Tag: Timisoara

  • Al doilea oraş din România care ar putea avea metrou în viitorul apropiat

    Nicolae Robu, primarul Timisoarei, vrea metrou în oraş. În bugetul primariei pe acest an au fost alocati 137.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferata in Timisoara prin introducerea liniilor in subteran.

    Pe traseul feroviar dintre Gara de Nord si Aeroport pe care edilul il vizeaza, a stabilit deja si statiile, potrivit ziarului Opinia Timişoarei.

    „Daca le ducem in subteran si ecartul intre sine e la fel pentru garniturile de transport intra-urbane de tip metrou, ca si pentru tren, este pacat sa nu avem si transport intra-urban daca vrem sa ii spunem de tip metrou. Dar nu o retea complexa. Pentru ca la marimea de acum a Timisoarei nu se justifica, dar pe traseul liniilor actuale, prin subteran, am putea sa avem si, hai sa ii zicem metrou, care sa aiba statii si la Gara de Nord, in zona Iulius Mall, unde vom avea dezvoltarea cea mai tare din Romania, Openville, care este in curs de constructie. O a treia statie in zona Gradinii Zoologice, in partea de est a orasului si se poate face o deviere inspre aeroport. Aste e conceptul meu si intr-o buna zi vom avea asa ceva„, a spus primarul Nicolae Robu.

    Edilul a explicat si de ce nu este adeptul mutarii sinelor de cale ferata in afara orasului.

    „Intr-o buna zi liniile trebuie duse in subteran pentru ca asta e solutia cea mai rationala, pentru ca, daca le ducem in afara orasului, ce inseamna acum in afara orasului, peste 20 sau 30 de ani, nu va mai fi in afara orasului. Cand liniile de cale ferata au fost pozitionate unde sunt acum, locul era in afara orasului, acum e in mijlocul orasului. Noi deja gandim un proiect de dezvoltare intregrata Timisoara-Arad. Daca ducem liniile cu 15 kilometri inspre Arad, peste 30 de ani, nu stiu peste cati, acolo va fi o zona centrala a viitoarei aglomerari urbane, Timisoara-Arad. Drept urmare solutia cea mai rationala este sa le ducem in subteran„, a declarat Nicolae Robu

    Primarul are si o solutie pentru ce se va intampla la suprafata dupa ce liniile de tren vor fi ingropate.

    „La suprafata se poate amenaja un bulevard ultramodern, cu mai multe benzi, cu piste de biciclete, cu trotuare, cu sase randuri de copaci din 4 in 4 metri, pe o distanta de 10 kilometri. Noi ne putem inchipui ce bulevard am avea in locul liniilor de cale ferata si ce ar insemna el pentru traficul in Timisoara. Plus ca, de o parte si de alta, ar fi dezvoltari ultramoderne, constructii ultra moderne, la doi pasi de centrul istoric. Cate orase din lume ar avea sansa de asa ceva? Cred ca le poti numara pe degete. Noi, iata ca avem aceasta sansa, si intr-o buna zi, probabil ca nu va fi Robu primar atunci, pentru ca nu cred ca imi doresc sa fiu primar asa de mult timp. Din pacate, nu vom avea banii prea curand pentru acest proiect. Intr-o buna zi, tot ce spun eu acum va fi o realitate a Timisoarei„, a afirmat primarul pentru ziarul regional.

     

  • Suprarealism în România: primeşti bonus pentru a veni la muncă

    În alte zone din ţară sunt companii care dau bonus 1.000-1.300 de lei celor care recomandă sau aduc oameni care pot fi angajaţi.

    Oana Botolan Datki, SEE managing partner la Consulteam, spune că firmele au ajuns să aplice politica de recrutare: Îi angajez pe toţi cei care vor să lucreze la mine. Adică nu mai contează ce ştiu, ce pot face, ci doar să vină să lucreze.

    Piaţa muncii din România a dat atât de mult în clocot încât riscă să se evapore de tot în timp: şomajul a coborât la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, 4,7%. Pur şi simplu nu mai ai de unde să atragi oameni din intern.

    Conform ultimelor date Eurostat, pe medie, un tânăr din România se mută de la părinţi la 27,9 ani faţă de 26,1 ani cât este media Uniunii Europene.

    O schimbare de trend în România: fetele pleacă de acasă la 25,6 de ani, o vârstă în scădere, în timp ce băieţii pleacă la 30 de ani, o vârstă în creştere. Confortul de acasă de la mama pentru băieţi este destul de greu de înlocuit, având în vedere că fetele vor să aibă cariera lor, iar casa trece pe locul trei. Vacanţele sunt pe locul doi.

    În Europa, în medie, fetele pleacă de la părinţi la 25,1 ani, în timp ce băieţii la 26,1 ani.

    În Italia, băieţii pleacă de acasă la 31,3 ani, iar fetele la 29 de ani. În Suedia, băieţii pleacă la 19,7 ani, iar fetele la 19,6 ani.

    Când pleci de acasă este de presupus că ai un job sau că eşti în căutarea unuia. România începe puţin să se schimbe în sensul că noua generaţie, având confortul de acasă, aşa cum este el, nu se grăbeşte să-şi caute un loc de muncă, preferând spre exemplu, să-şi continue studiile cu un master. Va vedea el mai încolo ce va face cu acest lucru.

    Dacă au nevoie de bani se angajează în retail, în call-centere, în cafenele, de unde pot să plece şi mâine, dacă nu au chef să mai dea telefoane sau să vorbească cu clienţii. De multe ori nici nu mai anunţă că nu mai vin la muncă, iar companiile se trezesc fără om la job. De unde să găsească altul în 10 minute?

    Pe de altă parte, sindicatele, ce-i drept, au o voce mai scăzută în zilele noastre, încearcă să obţină tot timpul bani mai mulţi pentru membrii lor. Până acum nu am auzit să aibă politici în care să ţină oamenii în firmă, să ajute într-un fel sau altul angajatorul să aibă o fluctuaţie mai redusă de personal, sau chiar să găsească angajaţi pentru companii.

    Poate sindicatele ar trebui să-şi facă firme de personal, ca Adecco, de exemplu, ca să susţină companiile şi până la urmă să ţină joburile aici, în oraşul lor sau în România. Dar mai mult decât atât, să ţină într-un fel sau altul oamenii la job. Pe vremea lui Ceauşescu se dădeau case prin intermediul sindicatelor. Dacă atunci a fost un lucru bun, ce a permis o urbanizare accelerată a României, poate ar trebui să se scoată din istorie aceste modele de atragere şi ţinere a forţei de muncă. Dar poate nu e treaba lor, deşi ar trebui să fie.

    România este într-un moment favorabil pentru piaţa forţei de muncă, având în vedere că acum cererea este mai mare decât oferta. Ce-i drept poate să fie o cerere înşelătoare, respectiv să fie doar din câteva sectoare unde se înregistrează creşteri susţinute: automotive, retail, industria hotelieră şi de restaurante, unde salariile sunt mai mici, şi IT, service-centere, unde salariile sunt mai mari.

    La polul opus, din perspectiva ofertei, oamenii sunt total bulversaţi întrucât nu ştiu încotro să se ducă. Dacă ai început într-o industrie, într-un anumit sector, este destul de greu să schimbi domeniul de activitate. Este greu să treci din retail sau cafenea în industria pură, chiar şi la bandă.

    De asemenea, planurile de carieră există, mai cu seamă în planurile celor de la HR, care trebuie să facă unui candidat capul calendar, în încercarea de a convinge că la ei este cel mai bun loc pe care poate să-l găsească un angajat. Şi pentru companii este greu să mute un om de la o secţie la alta şi atunci uită de acest plan de carieră sau îl aplică doar când pleacă cineva şi trebuie înlocuit peste noapte.

    Indiferent cum este acum situaţia, piaţa muncii, angajatori şi angajaţi deopotrivă trebuie să se bucure, fiecare în felul lui, de acest tablou suprarealist din România: primeşti bonus dacă te prezinţi la muncă.

  • Cel mai ieftin bilet de avion vandut in Romania. Cursa pe care poti sa zbori cu 2,99 euro

    Compania irlandeza Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, propune calatorilor din Romania bilete sub 3 euro.
    Astfel, cine vrea sa plece, pe 17 mai, de la Timisoara la Dusseldorf, in Germania, va plati pe bilet 2,99 euro.
    Pentru a beneficia de acelasi pret si la intoarcere, ar trebui fie sa se intoarca in aceeasi zi, fie sa-si rezerve calatoria de revenire in tara pe 31 mai.
    Mai devreme de 31 mai, cel mai ieftin bilet Dusseldorf-Timisoara la Ryanair poate fi rezervat pe 21 mai, la pretul de 19,99 euro.

