Tag: mall

  • CBRE Eurisko: 60% din mall-urile anuntate vor fi anulate

    "2008 a fost un an in care s-a anuntat o concurenta importanta peste tot in tara si intre toate tipurile de dezvoltari de retail (centre comerciale, parcuri de retail, proiecte ancorate de hipermarketuri), insa finalizarile efective ale dezvoltarilor s-au situat la un nivel mai scazut decat fusese initial preconizat. Avem convingerta ca cel putin 50 – 60% din totalul de centre comerciale anuntate vor fi anulate, intarziate sau finalizate cu o utilizare diferita", se arata intr-un raport de piata al companiei de consultanta imobiliara CBRE Eurisko.

     

    In 2008 stocul de spatii comerciale disponibil in Romania a crescut cu 50% in comparatie cu stocul disponibil la sfarsitul anului 2007 – de la 43,2 de metri patrati inchiriabili raportat la 1.000 de persoane la 70,8 mp inchiriabili la 1.000 de persoane, potrivit datelor companiei.

     

    "Chiar daca in anul 2008 au avut loc cateva lansari importante, in Bucuresti inca exista un deficit al stocului de retail in ceea ce priveste centrele comerciale, in vreme ce orase mai mici, precum Cluj-Napoca, prezinta o rata mai mare a stocului de retail per locuitor decat in Bucuresti", sustin reprezentantii companiei.

     

    In ciuda cresterii semnificative a stocului de spatii comerciale, inaugurarea mai multor centre comerciale a fost amanata pentru acest an, ceea ce va face ca si in 2009 sa fie finalizate mai multe centre comerciale. Printre cele a caror inaugurare a fost initial programata pentru anul precedent dar se vor deschide in 2009 se afla Galleria Suceava si Galleria Piatra – Neamt, dezvoltate de catre GTC, Euromall Galati, dezvoltat de catre Euromall, Tiago Oradea si Grand Arena si Mega Designer Outlets, in Bucuresti. Stocul de centre comerciale din Capitala va creste de altfel semnificativ in acest an prin deschidere a doua centre comerciale de mari dimensiuni, Cotroceni Park si Sun Plaza.
     

  • Primul magazin C&A din Romania va fi deschis in aprilie

    “In primul an vrem sa deschidem cinci magazine, dar din 2010 planul este sa investim in cate opt noi magazine anual”, precizeaza pentru BUSINESS Magazin Herbert Asamer, purtator de cuvant al C&A. Strategia de extindere a companiei vizeaza in special spatiile stradale, “dar pentru ca ele nu exista si in Romania, vom intra in centre comerciale”.

    Primele magazine C&A din Romania vor fi deschise la Bucuresti (Militari Shopping Center si Sun Plaza), Buzau, Galati si Oradea si se vor intinde pe suprafete intre 1.500-2.000 de metri patrati. Valoarea investitiilor bugetate este de circa cinci milione de euro.

    Printre competitorii C&A pe piata locala se numara retele de magazine precum Zara, Mango, New Yorker, House of Art, TinaR sau Fox. Cu 34.000 de angaja]i n lume, C&A, parte a grupului Cofra, opereaza peste 1.000 de magazine in Europa nregistr`nd afaceri anuale de circa sase miliarde de euro.

    Cofra Holding, cu sediul in Elvetia, este controlat de familia olandeza Brenninkmeijer care detine activitati si in domeniul imobiliar, servicii financiare, fonduri de investitii si energie regenerabila.

    Cititi aici ce alti retaileri si-au confirmat sosirea pe piata romaneasca in 2009 si cine se lasa in continuare asteptati.
     

  • Primul magazin C&A din Romania va fi deschis in aprilie

    “In primul an vrem sa deschidem cinci magazine, dar din 2010 planul este sa investim in cate opt noi magazine anual”, precizeaza pentru BUSINESS Magazin Herbert Asamer, purtator de cuvant al C&A. Strategia de extindere a companiei vizeaza in special spatiile stradale, “dar pentru ca ele nu exista si in Romania, vom intra in centre comerciale”.

    Primele magazine C&A din Romania vor fi deschise la Bucuresti (Militari Shopping Center si Sun Plaza), Buzau, Galati si Oradea si se vor intinde pe suprafete intre 1.500-2.000 de metri patrati. Valoarea investitiilor bugetate este de circa cinci milione de euro.

    Printre competitorii C&A pe piata locala se numara retele de magazine precum Zara, Mango, New Yorker, House of Art, TinaR sau Fox. Cu 34.000 de angaja]i n lume, C&A, parte a grupului Cofra, opereaza peste 1.000 de magazine in Europa nregistr`nd afaceri anuale de circa sase miliarde de euro.

    Cofra Holding, cu sediul in Elvetia, este controlat de familia olandeza Brenninkmeijer care detine activitati si in domeniul imobiliar, servicii financiare, fonduri de investitii si energie regenerabila.

    Cititi aici ce alti retaileri si-au confirmat sosirea pe piata romaneasca in 2009 si cine se lasa in continuare asteptati.
     

  • Luxul se muta la mall

    “Incercam sa aproximam directia corecta in care trebuie sa mergem, pentru a pastra clientii castigati si a atrage altii noi”, spune Daniel Rosner, justificand decizia companiei de a nu mai lua in calcul doar deschideri de magazine de sine statatoare ale brandurilor si neaparat in amplasamente stradale.

    Totusi, “nu vom intra decat in anumite mall-uri, in anumite conditii si cu anumite linii ale brandurilor pe care le reprezentam”, tine sa precizeze managerul Alsa Boutiques, companie care detine sase francize de lux in portofoliu – Max Mara, Ermenegildo Zegna, Pal Zileri, La Perla, Mariella Burani si Marela, pe care le vinde in sapte magazine.

    Sase dintre acestea sunt pe Calea Victoriei, unde s-au pozitionat majoritatea marcilor premium care au intrat pe piata. Chiar daca recunoaste ca, in cazul marcilor premium si de lux, prestigiul dat de prezenta pe o artera comerciala traditionala este prioritar, in contextul economic actual Daniel Rosner admite ca un centru comercial poate asigura un grad mai mare de vizibilitate si un trafic constant de clienti, avantaj de care nu se bucura intotdeauna amplasamentele de tip “high street”.

    Pe de alta parte, oferta de spatii de vanzare stradale lipseste oricum in provincie, adica acolo unde Alsa Boutiques are in plan sa se extinda anul acesta. Primul oras nou pe lista este Cluj, unde compania va deschide in a doua jumatate a acestui an un magazin Marela (150 mp) din portofoliul grupului italian Max Mara.

    Investitia in acest monobrand din Iulius Mall Cluj depaseste 350.000 de euro. Cu Iulian Dascalu, cel mai mare proprietar de mall-uri din tara, Daniel Rosner spune ca a inceput o discutie mai ampla, in conditiile in care proprietarul Iulius Group dezvolta un proiect de peste 250 de milioane de euro in zona centrala a Iasiului, “unde suntem interesati sa intram in 2010, cand va fi finalizat”.

    Urmatorul oras pe lista de extindere este Constanta, unde compania se pregateste sa deschida la Tomis Mall primul magazin de marochinarie si accesorii din piele sub brandul Cocinelle (60 mp) din portofoliul grupului italian Mariella Burani Fashion Group, care detine in total peste 200 de magazine si are vanzari anuale de circa 700 de milioane de euro.

    Cocinelle este a doua marca pe care Alsa Boutiques o inchiriaza de la partenerul italian, dupa ce anul acesta a adus in tara principalul brand al grupului si a deschis magazinul Mariella Burani (150 mp), pe Calea Victoriei din Capitala, in urma unei investitii de 500.000 de euro (care nu a inclus si stocul de marfa).

    Cu patru magazine (Cocinelle, Max Mara, Marela si un multibrand), Alsa Boutiques va ocupa o aripa intreaga a Tomis Mall, conform lui Rosner, valoarea totala a investitiilor depasind 1,5 milioane de euro. Si totusi, ce cauta aceste marci exclusiviste intr-un centru comercial din provincie care se adreseaza nu unei clientele de nisa, ci publicului larg? “In orasele din tara nu exista nici macar un inceput de artera comerciala.

    Pentru ca intram cu mai multe branduri, vom stabili tonul pentru nivelul general al mall-ului, in sensul ca se schimba atat pozitionarea in sine a centrului comercial, cat si aspectul. De ce sa nu fim noi prima companie din segmentul mediu-superior si de lux care intra in provincie?”, se intreaba Rosner.

    De altfel, lipsa spatiilor comerciale este unul dintre factorii care au tinut departe marcile de high fashion de piata romaneasca. In ultimul an insa, in Bucuresti oferta s-a mai imbogatit: primul magazin din afara Italiei al grupului Mengotti, specializat in vanzarea de haine, incaltaminte si accesorii de lux, a fost deschis anul acesta pe Calea Victoriei, in urma unei investitii de 1,2 milioane de euro.

    Bally are un magazin pe bulevardul Magheru, iar Canali a deschis pe Calea Dorobantilor. In schimb, Louis Vuitton a preferat sa-si faca intrarea nu stradal, ci in galeria comerciala a hotelului JW Marriott, unde au deschis magazine si producatorul de sisteme de sunet de lux Bang & Olufsen sau brandul de orologerie Rolex.

    Tot acolo a fost deschis, la sfarsitul anului trecut, si multibrandul Grande Complications, care vinde ceasuri de lux Franck Muller, Rodolphe, Pierre Kunz sau Barthelay. De asemenea, conglomeratul de branduri de lux Valentino Fashion Group a deschis primul boutique M Missoni din Europa de Est, prin franciza, in Baneasa Shopping City.

    “Piata de lux din Romania e inca departe de momentul maturizarii. La ora actuala nu cred ca sunt pe piata mai mult de 20 de branduri de lux. Dar probabil ca acum nu este cel mai bun moment pentru intrari noi”, este de parere Daniel Rosner.

    Desi va administra mai multe magazine in acest an, managerul Alsa Boutiques anticipeaza cresteri ale vanzarilor de doar 10-15% in 2009. “Contextul pietei e foarte fragil si probabil ca si vanzarile vor fi mult mai ponderate fata de anul trecut. Inca nu simtim criza, dar cu siguranta vor fi clienti care vor cumpara mai putin”, admite Rosner. Compania estimeaza pentru 2008 vanzari de patru milioane de euro, cu 60% mai mari comparativ cu 2007.

    Gergana Chernookova, director general al Versace Jeans Couture Romania, evita sa dea cifre legate de dezvoltarea in continuare a companiei, spunand doar ca anticipeaza o stagnare a vanzarilor.

    “Un numar mare dintre clientii nostri avea afaceri in imobiliare. Acest domeniu a fost printre cele mai afectate de criza financiara si se simte asta in vanzari, din moment ce ei au devenit mult mai atenti la cum isi cheltuie banii”, comenteaza Chernookova. In cazul Versace JC, efectele situatiei actuale se traduc deocamdata in vanzari cu aproximativ 15% mai mici decat in aceeasi perioada a anului trecut.

    “Dar inca nu ne speriem. Este decisiv ce se va intampla in urmatoarea jumatate de an”, crede directorul Versace JC, care estimeaza ca magazinul deschis pe Calea Victoriei va incheia anul cu vanzari de aproape 600.000 de euro, adica 30% din afacerile totale ale Caritex, firma care opereaza franciza Versace si alte cinci magazine cu brandul german Camel Activ.

    “Pana in noiembrie, criza nu s-a simtit sub nicio forma. Din noiembrie au inceput sa scada vanzarile cu 10% la Camel Activ si 15% la Versace JC. Ne-am invatat prost; toti ne asteptam sa mergem mereu in crestere, iar in momentul in care am constatat ca suntem pe aceeasi linie parca ni se pare ciudat. Cred ca asteptarile noastre sunt prea mari”, considera directorul general al Versace JC.

    Cea mai recenta investitie a companiei, de circa 70.000 de euro, este intr-un spatiu de 170 de metri patrati inchiriati in Fashion House Outlet, unde compania a deschis un magazin Camel Activ. Planul pentru anul acesta insa exclude noi investitii. In conditiile in care e de asteptat o criza economica de durata, si Alsa Boutiques a oprit negocierile cu alte doua branduri pe care urma sa le aduca pe piata.

    “Desi suntem in discutii foarte avansate, am decis sa mai asteptam putin sa vedem ce se intampla. Neavand acces la surse de finantare la niste costuri care sa renteze, am amanat deschiderile de magazine”, spune managerul. Dincolo de efectele crizei globale, comerciantii mizeaza in continuare pe posibilitatea celor cu venituri mari de a avea acces si in continuare la produsele de lux: “Clientii care au o anumita situatie financiara sunt clienti siguri, chiar daca anumite lucruri se vor schimba”.

  • Inaugurarea Tiago Oradea, amanata pentru septembrie 2009

    Reprezentantii companiilor au precizat ca amanarea este cauzata de schimbarile de design aduse centrului comercial, acesta urmand sa includa un patinoar si un cinematograf 3D. Cele doua companii au in urma cu cateva luni Liberty Center, din Bucuresti, mall care include de asemenea un pationar si un cinematograf 3D.

     

    Proiectul trebuia sa fie finalizat in luna noiembrie a anului trecut, potrivit datelor comunicate de catre companii, in primavara lui 2008, pentru realizarea Catalogului de Centre Comerciale, editat de catre BUSINESS Magazin. Reprezentantii Mivan anuntasera la finalul lunii octombrie ca toate centrele comerciale Tiago care vor fi dezvoltate in tara vor include un patinoar si un cinematograf 3D..

     

    "Vom continua investițiile pe care ni le-am propus în România cu toate problemele actuale de pe piața financiară ", a declarat Marius Barbu, retail development director al Mivan. Reprezentantii dezvoltatorului au mai mentionat ca investitia in proiectul din Oradea a fost majorata cu 10%, la 66 de milioane de euro, ca urmare a modificarilor de design.

     

    Inaugurarea unui alt centru comercial dezvoltat in Oradea,sub brandul Era Shopping Park, a fost amanata pentru luna martie a acestui an. In acest moment, in Oradea este operabil centrul comercial Lotus Market.

     

    Finalul anului trecut o adus amanarea pentru 2009 a mai multor deschideri de centre comerciale, printre acestea numarandu-se Grand Arena si Mega Designer Outlets din Bucuresti, Euromall Galati si doua mall-uri Galleria, in Suceava si Piatra-Neamt. Potrivit datelor comunicate pentru realizarea Catalogului de Centre Comerciale, Mivan ar trebui sa inaugureze in acest an alte trei mall-uri Tiago, in Bacau, Ploiesti si Piatra – Neamt.
     

  • Israeli, Atrium Centers: Am inchiriat 50% din mall-urile din Arad si Cluj – Napoca

    "Negocierile pentru contractul de afiliere a hotelului (n.red. proiectul din Cluj – Napoca va include si un hotel) sunt foarte avansate. Va fi vorba de un brand cunoscut pe piata hoteliera de business, un brand de patru stele. Acelasi operator si-a exprimat si intentia de a se alatura Atrium in cadrul proiectelor din Baia Mare si Satu Mare", a declarat Michael Israeli, managing partner Atrium Centers.

     

    Reprezentantul companiei declara recent pentru BUSINESS Magazin ca proiectele din Cluj – Napoca, Baia Mare si Satu Mare vor fi finalizate in 2011, cu circa doi ani fata de termenele de finalizare anuntate initial, amanarea fiind cauzata de criza financiara globala. "Intentionam sa incepem constructia in martie 2009 (n.red. a centrului comercial din Cluj – Napoca). Consideram ca antreprenorii generali au devenit mult mai competitivi si credem ca daca vom incheia contractul in martie 2009 vom beneficia de costuri de constructie mai mici", a mai declarat Israeli.

     

    Atrium Center Cluj – Napoca ar urma sa fie al patrulea centru comercial din oras, dupa Polus Center si Iulius Mall, Akademia Center urmand sa se inaugureze pana in 2011. In ceea ce priveste Aradul, in constructie se afla deja un centru comercial Galleria dar si AFI Arad Palace. Parcul de retail Armonia a fost deja inaugurat, alte doua aflandu-se in constructie. In ceea ce priveste Baia Mare, un singur proiect se afla deja in constructie, Gold Plaza, in timp ce RED a anuntat constructia unui proiect mixt, Radius Center.

     

    Managerul Atrium Centers a mai precizat ca cele doua proiecte din Baia Mare si Satu Mare vor fi dezvoltate in continuare, compania operand schimbari in design-ul proiectelor pentru a reduce costurile. Michael Israeli considera ca cea mai mare dificultate a crizei globale este reprezentata de "lipsa de lichiditati a bancilor, insa negocierile sunt purtate continuu si presupunem ca bancile ar putea incepe iarasi sa imprumute incepand cu a doua jumatate a anului viitor."
     

  • A treia incercare pentru City mall

    Dupa ce valoarea de piata a centrului comercial City Mall Bucuresti a scazut cu 24% fata de anul trecut, australienii de la APN/UKA, compania ce detine mall-ul, au anuntat ca vor transforma 3.000 de metri patrati din zona de divertisment in birouri. Reconversia se va desfasura sub ochii noului director general, Mihai Agaficioaia, care il inlocuieste pe Lucian Cretu. Inainte de numirea din septembrie in fruntea City Mall, Agaficioaia a condus producatorul de materiale din teflon (PTFE) Maceplast Romania, cu o cifra de afaceri de 7,3 milioane de euro in 2007. Sarcina sa, aceea de a revigora situatia actuala a mall-ului din sudul Bucurestiului, urmareste diferentierea prin pozitionarea pe segmentul de mijloc al centrelor comerciale.  

