Tag: adoptare

  • Curtea Constituţională amână pentru 10 ianuarie 2014 sesizarea PDL privind Legea descentralizării

     Curtea ar fi trebuit să ia în discuţie miercuri sesizarea PDL, dar a decis să amâne cauza până pe 10 ianuarie 2014.

    Potrivit unor surse oficiale, judecătorii constituţionali au primit în cazul acestei sesizări 4.000 de pagini de documente, pe care nu au avut timp să le studieze.

    De asemenea, aceştia au solicitat avizele emise pe proiectul de lege.

    PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, a informat formaţiunea politică, în 29 noiembrie.

    Sesizarea a fost semnată de 70 de deputaţi democrat-liberali.

    “Sesizarea către Curtea Constituţională a României arată că, în opinia semnatarilor, legea privind descentralizarea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (aliniate 1,3,4 şi 5), articolul 61 (aliniat 1), articolul 102 (aliniat 1), articolele 120-122, articolul 114 şi 136”, s-a arătat în comunicatul PDL.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Congresul american a ajuns la un acord pentru evitarea unui nou blocaj al statului federal

     Senatoarea democrată Patty Murray şi reprezentantul republican Paul Ryan, negociatorii celor două tabere, au convocat o conferinţă de presă pentru a dezvălui detaliile compromisului lor, care va fixa nivelul viitor al veniturilor şi cheltuielilor statului federal.

    Proiectul de buget ar putea de asemenea să atenueze impactul reducerilor bugetare numite “automate”, implementate în martie şi criticate de majoritatea clasei politice.

    Acordul marchează o ameliorare remarcabilă în relaţiile dintre republicani şi democraţi care controlează respectiv Camera Reprezentanţilor şi Senatul şi care s-au dovedit incapabili din 2011 să ajungă la un acord cu privire la cheltuielile federale şi impozite – un blocaj care a culminat în octombrie cu prima închidere parţială a statului federal din 1996.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi REGULI privind creditele imobiliare, adoptate de Parlamentul European

     Textul a fost adoptat cu 596 de voturi pentru, 65 împotrivă şi 31 de abţineri. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie votat de Consiliul European.

    Comisia Europeană a propus măsurile în martie 2011, pentru ca europenii care cumpără locuinţe prin credit să fie mai bine informaţi în privinţa riscurilor, în urma crizei împrumuturilor subprime din SUA care a stat la originea crizei financiare mondiale. Crizele din Irlanda şi Spania au fost şi ele declanşate de spargerea unor bule speculative pe pieţele imobiliare.

    Textul adoptat marţi de Parlamentul European, reunit în şedinţă plenară la Strasbourg, prevede în principal ca posibilii beneficiari ai creditelor imobiliare să primească fişe tehnice standardizate care să conţină o serie de informaţii obligatorii, în special referitoare la dobânzile aplicate şi riscuri, pentru a putea face comparaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputaţii aprobă proiectul care prevede blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare

     Proiectul de lege iniţiat de Guvern a fost adoptat cu 308 voturi “pentru”, 2 “împotrivă” şi 3 abţineri.

    Textul legislativ prevede că blocarea şi întreruperea comunicaţiilor se realizează în scopul prevenirii utilizării de către deţinuţi a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete şi informaţii, inclusiv telefoanele mobile. Blocarea comunicaţiilor se poate face printr-un semnal electromagnetic sau modificarea a însuşi mediului de propagare, se arată în proiect.

    Stabilirea unităţilor penitenciarele în care se vor instala aceste sisteme de bruiaj se va face după evaluarea vulnerabilităţilor pe linia siguranţei deţinerii, ţinându-se cont de numărul de dispozitive de comunicare la distanţă descoperite, amplasarea geografică şi arhitectura penitenciarului, numărul de persoane private de libertate deţinute şi regimul de executare în care acestea sunt incluse, precum şi implementarea sistemelor integrate de pază, supraveghere video şi control acces.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele şi parlamentarii, scoşi din categoria funcţionarilor prevăzută în Codul penal. Proiectul de lege a fost adoptat în Parlament

     Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

    De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii. Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

    Conform raportului, obţinut de MEDIAFAX, printr-un amendament propus şi adoptat de Comisia juridică, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Văcăroiu: E pentru prima oară când o comisie taie bugetul Curţii de Conturi şi nu are receptivitate

     Nicolae Văcăroiu a spus că, practic, Curtea de Conturi nu este un consumator al bugetului de stat, deoarece primeşte un credit bugetar de 44 milioane de euro, dar aduce la bugetul de stat din controalele efective, anual, 600-700 milioane de euro.

    El a mai spus că, din procese, Curtea de Conturi are şi prejudicii de încasat de 1,8 miliarde de euro.

    Văcăroiu a adăugat că bugetul Curţii pe 2014 este micşorat faţă de cel din acest an. Execuţia preliminată pe 2013 a fost de 197.754.000 lei.

    Nicolae Văcăroiu a arătat că, din banii alocaţi Curţii de Conturi, 87% sunt pentru cheltuieli de personal, 7,8% pentru bunuri şi servicii, 2% cheltuieli de capital. Văcăroiu a menţionat că sunt mai multe probleme grave care necesită fonduri suplimentare şi care ţin de funcţionarea instituţiei. El a spus că sunt probleme cu sediile, pentru că “le cad plafoanele şi au nevoie de consolidare”. În plus, este nevoie de bani pentru auditorii externi, a mai spus Văcăroiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisiile de buget au ADOPTAT textul legii bugetului de stat. Urmează dezbaterile şi vot pe anexe

     Membrii celor două Comisii au adoptat textul proiectul de buget în cea mai mare parte în forma promovată de Guvern, la dezbateri luând parte ministrul Bugetului, Liviu Voinea.

    Comisiile reunite de buget au adoptat două amendamente care au fost susţinute şi de reprezentanţii Guvernului, unul propus de senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, iar cel de-al doilea de deputatul PSD Vasile Popeangă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bugetul TVR, de 179.963.000 lei, adoptat în Comisii. Majorarea cerută de Săftoiu nu a fost acceptată

     Claudiu Săftoiu a susţinut că este necesară suplimentarea bugetului propus (de 179.963.000 lei) cu 3.158.208 lei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova. Săftoiu a spus că nu poate găsi resurse interne pentru acoperirea acestor cheltuieli, deoarece este o situaţie nouă, care nu a fost bugetată.

    Reprezentanţii Guvernului nu au susţinut, însă, această propunere, fapt pentru care parlamentarii din Comisiile de buget-finanţe au respins amendamentul care prevedea suplimentarea bugetului TVR cu 3.158.208 lei.

    Bugetul Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014, în cuantum de 179.963.000 de lei, fusese avizat favorabil, pe 22 noiembrie, de Comisiile de cultură din Parlament, care au adoptat şi un amendament pentru suplimentarea acestei sume cu 3,1 milioane de lei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană somează Statele Unite să adopte noi reglementări pentru protejarea datelor cetăţenilor UE

     Vicepreşedintele CE responsabil de Justiţie, Viviane Reding, a transmis acest mesaj în cursul întrevederii pe care a avut-o la Bruxelles cu o delegaţie de congremeni americani condusă de senatorul Christopher Murphy.

    “Comisia Europeană aşteaptă ca Administraţia SUA să asume un angajament politic pentru consolidarea drepturilor cetăţenilor europeni care nu locuiesc în Statele Unite, inclusiv prin crearea posibilităţii de a obţine daune în justiţie dacă nu le sunt respectate datele personale”, a spus Reding.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SONDAJ: România va adera la zona euro, probabil, în 2021. Cel mai optimist orizont este 2018

     Conform opiniilor exprimate de participanţii la un sondaj intern AAFBR, România ar putea adopta moneda euro cel mai devreme în anul 2018, însă cei mai mulţi participanţi la sondaj consideră că anul intrării României în Zona Euro va fi 2021.

    Diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre România şi ţările Zonei Euro reprezintă o provocare majoră în anii următori, în opinia multor analişti participanţi la sondaj.

    Pentru 2014 analiştii văd o posibilă încetinire a creşterii economice la 2%, faţă de o valoare estimată de 2,4% pentru anul în curs. Opiniile privind evoluţia de anul viitor variază însă destul de mult, cu un interval cuprins între 1,5% şi 3%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro