Tag: oferta

  • Lovitura de imagine pentru Petrom, inainte de inceperea subscrierii actiunilor

    Zacamantul, descoperit in Oltenia, a rezultat din forari la
    3.600 m adancime, testata la un debit maxim de circa 3.100 de
    barili de echivalent petrol pe zi. “Rezultatele confirma
    potentialul zacamantului si asteptarile noastre in ceea ce priveste
    regiunea Olteniei, unde am concentrat investitii mari”, a declarat
    Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom.

    In ce priveste oferta de actiuni la bursa, statul a stabilit un
    pret maxim de 0,46 lei (comparativ cu pretul de la bursa de joi de
    0,40 lei), valoarea maxima a ofertei fiind de circa 610 milioane de
    euro, din care investitorii mari au partea leului, respectiv 85%.
    “Credem ca pretul final de subscriere va fi la un discount de
    20-25% fata de pretul maxim de subscriere”, a estimat Raluca
    Ungureanu, analist in cadrul BCR.

    Investitorii trebuie sa subscrie cel putin 3.000 de actiuni pentru
    ca oferta sa fie declarata reusita.

  • Oferta pentru vanzarea Petrom: Pret maxim de 0,46 lei/actiune, cu 15% peste cotatia de la bursa

    Actiunile OMV Petrom au incheiat sedinta bursiera de miercuri la
    pretul de 0,398 lei/titlu. Oferta va dura doua saptamani, pana la
    22 iulie. “Oferta va fi considerata finalizata cu succes in cazul
    in care, la data inchiderii sale, au fost subscrise in mod valabil
    minimum 80% din actiunile oferite, la un pret de oferta determinat
    conform prospectului”, se arata in anuntul de vanzare. Prospectul
    de oferta a fost avizat miercuri seara de Comisia Nationala a
    Valorilor Mobiliare (CNVM). Actiunile vor fi alocate in doua
    transe, una de 85% pentru investitorii institutionali si alta de
    15% pentru micii investitori. In ambele transe se va folosi aceeasi
    metoda de alocare, primand pretul de subscriere si, ulterior, fiind
    luat in calcul si volumul de actiuni cerut de investitori.
    Subscrierile valide vor fi aranjate in ordinea descrescatoare a
    preturilor prezentate de investitori, iar ordinele care au acelasi
    pret vor fi aranjate in functie de momentul introducerii
    ordinelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alro asteapta (probabil) toamna ca sa revina la Bursa

    Anticiparea unei reticente mai mari fata de risc a
    investitorilor, inevitabila intr-un context international marcat de
    criza greceasca, i-a facut insa pe proprietarii rusi ai
    producatorului de aluminiu Alro sa amane oferta, “probabil” pentru
    toamna. Compania Vimetco, care detine pachetul majoritar al Alro,
    avea in plan sa vanda un pachet de 20,96% din actiunile
    combinatului din Slatina.

    “Oferta publica secundara a Alro va fi lansata cel mai devreme
    in ultimul trimestru al anului, depinzand de succesul ofertei
    Petrom, programata pentru iulie. Perceptia in general a
    investitorilor fata de viitoarele lansari la BVB va fi influentata
    de rezultatele ofertei Petrom, in valoare de cel putin 500 de
    milioane de euro”, a comentat Mihai Caruntu, analist al BCR.

  • Miliardarii romani fata in fata cu oferta Petrom.

    Cei mai bogati romani, Dinu Patriciu, Ioan Niculae, Ion Tiriac,
    Gabriel Popoviciu sau Dan Adamescu, ar putea mobiliza usor cate 50
    de milioane de euro, bani cu care ar cumpara fiecare 1% din Petrom,
    la pretul actual de pe Bursa.

    Lor li s-ar putea alatura alti investitori puternici, precum
    fratii Cristescu, Ovidiu Tender sau Gabriel Comanescu, unii dintre
    cei mai puternici industriasi locali, Dorinel Umbrarescu si Nelu
    Iordache, doi dintre cei mai puternici constructori din Romania,
    sau “retailerii” Dragos Paval (Dedeman) si Cezar Rapotan
    (Arabesque). Ei si alti cativa ar putea acoperi cel putin jumatate
    din oferta de actiuni de la Petrom, cea mai mare din istoria bursei
    de la Bucuresti, si s-ar asigura ca romanii vor mai avea un cuvant
    de spus in adunarea generala a actionarilor sau ca macar vor
    beneficia in final de cresterea preturilor carburantilor, care le
    afecteaza afacerile.

    Companiile romanesti din constructii, transporturi, dar si din
    industria alimentara sau retail au suferit cel mai mult in ultimii
    ani din cauza cresterii preturilor carburantilor.
    Oamenii de afaceri locali au reclamat in numeroase randuri faptul
    ca statul le-a cedat prea usor com¬paniile importante din economie
    investitorilor straini, in timp ce capitalul romanesc a fost ocolit
    in marile privatizari.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Este oferta publica LinkedIn semnalul unui nou balon dot.com?

    Analistii aseamana succesul companiei cu ofertele derulate de
    MasterCard si Visa in 2006 si 2008, dar in aceste cazuri nu a fost
    vorbe de companii din domeniul tehnologic. O bula 2.0 reala in
    domeniul tehnologic, asemanatoare cu caderea dot.com din anii 1999
    si 2000 ar putea fi confirmata numai dupa listarea, eventuala, a
    altor companii aflate pe val, cum ar fi Twitter sau Facebook.

    Numarul utilizatorilor LinkedIn a crescut la peste 100 de
    milioane, de la 4,8 milioane in 2008, si creste cu o persoana pe
    secunda. Venitul mediu al unui utilizator este de 109.000 dolari.
    Un alt numar relevant este 243 de milioane, sunt dolari si
    reprezinta veniturile companiei in 2010 (70% din bani vin din
    abonamente). Optimistii cei care nu cred in dot.com 2.0, admit o
    “goana dupa aurul social” dar cred ca acum afacerile sunt mult mai
    solide, verificabile si cuantificabile decat in urma cu un
    deceniu.

    Asa ca aprilie 2012, cand Facebook va incepe sa isi publice
    rapoartele financiare, poate insemna mai mult decat o simpla luna
    de primavara; poate fi, de exemplu, declansarea unei noi nebunii
    social gold. Mai aproape decat Facebook poate fi Groupon, mai ales
    ca directorul executiv Andrew Mason a tot fost vazut in zona
    marilor banci de investitii.

  • iPhone 4 alb a ajuns in Romania. Vezi care e cea mai buna oferta

    La doar o saptamana de la lansarea din SUA, iPhone 4 alb a ajuns
    si in Romania. La Orange varianta alba este disponibila doar online
    si poate fi cumparata la acelasi pret ca si cea neagra. Cel mai
    ieftin model costa 219 euro, cu un abonament de 23,2 euro pe luna,
    pe doi ani. In acesti bani intra 200 de minute nationale, 1.200 in
    retea, 900 de SMS-uri in retea, 50 de MMS-uri nationale si
    internationale si trafic de internet nelimitat (adica viteza nu
    scade dupa consumarea numarului de GB inclusi in abonament).


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Divort la oferta. O firma de avocatura face 70% reducere pe site-uri de cupoane

    Cabinetul de avocatura Gabriela Florescu promoveaza pe site-ul
    de cupoane TopDeals.ro o oferta pentru divort. “Doar 420 de lei in
    loc de 1.400 de lei pentru un divort. Spune la revedere persoanei
    pe care n-o mai iubesti cu 70% reducere”, este mesajul ofertei.

    Oferta este deja valabila de cateva zile si urmeaza sa expire
    pana la finalul zilei de astazi. Cinci romani au achizitionat deja
    un cupon pentru divort, pe care il pot folosi in urmatoarele trei
    luni.

