Tag: raport

  • Romsilva: Raportul Consiliului Concurenţei pe piaţa lemnului este eronat

    “Sunt folosite (în raport,n.r.) unele noţiuni care nu concordă cu terminologia de specialitate şi care creează confuzii (…) Pe piaţa lemnului, RNP-Romsilva se asimilează proprietarului de masă lemnoasă şi nu cumpărătorului de masă lemnoasă. A participa la licitaţii pentrui a cumpăra lemnul din pădurile pe care le administrează, aşa cum solicită anumiţi factori interesaţi şi cum se conturează concluziile Raportului, apreciem că este complet eronat”, arată Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, într-un comunicat.

    Reprezentanţii Romsilva spun că autoritatea de concurenţă a interpretat eronat datele transmise de regia naţională.

    “Cu precizarea că Romsilva a pus la dispoziţie toate datele şi informaţiile solicitate pentru această investigaţie a Consiliului Concurenţei, ne exprimăm regretul pentru interpretarea lor eronată şi pentru publicarea unui Raport nefinalizat, care cuprinde o serie întreagă de ambiguităţi şi inexactităţi, de natură să deformeze percepţia publică asupra activităţii întregului sector forestier al economiei naţionale şi să afecteze grav imaginea Romsilva”, se arată în comunicat.

    Oficialii Romsilva spun că statul, în calitate de proprietar al fondului forestier, a acordat Romsilva dreptul privind administrarea acestui în conformitate cu prevederile Constituţiei.

    “RNP-Romsilva a primit dreptul de a valorifica produsele fondului forestier (lemnul şi celelalte produse, lemnoase şi nelemnoase), în condiţii de eficienţă economică, cu obligaţia ca din veniturile realizate să efectueze toate lucrările de îngrijire şi regenerare a pădurilor, să respecte regimul silvic şi să asigure gestionarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, fără nici o subvenţie sau susţinere financiară din partea statului. Mai mult, cea mai mare parte din profitul brut al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se varsă la bugetul statului, ca o consecinţă a faptului că statul este proprietarul”, se mai arată în comunicat.

    Romsilva a vândut la licitaţiie, în primele şapte luni, 6,28 milioane m³ de lemn, încasând 962,3 milioane lei, cu 28% peste preţul de pornire.

    În urmă cu circa două săptămâni Consiliul Concurenţei a anunţat că analizează observaţiile şi informaţiile primite în perioada de consultare publică a Raportului preliminar pe piaţa lemnului.

    Raportul arată că RNP – Romsilva desfăşoară atât activităţi de administrator, cât şi de agent economic, ceea ce îi oferă avantaje de natură concurenţială faţă de ceilalţi concurenţi.

    Conform legislaţiei în domeniu, Romsilva administrează fondul forestier proprietate publica a statului, dar poate şi achiziţiona lemn fasonat şi lemn prelucrat (cherestea, prefabricate etc) din
    fondul forestier pe care îl administrează, fără licitaţie sau concurs de oferte. După ce îşi retine necesarul de consum, Romsilva valorifică prin licitaţie masa lemnoasă rămasă.

    “Consiliul Concurenţei atrage atenţia că, în aceste condiţii, Romsilva trebuie să separe cele două activităţi de administrator şi operator pe piaţă. În plus, în cazul în care comercializează masă lemnoasă este necesară o procedură competitivă de piaţă (licitaţie/concurs de oferte). De asemenea, legislaţia actuală permite organizarea de licitaţii cu strigare şi în situaţia în care există un singur participant la licitaţie, situaţii în care nu se manifestă concurenţa. Analiza informaţiilor furnizate de 40 direcţii silvice judeţene a arătat că licitaţiile cu un singur participant deţin o pondere foarte mare din totalul licitaţiilor organizate în perioada 2011-2014. De exemplu, în judeţele Dolj, Galaţi, şi Giurgiu, procentul licitaţiilor cu un singur participant depăşeşte 80% din numărul total de licitaţii”, arată autoritatea de reglementare.

    Un număr mare de licitaţii cu un singur participant, peste 60% din total, s-a înregistrat şi în cazul direcţiilor silvice din judeţele Călăraşi, Sălaj, Tulcea, Maramureş, Satu Mare, Olt şi Ialomiţa.

    Cele 40 de direcţii silvice au organizat, în perioada 2011-2014, 46.756 licitaţii (fără judeţul Suceava), din care aproape 35% au fost licitaţii cu un singur participant.

    La nivel naţional sunt atestate 5.216 firme având ca obiect de activitate exploatarea forestieră. Cele mai puţine, respectiv 13 firme, sunt în judeţul Teleorman, iar cele mai multe, 563 sunt în judeţul Suceava, dar atestarea este valabilă la nivel naţional. Astfel, oricare din cele 5.216 de companii atestate pentru activităţi de exploatări forestiere îşi poate desfăşura activitatea în oricare regiune a ţării. În aceste condiţii, Consiliul Concurenţei consideră că nu este normală existenţa unui număr atât de mare de licitaţii cu un singur participant şi recomandă o mai bună valorificare a masei lemnoase
    prin evitarea situaţiilor de acest fel.

    O altă recomandare a Raportului preliminar pe piaţa lemnului o constituie întocmirea unui cadastru forestier. Datele furnizate de INS indică o creştere continuă a suprafeţei fondului forestier, după 1990, dar acestea se datorează, în principal, unor reamenajări de păşuni şi introducerii în fondul fondului forestier a altor suprafeţe, conform Consiliului.

  • Tăriceanu anunţă că sesiunea parlamentară extraordinară pentru Codul Fiscal se anulează

    “Sesiunea extraordinară nu se va putea ţine, vom amâna pentru săptămâna viitoare, când va fi sesiune ordinară, dezbaterea pe marginea sesizării făcute de preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

    Decizia Senatului vine la scurt timp după ce preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunţat, la finalul şedinţei Coaliţiei, că PSD cere amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul Fiscal şi doreşte o reuniune a liderilor partidelor parlamentare pentru joi, astfel încât să se ajungă la o decizie politică. De asemenea, şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, programată pentru luni, ora 13.30, a fost anulată.

    Dragnea a spus luni că propunerea este ca joi să fie o întâlnire a partidelor parlamentare pentru a lua o decizie politică în privinţa Codului Fiscal, astfel încât acesta să fie modificat în sesiunea parlamentară ordinară, arătând că practic nu se mai poate vorbi despre sesiune extraordinară.

    Şi preşedintele UNPR Gabriel Oprea a declarat, luni, întrebat în legătură cu amânarea discuţiilor din Parlament pe Codul Fiscal, că este normal ca după întâlnirea tehnică a reprezentanţilor partidelor să urmeze discuţii la nivelul liderilor, arătând că şi copreşedinţii PNL au spus acest lucru.

    Iniţial, Parlamentul a fost convocat, în perioada 24-26 august, în sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea cererii de reexaminare a Codului Fiscal, formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

    Înaintea sesiunii extraordinare, reprezentanţii partidelor parlamentare au avut joi discuţii tehnice privind Codul fiscal. În urma consultărilor – la care au participat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici (PSD), Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache (PNL), Eugen Nicolicea, Haralambie Vochiţoiu (UNPR), Iuliu Winkler, Erdei Doloczki Istvan, Alexandru Vegh (UDMR) şi Cătălin Beciu (ALDE) – au fost anunţate propunerile ca TVA să scadă în două trepte, de la 24% în prezent, la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la începutul lui 2017 şi ca eliminarea supraaccizei la carburanţi să fie amânată până la 1 ianuarie 2017.
     

  • România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050, potrivit unui raport ONU

    Potrivit unui raport realizat de ONU cu privire la prospecţiunile populaţiei mondiale pe anul 2015, în România, numărul locuitorilor se va diminua cu până la 22,1% în următorii 35 de ani, situându-se pe locul al doilea în clasamentul mondial al ţărilor cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei până în 2050.

    În fruntea clasamentului se află Bulgaria, a cărei populaţie va scădea cu 27,9%, de la 7,15 milioane la 5,154 milioane de locuitori.

    România se află pe lista celor 48 de ţări, în care numărul de locuitori se va reduce în perioada 2015-2050, încadrându-se în grupa acelor ţări în care populaţia se va diminua cu peste 15%, alături de Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Lituania, Letonia, Japonia.

    După Bulgaria şi România, următoarele zece poziţii în clasament sunt ocupate de ţări din estul Europei.

    Potrivit raportului, rata de fertilitate din ţările europene “este sub nivelul necesar” pentru compensarea numărului de locuitori, o situaţie valabilă în ultimele decenii. De asemenea, în următorii şapte ani India va deveni cea mai populată ţară, va avea o populaţie mai mare decât China. Numărul de locuitori din China (1,38 miliarde) şi India (1,31 miliarde) va ajunge la 1,4 miliarde de locuitori până în 2022.

    Populaţia mondială va creşte la 9,7 miliarde de locuitori până în 2050 şi până la 11,2 miliarde până în 2100, în condiţiile în care 9 miliarde de persoane vor locui în Africa şi în Asia până la finalul secolului.

  • Cât câştigă un şofer RATB? Compania plăteşte în fiecare an salarii de 500 de milioane de lei

    Cel mai bine plătit şofer al RATB primeşte lunar un salariu net de aproximativ 3.500 lei şi bonuri de masă. Cele mai multe salarii au valori cuprinse între 2.200 şi 2.800 de lei, la care se adaugă tichete de masă de aproximativ 200 de lei, conform celor mai recente date disponibile.

    Un raport al Autorităţii Municipale de Reglementare în domeniul Serviciilor Publice arată că RATB are în acest moment aproape 11.000 de angajaţi, iar pentru salariile lor regia plăteşte anual 505 milioane de lei, adică aproape întreaga subvenţie primită de la primărie, potrivit Digi 24. Din totalul numărului de angajaţi, 261 au funcţii de conducere.

    În 2012, RATB a avut venituri de 902 milioane de lei şi deţinea 516 tramvaie, 297 de troleibuze şi 1.148 de autobuze.

  • Aproape 4,8 milioane de români, afectaţi de sărăcie. Printre aceştia – 1,4 milioane de copii

    “Într-o ţară în care 4,8 milioane de cetăţeni sunt afectaţi de sărăcie, din care 1,4 milioane de copii, şi unde peste 687.000 de persoane cu dizabilităţi nu au acces la servicii de specialitate, a venit momentul să facem ceva concret”, a spus Doru Buzducea, preşedintele CNASR, miercuri, la dezbaterea publică “Asistenţa socială în România. Probleme şi oportunităţi”, organizată de colegiu cu sprijinul Institutului pentru Politici Sociale şi Administrative şi în parteneriat cu Asociaţia Şcolilor de Asistenţă Socială din România, la sediul Institutului Cultural Român.

    Printre persoanele vulnerabile sunt 1,85 milioane de romi, 1,4 milioane de copii (cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani), peste 725.000 de persoane vârstnice (peste 80 de ani), 687.000 de copii şi adulţi cu dizabilităţi care trăiesc în gospodării şi alţi 16.800 care trăiesc în instituţii, peste 62.000 de copii cuprinşi în sistemul de protecţie specială (fie în centre de plasament, fie în puncte de îngrijire familială) şi aproximativ 1.500 de copii abandonaţi în unităţi medicale.

    Potrivit un raportului CNASR, lansat miercuri, unul din doi copii din mediul rural, respectiv unul din trei copii la nivel naţional trăieşte în sărăcie. De asemenea, unul din trei tineri cu vârsta între 18 şi 24 de ani trăieşte în sărăcie.

    Sursa citată mai arată că 20 la sută dintre cei mai bogaţi români câştigă de 6,6 ori mai mult decât 20 la sută dintre cei mai săraci români, fiind cea mai mare rată de inegalitate dintre ţările studiate (similară cu cea din Grecia şi Bulgaria).

    În plus, 33 la sută dintre copiii cu vârsta între 0 şi 6 ani suferă de privare materială severă, adică de peste trei ori mai mulţi decât media celorlalte 27 de state UE, privare materială însemnând că nu îşi permit nici măcar şase din următoarele nouă lucruri: chiria, căldura în casă, ipoteca, să mânânce carne în mod regulat, să meargă în vacanţă, să aibă televizor, maşină de spălat, telefon, să facă faţă unor cheltuieli neaşteptate, iar privare materială severă, nici măcar patru din cele nouă lucruri.

    Încă mai există în România copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat. Multe persoane sunt în continuare inactive sau neangajate formal, cu şanse mici de a căpăta acces corespunzător la piaţa muncii. Totodată, există inegalităţi în ceea ce priveşte acoperirea cu servicii medicale de bază. În multe comunităţi dezavantajate, aceste probleme se cumulează, făcând aproape imposibilă întreruperea ciclului excluderii.

    Romii sunt expuşi unui risc de sărăcie de 10 ori mai mare decât celelalte etnii: 33 la sută dintre ei şi respectiv 37,7 la sută dintre copiii romi trăiesc în sărăcie absolută.

  • Garanti Bank estimează o creştere a PIB de 2,5% în 2015

    Totodată, Garanti Bank se aşteaptă ca rata inflaţiei să coboare la 0,5% anul acesta, de la 0,8% la finalul lui 2014, pe fondul reducerii TVA la alimente de la 24% la 9%. Inflaţia ar trebui să fie cu aproximativ 1,7 puncte procentuale mai mică faţă de cazul în care nu s-ar modifica TVA. Totodată, Garanti Bank estimează deflaţie pentru perioada iunie-octombrie.

    Producţia agricolă este preconizată să înregistreze o uşoară corecţie în 2015, de 4,4%, fără un impact semnificativ asupra PIB.
    Consumul şi comerţul cu amănuntul ar trebui să fie stimulate per ansamblu de minimul istoric al inflaţiei, finanţarea ieftină şi creşterea salariilor şi pensiilor.

    “România a înregistrat o  îmbunătăţire remarcabilă a indicatorilor macroeconomici în ultimii trei ani şi ne aşteptăm să îşi consolideze în continuare performanţele în viitorul apropiat. Avem încredere în domeniul construcţiilor, sectorul IT şi industrie, ramuri care credem că vor avea o contribuţie semnificativă la evoluţia economică din acest an”, spune Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank Romania.

    Potrivit Raportului Macroeconomic citat, cel mai important aspect în acest moment ar putea fi determinat de modificarile cadrului fiscal. După încă un an de consolidare fiscală, procesul este preconizat să se încheie în urma intrării în vigoare a noului Cod Fiscal. Este de aşteptat ca reducerea TVA pentru produsele alimentare să genereze un gol în veniturile bugetare, ce va putea fi acoperit din încasările suplimentare.

    Cu toate acestea, întrebarea principală rămâne legată de execuţia bugetară din 2016, când guvernul plănuieşte ca încasările suplimentare de 14 miliarde de lei să compenseze scăderea veniturilor din măsuri de politică fiscală. Pe baza estimărilor Garanti Bank, sunt necesare incasari de cel puţin 7 miliarde de lei pentru a evita intrarea în procedura de deficit excesiv (de maximum 3% din PIB).
    Aşa cum se arată în Raportul Macroeconomic, industria prelucrătoare, domeniul IT şi serviciile de asistenţă în afaceri au în continuare potenţial de creştere sustinuta, dată find importanţa lor strategică în atragerea de noi investiţii străine directe şi fonduri europene.

  • Garanti Bank estimează o creştere a PIB de 2,5% în 2015

    Totodată, Garanti Bank se aşteaptă ca rata inflaţiei să coboare la 0,5% anul acesta, de la 0,8% la finalul lui 2014, pe fondul reducerii TVA la alimente de la 24% la 9%. Inflaţia ar trebui să fie cu aproximativ 1,7 puncte procentuale mai mică faţă de cazul în care nu s-ar modifica TVA. Totodată, Garanti Bank estimează deflaţie pentru perioada iunie-octombrie.

    Producţia agricolă este preconizată să înregistreze o uşoară corecţie în 2015, de 4,4%, fără un impact semnificativ asupra PIB.
    Consumul şi comerţul cu amănuntul ar trebui să fie stimulate per ansamblu de minimul istoric al inflaţiei, finanţarea ieftină şi creşterea salariilor şi pensiilor.

    “România a înregistrat o  îmbunătăţire remarcabilă a indicatorilor macroeconomici în ultimii trei ani şi ne aşteptăm să îşi consolideze în continuare performanţele în viitorul apropiat. Avem încredere în domeniul construcţiilor, sectorul IT şi industrie, ramuri care credem că vor avea o contribuţie semnificativă la evoluţia economică din acest an”, spune Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank Romania.

    Potrivit Raportului Macroeconomic citat, cel mai important aspect în acest moment ar putea fi determinat de modificarile cadrului fiscal. După încă un an de consolidare fiscală, procesul este preconizat să se încheie în urma intrării în vigoare a noului Cod Fiscal. Este de aşteptat ca reducerea TVA pentru produsele alimentare să genereze un gol în veniturile bugetare, ce va putea fi acoperit din încasările suplimentare.

    Cu toate acestea, întrebarea principală rămâne legată de execuţia bugetară din 2016, când guvernul plănuieşte ca încasările suplimentare de 14 miliarde de lei să compenseze scăderea veniturilor din măsuri de politică fiscală. Pe baza estimărilor Garanti Bank, sunt necesare incasari de cel puţin 7 miliarde de lei pentru a evita intrarea în procedura de deficit excesiv (de maximum 3% din PIB).
    Aşa cum se arată în Raportul Macroeconomic, industria prelucrătoare, domeniul IT şi serviciile de asistenţă în afaceri au în continuare potenţial de creştere sustinuta, dată find importanţa lor strategică în atragerea de noi investiţii străine directe şi fonduri europene.

  • Ei sunt “angajaţii viitorului”. Avertismentul experţilor: “Pentru ei nu va mai exista conceptul de lucru timp de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână”

    Angajaţii din noua generaţie nu vor mai dori să aibă un raport de muncă „tradiţional“ cu angajatorii lor, iar companiile vor fi nevoite să se adapteze la noile tendinţe de pe piaţa muncii, spun experţii companiei de audit şi consultanţă fiscală Deloitte.

    CUM AR PUTEA ARĂTA “DICTATURA ANGAJAŢILOR” 

    Tipurile de contracte de muncă pe care le vor avea viitorii angajaţi vor fi diferite de cele cu care am fost obişnuiţi. Pentru ei nu va mai exista conceptul de lucru timp de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Se va lucra de la distanţă, pot fi concepute forme de contracte în funcţie de obiective anuale care trebuie îndeplinite, dar nu va mai conta dacă angajatul lucrează de aca­să, lucrează noaptea, sâmbăta sau duminica“, a spus Doina Patrubani-Voicu, consulting director în cadrul Deloitte România.

  • AP: DGASPC ar trebui să instituie plasamentul în regim de urgenţă pentru copiii aflaţi în pericol

    Avocatul Poporului (AP) a întocmit Raportul special privind problemele identificate în legislaţia specifică plasamentului în regim de urgenţă al minorilor în cazul abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă.

    Documentul, publicat pe site-ul instituţiei, arată faptul că, potrivit direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), un copil aflat în pericol trebuie să rămână în acelaşi mediu până la emiterea unei ordonanţe preşedinţiale.

    Potrivit aceleiaşi surse, emiterea ordonanţei preşedinţiale cu celeritate nu este posibilă din cauza volumului mare de dosare de pe rolul instanţelor judecătoreşti, procedura de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale fiind, din păcate, o procedură de durată, adică o lună – două, faţă de termenul legal de 48 de ore.

    În acest context, unele direcţii au apreciat, la solicitarea instituţiei Avocatul Poporului, că este imperios necesară modificarea legislaţiei în sensul de a se institui obligaţia organelor poliţieneşti să însoţească şi să sprijine lucrătorii sociali în executarea dispoziţiei de plasament de urgenţă, iar atribuţiile/responsabilităţile acestora să fie precizate în textul legii.

    De asemenea, unele direcţii au solicitat ca punerea în aplicare a unei dispoziţii privind plasamentul în regim de urgenţă să urmeze, atunci când există opoziţie din partea adulţilor, condiţiile Codului de procedură penală, prin intervenţia procurorului şi a poliţiei, şi nu prin executor judecătoresc.

    Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere şi posibilitatea de a se reglementa părăsirea mediului familial de către agresor, şi nu de victime (minori, mamă) aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri.

    “Considerăm că nu este oportun şi firesc ca victimele să fie nevoite să-şi caute un spaţiu de locuit, în timp ce agresorul (presupus sau cert), rămâne în locuinţa comună. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu a propus, de lege ferenda, ca în cazul unor situaţii în care au fost identificaţi indici reali de abuz, violenţă domestică, până la finalizarea cercetărilor privind stabilirea vinovăţiei persoanei care manifestă un astfel de comportament, aceasta să fie obligată să părăsească locuinţa comună.”, se arată în raportul citat.

    Iniţiatorii docuemntului subliniază că imposibilitatea punerii în aplicare imediată a Dispoziţiei privind plasamentul în regim de urgenţă poate avea efecte extrem de grave în ceea ce priveşte integritatea fizică şi emoţională a copilului.

    Astfel, dacă măsura plasamentului în regim de urgenţă nu poate fi luată imediat, apar mai multe probleme, frecvent întâlnite în cursul instrumentării acestor cazuri.

    Practic, există riscul ca starea minorului victimă a violenţei să se agraveze considerabil în timpul cât este întârziată pronunţarea şi emiterea efectivă a ordonanţei preşedinţiale, iar în unele situaţii de abuz deosebit de grav se poate evidenţia riscul de deces, mai ales dacă este vorba despre un copil de vârstă foarte mică).

    Avocatul Poporului notează şi riscul ca părinţii/părintele abuzator să părăsească domiciliul/reşedinţa obişnuită împreună cu copilul victimă a violenţei.

    “Pe lângă întârzierile ce intervin în pronunţarea hotărârii judecătoreşti şi emiterea actului doveditor corespunzător, acest risc este amplificat şi de modul în care hotărârea este comunicată, respectiv urmând aceeaşi procedură ca şi în cazul acţiunilor obişnuite (întrucât ordonanţa preşedinţială nu este dată în aceeaşi zi, conform art. 64 alin. (5) din Legea nr. 272/2004 (…)”, se arată în raport.

    Iniţiatorii documentului mai precizează că lipsa unor proceduri specifice acestui tip de acţiuni la instanţele de judecată generează întârzieri suplimentare nejustificate în aplicarea ordonanţelor preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă, iar intervalul de timp de la sesizarea instanţei cu emiterea ordonanţei preşedinţiale şi până la punerea ei în executare în condiţiile Codului de procedură civilă este mult prea lung.

    “În aceste intervale de timp, copilul poate fi suspus abuzului, violenţei, viaţa fiindu-i pusă în pericol grav, în anumite cazuri, reprezentanţii direcţiilor neputând înlătura situaţia de risc prin luarea copilului din mediul respectiv. Astfel, chiar şi în cazul în care există o bună colaborare cu instanţa de judecată, este necesară o anumită perioadă de timp pentru a urma procedurile impuse de Codul de procedură civilă în vederea punerii în executare a ordonanţei preşedinţiale de plasament în regim de urgenţă prin intermediul unui executor judecătoresc, fapt care determină riscuri suplimentare pentru copil”, se arată în raport.

    Avocatul Poporului consideră că în cazul copiilor ar putea fi aplicată regula care funcţionează deja în cazul persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

    Astfel, în caz de urgenţă, medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, dispune internarea nevoluntară a pacientului şi informează despre aceasta, de îndată, persoana respectivă, reprezentantul legal sau convenţional ori, după caz, autoritatea tutelară. Judecarea se face în regim de urgenţă, în camera de consiliu, iar instanţa hotărăşte, după caz, confirmarea sau încetarea internării medicale nevoluntare.

    “O astfel de procedură aplicată în cazul copiilor aflaţi în pericol iminent, în situaţii de abuz deosebit de grav, când integritatea fizică şi viaţa le sunt puse n pericol, ar reduce cu mult timpul de intervenţie pentru luarea măsurii de protecţie atât de necesară. O reglementare similară ar da posibilitatea reprezentanţilor DGASPC de a proceda la efectuarea de urgenţă a verificărilor şi luarea deciziilor care se impun cu privire la situaţia copilului aflat în pericol. Totodată, instanţa este cea care, în final, decide confirmarea sau încetarea măsurii dispuse, astfel că dispoziţia directorului DGASPC este supusă controlului judecătoresc. Printr-o astfel de reglementare ar putea să se procedeze la scoaterea imediată a minorului din mediul în care viaţa sa, integritatea fizică îi sunt puse în pericol”, menţionază specialiştii.

    Astfel, AP propune identificarea unei soluţii legislative care să se aplice strict în cazuri grave, în situaţii de abuz deosebit de grav, când minorul este în pericol iminent, când integritatea fizică şi viaţa îi sunt puse în pericol, prin introducerea unei proceduri speciale şi de urgenţă, alta decât emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, care să permită reprezentanţilor direcţiilor efectuarea de urgenţă a verificărilor şi luarea deciziilor care se impun referitor la situaţia copilului, cu asigurarea sprijinului efectiv şi prompt al organelor de poliţie.

    “Dacă dispoziţia directorului DGASPC ar avea forţă executorie, ar permite scoaterea minorilor din mediul în care viaţa lor este pusă în pericol, până la soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească, instanţă care poate verifica legalitatea măsurii adoptate şi poate dispune menţinerea acestei dispoziţii sau revocarea măsurii dispuse prin dispoziţia directorului DGASPC”, se arată în raportul citat.

  • RAPORT: Situaţia mamelor din România, cea mai proastă din UE

    Cel de-al 16-lea Raport Anual al Organizaţiei Salvaţi Copiii – “Situaţia mamelor la nivel mondial” plasează România pe locul 66 în clasamentul mondial al ţărilor cu cele mai bune condiţii oferite mamelor, respectiv pe ultimul loc în Uniunea Europeană, la distanţă considerabilă faţă de Ungaria (locul 51) sau Bulgaria (locul 44).

    “Mai mult, România este depăşită în topul global de state cu posibilităţi relativ mai mici, precum Belarus (locul 25), Serbia (locul 35) sau Muntenegru (locul 42)”, se arată în raportul citat.

    Dintre cele 179 de state incluse în raport, Norvegia ocupă prima poziţie în clasament, urmată îndeaproape de alte ţări nordice, în timp ce Somalia se află pe ultimul loc pentru al doilea an consecutiv.

    Capitalele cel mai bine clasate în acest top sunt: Praga (Cehia), Stockholm (Suedia), Oslo (Norvegia), Tokyo (Japonia) şi Lisabona (Portugalia).

    În România, se constată un decalaj clar al performanţelor privind rata mortalităţii infantile, în funcţie de mediul de rezidenţă. Astfel, aceasta este constant mai ridicată în mediul rural – 10,4 la mie, în 2013 – în comparaţie cu cea din mediul urban – 6,8 la mie (INS 2013).

    Cauzele decalajului rural – urban, în ceea ce priveşte îngrijirea materno-fetală ţin în principal, potrivit “Salvaţi Copiii”, de accesul redus la servicii medicale, de distanţa mare până la localităţile în care pot fi accesate astfel de servicii, de nivelul scăzut de educaţie al mamei şi de veniturile reduse ale gospodăriei.

    Rata mortalităţii infantile se păstrează peste media naţională în anumite regiuni ale României, respectiv 20,1 la mie în Nord-Est, 19,3 la mie în Sud şi Muntenia şi 18,2 la mie în Sud-Vest.

    “Raportul din acest an scoate în evidenţă însă şi disparităţi majore în ceea ce priveşte accesul la servicii de sănătate, între pacienţii bogaţi şi cei săraci din marile oraşe din întreaga lume, constatând că simpla localizare în mediul urban nu reprezintă o garanţie pentru viitoarele mame. Pentru prima dată în istorie, mai mult de jumătate din populaţia globului trăieşte în mediul urban, însă oraşele nu reuşesc să ţină pasul cu afluxul de populaţie şi să acopere nevoile de bază pentru milioane de mame şi copiii acestora”, se arată în documentul citat.

    Raportul “Situaţia mamelor la nivel mondial” a arătat că femeile din Statele Unite ale Americii se confruntă cu un risc nejustificat de mare de deces matern, de 1 la 1.800 – cea mai slabă performanţă, în comparaţie cu celelalte ţări dezvoltate din lume.