BusinessMagazin

Tag: birouri

  • Gigantul american Intel îşi închide birourile de la Bucureşti. Peste 150 de oameni au fost concediaţi

     Compania americană Intel, care are un centru de dezvoltare software la Bucureşti din 2010, va închide biroul din Capitală, potrivit unor informaţii ZF. Decizia vine la scurt timp după ce CEO-ul companiei, Brian Krzanich, a anunţat un plan de restructurare care va afecta 12.000 de angajaţi ai Intel la nivel global, adică 11% din efectivul total al angajaţilor companiei, până la mijlocul anului 2017.

    În 2014, Intel Software Development SRL a avut o cifră de afaceri de 56,7 milioane de lei (cu o treime peste nivelul din 2013), un profit net de 4 milioane de lei (cu 14% peste nivelul din 2013) şi un număr mediu de 168 de salariaţi (cu 67 mai mulţi decât în 2013), potrivit celor mai recente informaţii disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    În cadrul centrului de la Bucureşti lucrează în principal ingineri software care derulează activităţi de cercetare şi dezvoltare pentru tehnologii open source şi soluţii de calcul de generaţie viitoare.

    Tot în România, Intel mai are un centru de cercetare-dezvoltare la Galaţi, centru al Wind River, companie achiziţionată de Intel în 2009, care activează ca subsidiară independentă. Activitatea Wind River din România nu va fi afectată de planul de restructurare, potrivit datelor ZF. În 2014, Wind River Systems România a avut o cifră de afaceri de 35,7 milioane de lei, un profit net de 2,4 milioane de lei şi un număr mediu de 160 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Singurul restaurant chinezesc din Bucureşti condus de un chinez

    Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiaţi şi de partenerii de afaceri din Bucureşti drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiştilor“ din birourile aflate în Piaţa Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbeşte, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

    Atmosfera este întregită de beţe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezeşti, dar şi de agitaţia angajaţilor, chinezi şi ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piaţa Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – şi este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajaţi ai multinaţionalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipseşte nimic din viaţa de la Beijing, dar observă cum conaţionalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relaţia cu România.

    El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezeşti de pe piaţa locală – „Cred că sunt mai puţine, mulţi au plecat şi nu au închis încă firma. Mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puţin din cei pe care îi ştiu eu sunt 15-20 de inşi care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povesteşte că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinţii săi erau aici din 1999.

    Ei aveau o fabrică de producţie de haine în China unde lucrau circa 100 de angajaţi, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte pieţe europene. „Au prospectat şi Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alţi prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecinţă, familia lui Wanglin a căutat şi alte pieţe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

    Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piaţa locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră şi observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală şi prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soţia şi familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moşilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piaţa Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

    După cum reiese din cele mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajaţi, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deşi am văzut că sunt restaurante chinezeşti unde nu se întâmplă aşa.“

    Wanglin spune că el însuşi a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obţinerea unei vize pentru România, mai dificil de obţinut de către un cetăţean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – şi deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

    Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul şi alţi prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii şi Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potenţiale investiţii. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China şi America sunt cele mai mari pieţe, dar sunt prea mulţi, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aş fi venit dacă nu aş fi sesizat o nevoie pe piaţa restaurantelor chinezeşti.“

    „Din ce am observat, în România sunt cei mai puţini chinezi – spre comparaţie cu ţările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulţi deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziţia de scutere electrice (a observat că livrările în Bucureşti durează mai mult de 60 de minute), dar şi extinderea în Capitală şi în ţară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la şase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem şi în alte oraşe pe care le ştiu, am fost în Cluj-Napoca, era piaţa OK, Timişoara, Iaşi, am văzut mulţi studenţi.

    Anul trecut am fost la Ploieşti, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locaţia, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, îşi doreşte să intre pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut şi eu păţanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulţumit de ţara asta şi de populaţie“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obişnuinţa a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziţionat apartamente pentru „viitor“, după naşterea fiului său, şi spune că nu s-a putut obişnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândeşte doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.

  • Johnny Jin, singurul antreprenor chinez din birourile de la Victoriei

    Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiaţi şi de partenerii de afaceri din Bucureşti drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiştilor“ din birourile aflate în Piaţa Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbeşte, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

    Atmosfera este întregită de beţe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezeşti, dar şi de agitaţia angajaţilor, chinezi şi ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piaţa Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – şi este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajaţi ai multinaţionalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipseşte nimic din viaţa de la Beijing, dar observă cum conaţionalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relaţia cu România.

    El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezeşti de pe piaţa locală – „Cred că sunt mai puţine, mulţi au plecat şi nu au închis încă firma. Mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puţin din cei pe care îi ştiu eu sunt 15-20 de inşi care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povesteşte că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinţii săi erau aici din 1999.

    Ei aveau o fabrică de producţie de haine în China unde lucrau circa 100 de angajaţi, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte pieţe europene. „Au prospectat şi Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alţi prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecinţă, familia lui Wanglin a căutat şi alte pieţe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

    Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piaţa locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră şi observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală şi prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soţia şi familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moşilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piaţa Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

    După cum reiese din cele mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajaţi, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deşi am văzut că sunt restaurante chinezeşti unde nu se întâmplă aşa.“

    Wanglin spune că el însuşi a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obţinerea unei vize pentru România, mai dificil de obţinut de către un cetăţean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – şi deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

    Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul şi alţi prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii şi Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potenţiale investiţii. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China şi America sunt cele mai mari pieţe, dar sunt prea mulţi, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aş fi venit dacă nu aş fi sesizat o nevoie pe piaţa restaurantelor chinezeşti.“

    „Din ce am observat, în România sunt cei mai puţini chinezi – spre comparaţie cu ţările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulţi deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziţia de scutere electrice (a observat că livrările în Bucureşti durează mai mult de 60 de minute), dar şi extinderea în Capitală şi în ţară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la şase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem şi în alte oraşe pe care le ştiu, am fost în Cluj-Napoca, era piaţa OK, Timişoara, Iaşi, am văzut mulţi studenţi.

    Anul trecut am fost la Ploieşti, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locaţia, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, îşi doreşte să intre pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut şi eu păţanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulţumit de ţara asta şi de populaţie“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obişnuinţa a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziţionat apartamente pentru „viitor“, după naşterea fiului său, şi spune că nu s-a putut obişnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândeşte doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.

  • Satul cu numai 100 de locuitori care aşteaptă peste 700 de imigranţi – GALERIE FOTO

    750 de imigranţi vor ajunge într-o localitate cu doar 102 locuitori.  Primii 100 de refugiaţi au ajuns în seara asta însatul Sumte, din estul Germaniei. Astfel populaţia acestei localităţi va creşte cu 700% în următoarele zile. Copii, bărbaţi şi copii au coborât din autobuze în timpul nopţii şi au fost întâmpinaţi de grupul de ajutorare Arbeiter-Samariter-Bund (ASB), care au transformat spaţii de birouri în locuri de cazare pentru refugiaţi, informează Daily Mail.

    Satul Sumte are doar 102 locuitori, majoritatea pensionari, iar un consilier, declarat neo-nazist, spune că acest influx de refugiaţi va duce la “distrugerea patrimoniului nostru genetic”.

    Aceştia nu sunt singuri refugiaţi care vor ajunge în Sumte, localităţii fiindu-i repartizaţi 750 de imigranţi, număr ce a scăzut de la 1000, cât era iniţial stabilit. “Am creat spaţiu pentru 509 oameni. Azi au venit doar 100, dar mai aşteptăm mai mulţi oameni zilele următoare”, a declarat un reprezentat ASB.

    Sumte nu este singura localitate din Germania unde au ajuns imigranţi. În alte localităţi, imigranţii au fost primiţi ostil de o parte din localnici. Duminică, în Magdeburg, un grup de 30 de persoane înarmate cu bâte de baseball au agresat mai mulţi imigranţi.

  • Parlamentul se reuneşte pentru alegerea preşedintelui-director general al TVR

     “La ora 10:00 începe plenul reunit, cu un singur punct pe ordinea de zi, alegerea preşedintelui-director general al TVR. (…) După, liderii de grupurilor parlamentare vor stabili pe baza ordinii de zi aprobate săptămâna trecută dacă se va face şedinţa Camerei şi vor fi numai respingeri după şedinţa de plen reunit”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

    Întrebat dacă PNL şi-a anunţat intenţia de a participa la vot, Mircovici a afirmat că nu. Liberalii au contestat legalitatea raportului comisiilor de cultură, afirmând că “se pare că va trebui să ne străduim să avem cvorum”.

    “Nu, doar nu au fost de acord şi au considerat că raportul comisiilor de cultură a fost făcut ilegal şi au spus că nu a fost semnat şi de secretarul de la Senat. Nu au făcut nicio precizare în legătură cu participarea în mod oficial. Pe surse, se pare că va trebui să ne străduim să avem cvorum”, a răspuns Mircovici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scriitorul care a fost interzis în birourile din Oslo

    Când cei de la editură mi-au trimis pachetul, am deschis la nimereală cartea lui Karl Uve Knausgaard şi am citit următoarele: „Îl înţeleg foarte bine pe Sartre de ce lua amfetamină, a spus. Trăieşti la intensitate maximă, realizezi mai multe, arzi. Nu-i aşa? Dar cel mai consecvent dintre ei a fost Mishima. Întotdeauna revin la el. Avea patruzeci şi cinci de ani când şi-a luat viaţa. A fost consecvent, eroul trebuia să fie arătos. Nu putea fi bătrân. Şi Junger, care a mers în direcţia cealaltă. În ziua când împlinea o sută de ani, bea coniac şi fuma trabucuri, cu mintea brici. E vorba de forţă. Singurul luru care mă interesează. Forţă, curaj, voinţă. Inteligenţă? Nu. Cred că inteligenţă poţi să capeţi, dacă vrei. Nu e importantă, nu e interesantă… Viaţa mea e atât de măruntă! Şi inamicii mei sunt atât de mărunţi! Nu merită să-ţi iroseşti energia pe ei. Dar nu există nimic altceva. Aşa că stau aici în dormitor şi mă zbat degeaba“.

    Nu ştiu asupra altora, dar vorbele astea, care nu sunt ale personajului principal din „Lupta mea“, au o semnificaţie pentru mine; vin dintr-o generaţie care a luat viaţa în piept, a schimbat două regimuri şi s-a sacrificat pentru ambele, generaţie care a dat lumii muzică, cinematografie, tablouri şi literatură. A avut forţă. Şi a făcut asta fără să se holbeze la ecrane, şi spun asta fără vreo intenţie peiorativă, dar a deschis calea pentru ecrane, şi spun asta cu o oarecare tristeţe. Şi l-am simţit aproape pe Uve Knausgaard.

    În tinereţea mea se vorbea intens de romanul sud-american, de grupul de scriitori care timp de câteva decenii, de la mijlocul veacului trecut până spre sfârşitul acestuia, au ţinut prima pagină a literaturii mondiale. Acum romanul nordic mi se pare a fi la putere, de la scrierile cu tentă poliţistă la literatura pură. Iar ceea ce am găsit la Knausgaard confirmă şi susţine respectiva ascensiune. Karl Uve Knausgaard a simţit, undeva prin 2006 – 2007, că are o problemă cu ficţiunea, că un caracter sau mai multe imaginate îi provoacă un soi de rău fizic.

    Soluţia sa au fost 3.600 de pagini, grupate în 6 volume, publicate între 2009 şi 2011 sub numele „Lupta mea“ – „Min Kamp“ în norvegiană, o apropiere periculoasă de titlul operei de căpătâi a lui Adolf Hitler, „Mein Kampf“; o relatare în şase părţi a vieţii şi experienţelor sale personale, scrise într-o manieră directă, puternică şi sensibilă. Faptul că s-au vândut jumătate de milion de cărţi în întreaga Norvegie mă face să cred că oamenii au făcut cuvenita distincţie între Kamp şi Kampf, între lupta cotidiană a insului din clasa mijlocie, inteligent dar cumva nesigur pe el, şi delirul naţional-socialist al fostului lider nazist. Înţeleg că autorul a ţinut să lămurească şi acest aspect şi a scris un eseu de 400 de pagini despre nazism şi ideile care îl călăuzesc pe ucigaşul Anders Breivik la finalul celui de-al şaselea volum.

    Oricum, ideea este că scrierile lui Karl Uve Knausgaard au prins în aşa măsură încât birourile din Oslo au fost nevoite să declare, în 2009, „zile fără Knausgaard“, când angajaţilor nu le era permis să vorbească despre scriitor atunci când se întâlneau la distribuitorul de apă. Şi este acesta cel mai mărunt detaliu dintr-o ţesătură de fapte care au însoţit apariţia cărţilor în Norvegia, fapte care au început cu demersurile familiei scriitorului de a opri publicarea cărţii până la o isterie de presă care a intervievat nu numai pe cei ce au apărut în carte, ci şi pe cei care au relaţionat cu cei ce au devenit personaje. Acest al doilea volum apărut în româneşte se subintitulează „

    Un bărbat îndrăgostit“ şi descrie istoria celei de-a doua căsnicii a lui Knausgaard, o abordare sinceră, curată în îmbâcseala ei. Şi să nu uităm forţa, desigur. Aşa că zic: bucuraţi-vă de Knausgaard şi mai lăsaţi un pic ecranele alea.

  • Amazon închiriază o clădire de 13.500 mp în Iaşi

    Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a închiriat clădirea UBC 5 din cadrul proiectului de birouri Palas Iaşi, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, cu o suprafaţă închiriabilă de 13.500 mp în cea mai mare tran­zac­ţie de birouri din provincie.

    La o chirie medie de 10-12 euro/mp, contractul s-ar ridica la peste 1,6 mil. euro anual, însă astfel de acorduri se semnează pe cel puţin cinci ani, astfel că tranzacţia trece de 8 milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

    Suprafaţa închi­riată oferă suficient spaţiu pentru cel pu­ţin 1.300 de angajaţi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Investiţiile în renovarea clădirilor istorice din Bucureşti au depăşit 100 milioane euro

    După finalizarea lucrărilor de renovare, investitorii introduc aceste clădiri în circuitul comercial.

    Printre cumpărători s-au numărat atât grupuri specializate în investiţii imobiliare precum NEPI, Global Vision, Iberia, Hercesa, S+B Gruppe, cât şi companii sau persoane fizice care privesc această piaţă ca o variantă de plasament, precum compania FF Group Romania, care inaugurează o clădire istorică renovată în această lună.

    Chiriile de prezentare pentru spaţiile de birouri în clădiri istorice, renovate, variază între 12 şi 18 euro/mp/lună.

    Mai multe pe www.zf.ro

  • Răspunderea mea, a lui, a noastră

    Am vrut să văd cum a reacţionat lumea la o astfel de ştire, practic o întoarcere la starea de dinainte de incendiu, dar, ghinion, aceasta nu s-a viralizat; drept urmare, a rămas prin ungherele siturilor de ştiri şi ale jurnalelor televiziunilor. Şi doar un singur caz, cel al Arenei Naţionale, mai aduce în atenţia publicului autorizaţiile necesare funcţionării spaţiilor publice şi pericolele care pot apărea.

    Probabil că nici acest caz nu va mai exista prea mult, pentru că recent am auzit, cu jumătate de ureche, recunosc, asta pentru că nu sunt prea pasionat de ştirile cu tentă sportivă, că reprezentanţii uneia sau mai multor echipe de fotbal bucureştene vor merge nu ştiu unde pentru a cere redeschiderea stadionului. Şi, desigur, o să rezolvăm totul cu o declaraţie pe propria răspundere a cuiva. Fapt este că măsura propusă de ministrul de interne nu are altă menire decât de a transfera toată răspunderea, în cazul unui alte nenorociri, către administratorii respectivelor spaţii, iar autorităţile care nu şi-au făcut treaba să fie absolvite de vină. Un punct de vedere interesant, care poate fi extins.

    Să dea cineva, de exemplu, o declaraţie pe propria răspundere că în Vrancea nu va mai fi niciodată un seism major, ca să dormim liniştiţi, fie şi în clădiri cu faţada tapetată de buline roşii.

    Sau să dea altcineva o declaraţie pe propria răspundere că folosirea celor mai ieftine materiale, pentru construcţii sau pentru amenajări, este o acţiune pur economică, care nu are de-a face cu potenţialele pericole ce derivă din folosirea respectivelor materiale.
    Oricum, instituţia propriei răspunderi funcţionează din plin, şi acum, în alte domenii. S-au dat mii de declaraţii pe propria răspundere, de către tot soiul de aleşi şi de oficiali ai statului, cum că nu au făcut poliţie politică înainte de 1989; pe urmă tot ei s-au bătut în dosare de colaboratori ai Securităţii, în mod public. Parlamentarii dau o declaraţie pe propria răspundere că sunt corecţi în folosirea celor peste 10.000 de lei pe care îi primesc pentru cabinetele din teritoriu, deşi legătura aleşilor români cu teritoriul are loc cel mult o dată la patru ani, în perioada alegerilor, în rest netrecând cu lunile pe la birouri.

    Înţeleg că formularul 088, „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA“  este un soi de instrument de schingiuire în masă, care mănâncă luni de zile de stat la cozi la administraţiile fiscale, plus bani pierduţi şi nervi împrăştiaţi. Rezultatul este imposibilitatea practică a deducerii TVA, pentru că Fiscul tratează pe toată lumea ca pe un potenţial infractor. Aşa, fără nicio declaraţie pe propria răspundere.

    Declaraţia pe propria răspundere este un act firesc, ce ţine de normalitatea unei societăţi, de corectitudine, de responsabilitate şi de simţ al măsurii. Dar undeva unde încălcarea, sau manifestarea nepăsării faţă de lege, este norma, şi dacă este menită doar să spele mâna sau obrazul, poate ascunde capcane periculoase.

    „Întâlnirea“, un tablou al pictorului australian Charles Blackman, pictat prin anii ’60 ai secolului trecut; este despre experienţa singuratică şi emoţionantă a celor ce aleg să rămână oameni întregi.


     

  • Toate sectoarele pieţei imobiliare vor avea un an 2016 foarte bun. Consumul va fi motorul creşterii în Europa Centrală şi de Est

    Anul 2016 va fi unul cu performante economice solide si va beneficia de rezultatele exceptionale inregistrate anul trecut in aproape toate sectoarele pietei imobiliare, arata raportul CBRE CEE Market Outlook 2016 privind previziunile pe acest an in Europa Centrala si de Est. Astfel, potrivit raportului, cresterea va fi obiectivul principal in regiune, dat fiind ca aici relansarea economica se desfasoara intr-un ritm mai sustinut decat in tarile Europei occidentale.

    Factorul esential care va influenta piata imobiliara este consumul, influenţat pozitiv de o serie de factori, de la preturile in scadere ale petrolului si ale bunurilor de larg consum pana la ratele mici ale dobanzilor, somajul in scadere si cresterea preturilor pe piata imobiliara. Cresterea consumului a determinat un val de dezvoltari – formule de retail si depozite logistice impulsionate de cresterea cererilor jucatorilor din comertul online, arata raportul CBRE.

    Apetitul pentru consum a dus deja la cresterea cifrelor de afaceri si a stabilizat veniturile operationale ale proprietarilor de spatii din retail; ceea ce a crescut atractivitatea investitiilor in acest sector Pe langa destinatiile traditionale – cum ar fi Praga si regiunile din Polonia – Bucuresti si Budapesta vor fi pe listele investitorilor, ceea ce va impulsiona investitiile in retail in 2016.  

    Dat fiind ca investitiile in proprietati de calitate nu arata semne de incetinire, este de asteptat ca randamentele investitionale (yields) sa continue sa scada, dincolo de nivelurile atinse in 2007, insa ritmul compresiei va fi mai lent decat in 2015, cresterea de capital va fi realizata mai ales prin comprimarea randamentelor investitionale si mai putin prin cresterea chiriilor.

    Chiar in contextul comprimarii randamentelor investitionale, acestea vor continua sa fie mai atractive decat obligatiunile de stat; ceea ce va face ca investitiile imobiliare sa ramana o alternativa solida pentru investitorii institutionali.

    Cererea pe pietele de birouri este la niveluri record, impulsionata de companiile din IT si cele de servicii externalizate (outsourcing), majoritatea lor fiind multinationale, mai precizeaza raportul CBRE. Potentialul de spatii de birouri  pentru intreaga regiune (pipeline) e la niveluri relativ scazute, cu doua importante exceptii – Varsovia are peste 670.000 de mp de spatii de birouri anuntate a fi livrate in urmatorii doi ani, ceea ce reprezinta 15% din suprafata totala de spatii de birouri. De asemenea, Bucurestiul are o raport procentual chiar mai ridicat – pipeline-ul pentru spatii de birouri reprezinta 21% din totalul spatiilor de birouri disponibile, ceea ce ar putea influenta nivelul chiriilor nete efective si rata de ocupare.

    In ansamblu, sectorul spatiilor de birouri din Europa Centrala si de Est  va fi o piata a chiriasilor iar tendinta va continua si in urmatorii doi ani. Cata vreme optiunile pentru inchirieri in capitalele tarilor central si est-europene vor fi semnificativ numeroase – in unele tari chiar in crestere – chiriasii vor putea beneficia de conditii financiare atractive.

    Inceputul lui 2016 este marcat de optimismul pietei de retail si de cresterea increderii consumatorilor, estimeaza analiza CBRE. Data fiind aglomerarea pe anumite piete de retail, potentialul de spatii (pipeline) este limitat in regiunea central si est-europeana. Doar in trei capitale sunt prevazute a fi inaugurate noi centrel comerciale in 2016 – Bucuresti, Kiev (unde vor fi inaugurate patru centre comerciale) si Varsovia, cu un stoc de spatii noi pentru 2016 de aproximativ 72.000 de mp. Zonele regionale in Europa Centrala si de Est sunt  fi mai atractive pentru dezvoltatori; cel mai mare centru comercial care se va deschide in Polonia in ultimii sapte ani este localizat in Poznan si va avea 98.000 de mp de spatii comerciale. Un pipeline redus este in Ungaria si Slovacia, unde se asteapta livrari de aproximativ 972.000 de mp de spatii comerciale, sub nivelul anilor precedenti.

    Pe ansamblu, 2015 a fost un an exceptional pentru sectorul industrial, operatorii logistici din retail beneficiind de cresterea cererii consumatorilor, manifestata atat in comertu traditional cat si in cel online. Toate pietele locale au inregistrat cresteri in ultimii 10 ani, in unele sectoare fiind chiar de 65%. Pe piata dezvoltatorilor, anticipam o limitare a constructiilor speculative, pietele fiind dominate de formulele de constructii la cerere (built-to-suit). Exceptia de la regula este Polonia, unde aproximativ 900.000 de mp de spatii logistice sunt in constructie la inceputul acestui an.

    Raportul CBRE pe regiunea central si est-europeana se concentreaza si asupa Ungariei, a carui economie a traversat sub radar ultimul an si jumatate; in termeni macroeconomici, economia Ungariei, a carui PIB a crescut cu 2,9% in ultimul an, este sustinuta de preturile scazute la energie, ratele mici ale dobanzilor si o expunere relativ limitata la incetinirea economica din China. Din perspectiva pietei imobiliare locale, consumul casnic in crestere va avea impact asupra pietelor de retail, unde chiriasii au inregistrat cresteri ale cifrelor de afaceri cu doua cifre procentuale. Sectorul industrial va beneficia din plin de optimismul industriei producatoare de componente auto in timp ce expansiunea IT&C va impulsiona piata spatiilor de birouri din Budapesta, unde cererea a crescut cu 51% fata de anul precedent. Piata dezvoltatorilor ramane relativ precauta ceea ce va impulsiona cresterile de capital, in timp ce nivelul chiriilor va ramane unul pozitiv pentru proprietari. Impulsionate de o piata solida a fortei de munca si de contextul financiar accesibil, nivelurile randamentelor investitionale (yields) din Ungaria vor cobori, micsorandu-si astfel decalajul fata de celelalte piete din Europa Centrala si de Est.