    De realizarea divortului si a tuturor aspectelor implicate, se
    ocupa Cabinetul de avocatura Gabriela Florescu. Cuponul include
    reprezentarea in proces in faza de fond, apel si recurs, dar nu
    acopera si partajul, care este proces diferit.

  • UPC lanseaza o noua oferta de telefonie pentru companii

    Portofoliul de telefonie UPC Business include la acest moment
    patru abonamente Telefix noi, cu pâna la 800 de minute catre retele
    fixe nationale, pâna la 100 de minute catre retele mobile nationale
    si pâna la 300 de minute catre retele internationale, dar si noi
    variante de extraoptiuni pentru convorbiri internationale.

    “Noile abonamente de telefonie vor permite clientilor o mai buna
    gestionare a bugetului de comunicatii. In plus, oferim solutii si
    clientilor companii care doresc servicii de ultima generatie cu cea
    mai flexibila tehnologie de voce: IP Voice. Comparativ cu celelalte
    oferte existente pe piata, IP Voice propune cea mai avantajoasa
    solutie pentru pachetul de baza si cele mai multe beneficii pentru
    pachetul cel mai complex”, declara Cristina Costachescu, directorul
    de marketing al diviziei UPC Business.

    Tarifele abonamentelor variaza intre 6 si 18 euro, in timp ce
    pachetele IP Voice costa intre 12 si 170 de euro, in functie de
    beneficiile incluse.

  • Cele mai ieftine telefoane mobile din oferta operatorilor telecom

    La Orange, Nokia 1616 costa un euro impreuna cu abonamentul
    Flamingo de 10 euro. In acesti bani platiti lunar sunt incluse
    1.000 de minute in retea, 100 catre mobil national si
    international, si altele 200 de minute catre fix national si
    international.


    Alte doua telefoane disponibile la un euro ar fi Alcatel OT-565
    si Samsung E2121, ambele cu variatna de 15 euro cu conectare pe 25
    de luni ale abonamentului Flamingo. Spre deosebire de cel de mai
    sus, aveti la dispozitie 1000 de minute in retea, 150 minute catre
    mobil national si international si 300 de minute catre fix national
    si international.

    In oferta Vodafone se regaseste un Samsung C3010, care poate fi
    achizitionat la pretul de un euro cu un abonament pentru doi ani
    Vodafone Complet 500. Pentru un tarif lunar de 7,28 de euro sunt
    incluse 500 de minute in retea si 50 de minute nationale. O alta
    varianta este Samsung Galaxy 550 Black, impreuna cu un abonament
    Vodafone Complet 500 pentru o perioada de doi ani si 14,44 euro pe
    luna. Diferenta intre cele doua abonamente precizate de la Vodafone
    este data de cei 275 MB de internet pe mobil disponibili pentru
    email sau navigare.

    Cosmote are in oferta un Nokia 1800 la pretul de un leu impreuna
    cu abonamentul Cosmote Perfect petru tine de 6,82 de euro pe luna,
    care include 50 de minute nationale, 1.000 de minute in retea si
    1000 de sms-uri in retea. Tot pentru acelasi tip de abonament
    puteti sa alegeti un LG GU230 sau un Samsung 1150, ambele la pretul
    de un leu.

  • Rusii de la Renaissance au iesit pe primul loc pentru intermedierea ofertei Petrom

    Consortiul care include banca rusa si care s-a format pe ultima
    suta de metri reprezinta o surpriza totala pentru piata.
    Renaissance este in top trei banci de investitii in Rusia, fiind
    controlata si condusa de un neozeelandez. Mihail Prohorov, al
    doilea cel mai bogat om din Rusia cu o avere estimata la 13,4 mld.
    $, detine si el 50% din Renaissance. Prohorov mai are in
    proprietate cel mai mare producator de aur din Rusia si echipa
    americana de baschet New Jersey Nets si este unul dintre oamenii de
    afaceri apropiati de premierul rus Vladimir Putin, care l-a si
    decorat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro