Tag: arta

  • Bancnotele, transformate în artă

    Pasiunea pentru arta financiară a acestuia datează din copilărie, atunci când a primit în dar de la bunica sa o acţiune veche la Marmon Motor Car Company, iar de-a lungul timpului a căutat să adauge colecţiei sale nu numai instrumente financiare, ci pe cât posibil şi tablourile reproduse pe ele. Colecţia cuprinde lucrările multor artişti şi gravori care au lucrat pentru firme specializate în tipărirea de bancnote şi acţiuni, ca American Bank Note Company. 

    Dacă iniţial bancnotele erau decorate cu imagini pastorale, ulterior ele au început să fie decorate cu diverse portrete, cu scopul de a îngreuna falsificarea. Printre cele mai cunoscute portrete este unul al Marthei Washington, pus pe bancnota de un dolar în 1886, apoi pe o bancnotă de aceeaşi valoare din 1896, unde apare alături de George Washington. O astfel de bancnotă din 1886 îi costă astăzi pe colecţionari nu mai puţin de 1.500 de dolari.

    În colecţia expusă se regăsesc şi bancnote tipărite de American Bank Note Company pentru clienţi externi, după ce guvernul SUA preluase operaţiunea de tipărire a monedei naţionale. Un client important al companiei a fost China, care, spre deosebire de SUA, prefera reproduceri de peisaje şi clădiri după fotografii.

    Dacă iniţial se preferau reproduceri după tablouri sau fotografii cunoscute, spre finalul secolului XIX, companiile care se ocupau de tipărirea de bancnote sau acţiuni au început să comande artiştilor lucrări originale. Un impuls a venit şi din partea bursei din New York, care începuse în 1874 să ceară tuturor companiilor listate să aibă pe titlurile emise gravuri de la companii specializate, cerinţă la care în prezent a renunţat.

  • Restaurantul din România care îşi propune să provoace simţurile celor care îi trec pragul

    Într-o dimineaţă însorită de februarie, în clădirea Galleron din spatele Ateneului Român, Cristian Preotu, proprietarul Le Bistrot Français, îşi prezintă colecţia de tablouri ce împodobeşte noua locaţie a restaurantului. Ajutor îi este criticul de artă Tudor Octavian, care, vorbind despre tablouri, face o retrospectivă a tipurilor de colecţionari şi a comentat însemnătatea artei pentru români de-a lungul timpului. Cristian Preotu nu face parte din categoria colecţionarului care cumpără tablouri pentru certificări ale sumelor plătite, ci pentru propria plăcere, este ideea principală transmisă de Tudor Octavian.

    Mai exact, multe dintre tablouri sunt atipice pentru o colecţie – majoritatea sunt portrete care aparţin unor pictori mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Iar decizia de a decora restaurantul cu lucrări ce au acelaşi fir artistic şi care aparţin epocii în care a fost proiectat designul clădirii reprezintă un atu, o dovadă de bun gust al colecţionarului, este de părere criticul de artă. Începând din ianuarie, restaurantul găzduieşte o expoziţie proprie de tablouri, ce însumează 20 de opere ale picturii româneşti, cu o valoare de peste 150.000 de euro. Printre cele mai reprezentative se numără „Tătăroaice”, realizat de către Nicolae Tonitza, cu o valoare estimată de 18.000-25.000 de euro, „După bal”, de Eustaţiu Stoenescu, şi „Rochia verde”, de Ion Theodorescu-Sion, evaluate până la 8.000 de euro, respectiv 7.000 de euro. „Le Bistrot Français este un amestec de experienţe franţuzeşti şi româneşti, care se întrepătrund spre deliciul oaspeţilor noştri, demonstrând afinitatea pe care cele două culturi le-au avut întotdeauna una pentru cealaltă”, declară Cristian Preotu, proprietarul grupului Le Manoir, din care face parte şi bistroul.

    Evenimentul marchează lansarea oficială a restaurantului în noua sa locaţie, din strada Nicolae Golescu nr. 18, zona din spatele Ateneului Român, unde Le Manoir şi-a stabilit birourile şi s-a extins cu mai multe unităţi. Le Bistrot Français are acum o sală de oaspeţi şi trei saloane private, cu o capacitate totală de 64 de locuri la masă, şi este rezultatul unei investiţii de 600.000 de euro – în amenajarea bucătăriei, a pivniţei de vinuri şi a spaţiului dedicat oaspeţilor. Meniul de mâncare este franţuzesc, specific zonei de fine dining, fiind creat şi implementat de către echipa de bucătari români condusă de Sorin Miftode, împreună cu Sebastian Gravé, chef francez cu experienţă în restaurante premiate de către ghidul Michelin. Meniul creat de chef Sebastian este alcătuit din câteva produse între care se numără platoul de stridii proaspete Perle Blanche No. 3 şi preparate gastronomice cu influenţe basce, ca L’Oeuf Parfait, ce îmbină oul, trufele negre de Transilvania, brânza Comté şi foie gras-ul sau lupul de mare fript în stil basc. Mai mult, în completarea meniului culinar franţuzesc vine lista de vinuri a restaurantului, ce include peste 600 de etichete, dintre care se remarcă atât nume recunoscute la nivel internaţional, precum Château Margaux, Masseto, Château D’Yquem, cât şi o selecţie generoasă de sortimente româneşti. Toate acestea sunt păstrate într-o pivniţă special amenajată, prevăzută cu sistem special de control al temperaturii şi umiditatăţii.

    ,,Ne adresăm unor oameni cărora le place să mănânce bine, care înţeleg mâncarea bună şi vin pentru bucuria proprie. E un mod de viaţă, nu o declaraţie publică. În mâncarea de bistrou se mănâncă tot din farfurie, nu există nimic pus pentru decor şi nici pentru vanitate”, declară Cristian Preotu. Recunoaşte că a făcut localul „ca pentru el”, ceea ce explică amănunte pe care nu le-ar înţelege un om de finanţe, dar un gurmand da. De exemplu, lista de vinuri are 60 de pagini şi a fost premiată de revista Wine Spectator, care a inclus restaurantul în lista primelor 1.000 din lume în ce priveşte lista de băuturi. Costul stocului se ridică la 200.000 de euro, „iar dacă mâine aş reduce selecţia pentru a scădea costurile, impactul asupra businessului ar fi neglijabil. Totuşi, nu o voi face. Falsurile se văd, atât în gastronomie cât şi în artă, iar eu prefer să mă ţin departe”, afirmă antreprenorul.

  • Superbă! Cum arată sora Adnanei din “Toate pânzele sus”

    Din păcate, artista a dispărut brusc din lumina reflectoarelor. Actoria era, pentru ea, doar un hobby, vedeta fiind mai ataşată de artă. Este absolventă a facultăţii de Arte Plastice şi specialistă în pictură monumentală, marea ei dragoste.

    Citeşte în continuare şi vezi imagini aici

  • De ce colecţionează oamenii pantofi?

    Colecţionatul de pantofi sport a devenit o pasiune nu numai pentru tineri, ci şi pentru cei ceva mai mari de vârstă, cum ar fi Jerry Seinfeld, care, pe lângă maşini Porsche, adună cu grijă şi aşa ceva, la fel ca regizorul Spike Lee ori actorul Mark Wahlberg. O colecţie de pantofi sport poate ajunge la mii de perechi şi o valoare de sute de mii de dolari şi, pe cât posibil, colecţionarul achiziţionează mai multe perechi dintr‑un model pentru ca să le şi poată purta, nu doar să se laude cu ele.

    Moda colecţionatului de încălţări sport datează din anii ’80, odată cu lansarea unor modele ca Air Jordan de la Nike sau lansarea single-ului trupei Run DMC „My Adidas”. Colecţionarii sunt atraşi de raritatea unui model şi designul acestuia, precum şi de legătura lui cu un film, cum ar fi „Back to the Future II” ori de faptul că modelul respectiv a apărut ca urmare a colaborării dintre un producător şi un creator de modă sau un sportiv celebru.

    Lor li se adresează şi magazine specializate, cum ar fi Kith din New York, unde pot găsi ediţii limitate pe care le-au ratat la vremea lor. Clienţi dispuşi să plătească bani frumoşi pe pantofi sport de colecţie se pot găsi mai nou şi cu ajutorul reţelelor de socializare online, pe care se găsesc fotografii cu vedete care poartă aşa ceva. Când se lansează un model în ediţie limitată, colecţionarii fie vor face coadă în faţa magazinului ca să prindă o pereche, fie vor plăti pe cineva să stea în locul lor. Dacă nici aşa nu au reuşit, atunci vor apela la consignaţii specializate ori la eBay, unde încălţările provin de la întreprinzătorii care au avut norocul să prindă una sau mai multe perechi şi caută să scoată profit.

  • Un artist italian a eliminat inele de creştere ale unui copac şi a dezvăluit o adevărată frumuseţe

    ”Operele mele de artă prezintă prin limbajul sculpturii esenţa materiei şi încearcă să descopere viaţa ascunsă în interiorul”, este afirmaţia lui Giuseppe Penone.

    Inspirat de încetineala liniştită a creşterii din natură, artistul ne îndeamnă să ne oprim pentru un moment şi să ne gândim la conceptul de timp şi la modul în care forţa vitală comună relaţionează cu toate lucrurile vii. Pe această idee, artistul italian Guiseppe Penone a început să decupeze interiorul unui copac extrem de bătrăn.

    Vezi aici ce frumuseţe a găsit după ce a eliminat inelele de creştere – FOTO

  • Creative&Bright: „Pentru angajaţii de 27-30 de ani, companiile cumpără workshop-uri de artă fotografică, de make-up sau design interior”

    În acelaşi timp, companiile în care media de vârstă a angajaţilor este mai ridicată preferă programe de wellbeing cu tematici precum parenting, dezvoltare personală, managementul stresului sau educaţie financiară.

    „Companiile care se remarcă pe piaţa de wellbeing şi care investesc constant în programe specializate pentru angajaţii lor vin din industriile IT, Telecom si Finance-Banking”, declară Dana Tudor Tănase, managing partner Creative&Bright.

    „Din păcate, în România nu există încă o cultură a wellbeing-ului şi nu multe companii înţeleg beneficiile acestor programe pentru retenţia şi fidelizarea angajaţilor, pentru creşterea nivelului de performanţă şi, per total, pentru imaginea brand-ului de angajator. Astfel, mare parte dintre angajatori se limitează la activităţi singulare, precum workshopuri de 1-8 Martie, fresh bar sau masaj la birou.

    În schimb, companiile care au introdus conceptul de wellbeing în cultura lor organizaţională ajung să investească între 5.000 şi 30.000 de euro/an pentru implementarea programelor specializate”, adaugă Dana Tudor.

    Conform Creative&Bright, din top 10 companii care investesc în wellbeing fac parte giganţi precum Orange şi Telekom, HP şi Siemens pentru industria IT, precum şi Raiffeisen Bank, pentru sectorul Finance-Banking.

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Artă pe fundul mării

    Cei care vor să admire ultima expoziţie semnată de artistul Doug Aitken au nevoie de echipament adecvat pentru scufundare, Underwater Pavilions aflându-se sub apă în apropiere de insula Catalina, în largul coastei californiene, scrie Financial Times.

    Sculpturile subacvatice din expoziţie sunt uşor accesibile publicului care nu trebuie să fie expert în scufundări şi se prezintă sub forma a trei dodecaedre construite din panouri pentagonale prevăzute, la exterior sau interior, cu oglinzi în care se reflectă cei care ajung până la ele, determinându-i să se gândească la impactul pe care îl au oamenii asupra mărilor şi oceanelor, aşa cum şi-a dorit artistul.

  • Puţină mişcare nu strică nimănui

    Împreună cu artista Maira Kalman, care a gândit un traseu prin muzeu şi asigură şi prezentarea acestuia, trupa a creat The Museum Workout, care le propune vizitatorilor interesaţi să facă puţină mişcare înainte de programul obişnuit de vizitare al instituţiei, o plimbare prin muzeu în paşi de dans sau de marş şi cu tot felul de alte exerciţii, încheiată cu un bufet cu cafea, clementine şi pâine cu unt, astfel aşezate încât participanţii să le poată lua din mers.