Tag: anunt

  • Euro, la NIVELUL MAXIM de la începutul anului: 4,4286 lei/euro

     Un curs peste cel de joi a fost anunţat de banca centrală la 31 decembrie, când euro a fost la 4,4287 lei/euro.

    “Ne aşteptăm ca tendinţa usoară de depreciere să persiste pe fondul sentimentului în continuare nefavorabil din pieţele externe. Totuşi, credem ca potenţialul de depreciere a leului este limitat, posibil până la 4,44 lei/euro, întrucât atingerea acestui nivel ar putea declanşa intervenţii valutare sau cel puţin ar întări temerile legate de acestea”, consideră analistului ING Bank Mihai Ţânţaru.

    Cursul pentru dolarul american a coborât foarte uşor, de la 3,4235 lei/dolar la 3,4225 lei/dolar. În sesiunea de joi, rata de schimb a atins nivelul maxim de după 13 decembrie, când dolarul a fost cotat la 3,4522 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidrolectrica a primit aproape 500 de CV-uri în prima zi de la anunţul pentru recrutarea managerilor

     “Poziţia de manager al Departamentului Achiziţii şi Logistică a generat, până acum, cel mai mare interes, fiind vizată de 46 de persoane, alte patru roluri din conducerea la nivel central a companiei avand peste 20 de aplicaţii înregistrate”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Perioada de recrutare a 67 de directori a începput pe 20 martie şi se va încheia în 10 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Crescătorii de ovine vor primi un ajutor suplimentar de 4,5 euro pentru fiecare animal

     Daniel Constantin a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, înaintea unei întâlniri cu fermieri şi şefi de servicii deconcentrate din judeţul Cluj, că este vorba despre “un ajutor important”, care reprezintă o creştere de aproape 50 la sută şi care vine într-o perioadă destul de grea pentru crescătorii de ovine, în condiţiile creşterii preţului la furaje.

    “O veste bună pe care vreau să o dau în contextul celor întâmplate cu laptele este pentru crescătorii de ovine. Vineri vom trimite la Bruxelles o fişă prin care solicităm şi este permis prin regulamentul european, printr-o exceptare de la acest regulament, o suplimentare a sprijinului pe cap de animal de ovine în zonele defavorizate. Din calculele pe care le avem, avem în aceste zone în jur de 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, faţă de cei 10 euro care erau agreaţi prin ajutorul de stat, încă 4,5 euro. Este un ajutor important, o creştere de aproape 50 la sută, care vine într-o perioadă destul de grea”, a spus Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR vrea să obţină 50 mil.lei din eficientizarea activităţii de patrimoniu şi vânzarea de fier vechi

     “Principalele măsuri operaţionale care vor fi implemetate la nivel naţional, în perioada imediat următoare, vizează eficientizarea activităţii comerciale prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate. De asemenea, compania va demara şi procedurile de valorificare a fierului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri, în următoarele 4-5 luni”, se arată într-un comunicat al companiei de stat.

    Măsurile vor duce la încasarea unor venituri estimate pentru anul în curs la peste 50 de milioane de lei.

    Compania arată, de asemenea, că directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, va analiza în paralel, împreună cu reprezentanţii sucursalelor feroviare, mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare a forţei de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANSVSA: În cazul cărnii de cal din mici a fost fraudă comercială. Societatea va fi amendată cu 30.000 de lei

     Vladimir Mănăstireanu, care asigură conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) până la numirea unui nou preşedinte, a precizat că societatea a intrat în atenţia organelor de anchetă pentru fraudă fiscală.

    Alerta în cazul cărnii de cal din mici a fost finalizată pe 18 martie, rezultele indicând că din cele 1.920 de caserole a câte 800 de grame de pe piaţă, au fost vândute 1.358 de bucăţi, restul de 562 fiind sechestrate şi distruse.

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat, săptămâna trecută, o alertă alimentară după ce într-un magazin din Bucureşti a fost descoperită cantitatea de 200 de kilograme de carne tocată de mici asupra căreia a existat suspiciunea de fraudă constând în substituirea cărnii de vită cu cea de cal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul Concurenţei analizează preluarea hipermarketurilor Real de către Auchan

     “Deşi tranzacţia a fost notificată iniţial Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei din România a fost considerată autoritatea cea mai potrivită pentru a realiza o analiză detaliată a pieţelor pe care Auchan îşi consolidează poziţia în urma preluării Real”, se arată într-un comunicat al Consiliul Concurenţei.

    Retailerul francez Auchan a anunţat în noiembrie anul trecut că a cumpărat operaţiunile Real din mai multe ţări, printre care şi România, pentru 1,1 miliarde de euro.

    Pe piaţa locală, Auchan va prelua activităţile operaţionale pentru 20 din cele 24 de magazine Real. Cele patru unităţi excluse din tranzacţie se află în Arad, Constanţa, Oradea şi Suceava.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a urcat la 4,42 lei/euro, un NOU MAXIM al ultimelor zece săptămâni

     Un curs superior celui anunţat joi a fost anunţat de banca centrală la 7 ianuarie, când euro a fost la 4,4223 lei/euro. În sesiunea de miercuri, cursul a fost de 4,4179 lei/euro

    Cursul pentru dolarul american a urcat cu 0,41 bani, la 3,4235 lei/dolar, ajungând astfel la un nou nivel maxim de după 13 decembrie. La data menţionată, rata de schimb a fost de 3,4522 lei/dolar.

    Totodată, cursul pentru francul elveţian a avansat la 3,6209 lei/franc şi s-a plasat la cel mai ridicat nivel de după 9 ianuarie, când rata a fost de 3,6465 lei/franc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: Imobile şi terenuri pe care nu le mai foloseşte Armata vor fi transferate autorităţilor

     Mircea Duşă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce este dispus să cedeze mai multe imobile care aparţin Armatei, dar care nu îi mai sunt folositoare, către administraţia publică locală.

    “Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locaţii care sunt ale MApN şi dacă vom considera că unele locaţii şi terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administraţiei locale”, a afirmat ministrul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raiffeisen Bank România a cumpărat portofoliul de retail al Citi

     Raiffeisen Bank a anunţat joi semnarea acordului cu Citibank România, tranzacţia urmând să fie finalizată după aprobarea de către Consiliul Concurenţei, cel mai probabil în trimestrul al treilea.

    Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost anunţaţi.

    “Acordul prevede că Raiffeisen Bank va prelua un portofoliu de peste 100.000 de clienţi, cu active de 460 milioane lei (peste 90 de milioane de euro) şi peste 770 milioane de lei (peste 175 milioane euro) în depozite, potrivit datelor de la 31 decembrie 2012, precum şi toţi angajaţii diviziei de retail a Citibank România”, se arată într-un comunicat al Raiffeisen.

    Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România, a declarat că modelul de afaceri al Citi pe toate segmentele de retail este similar cu cel al Raiffeisen şi că tranzacţia a fost stabilită şi luând în calcul calitatea portofoliului de credite preluat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liga Campionilor la handbal: Meciul Oltchim – Gyor se va disputa la Bucureşti. EHF nu a fost de acord cu modificarea datei returului

     Conducerea formaţiei vâlcene a precizat că abonamentele emise pentru sala din Râmnicu Vâlcea rămân valabile şi pentru cea din Bucureşti, la meciul tur cu Gyor şi că, în cel mai scurt timp, va anunţa preţurile biletelor şi modalitatea de achiţionare a acestora pentru partida din 6 aprilie.

    Clubul Oltchim face apel la suporteri să înţeleagă decizia de organiza meciul la Bucureşti, ţinând cont de problemele financiare cu care se confruntă echipa.

    “Înţelegem şi noi, la rândul nostru, că va fi greu pentru spectatorii din Râmnicu Vâlcea să se deplaseze la Bucureşti, că acest joc poate însemna un efort financiar în plus, dar pe partea cealaltă ştim şi avem încrederea că suporterii nu îşi vor abandona echipa la greu. Am informat în permanenţă publicul despre greutăţile financiare ale echipei, este cunoscut faptul că jucătoarele au rămas la echipă, chiar şi neplătite două luni, doar pentru spectatori şi performanţă, iar acum când mai este foarte puţin până la atingerea obiectivului, este nevoie de înţelegere mai mult ca oricând.

    Este rugămintea şi apelul pe care clubul îl adresează spectatorilor de a strânge randurile, de a-i invita să participe la ambele jocuri din semifinale în număr cât mai mare, de a da dovadă de înţelegere, fair-play şi un comportament civilizat în ambele arene şi să nu raspundă niciunei provocări venite din partea intereselor proprii, politice, etnice sau de altă natură”, transmite clubul Oltchim în comunicatul de joi