe care şeful statului le-a făcut despre ea.
     
     “Dacă instinctul lui catastrofal nu ne va conduce la o iarnă nucleară…“

     

  • Cei mai puternici lideri din lume în prezent: Celebra revistă americană Forbes l-a ales pe Putin în faţa lui Donald Trump

    Pentru a realiza topul, revista Forbes a luat în considerare sute de candidaţi, examinând patru elemente cheie: numărul persoanelor asupra cărora îşi exercită influenţa, resursele financiare pe care le controlează, sferele de influenţă asupra cărora au impact şi cât de des îşi folosesc puterea pe care o au, scrie Ziarul Financiar.

    1.      Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, 64 de ani

    Liderul Rusiei continuă să demonstreze că este unul dintre puţinii oameni din lume atât de puternic încât poate să facă ce vrea şi să scape basma curată. Acum că are şi un potenţial aliat la Casa Albă sunt câteva lucruri pe care le mai are de bifat pe lista sa.

    2.      Donald Trump, preşedintele ales al SUA, 70 de ani

    Magnatul Donald Trump a urcat 70 de poziţii în clasamentul din acest an, ceea ce demonstrează câtă putere şi influenţă poate aduce scaunul din Biroul Oval de la Washington D.C. Preşedintele SUA pare că este imun la scandaluri, are o avere estimată la 3,7 miliarde de dolari şi un singur scop :“Să facă America măreaţă din nou”.

    3.      Angela Merkel, cancelarul Germaniei, 62 de ani

    După Brexit, Angela Merkel este una dintre figurile cele mai importante din lume. Chiar dacă a fost afectată de pierderea lui Hillary Clinton, contra candidata lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, ea rămâne cea mai puternică femeie din lume. Angela Merkel a coborât o poziţie în clasament faţă de anul trecut.

    4.      Xi Jinping, secretar general al Partidului Comunist din China, 63 de ani

    Recent numit liderul principal al Partidului Comunist, o onoare acordată în trecut lui Deng Xiaoping şi Mao Zedong, preşedintele Xi are mai mult control asupra Chinei decât oricine altcineva.

    5.      Papa Francisc, lideul Bisericii Catolice, 80 de ani

    Liderul spiritual al peste 1,3 miliarde de catolici nu este lipsit de controverse. În 2016 a dat preoţilor “puterea” de a ierta femeile care fac avorturi, a continuat să facă presiuni în favoarea schimbărilor climatice, dar şi în avantajul gestionării crizei refugiaţilor la nivel mondial. El a ocupat locul patru în clasamentul din 2015.

    IATĂ CINE ÎNCHEIE TOPUL. CITEŞTE PE ZIARUL FINANCIAR

     

  • Rusia ia în considerare extrădarea lui Snowden în Statele Unite, ca o favoare pentru Donald Trump – oficial

     

    Informaţiile vin de la un oficial american ce a analizat o serie de rapoarte interne ”sensibile” de spionaj, dar şi deliberările dintre ruşi. Potrivit acestuia, extrădarea lui Snowden ar fi doar una dintre diversele favoruri pentru Trump.

    O altă sursă din comunitatea de spionaj confirmă faptul că notiţele şi datele despre conversaţiile ruseşti au fost adunate încă de la învestirea lui Trump în funcţia de preşedinte.

    Avocatul lui Snowden, Ben Wizner, a declarat pentru NBC News că nu ştie nimic despre planurile care l-ar trimite înapoi în Statele Unite pe Snowden.

    “Echipa Snowden nu a primit niciun fel de semnal şi nu are niciun motiv nou de îngrijorare”, a sus Wizner.

    Snowden a scris pe Twitter despre noile informaţii scoase la iveală de NBC News: 

    “În sfârşit: dovezi irefutabile care arată că nu am cooperat niciodată cu Rusia. Nicio ţară nu extrădează spioni, întrucât restul spionilor ar fi îngrijoraţi că vine şi rândul lor”.

     

    Snowden, un fost consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), este căutat de autorităţile americane după ce a dezvăluit mai multe documente clasificate cu privire la activităţiile de spionaj efectuate de agenţiile de informaţii din SUA. Trăieşte în exil în Rusia din anul 2013.

    El a primit dreptul de a rămâne în Rusia pentru alţi trei ani, iar în anul 2018 va fi autorizat legal să aplice la obţinerea cetăţeniei ruse, declarase luna trecută avocatul său Anatoly Kucherena, citat de Reuters.

    Autorităţile ruse au comunicat atunci că au extins permisul de şedere al fostului consultant al serviciilor de informaţii americane.

     

     

  • Ordinul anti-imigraţie semnat de preşedintele SUA Donald Trump va rămâne suspendat

    Hotărârea unanimă luată de un grup de trei judecători înseamnă că cetăţenii din şapte ţări cu majoritate musulmană vor continua să călătorească în Statele Unite, în ciuda ordinului executiv dat de Trump luna trecuta.

    Acest fapt este un regres politic semnificativ pentru noua administraţie Trump şi ridică întrebări cu privire la modul în care instanţele vor percepe viziunea noului preşedinte asupra puterii executive pe care o deţine şi utilizează.

    Donald Trump şi-a exprimat părerea faţă de această decizie pe reţeaua de microblogging Twitter: 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Al-Qaida ironizează o operaţiune a SUA în Yemen, numindu-l pe Donald Trump “prostul de la Casa Albă”

    Membri ai unităţilor speciale americane au efectuat pe 29 ianuarie un raid antiterorist în Yemen. Operaţiunea militară s-a soldat cu moartea unor membri Al-Qaida, dar şi a unui militar american.

    Într-o înregistrare, liderul Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQAP), Qassim al-Rimi, a condamnat operaţiunea americană, ironizându-l pe preşedintele Donald Trump.

    “Noul prost de la Casa Albă a primit o palmă dureroasă peste faţă”, a afirmat Qassim al-Rimi, potrivit Institutului SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • TENSIUNILE dintre Marea Britanie şi SUA se amplifică! Un oficial britanic, REFUZ categoric la adresa lui Donald Trump

    “Lui Donald Trump nu trebuie să i se acorde onoarea de a rosti discurs la Westminster, deoarece Camera Comunelor se opune atitudinilor rasiste şi sexiste”, a declarat luni seară John Bercow.

     

  • Mesajul emoţionant al unei fetiţe din Siria pentru Donald Trump

    Bana Alabed, în vârstă de 7 ani, a publicat un mesaj pe Twitter care a făcut înconjurul lumii. Fetiţa l-a întrebat pe Donald Trump, într-un video publicat pe 1 februarie, daca a stat 24 de ore fără mâncare, fără apă.”Gândeştete la refugiaţii şi copii din Siria”, a mai scris Alabed.

    Contul este administrat de către mama ei şi până acum are peste 300,000 de urmăritori, iar copila a devenit faţa crizei din Aleppo.

    Fetiţa i-a răspuns lui Trump “Sunt eu un terorist?” la tweet-ul în care preşedintele Americii apăra decizia de a interzice intrarea în ţară a cetăţenilor musulmani din 7 ţări.

    Potrivit estimărilor, până în prezent au murit mai mult de 300,000 de persoane, dintre care 15,000 de copii.