Tag: presa

  • Unul din puţinele topuri unde România depăşeşte Statele Unite

    Clasamentul este condus, în mod aşteptat, de către statele din nordul Europei. Pe primele trei poziţii se situează, în ordine, Finlanda, Olanda şi Norvegia. România se află pe poziţia 45, iar Statele Unite pe poziţia 46.

    “World press freedom index” este publicat anual de către “Reporters without borders”, organizaţie ce are ca misiunea asigurarea libertăţii de exprimare. Aceasta a fost fondată în anul 1985 de către patru jurnalişti francezi, iar astăzi serveşte drept consultant către Naţiunile Unite şi Unesco.

    România a căzut trei poziţii, anul trecut situându-se pe locul 42. Clasamentul “World press freedom index 2014” poate fi consultat integral pe http://rsf.org/index2014/en-index2014.php.

  • Premieră în ultimii 45 de ani: Condiţii meteorologice excepţionale în Japonia. Cel puţin 19 morţi şi 1.650 de răniţi – FOTO

     Aceste persoane au murit în accidente provocate de ninsoare şi de rafalele puternice de vânt care au afectat o mare parte din ţară, inclusiv Tokyo.

    Cel puţin 1.650 de persoane au fost rănite. Mii de maşini care au derapat au fost semnalate în tot arhipelagul.

    Tronsoane de autostradă au rămas închise circulaţiei luni, la primele ore, iar mai multe curse feroviare şi aeriene au fost anulate în nordul ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?

    Textele academice mi-au furnizat, în timp, informaţii, idei, moduri de abordare a unor situaţii şi fundamente pentru texte şi pentru situaţii de lucru. Un text academic furnizează substanţă şi tărie unei analize realizate de o companie sau de o bancă şi poate influenţa percepţii şi decizii. Şi să nu vă închipuiţi nici măcar o secundă că profesorii universitari sau economiştii care scriu studii academice sunt nişte scorţoşi bătuţi în cap; au de cele mai multe ori abordări „outside the box„, ba unele m-au făcut să mă minunez sincer.

    Dau exemplu un studiu apărut în iulie 2011 la Centrul de Studii Economice al Universităţii din Helsinki, care analizează legătura dintre evoluţia PIB şi anumite dimensiuni masculine; pentru că presimt că o să vă scărpinaţi uşor în creştet, citez un scurt paragraf, lămuritor altfel: „This paper explores the link between economic development and penile length between 1960 and 1985. It estimates an augmented Solow model utilizing the Mankiw-Romer-Weil 121 country dataset. The size of male organ is found to have an inverse U-shaped relationship with the level of GDP in 1985. It can alone explain over 15% of the variation in GDP. The GDP maximizing size is around 13.5 centimetres, and a collapse in economic development is identified as the size of male organ exceeds 16 centimetres„.

    Alta este însă ideea la care vreau să ajung. Acest text nu este ilustrat cu un tablou, ci cu o hartă a lumii care arată modul în care economiile lumii au făcut obiectul unor studii economice; au fost luate în calcul 76.046 de articole şi studii economice, publicate între 1985 şi 2004. Ţările verzi sunt cel mai des analizate, cele galbene sunt în zona medie, iar cele portocalii şi roşii sunt cel mai slab prezentate. SUA este terra mirabilis a economiştilor, cu aproape jumătate din studii dedicate, iar Europa pe locul doi, la jumătatea americanilor. 

    Autorii studiului, cercetători la Banca Mondială, au descoperit o legătură directă între evoluţia PIB şi interesul cercetătorilor. România pare a se situa într-un soi de con de umbră, dar sunt ceva explicaţii: mă gândesc că perioada analizată a prins şi câţiva ani de comunism, dar şi perioada cea mai neagră a evoluţiei economice a ţării din perioada de după revoluţie. Aceasta este şi explicaţia pentru poziţionarea mai bună a Poloniei şi a Ungariei. Un mister – de ce Bulgaria stă mai bine la acest capitol?

    Pe de altă parte, cred că trebuie introdusă în ecuaţie o variabilă care se schimbă tare greu, într-o perioadă îndelungată de timp – este ceea ce se cheamă percepţia celorlalţi. Fie ei şi oameni de ştiinţă sau economişti. Şi o să mă folosesc de un alt studiu, pe care l-am mai citat şi care se cheamă „Despre a fi sănătos în locuri nebune„. A fost realizat de profesorul David Rosehan de la Universitatea Stanford. Rosehan şi şapte colaboratori ai săi s-au prezentat la camerele de gardă ale unor spitale, în faţa unor medici diferiţi, invocând faptul că aud voci sau zgomote, fără alte simptome.

    Au fost internaţi, iar scopul studiului era acela de a determina în câte cazuri şi în cât timp vor fi eliberaţi cei opt dacă se vor comporta normal, decent şi plăcut în spital. Răspunsul este simplu – niciodată. Dacă eşti la spitalul de nebuni, trebuie să fii nebun, aceasta a fost logica de fier cu care s-au luptat cei opt intraţi în sistem şi care au fost eliberaţi după multe săptămâni de demersuri din partea colegilor sau avocaţilor. Oricum, diagnosticul pe fişe a fost „schizofrenie în remisie„, medicii nefiind pe deplin convinşi că nebunia nu va apărea din nou. Spitalul, pijamaua şi halatul i-au făcut pe cei opt nebuni cu acte în regulă, la fel cum sistemul românesc, fie el comunist sau capitalist, ne-a marcat.

    Uite o idee interesantă de studiu: cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?

  • Agenţia de presă Mediafax premiază valorile anului la „Gala Mediafax 2014 – Gala valorilor”

    Valorile brandului Mediafax sunt: credibilitate, autoritate, obiectivitate, exhaustivitate şi promptitudine.

    Evenimentul aduce pe scenă oamenii care redau speranţa într-o lume mai bună şi un viitor mai luminos prin faptele lor. Vor fi premiaţi cei care au reuşit să răzbată prin atmosfera densă şi tensionată a anului 2013 cu fapte bune şi realizări deosebite.

    Astfel, la evenimentul din 4 martie, de la Ateneul Român din Bucureşti, vor fi prezenţi protagoniştii celor mai importante ştiri şi materiale de presă furnizate de Agenţia de presă MEDIAFAX în cursul anului 2013, oameni reprezentând valorile în care jurnaliştii agenţiei cred, personalităţi politice, reprezentanţi ai instituţiilor statului, oameni de afaceri, de cultură, sportivi. Cu ei, Mediafax va sărbători valorile după care îşi ghidează întreaga activitate jurnalistică.

    Gala Mediafax 2014 beneficiază de sprijinul Alpha Bank, Certinvest, Eximtur, Immofinanz, Tiriac Auto, NNDKP, CITR şi Volksbank – Parteneri Gold.

    Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania face in prezent parte din cel mai mare grup media din România, Mediafax Group, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, analize de piaţă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

    Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte cele mai multe branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: Business – Ziarul Financiar, www.zf.ro; www.zf.corporate.ro; BUSINESS Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – ProSport, www.prosport.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro GQ; Playboy; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT – www.protvmazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.one.ro, www.apropo.ro, www.showbiz.ro, Glamour.

  • Ponta: De 3 ani tot prezentăm impozit diferenţiat şi reducere CAS. Dacă s-a aflat azi, ne fac reclamă

     “Apreciez foarte mult că astăzi s-a aflat în sfârşit un lucru pe care l-am stabilit în USL din 2011, l-am pus în Acordul de Parteneriat al USL, în programul de guvernare, l-am anunţat împreună cu toţii, şi anume: că nu creşte cota unică de la 16%, rămâne unică pentru toate societăţile comerciale şi pentru anumite categorii de persoane fizice defavorizate încercăm să o ducem la 12% şi la 8%, aşa cum am trecut, în acelaşi program, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi reducerea TVA.

    Dacă azi au aflat ceea ce tot am semnat şi am anunţat de 3 ani de zile în USL, e bine că ne fac reclamă pentru măsurile noastre bune pe care ni le dorim şi pentru care am obţinut votul oamenilor. Nu e nicio schimbare în programul USL de patru ani şi au aflat azi că vrem să punem 12% cu 8%”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, zâmbind, în faţa presei.

    El a susţinut declaraţia după ce presa a relatat, miercuri, pe larg, intenţia Guvernului de a introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial, de 8%, 12% si 16 %, şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014, citând Strategia fiscal-bugetară pe 2014-2016, prezentată însă public pe site-ul Ministerului Finanţelor din luna mai 2013 şi aprobată tot anul trecut de către Guvern şi Parlament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, după Papua Noua Guinee în clasamentul libertăţii presei. Ţara noastră a coborât în topul mondial

     Republica Moldova s-a situat pe locul 56, în coborâre cu un loc faţă de anul precedent, potrivit site-ului rsf.org.

    În acest clasament care cuprinde 180 de ţări, cu una mai mult faţă de anul trecut, pe primul loc se situează Finlanda, fiind urmată în top, în ordine, de Olanda, Norvegia, Luxemburg, Andorra, Liechtenstein, Denemarca, Islanda, Noua Zelandă şi Suedia.

    Ungaria se situează pe locul 64 în acest top al libertăţii presei, în timp ce Bulgaria se află pe locul 100.

    În acelaşi clasament, Republica Cehă se află pe locul 13, Germania, pe 14, Polonia, pe 19, Slovacia, pe 20, Lituania, pe 32, Marea Britanie, pe 33, Slovenia, pe 34, Spania, pe 35, Serbia, pe 54, Croaţia, pe 65, Israel, pe 96, Grecia, pe 99, Rusia, pe 148, Turcia, pe 154, China, pe 175.

    Pe ultimele locuri în acest loc se află Turkmenistan (178), Coreea de Nord (179) şi Eritreea, un stat din nord-estul Africii (pe locul 180)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un student francez a câştigat mii de euro în doar câteva săptămâni

    Această sumă s-a dovedit suficientă pentru un website şi ambalarea câtorva zeci de cutii cu aer de Montcuq, iar comenzile nu au întârziat să apară, notează Businessinsider.com. Tânărul a fost a ajutat şi de faptul că o mare parte din presa franceză a scris despre ideea lui, astfel că Deblay a primit peste o mie de comenzi în doar trei săptămâni.

    Profitul de peste 60% l-a ajutat să câştige câteva mii de euro, dar Antoine Deblay nu vrea să vândă produsul în exces. Pe site, el a afişat următorul mesaj: “S-a atins cantitatea maximă de aer ce poate fi testat”.

    Întrebat care crede că a fost cheia succesului său, francezul a explicat că nu atât produsul, ci mai ales planul de marketing au ajutat la vânzarea “Air de Montcuq”.

  • Decizia de interzicere în România a filmului “Nymphomaniac Vol. II”, în presa străină: “Un caz unic de cenzură în Europa”

     Lungmetrajul “Nymphomaniac Vol. II”, de Lars von Trier, a fost interzis în cinematografele româneşti, unde urma să ruleze din 7 februarie, după ce a primit, marţi, din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea “I.M.-18-XXX” – filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public.

    Decizia de a interzice acest film în cinematografele româneşti este “o premieră în Europa”, potrivit distribuitorului lungmetrajului, Independenţa Film, citat de AFP.

    “Filmul a fost interzis difuzării de Comisia de clasificare. Decizia poate fi contestată”, a confirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) din România, Marinela Oancea.

    Motivele care au condus la această decizie nu au fost precizate, mai scrie agenţia de presă franceză, care adaugă că, în schimb, filmul poate fi comercializat pe DVD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţea de proxenetism din care făceau parte români, destructurată la Cannes – presă

     Potrivit publicaţiei, o femeie şi şapte bărbaţi au fost plasaţi în arest preventiv în cadrul unei anchete judiciare coordonate de către un judecător de la Grasse.

    Supravegheaţi de mai multe săptămâni de către Brigada de luptă împotriva banditismului (Brigade de répression du banditisme, BRB), suspecţii au fost arestaţi în diverse locuri în celebrul oraş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Părintele reformelor germane în domeniul pieţei muncii îl va consilia pe Hollande – presă

     Potrivit ziarului Saarbrücker Zeitung din Saarland, Peter Hartz a fost primit deja la preşedinţia franceză.

    Fostul consilier al cancelarului Gerhard Schröder, considerat părintele Agendei 2010, a refuzat să ofere detalii despre întâlnirea sa cu preşedintele francez, scrie cotidianul.

    Hartz, un fost membru al conducerii constructorului german de automobile Volkswagen, a fost însărcinat în 2002 de Schröder să prezinte o serie de reforme în domeniul pieţei muncii germane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro