Tag: ocupare

  • 1800 de locuri de muncă în 11 state europene. Vezi ce meserii se caută

    Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă 1807 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

    Spania -– 801 locuri de muncă: 800 muncitori necalificaţi în agricultură, 1 maseur;

    Portugalia – 400 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi în agricultură;

    Republica Ceh㠖 – 182 locuri de muncă: 50 lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operatori, 50 şoferi transport marfă internaţional etc;

    Marea Britanie -– 180 locuri de muncă: 60 îngrijitori persoane/infirmieri, 60 asistenţi medicali, 40 îngrijitori persoane etc;

    Germania – 128 locuri de muncă: 50 asistenţi medicali generalişti, 20 operatori maşini şi centrale, 15 şoferi de TIR, 10 agenţi de securitate etc;

    Suedia – 55 locuri de muncă:20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto, 10 tinichigii auto etc;

    Ungaria- 50 locuri de muncă pentru operatori la asamblarea panourilor electrice;

    Polonia- 5 locuri de muncă: 3 lăcătuşi-sudori,1 specialist în vânzări,1 inginer şef centru dezvoltare/cercetare;

    Belgia- 3 locuri de muncă: 2 directori audit în servicii financiare, 1 proiectant construcţii metalice;

    Norvegia- 2 locuri de muncă pentru doctoranzi inginerie biomedicală;

    Irlanda- 1 loc de muncă pentru tehnician dentar.

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele precum şi informaţii suplimentare cu privire la angajatori, domeniu de activitate , condiţii de ocupare a postulurilor, condiţii de muncă şi salarizare accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro.
    Pentru informaţii suplimentare, solicitanţii de loc de muncă se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

  • Cine este Dacian Cioloş, desemnat de preşedintele Iohannis ca premier

    Biografie Dacian Cioloş:

    Data naşterii: 27 iulie 1969

    Locul naşterii: Zalău, jud. Sălaj

    Starea civilă: Căsătorit

     

    Studii:

     

    1983 – 1987 Liceul agroindustrial – Specializarea Horticultură şi Viticultură, Şimleul Silvaniei, Sălaj

    1989 – 1994 – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj – Facultatea de Horticultură, Cluj

    1995 – 1996 Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSAR, Rennes, Franţa – Diploma de Agronomie Aprofundată, specializarea “Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală”

    1996 – 1997 Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSA M – Université Montpellier I, Montpellier, Franţa – DEA Master ştiinţific: “Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale”

    2000 – 2006 (în finalizare) – Ecole Nationale Supérieure Agronomique Montpellier – ENSA, Institutul Naţional de Cercetări Agronomice – INRA, Montpellier, Franţa – Doctorand în economia dezvoltarii agricole, agroalimentare şi rurale

    Limbi străine: engleză, franceză

     

    Activităţi funcţii:


    1991-1996 Federaţia Regională a Agricultorilor Ecologici din Bretagne – Franţa – Stagii practice totalizând 13 luni în ferme de agricultură ecologică

    august – septembrie 1995 Centrul Internaţional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă – CICDA, Paris – Montreuil, Franţa
    Studiu – diagnoza socio-economică în Argeş. Pregătirea unui proiect de cooperare descentralizata Savoia – Argeş pentru dezvoltare rurală

    februarie – septembrie 1997 Camera Judeţeană de Agricultură Aveyron – Franţa, Rodez, Franţa
    Lucrare de diplomă DAA “Analiza şi evaluarea experienţei de dezvoltare agricolă şi rurală în Nord Aveyron”

    martie – iulie 1997, aprilie 1999 Commisia Europeană, DG Agricultură, Divizia Dezvoltare rurală, Agroeconomist stagiar, Bruxelles
    Pregătirea Programului SAPARD – elaborarea cadrului de reglementare
    şi a dispozitivului administrativ de implementare în statele eligibile

    martie 1998 – oct 1999 – Program de dezvoltare rurală locală în Argeş
    Cooperare descentralizată : Cons General Savoia (FR) – Cons Jud Argeş – CICDA, Director de Program

    nov. 1999 – dec 2001 Asociaţia Naţională de Dezvoltare Agricolă – ANDA, Franţa, Centrul Internaţional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă – CICDA
    Coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă şi rurală

    2002 – 2003 Commisia Europeană, Delegaţia CE în România
    Bucureşti – Task Manager Agricultură şi Dezvoltare rurală, SAPARD

    ian 2005 – Mai 2007 – Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Bucureşti – Consilier al Ministrului, Reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European

    Mai 2007 – Octombrie 2007 – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
    Subsecretar de Stat – Afaceri Europene

    Octombrie 2007 – decembrie 2008 – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

    Pe 12 octombrie 2009 a fost nominalizat de Guvern drept candidat al României pentru postul de comisar european.

    Pe 15 ianuarie 2010, a fost avizat favorabil de grupurile politice din Parlamentul European in funcţia de comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

    Altele:

    1992 – 1995 : Coordonator al Programului de stagii pentru studenţii USAMV Cluj Napoca în ferme agricole din Franţa
    1995 : Iniţiator şi membru fondator al asociaţiei profesionale ARGOECOLOGIA
    1990 – 1995 : Reprezentant al studenţilor în Senatul Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară şi în Consiliul de Administraţie al Facultăţii de Horticultură Cluj Napoca
    2000 – Prezent : Membru al « Grupului din Bruges », grup european independent de analize şi propuneri privind Politica Agricolă Comună şi Uniunea Europeană

  • Proprietara unei case din Indonezia a decis să îşi vândă locuinţa şi să se ofere şi pe ea ca bonus

    O casă din Sleman, Indonezia vine la pachet cu un mic iaz, o grădină şi chiar o soţie. Ideea Linei Wia, o mamă singură în vârstă de 40 de ani, a fost pe placul agenţiei imobiliare care se ocupă de vânzare.

    Casa are două dormitoare, două băi, o curte şi un mic iaz şi a fost listată la preţul de 76.500 de dolari. “Cumpărătorii care nu vor să negocieze preţul”, se specifică în anunţ, “o pot cere de nevastă pe proprietară. Termeni şi condiţii sunt aplicabile.”

    Anunţul postat online a devenit viral, astfel că mai multe agenţii de presă au contactat-o pe femeie pentru a se asigura că nu este vorba de o farsă. “Este adevărat. Wina este dispusă să se mărite cu noul proprietar”, a titrat o publicaţie cunoscută din Indonezia.

    Dian Purna Dirgantara, cea care coordonează vânzarea casei, spune că rezultatele sunt neaşteptat de bune: “Telefoanele sună încontinuu. Nu le-am numărat, dar au fost deja zeci sau sute.” Ea subliniază faptul că nu este obligatoriu ca un cumpărător să o ia pe Wina de nevastă. “Dacă cineva vrea doar să cumpere casa, e alegerea sa.”


    Cum arată cel mai scump apartament din lume, scos la vânzare cu 100 de milioane de dolari – VIDEO, FOTO

  • De ce cabinetul premierului canadian, Justin Trudeau, este format în proporţie de 50% din femei. Raspunsul premierului – VIDEO

    Justin Trudeau, liderul liberal, a fost a fost învestit în funcţia de premier al Canadei, după aproape un deceniu de guvernare conservatoare. Decizia sa de a numi un număr egal de bărbaţi şi femei în fruntea ministerelor a fost una controversată, potrivit India Times.

    Când a fost întrebat de ce este importantă o asemenea balanţă , Trudeau a răspuns simplu: “Pentru că suntem în 2015.”

    De asemenea, Justin Trudeau a promis o „guvernare a Cabinetului“ mai puţin autoritară, după aproximativ zece ani de guvernare conservatoare sub conducerea lui Stephen Harper. În plus, Trudeau a promis că va prelua 25.000 de refugiaţi sirieni până la sfârşitul anului, o idee respinsă de predecesorul său.

    Justin Trudeau, în vârstă de 43 de ani, fost profesor şi membru al Parlamentului din anul 2008, a devenit cel mai tânăr premier din istoria Canadei. Tatăl său a ocupat această funcţie în perioada 1968-1984.

  • De ce cabinetul premierului canadian, Justin Trudeau, este format în proporţie de 50% din femei. Raspunsul premierului – VIDEO

    Justin Trudeau, liderul liberal, a fost a fost învestit în funcţia de premier al Canadei, după aproape un deceniu de guvernare conservatoare. Decizia sa de a numi un număr egal de bărbaţi şi femei în fruntea ministerelor a fost una controversată, potrivit India Times.

    Când a fost întrebat de ce este importantă o asemenea balanţă , Trudeau a răspuns simplu: “Pentru că suntem în 2015.”

    De asemenea, Justin Trudeau a promis o „guvernare a Cabinetului“ mai puţin autoritară, după aproximativ zece ani de guvernare conservatoare sub conducerea lui Stephen Harper. În plus, Trudeau a promis că va prelua 25.000 de refugiaţi sirieni până la sfârşitul anului, o idee respinsă de predecesorul său.

    Justin Trudeau, în vârstă de 43 de ani, fost profesor şi membru al Parlamentului din anul 2008, a devenit cel mai tânăr premier din istoria Canadei. Tatăl său a ocupat această funcţie în perioada 1968-1984.

  • Vrei un loc de muncă? Sunt 2036 vacante în 12 state europene. Vezi ce meserii se caută

    Angajatorii din spaţiul economic european oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2036 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

    Spania – 801 locuri de muncă: 800 muncitori necalificaţi în agricultură, 1 maseur;

    Portugalia – 400 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi în agricultură;

    Marea Britanie– 330 locuri de muncă: 60 îngrijitori persoane, 60 asistenţi medicali, 30 constructori structuri metalice-sudură în oţel

    Republica Ceh㠖 182 locuri de muncă: 50 lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operatori, 50 şoferi transport marfă internaţional etc;

    Suedia – 127 locuri de muncă:20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto,10 medici generalişti, 10 dezvoltatori software, 10 tinichigii auto;

    Germania – 127 locuri de muncă: 50 asistenţi medicali generalişti, 20 operatori maşini şi centrale, 15 şoferi de TIR, 10 agenţi de securitate;

    Ungaria- 50 locuri de muncă pentru operatori la asamblarea panourilor electrice;

    Finlanda– 10 locuri de muncă pentru personal în curăţenie;

    Belgia- 3 locuri de muncă: 2 directori audit în servicii financiare, 1 proiectant construcţii metalice;

    Polonia- 3 locuri de muncă pentru lăcătuşi-sudori;

    Norvegia- 2 locuri de muncă pentru doctoranzi inginerie biomedicală;

    Irlanda- 1 loc de muncă pentru tehnician dentar.

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele precum şi informaţii suplimentare cu privire la angajatori, domeniu de activitate, condiţii de ocupare a posturilor, condiţiile de muncă şi salarizare accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro.

    Pentru informaţii suplimentare, solicitanţii de loc de muncă se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma

  • Cu creşteri de peste 500% în domeniul tehnologiei, România ocupă locul 2 în clasamentul Deloitte CE Technology Fast 50

    România înregistrează astfel o creştere semnificativă, pentru al treilea an consecutiv, cu 29 companii înregistrate, faţă de 18 în 2014, din care zece companii în Fast 50 (faţă de şase în 2014) şi liderul categoriei Big 5. Pentru ediţia din 2015 au fost luate în calcul veniturile din perioada 2011-2014, cu o creştere medie înregistrată de companiile româneşti prezente în Fast 50 de 544%. 

    În contextul în care economia României a înregistrat cea mai mare creştere din CEE în primele trei trimestre ale anului, opt dintre companiile locale prezente în clasamentul Deloitte Fast 50 sunt nou-intrate. Totodată, din două companii româneşti, una este lider la categoria Big 5, care include companiile dinamice, prea mari ca venituri pentru a concura pe picior de egalitate cu firmele mai mici din categoria Fast 50. Faţă de anul trecut, România înregistrează o creştere a numărului de firme din sectorul de software. Cinci dintre companiile din top au sediul în Bucureşti, două în Cluj-Napoca, una în Iaşi, una în Sibiu, una în Timişoara şi una în Baia Mare.

    „Suntem foarte mândri de toate companiile româneşti prezente în clasamentul Fast 50 2015 şi de faptul că România înregistrează creşteri semnificative de la an la an. Acest lucru confirmă competitivitatea mediului de afaceri local, dar mai ales faptul că talentul antreprenorilor români face diferenţa în regiune în ultimii ani”, a spus Alina Mirea, Partener Deloitte România şi managerul local al proiectului Fast 50. „Mai mult, putem spune că asistăm deja la crearea unei adevărate comunităţi a antreprenorilor români, pe care Deloitte România va continua să o aducă în prim-plan şi să o susţină prin întâlniri regulate şi transfer de know-how.”

    La rândul său, Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România, a subliniat faptul că majoritatea companiilor româneşti din clasamentul Deloitte CE Technology Fast 50 au fost înfiinţate înaintea crizei financiare şi au traversat cu bine această perioadă dificilă. Prin comparaţie, majoritatea companiilor din regiune prezente în clasament au fost înfiinţate în 2009.

    „Faptul că au crescut în aceşti ani, traversând cu bine perioada de criză, demonstrează că antreprenorii au viziune pe termen lung şi că au venit cu soluţii inovatoare, de impact, în perioade dificile. Viziunea şi inovaţia sunt valori pe care Deloitte le împărtăşeşte, astfel că vom continua să susţinem companiile la început de drum pentru a ajuta mediul antreprenorial din România să-şi confirme potenţialul remarcabil”, a adăugat Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România. 

    Cu o creştere de 998%, compania ZebraPay din Bucureşti ocupă locul VI în clasamentul regional, cea mai bună poziţie ocupată de o entitate românească prezentă în top. Aflată pentru al doilea an consecutiv în clasament, compania ITNT din Sibiu, lider local Fast 50 în 2014, şi-a continuat creşterea, cu 933% (faţă de o creştere de 1.433% înregistrată în anul anterior). Insoft Development & Consulting se numără, de asemenea, printre vedetele ediţiei din acest an, întrucât este prezentă în două categorii: locul I la categoria Big 5 şi poziţia 15 la categoria Fast 50, nou-intrată în clasament, cu o creştere de 577%.

    Teamnet International SA rămâne şi anul acesta printre companiile din categoria Big 5, coborând o poziţie faţă de anul trecut (locul IV vs. locul III în 2014), cu o rată de creştere de 127%.

    ASTINVEST ocupă locul 13 (cu o rată de creştere de 705%), urmată, pe locul 15, de Insoft Development & Consulting (577%). Piconet ocupă locul 21 (486%), iar Geskimo, poziţia 42 (419%).

    Rata medie de dezvoltare a companiilor Fast 50 din domeniul tehnologiei a scăzut la 560%, de la 698% în 2014. În ciuda creşterii ratelor medii de dezvoltare raportate în 2014, se înregistrează o scădere continuă de la valoarea de vârf realizată în 2012, de 1.026%.     

    În clasamentul din acest an sunt prezente companii din nouă ţări: Polonia (12 companii), România (10 companii), Croaţia (8 companii), Cehia şi Slovacia (câte 5 companii fiecare), Ungaria (4 companii), Bulgaria, Lituania şi Serbia (câte 2 companii). Dintre cele 50 de companii, 38 sunt prezente pentru prima oară, 3 au urcat în clasament, iar 8 au coborât. Topul este, şi de data aceasta, dominat de firmele de software (29), urmate de companiile de media (14), cele de hardware (4) şi cele de telecomunicaţii (3).

    Pentru a fi eligibile pentru clasamentul Fast 50, companiile trebuie sa întrunească următoarele condiţii: venituri anuale de cel puţin 50.000 euro în fiecare an, între 2011 şi 2014; să aibă sediul într-o ţară din Europa Centrală; să dezvolte sau să producă tehnologii patentate, sau să facă investiţii substanţiale în cercetare şi dezvoltare; să aibă o structură de acţionariat care exclude subsidiare deţinute majoritar de entităţi strategice.

    Categoria „Big 5” include companii dinamice mari, care au avut creşteri spectaculoase în ultimii cinci ani. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să întrunească aceleaşi criterii ca pentru Fast 50, cu excepţia venitului anual din 2013, care trebuie să depaşească 25 milioane euro.

    La categoria „Rising Stars” („Staruri în ascensiune”), Deloitte include companii „tinere” cu potenţial mare, care au intrat pe piaţă după 2009. Companiile eligibile trebuie să aibă o vechime între trei şi cinci ani şi să înregistreze venituri de peste 30.000 euro în ultimii trei ani consecutivi (2011–2013). Celelalte criterii de eligibilitate menţionate anterior rămân valabile.

  • CEO-ul MasterCard are în plan creşteri de două cifre pentru plăţile electronice efectuate din România

    “Obiectivul meu la MasterCard este să înlocuiesc cât mai mult plăţile în numerar, iar un rezultat bun ar fi o creştere de 15-20% pe an. Nu este o schimbare pe termen scurt, ci determinarea unei schimbări comportamentale, care va veni în timp.“ Aşa poate fi rezumat discursul lui Cosmin Vladimirescu, general manager pentru România în cadrul MasterCard, din cadrul evenimentului Meet the CEO.

    Cosmin Vladimirescu a intrat în echipa MasterCard Europe în aprilie 2007, în poziţia de account manager pentru România. Principala sa responsabilitate, la acea vreme, consta în lansarea, alături de partenerii MasterCard, de produse şi programe noi de carduri. Astăzi conduce o echipă de 15 oameni şi spune că principalul său inamic este numerarul.

    Relaţia lui Cosmin Vladimirescu cu cardurile a început de timpuriu, în familie: „Mama lucra într-o bancă, aşa că acasă auzeam destul de mult despre ce se întâmplă pe piaţa financiară. Cred că un moment definitoriu a fost când ea mi-a pus un card în mână şi m-a lăsat să îmi gestionez singur bugetul“, povesteşte zâmbind Cosmin Vladimirescu: „A fost un exerciţiu dureros, pentru care relaţia mea cu ea încă suferă, dar a fost foarte bine pentru mine. În 1996, când se întâmpla asta, n-aveam ce să fac cu cardul. Era un singur bancomat pe care îl ştiam, instalat la McDonald’s la Unirii, înăuntru. Mergeam cu un prieten cu maşina şi scoteam de acolo bani“.

    Spre sfârşitul facultăţii, când avea deja câţiva ani de experienţă în utilizarea cardurilor, a aflat că cei de la Romcard recrutează: „Am ajuns să am şi un interviu cu domnul Marin Mitroi, care, trecând de primele două minute în care evident a fost într-o stare de şoc, pentru că eram destul de nonconformist, mi-a spus: «Băi băiatule, eu te-aş angaja pentru că am nevoie de unul ca tine, dar nu poţi să vii aşa la muncă. Trebuie să te tunzi şi să-ţi scoţi cerceii, altfel nu se poate.» Şi n-am vrut atunci să renunţ la cercei, aşa că n-a fost să fie la Romcard“.

    După terminarea facultăţii, Vladimirescu şi-a încercat norocul în zona antreprenoriatului, dar aventura sa a durat doar câteva luni. „Mica aventură antreprenorială a constat în faptul că am cumpărat cu un prieten vreo 50 de modemuri dial-up şi ne-am făcut un ISP (Internet Service Provider – n.red.). Ne-am distrat bine cam două luni, după care am mâncat covrigi şi am renunţat, pentru că am primit o ofertă de la Bancpost şi am acceptat fără să stau pe gânduri.“

    Oferta de la Bancpost, venită la jumătatea anului 2000,  a reprezentat începutul carierei sale în sistemul bancar, iar jobul de la Bancpost a fost un avanpost pentru viitoarea sa traiectorie profesională. „Cred că a fost ca efectul bulgărelui de zăpadă: am avut o oportunitate când mi s-a oferit primul meu job adevărat, imediat după terminarea facultăţii, ca ofiţer de fraudă la Bancpost. Am avut două oferte atunci, dar nu pot să spun la ce am renunţat. Jobul pe care l-am acceptat avea legătură cu cardurile, ştiam că în perioada aceea se întâmplau şi evenimente mai neplăcute, fraude, iar eu foloseam deja carduri de câţiva ani.“

    În anii 2000, povesteşte Cosmin Vladimirescu, frauda se făcea prin acceptare: erau nişte magazine care acceptau carduri „care nu erau chiar în regulă. Dacă îşi dădeau sau nu seama de chestia asta e discutabil; bine că tehnologia a avansat şi verificările acestea nu mai rămân la latitudinea casierului“. Experienţa în Bancpost a fost de învăţare accelerată. „Primul meu salariu, de 300 de lei, nu însemna mai nimic, dar, pe de altă parte, oricât mi-ar fi dat, cel mai mare avantaj îl aveam din faptul că eram expus informaţiilor. Eram în mijlocul evenimentelor, înţelegeam ce se întâmplă. La acea vreme, salariile stăteau pe card doar câteva secunde“, îşi aminteşte managerul de la MasterCard. Comportamentul românilor era să scoată toţi banii de pe card, unul dintre motive fiind faptul că acceptarea cardurilor la plată era foarte redusă, dar motivul principal fiind lipsa de experienţă a românilor în folosirea cardurilor. „E firesc, aşa am început cu toţii. Diferenţa e că alţii au început să dezvolte plăţile cu cardul cu 50 de ani în urmă. Acum ne-am apropiat, nu le suflăm în ceafă, dar suntem la vreo 20 de ani în spate.“

    Oportunitatea de a lucra pentru MasterCard a venit ca o surpriză, mai ales pentru că noul job description nu se potrivea cu ceea ce lucrase, pentru o bună vreme de timp, la Bancpost. Cu toate acestea, a decis să încerce. „Când eram la Bancpost nu îndrăzneam să sper la ce fac acum, dar îmi doream să mă dezvolt în direcţia asta. Am fost foarte plăcut surprins când mi s-a oferit postul prin care am intrat la MasterCard, în 2007. Atunci era şefă Denisa Mateescu, şi ea mi-a zis «Cosmin, am nevoie de un om de vânzări». Eu i-am spus că nu mai făcusem asta, că eram un om de fraudă, de cealaltă parte a baricadei. Munca de convingere nu a fost prea lungă şi am acceptat propunerea ei.“

    Denisa Mateescu a preluat funcţia de conducere a MasterCard România în 2001 şi a ocupat acest post până în 2010, atunci când Cosmin Vladimirescu a devenit country manager al companiei. Imediat după ce a absolvit facultatea, Denisa Mateescu a lucrat doi ani la Institutul de Calculatoare şi Informatică, pentru ca, în 1994, să se îndrepte spre publicitate. Pe vremea aceea, era un domeniu nou, fără istorie, iar jucătorii erau, aşa cum îşi dorise, companii internaţionale. Aşa că a lucrat aproape opt ani pe piaţa de media, la început la Saatchi & Saatchi şi apoi la D’Arcy. La Saatchi a intrat în departamentul de media ca junior media executive şi apoi a fost promovată media executive. După doi ani, a fost numită senior media executive. Ulterior, între 1998 si 2001, a fost media director la D’Arcy. Experienţa din publicitate a apropiat-o de marketing şi de mărci, „iar de la un punct încolo, când am simţit că învăţasem suficient şi că media, în structura în care era în 2001, nu-mi mai oferea mari perspective de evoluţie profesională, am decis că e cazul să încep un nou capitol“, spunea Mateescu.

  • Mircea Dihel, director general Ţiriac Leasing

    Mircea Dihel are o experienţă de aproape 12 ani în leasing, în ultimii şapte ani ocupând poziţii de top management. Şi-a început cariera într-o companie de telefonie mobilă, iar primul job în domeniul leasingului, în vremea în care piaţa nu era nici pe departe atât de matură ca acum, a fost un post entry level în departamentul de contabiliate al BRD Sogelease.

    Boomul financiar din perioada 2006-2007 l-a surprins în poziţia de director de operaţiuni, în cadrul HVB Leasing. Se consideră un profesionist autodidact, care a vrut să înţeleagă activităţile conexe jobului, să îmbunătăţească procesele la care ia parte, să aibă imaginea de ansamblu asupra companiei pentru care lucrează şi să rămână competitiv, atitudine ce s-a transformat într-un atu odată ce a ajuns să ocupe poziţii de top management, potrivit lui.

    În activitatea sa pune accent pe munca în echipă şi consideră că cea mai mare realizare o reprezintă echipa pe care a format-o în ultimii cinci ani pentru Ţiriac Leasing. Dihel spune că armonizarea activităţii persoanelor nou sosite în companie cu cea a middle managementului a reprezentat cheia succesului pentru el şi a reuşit astfel să creeze o atmosferă de lucru competitivă şi constructivă pentru membrii echipei sale.  

  • Topul celor mai bine plătiţi comedianţi din lume

    Comedianţi ne fac să rădem, să ne simţim bine, fie că o fac într-un show de stand-up, fie într-un film de comedie, iar unii dintre ei sunt plătiţi regeşte pentru asta.

    Revista Forbes a dat publicităţii un clasament al celor mai bine plătiţi actori de comedie. Pe primul loc se află veteranul Jerry Seinfeld. Coautor al serialului TV “Seinfeld”, ocupă pentru a patra oară primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori de comedie, informează contactmusic.com.

    El a obţinut venituri estimate la 36 milioane de dolari în perioada 1 iunie 2014 – 1 iunie 2015, graţie redevenţelor primite pentru redifuzarea serialului “Seinfeld”.

    Podiumul este completat de Kevin Hart, care a urcat trei locuri faţă de topul de anul trecut, iar acum ocupă poziţia a doua, cu venituri de 28,5 milioane de dolari. Hart a fost în mai multe filme anul acesta (The Wedding Ringer sau Get Hard).

    Locul trei îi revine ventrilocului Terry Fator, un star al spectacolelor de comedie din Las Vegas.

    Jeff Dunham şi Russell Peters se află la egalitate pe locul al patrulea, cu venituri de 19 milioane de dolari.

    Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori de comedie este completat de Aziz Ansari (9,5 milioane de dolari), Louis C. K. (9 milioane de dolari), Gabriel Iglesias (8,5 milioane de dolari), John Bishop (8 milioane de dolari) şi Dave Chapelle (7,5 milioane de dolari).