Tag: prezenta

  • Ţara care nu mai acceptă tăierea nici măcăr a unui copac, în timp ce guvernul declară război companiilor care taie ilegal pădurile

    Guvernul norvegian a făcut primul pas în această direcţie – nu va mai cumpăra produse care sunt asociate cu defrişările pădurilor tropicale. Mai exact, Parlamentul nu va mai încheia contracte guvernamentale cu nicio companie care taie şi distruge pădurile, conform Bright Side.

    Fără îndoială, lemnul reprezintă un material important, utilizat în mii de produse, fără de care nu ne-am putea desfăşura la fel de uşor activităţile zilnice. Din păcate, mare parte dintre acestea, indiferent dacă vorbim de mobilier din lemn sau produse de patiserie cu ulei de palmier, reprezintă rezultatul defrişării pădurilor tropicale la scară largă. Cele mai afectate sunt pădurile din Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay, Indonezia, Malaezia şi Papua Noua Guinee. Aceste păduri extinse, ce au fost odată habitatele a sute de specii vii, sunt istorie astăzi.

    În cele din urmă, Norvegia a devenit prima ţară din lume care s-a angajat la o politică de zero defrişare. De acum înainte, toate produsele care sunt achiziţionate de către ţară vor trebui să îndeplinească cerinţe stricte. De asemenea, norvegienii au solicitat şi altor alte naţiuni să adopte această legislaţie, în special Marii Britanii şi Germaniei.

    În cele din urmă, milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri şi protejarea „plămânilor Pământului” este responsabilitatea tuturor naţiunilor. Norvegia a făcut primul pas în direcţia bună, însă şi alte state ar trebui să îi urmeze modelul, mai arată Bright Side. 

  • Ţara care nu mai acceptă tăierea nici măcăr a unui copac

    Guvernul norvegian a făcut primul pas în această direcţie – nu va mai cumpăra produse care sunt asociate cu defrişările pădurilor tropicale. Mai exact, Parlamentul nu va mai încheia contracte guvernamentale cu nicio companie care taie şi distruge pădurile, conform Bright Side.

    Fără îndoială, lemnul reprezintă un material important, utilizat în mii de produse, fără de care nu ne-am putea desfăşura la fel de uşor activităţile zilnice. Din păcate, mare parte dintre acestea, indiferent dacă vorbim de mobilier din lemn sau produse de patiserie cu ulei de palmier, reprezintă rezultatul defrişării pădurilor tropicale la scară largă. Cele mai afectate sunt pădurile din Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay, Indonezia, Malaezia şi Papua Noua Guinee. Aceste păduri extinse, ce au fost odată habitatele a sute de specii vii, sunt istorie astăzi.

    În cele din urmă, Norvegia a devenit prima ţară din lume care s-a angajat la o politică de zero defrişare. De acum înainte, toate produsele care sunt achiziţionate de către ţară vor trebui să îndeplinească cerinţe stricte. De asemenea, norvegienii au solicitat şi altor alte naţiuni să adopte această legislaţie, în special Marii Britanii şi Germaniei.

    În cele din urmă, milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri şi protejarea „plămânilor Pământului” este responsabilitatea tuturor naţiunilor. Norvegia a făcut primul pas în direcţia bună, însă şi alte state ar trebui să îi urmeze modelul, mai arată Bright Side. 

  • Tinerii cercetători care vor să cultive plante în spaţiu

    Experimentele conduse până în prezent în condiţii de gravitaţie zero s-au concentrat doar asupra comportamentului de creştere al seminţelor. Dacă răsadurile pot fi utilizate pentru cultivarea plantelor în spaţiu, eforturile pentru asigurarea hranei astronauţilor în misiunile spaţiale de lungă durată – spre exemplu, spre Marte – ar progresa semnificativ.

    „Suntem extrem de încântaţi că am reuşit să trimitem răsadurile pe Staţia Spaţială Internaţională. Până acum nu s-a mai făcut nicio cercetare cu privire la efectul gravitaţiei zero asupra răsadurilor. Este un moment unic.”, spune Maria Koch. 

    Experţii BASF în protecţia plantelor i-au sprijinit pe tinerii savanţi cu diverse cunoştinţe specializate în domeniul cercetării, cu consultanţă ştiinţifică, materiale şi echipamente. Pentru a proiecta experimentul, studenţii au parcurs un stagiu de practică în cadrul Centrului Agricol BASF, din Limburgerhof, Germania. Pe măsură ce răsadurile vor fi supuse, în spaţiu, la diferenţe extreme de temperatură şi umiditate, vor avea nevoie de protecţie împotriva infecţiilor bacteriene sau fungice. În această privinţă, BASF a contribuit în egală masură cu produse şi cunoştinţe. 

    „Acesta este cel mai interesant experiment de teren în care am fost implicat vreodată. Munca în cercetare înseamnă întotdeauna explorarea de noi idei, însă până în prezent, testele noastre nu au părăsit Pământul”, explică Dr. Sebastian Rohrer, Early Fungicide Biology, BASF Crop Protection. „Modul în care BASF abordează inovaţia se bazează pe asocierea cu alte entităţi şi organizaţii. Colaborarea cu elevii din Ravensburg este un foarte bun exemplu în acest sens – tinerii ca ei vor fi viitorul inovaţiei în agricultură.”

    Pentru acest experiment, echipa de cercetare a utilizat un răsad de ficus pumila (ficus târâtor), de 15 mm. Planta îndeplineşte cerinţele stricte de călătorie în spaţiu: este suficient de mică pentru a avea loc într-un spaţiu limitat şi este rezistentă la diferenţe de temperatură între 4 şi 28°C. Maria, Raphael şi David au plantat răsadurile într-un mediu de creştere agar, creat în cutia experimentală de ultimă generaţie, AFEx Habitat. Cu 36 de ore înainte de lansare, eşantionul a fost livrat echipei de operaţiuni NASA. Concomitent cu experimentul din spaţiu, va fi realizat şi un eşantion de control pe Pământ, pentru a analiza influenţa gravitaţiei. Maria, Raphael şi David, care studiază în prezent agricultura, au început proiectul în 2015, în cadrul unui cerc de ştiinţă after-school, la liceul cu profil agricol Edith-Stein Ravensburg & Aulendorf. Eşantionul va sta în spaţiu timp de 30 de zile, înainte să se întoarcă pe pământ pentru analiza rezultatelor. Acesta a fost primul proiect şcolar din Germania acceptat în programul educaţional al NASA. „În viitor, când agricultura spaţială va deveni realitate, probabil că lumea ne va considera pionieri ai domeniului”, a spus  Raphael Schilling. 

     

  • Ai privit de multe ori harta lumii. O mare minciună se ascunde în ea

    Adevărul este că fiecare hartă spune o minciună, dar nu toate mint despre acelaşi lucru.

    De exemplu, populara hartă de proiecţie Mercator, una dintre cele mai utilizate în prezent, pe care mulţi dintre noi o folosim, are nişte greşeli uriaşe.

    Acest lucru are atât beneficii cât şi probleme pentru cei care o folosesc în diverse scopuri. Problema se datorează proiecţiei.

    Vezi aici cum ne mint hărţile şi ce probleme ascund ele!

  • World Class România ajunge la 50.000 de membri prin intermediul celor 31 de cluburi de fitness la nivel naţional

    La sfârşitul anului 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, cu o creştere de 15% comparativ cu anul precedent.  În acelaşi an, World Class România a investit mai mult de cinci milioane de euro în inaugurarea a trei cluburi noi şi modernizarea a nouă centre de fitness dintre cele existente. Tot anul trecut, compania a achiziţionat Club Moving, extinzând astfel portofoliul de cluburi şi ajungând la un total de 31 de centre de healh & fitness în România. Cei 50.000 de membri activi au acces la peste 60.000 de programe şi clase de fitness anual, 20 de piscine şi peste 48.000 metri pătraţi.   

    „ 2017 este anul care va avea un rol important în demersurile noastre de a educa şi inspira cât mai mulţi oameni să trăiască sănătos şi să fie mai activi, mai des. Suntem încrezători în piaţa locală de fitness şi cu siguranţă vedem o evoluţie în ceea ce priveşte gradul de conştientizare al oamenilor asupra unui stil de viaţă sănătos. World Class oferă cele mai bune servicii şi cel mai înalt nivel de expertiză la nivel de instructori, facilităţi şi programe de fitness, pentru ca membrii noştri să poată beneficia de cel mai bun mediu de health&fitness din România“, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class România.                         

    În anul 2017, compania se va concentra pe consolidarea rezultatelor înregistrate în anul precedent şi estimează o creştere a cifrei de afaceri cu 10%.     

  • Cum arată maşina care “a făcut” înconjurul lumii de 90 de ori

    Este una dintre cele mai fiabile maşini nemţeşti produse vreodată. Cea condusă de Magnus (fost taximetrist) a fost fabricată în 1991, iar până în 1997 avea deja pe kilometraj un milion de km. Proprietarul se laudă că maşina nu a beneficiat de schimbări majore în privinţa pieselor, în prezent, atât cutia cât şi motorul fiind cele originale cu care maşina a ieşit de pe poartă, în 1991.

    IATĂ AICI CUM ARATĂ MAŞINA CU 3.4 MILIOANE DE KM LA BORD

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • De la viaţă pe stradă la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din lume

    Ursula Burns s-a născut şi a copilărit într-o locuinţă socială, alături mama şi cei doi fraţi. Mama sa lucra într-un centru de zi pentru a-şi putea permite să o trimită pe Ursula la şcoala catolică.  Deşi erau foarte săraci, mama sa era foarte optimistă, fiind primul îndrumător al Ursulei şi primul om care a crezut în ea.  Nu de puţine ori aceasta le spunea copiilor săi că important nu este locul unde te naşti sau locuieşti, ci ceea ce poţi să faci, poveseşte Ursula, azi în vârstă de 59 de ani.

    Iar pentru că îşi dorea să-şi depăşească condiţia, Ursula a ales să devină un inginer mecanic şi să studieze la Universitatea din New York. Prin cadrul unui program de practică la facultate a ajuns să fie intern la Xerox, compania alături de care a rămas până în prezent.

    În prezent este CEO si preşedinta Xerox, prima femeie afro-americană ce conduce o companie din Fortune 500.  Ea a reuşit să trasnforme o companie cunoscută doar pentru copii de hârtie într-o afacere profitabilă şi viabilă.  În 2015 a adus venituri de circa 18 miliarde de dolari companiei. 

  • Povestea geniului excentric care a creat una dintre cele mai râvnite maşini din lume

    Ettore Bugatti s-a născut în 1881 în Milano, într-o familie de artişti. Tatăl său a fost un designer de mobilier şi bijuterii stil art nouveau. Fratele său, Rembrandt Bugatti, a fost un cunoscut creator de sculpturi cu animale, iar străbunicul său a fost arhitect şi sculptor. Talentul artistic s-a făcut simţit şi în cazul lui Ettore, care s-a arătat pasionat de domeniul automobilistic.

    Cariera sa începe de la 17 ani, când lucrează ca ucenic la fabrica de biciclete şi triciclete Prinetti & Stucchi; reuşeşte să construiască primul său triciclu motorizat, propulsat de două motoare, numit Bugatti Type 1. Trei ani mai târziu, cu ajutor financiar din partea tatălui său, construieşte un al doilea prototip, care atras deopotrivă privirile curioşilor de la Târgul Auto de la Milano, dar şi admiraţia baronului de Dietrich, care conducea o fabrică de automobile în Alsacia, Franţa. Baronul l-a angajat pe tânărul Bugatti să construiască automobile sub marca De Dietrich-Bugatti.

    Italianul dezvoltă în Alsacia noi modele de automobile şi participă la primele curse. În 1907 se căsătoreşte cu Barbara Maria Giuseppina Mascherpa, cu care a avut doi băieţi şi două fete.

    Lucând pentru De Dietrich, l-a cunoscut pe Emile Mathias, cu care s-a împrietenit, cei doi au început să lucreze împreună; parteneriatul a durat doar doi ani, apoi fiecare a ales un alt drum. Bugatti a înfiinţat în un centru de cercetare la Strasbourg, unde a produse mai multe prototipuri.

    În 1909 a înfiinţat propria companie, numită Automobiles E. Bugatti, în oraşul  Molsheim, Alsacia, care se afla atunci sub ocupaţie germană. El a produs unele dintre cele mai rapide şi cele mai luxoase maşini ale vremii, câştigând mai multe premii, printre care şi Grand Prix-ul de la Monaco.

    Un punct de cotitură pentru Ettore Bugatti l-a reprezentat izbucnirea primului război mondial; familia s-a mutat înapoi la Milano, iar mai târziu la Paris, unde italianul dezvoltă un motor cu opt cilindri şi unul cu 16 cilindri, ambele proiectate pentru avioane. După terminarea războiului, Bugatti se mută în Molsheim – devenit teritoriu francez – şi îşi redeschide fabrica; continuă să construiască modele sport, care îi aduc victorii la Le Mans în 1920 şi la Brescia în 1921. La începutul anilor 1930 demarează producţia de maşini motorizate pe şine echipate cu motoare Royale, iar patru ani mai târziu produce modelul Bugatti Type 57 – primul care utiliza un şasiu conceput de fiul său, Jean Bugatti. Model care avea să-i aducă şi moartea lui Jean, în urma unui accident, în timpul unor teste.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, fabrica de la Molsheim este distrusă, iar Bugatti a fost nevoit contruiască altă unitate de producţie, în Levallois. Italianul a fost un om care a marcat istoria automobilismului prin maşinile sale, elegante, rapide şi considerate a fi contruite fără compromisuri.

    Era un aristocrat, extrem de încăpăţânat, deloc dispus să-şi recunoască greşelile, dar în acelaşi timp avea grijă de angajaţii săi. Ettore Bugatti îşi plătea atât de bine angajaţii încât dificultăţile financiare prin care avea să treacă afacerea sa erau adâncite de refuzul de a reduce numărul lor sau de a le tăia din salarii.

    Ettore Bugatti a murit pe 21 august 1947 la Paris. A lăsat în urma sa automobile recunoscute pentru viteză şi extravaganţă, tradiţie continuată şi astăzi. Ultimul model Bugatti, Chiron, lansat anul trecut, este cea mai rapidă maşină din lume la oră actuală, atingând 100 km/h în doar 2,5 secunde.