    Ryanair propune un bilet ieftin – de numai 3,99 euro, si celor care vor sa calatoreasca de la Bucuresti la Londra, insa data plecarii este pe 18 decembrie. Iar cel mai ieftin bilet de intoarcere – 4,71 euro, poate fi rezervat de pe 22 pana pe 26 decembrie, inclusiv, sau in ultimele trei zile ale anului.

    Din Bucuresti, Ryanair mai vinde bilete de 9,99 euro catre Bologna, Bruxelles sau Milano, in timp ce din Timisoara se poate zbura cu 3,99 euro catre Bruxelles, 4,99 euro spre Milano, 7,99 euro spre Berlin sau 9,98 euro catre Bucuresti. Toate preturile sunt pe un singur segment, scrie incont.ro

  • Care este noua capitală a tineretului din România

    Obiectivul programului este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri şi să-i implice activ în procesele decizionale din oraşele lor pe teme ce ţin de educaţie, cultură, politică demografică şi alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, îşi propune să stimuleze autorităţile publice locale şi companiile private să susţină şi să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

    Cu această ocazie, s-a lansat şi competiţia din acest an pentru desemnarea  următoarei Capitale a Tineretului din România, în perioada 2 mai 2018-1 mai 2019. Competiţia pentru titlul Capitala Tineretului din România se va desfăşura în două runde. Data limită până la care pot fi depuse candidaturile pentru runda întâi este 16 iulie, ora 23:59, la adresa de mail haisavorbim@capitalatineretului.ro, potrivit regulamentului de înscriere în competiţie – www.capitalatineretului.ro/apel -, publicat marţi, 2 mai. Până pe 15 iunie va fi anunţată şi valoarea premiului pe care Guvernanţa programului îl va acorda oraşului câştigător

    Toate oraşele înscrise vor fi înştiinţate despre primirea şi eligibilitatea candidaturilor, iar finalistele vor fi anunţate pe 15 august. Pentru runda a doua, oraşele care vor rămâne în competiţie vor trebui să depună dosarele de candidatură complete până pe 15 octombrie, ora 23:59. Oraşul câştigător va fi anunţat în data de 12 noiembrie, în cadrul unui eveniment festiv ce va avea loc la Bacău.

    Mai multe informaţii despre documentele necesare înscrierii în competiţie, despre criteriile ce trebuie îndeplinite pentru depunerea candidaturii, despre competiţie şi despre program sunt disponibile pe site-ul www.capitalatineretului.ro.

    Capitala Tineretului din România este un program naţional destinat tinerilor, iar partenerii implicaţi în guvernanţa acestuia sunt Consiliul Tineretului din România (CTR) – entitate reprezentativă a tineretului din România; Federaţia SHARE Cluj-Napoca – comanagerul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului;
    Grupul PONT – grup de experţi de tineret, iniţiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienţei candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015; Banca Comercială Română (BCR).

     

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Cătălin Olteanu, director general FM România

    Cu o investiţie de 20 de milioane de euro, operatorul a început construcţia celei de-a treia platforme logistice din România într-un spaţiu de 80.000 de metri pătraţi, în Dragomireşti, judeţul Ilfov, după ce anul trecut compania a extins depozitul de la Petreşti, Argeş, cu 10.000 mp, o investiţie de aproximativ 5 milioane de euro. Executivul a intrat în echipa FM Logistic în 2006, pe poziţia de manager de transport, după care a urcat până la cea  de manager regional pentru operaţiunile de la Timişoara, oraşul său natal.

    Înainte de a lucra la FM Logistic, Olteanu a dobândit experienţă în mai multe domenii, fiind, de pildă, inginer proiectant în industria de armanent sau manager de marketing în zona managementului de programe. Ultimul său loc de muncă înainte de FM Logistic a fost în cadrul companiei Solectron România. Directorul FM Logistic se declară pasionat de schi, de plimbările cu bicicleta şi de înot, afirmând că „sportul ajută la deconectare. După o săptămână de şedinţe multiple, nervi nervoşi, negocieri, cifre şi altele, când înot sunt doar eu cu mine”.

    Ca o regulă pe care o aplică atât în viaţa profesională, cât şi în hobby, Cătălin Olteanu consideră etica drept cea mai importantă constantă.

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Rareş Măcinică, CEO al Lagermax România

    Primul loc de muncă, în timpul studenţiei, când urma cursurile SNSPA – Comunicare şi Relaţii Publice, a fost la o revistă franceză, What’s up, unde vindea spaţiu pentru publicitate.

    În 2002 a intrat în domeniul logisticii, angajându‑se la o publicaţie de specialitate, apoi a lucrat vreme de doi ani la o firmă românească mică, despre care spune că a fost „o veritabilă şcoală pentru mine”. Prima slujbă într-o multinaţională din domeniul transporturilor şi logisticii a fost în 2005 şi a dobândit experienţă în cadrul Gebrüder Weiss, Cargo Partner şi KLG.

    Anul trecut, Lagermax România a înregistrat o cifră de afaceri brută de 10 milioane de euro.

  • Oraşul din România unde se trăieşte cel mai bine. Bucureşti, doar pe locul 9 în clasament

    Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. 

    Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. La polul opus, oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila.

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

    La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

    „Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

    Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

    „În general, există o corelatie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite.”,  menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

    Bucureşti, pe locul 9 în clasament

    Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii. În clasament, peste 15.000 de bucureşteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieţii, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu şi Baba Novac. La distanţe mici se clasează cartierele Aviaţiei, Tineretului, Băneasa şi Drumul Taberei, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari şi Lujerului.

    Braşovenii consideră Răcădău, Avantgarden şi Noua ca fiind cartierele cu cel mai bun cost al vieţii. Pe ultimele trei poziţii se află Bartolomeu, Calea Bucureşti şi Braşovul Vechi.

    În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

    Pentru orădeni, cartierele din fruntea clasamentului sunt Centru Civic, Nufărul şi Rogerius, iar cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Calea Clujului, Dacia şi Decebal.

    În oraşul Sibiu, pe primele poziţii se clasează cartierele Ştrand, Valea Aurie şi Hipodrom 3, la final găsindu-se Lazaret, Vasile Aaron şi Turnişor.

    Piteştenii au ales Gavana 3, Central şi Prudu ca fiind cartierele cu cel mai avantajos cost la vieţii, iar Exerciţiu, Big-Başcov şi Războieni sunt cele mai neavantajoase.

    Pentru Timişoara, cartierele Soarelui, Dacia şi Banat sunt în fruntea clasamentului. La polul opus se află zonele Aradului, Freidorf şi Buziaşului. 

  • Numărul bărbaţilor care îşi comandă online produse de înfrumuseţare a crescut cu 5% în 2016

    Varietatea de produse, brandurile de renume care lansează game dedicate pentru bărbaţi, dar şi o atenţie sporită acordată aspectului fizic, sunt cele mai importante motive care i-au făcut pe bărbaţii din România să devină clienţi fideli ai magazinelor online de specialitate.

    „Deşi cea mai mare parte a portofoliului de produse este dedicată femeilor, am început treptat să introducem articole unisex şi, ulterior, să dezvoltăm o categorie specială pentru bărbaţi. Astfel, în 2016, am remarcat o creştere de 5% a numărului de clienţi de sex masculin, aceştia reprezentând acum 40% din totalul clienţilor shop-ului virtual”, a menţionat Angela Ţiboc, Director al Diviziei de Fashion&Lifestyle a SOLE.

    Potrivit companiei, bărbaţii ajung să surclaseze numărul de cliente de sex feminin doar în perioadele de sărbători, în mod special de Crăciun, şi cu ocazia campaniilor de oferte precum Black Friday, însă, în general, reprezentanţii SOLE anticipează că ponderile celor două segmente de public vor fi echivalente în maxim 3 ani.

    În ceea ce priveşte tipul de produse solicitate, reprezentanta companiei afirmă că parfumurile se află pe primul loc în topul cumpărăturilor, acesta fiind completat de şampoane şi produse pentru întreţinerea bărbii, cea din urmă categorie reprezentând un trend care a cunoscut o creştere remarcabilă într-un timp foarte scurt. De asemenea, se pune un accent deosebit şi pe gama de accesorii precum ceasuri şi genţi de mici dimensiuni. Astfel, printre cele mai comandate branduri se numără Paco Rabanne, Gucci, Carolina Herrera şi Hugo Boss.

    Bugetul mediu alocat de bărbaţi pentru produsele de înfrumuseţare ajunge la 300 lei

    Chiar dacă frecvenţa cu care aceştia achiziţionează produse de styling şi întreţinere nu este atât de crescută precum în cazul femeilor, valoarea medie a coşului de cumpărături comandat de bărbaţi ajunge la cca. 300 lei. Spre deosebire, femeile dau şi 500 lei o dată la trei luni pentru reînnoirea stocului de cosmetice.

    „Pe măsură ce acest segment de public are acces la o gamă de produse din ce în ce mai variată, suntem siguri că numărul lor va continua să crească. Este necesar însă ca aceştia să găsească o interfaţă cât mai simplistă, uşor de navigat, o categorie dedicată pentru produsele pe care le caută şi, desigur, acces la ultimele noutăţi de pe piaţă, în special pe zona de accesorii” a completat reprezentanta companiei.

    Potrivit analizelor companiei, cei mai mulţi bărbaţi care îşi comandă articole de îngrijire personală şi accesorii provin din Bucureşti, Cluj şi Timişoara.

  • Numărul bărbaţilor care îşi comandă online produse de înfrumuseţare a crescut cu 5% în 2016

    Varietatea de produse, brandurile de renume care lansează game dedicate pentru bărbaţi, dar şi o atenţie sporită acordată aspectului fizic, sunt cele mai importante motive care i-au făcut pe bărbaţii din România să devină clienţi fideli ai magazinelor online de specialitate.

    „Deşi cea mai mare parte a portofoliului de produse este dedicată femeilor, am început treptat să introducem articole unisex şi, ulterior, să dezvoltăm o categorie specială pentru bărbaţi. Astfel, în 2016, am remarcat o creştere de 5% a numărului de clienţi de sex masculin, aceştia reprezentând acum 40% din totalul clienţilor shop-ului virtual”, a menţionat Angela Ţiboc, Director al Diviziei de Fashion&Lifestyle a SOLE.

    Potrivit companiei, bărbaţii ajung să surclaseze numărul de cliente de sex feminin doar în perioadele de sărbători, în mod special de Crăciun, şi cu ocazia campaniilor de oferte precum Black Friday, însă, în general, reprezentanţii SOLE anticipează că ponderile celor două segmente de public vor fi echivalente în maxim 3 ani.

    În ceea ce priveşte tipul de produse solicitate, reprezentanta companiei afirmă că parfumurile se află pe primul loc în topul cumpărăturilor, acesta fiind completat de şampoane şi produse pentru întreţinerea bărbii, cea din urmă categorie reprezentând un trend care a cunoscut o creştere remarcabilă într-un timp foarte scurt. De asemenea, se pune un accent deosebit şi pe gama de accesorii precum ceasuri şi genţi de mici dimensiuni. Astfel, printre cele mai comandate branduri se numără Paco Rabanne, Gucci, Carolina Herrera şi Hugo Boss.

    Bugetul mediu alocat de bărbaţi pentru produsele de înfrumuseţare ajunge la 300 lei

    Chiar dacă frecvenţa cu care aceştia achiziţionează produse de styling şi întreţinere nu este atât de crescută precum în cazul femeilor, valoarea medie a coşului de cumpărături comandat de bărbaţi ajunge la cca. 300 lei. Spre deosebire, femeile dau şi 500 lei o dată la trei luni pentru reînnoirea stocului de cosmetice.

    „Pe măsură ce acest segment de public are acces la o gamă de produse din ce în ce mai variată, suntem siguri că numărul lor va continua să crească. Este necesar însă ca aceştia să găsească o interfaţă cât mai simplistă, uşor de navigat, o categorie dedicată pentru produsele pe care le caută şi, desigur, acces la ultimele noutăţi de pe piaţă, în special pe zona de accesorii” a completat reprezentanta companiei.

    Potrivit analizelor companiei, cei mai mulţi bărbaţi care îşi comandă articole de îngrijire personală şi accesorii provin din Bucureşti, Cluj şi Timişoara.