  • Pitesti va avea doua mall-uri din 2009

    Allegria Mall va avea o suprafata inchiriabila de 64.000 de metri patrati, principala ancora a centrului comercial urmand sa fie fi un hipermarket Cora, cu o suprafata de 16.000 de metri patrati. Hipermarketul va fi amplasat la parter, alaturi de un retailer de electrocasnice (1.500 mp) si mai multe spatii de servicii (banci, optica, farmacie, gsm, spalatorie, show-room auto etc).

     

    Primul etaj va fi dedicat in exclusivitate segmentului fashion iar cel de-al doilea etaj, compus din 18.500 mp va include un cinema cu 10 sali, o sala de bowling, casino, biliard, health club, zona de joaca pentru copii, food court si o zona importanta de fashion.

     

    „In ultimii ani, piata locala a spatiilor comerciale din Pitesti a inregistrat o cerere mare mai ales pentru locatii stradale, tocmai din cauza lipsei spatiilor moderne in centre comerciale", a declarat Luiza Moraru, Head of Retail Department din cadrul companiei de consultanta imobiliara CBRE Eurisko.

     

    Allegria Mall va fi amplasat pe Bd. Nicolae Balcescu, in zona de nord-est a orasului, termenul de finalizare anuntat fiind toamna anului 2009. In Pitesti exista in acest moment doar un centru comercial de tip mall, Euromall Pitesti (22.400 mp), inaugurat in primavara anului 2007. Centru comercial, amplasat in imediata apropiere a autostrazii Bucuresti – Pitesti, a fost achizitionat imediat dupa deschidere de catre fondul austriac de investitii Immoeast, intr-o tranzactie cu o valoare de 87 mil. euro.
     

  • City Mall are un nou director general

    Mihai Agaficioaia a ocupat pana in prezent o pozitie similara in cadrul societatii Maceplast Romania, parte a grupului GUARNIFLON SpA.

     

    Noul director general isi propune sa pozitioneze City Mall pe segmentul de “middle class” si sa transforme conceptul de mall intr-o experienta unica pentru cei care il viziteaza. Acest obiectiv pe termen mediu va fi atins printr-o strategie de diferentiere pe piata mall-urilor din Bucuresti.
     

  • Omilos ia un credit de 65,5 mil. euro pentru Era Shopping Park Oradea

    Proiectul de retail va necesita investitii totale de 100 de milioane de euro. Finantarea a fost obtinuta de la un consortiu de banci, format din Banca Romaneasca – membra a grupului National Bank of Greece, Eurobank EFG Group si Bank of Cyprus.

     

    Era Shopping Park Oradea va fi unul din cele mai mare centru comercial din vestul tarii, urmand sa se intinda pe o suprafata inchiriabila de 64.700 de metri patrati. Proiectul, care va fi unul de tipul unui parc de retail, va fi amplasat la intersectia dintre Calea Aradului si soseaua de centura a orasului Arad si va dispune de o parcare cu 2.000 de locuri.

     

    Programat initial pentru inaugurare la finalul acestui an, proiectul va fi inaugurat in doua faze: prima faza, care va include unitati ale Carrefour, Bricostore, Media Galaxy si Cinema City, va fi inaugurata in luna martie a anului viitor in timp ce cea de a doua faza, reprezentata de Era Shopping Mall si o unitate Mobexpert, va fi finalizata in septembrie 2009.

     

    Pana in acest moment a fost inchiriata 80% din suprafata parcului de retail, agentul exclusiv de inchiriere fiind Cushman&Wakefield Activ Consulting. Era Shopping Park Oradea este cel de al doilea proiect de retail al dezvoltatorului, dupa Era Shopping Park Iasi, care va fi inaugurat luna viitoare.

     

    Oradea este unul din cele mai aglomerate orase din punct de vedere al centrelor comerciale aflate in constructie. Mivan va fi primul dezvoltator care va inaugura un nou centru comercial, Tiago Oradea fiind programat spre deschidere in luna noiembrie. Anul viitor va fi inaugurat, pe langa Era Shopping Park Oradea si Stop.Shop, dezvoltat de catre Immoeast si S+B Group, in timp ce in oras exista deja un mall de mai multi ani – Lotus Market.