BusinessMagazin

Tag: informatii

  • Ţi-a fost afectată reputaţia? Ce instrumente există pentru a-ţi îndrepta imaginea pe internet

    Vă propun un mic experiment: deschideţi un browser şi tastaţi, în bara de sus, numele dumneavoastră. Apăsaţi „enter“. Ştiţi în mare măsură, ce urmează să afişeze motorul de căutare; nu vă e totuşi puţin teamă?

    Un celebru citat al lui Warren Buffett este în continuare corect: „Ai nevoie de 20 de ani ca să-ţi construieşti o reputaţie bună şi doar de 5 minute să o strici“, dar singurul lucru care s-a schimbat acum este durata. Nu mai e vorba de 5 minute, e vorba de cele câteva secunde de care are nevoie cineva pentru a-ţi strica imaginea. Câteva secunde pe Facebook, Twitter, LinkedIn sau vreun blog personal – iar informaţia, fie ea corectă sau nu, a intrat în patrimoniul universal al internetului.

    Iar aici intervin ei: cei care ştiu cum să reacţioneze, cum să ascundă informaţiile false şi cum să le contracareze pe cele corecte. Ei sunt cei care te ajută să-ţi pierzi urma online. „Urma“ de care am amintit în titlu nu se referă la identitatea unei persoane, ci la informaţii care se pot deovedi dăunătoare. Ce instrumente există pentru a-ţi îndrepta imaginea într-un mediu care se schimbă de la o secundă la alta şi în care informaţia circulă cu cea mai mare viteză?

    Un studiu al Microsoft a descoperit că 14% dintre adulţi s-au confruntat cu consecinţe negative ca urmare a activităţii online. Dintre aceştia,  21% şi-au pierdut locul de muncă, 16% au ratat angajarea pe un post dorit, 16% şi-au pierdut asigurarea medicală, 14% nu au putut intra la universitatea dorită, iar 15% nu au mai putut accesa un credit. Datele sunt valabile pentru Statele Unite, dar comportamentul utilizatorilor de internet nu suferă modificări majore în funcţie de zonă. Iar în cazul companiilor, după cum veţi putea citi în paginile următoare, consecinţele pot fi mult mai grave.

    REVOLUŢIA UNUI SPANIOL CARE VOIA SĂ FIE UITAT

    În 1998, ziarul spaniol La Vanguardia publica două anunţuri legate de executarea silită a unor proprietăţi; anunţurile veneau de la Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale din Spania, având ca scop atragerea unui număr cât mai mare de participanţi la licitaţie.

    În noiembrie 2009, un bărbat pe nume Mario Costeja Gonzales, care deţinuse una dintre proprietăţi, a contactat ziarul pentru a le cere să elimine numele său din anunţurile care ajunseseră, între timp, pe pagina de internet a publicaţiei. Motivaţia sa a fost simplă: la o căutare a numelui, primele rezultate duceau exact la acele anunţuri, dar informaţiile în cauză deveniseră irelevante din moment ce executarea silită se încheiase cu mulţi ani în urmă. Publicaţia a refuzat, aşa că bărbatul s-a adresat celor de la Google Spania, cerând eliminarea legăturilor către anunţurile celor de la Vanguardia.
    Povestirea de mai sus a marcat începutul unuia dintre cele mai controversate procese din scurta istorie a internetului. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dat un verdict; atunci când a fost dat, el a surprins pe toată lumea. Curtea a decis că „O companie ce operează un motor de căutare de pe internet este responsabilă pentru procesarea datelor pe care le afişează, chiar dacă acestea sunt publicate de o terţă parte. Un individ poate cere ştergerea unor hiperlinkuri din indexul motorului de căutare.“

    Cu alte cuvinte, decizia Curţii înseamnă că o persoană poate cere ca anumite informaţii să nu mai apară la căutare. La prima vedere, având în vedere că decizia nu făcea referire la paginile ce găzduiau informaţia, ci doar la motorul de căutare, care este până la urmă un soi de intermediar, lucrurile nu păreau să aibă o atât de mare importanţă; analizând ceva mai în profunzime, decizia din cazul Gonzales vs. Google reprezintă de fapt reglementarea legală a „dreptului de a fi uitat“. Argumentul în această direcţie este unul cât se poate de simplu: marea majoritate a utilizatorilor de internet verifică informaţii pe motoarele de căutare.

    „Dreptul de a fi uitat“ nu a fost însă inventat în 2014: prima variantă a acestui act a fost redactată în 1995, intrând în vigoare trei ani mai târziu. „Directiva de protecţie a datelor“, aşa cum era numit documentul, reprezenta mai mult un set de reglementări cu privire la modul în care o entitate poate folosi datele personale ale unei persoane, cum ar fi adresa sau numărul cardului de credit. În 2012, actul a fost modificat pentru a se aplica şi companiilor din afara spaţiului european ce procesează date ale cetăţenilor europeni; următorul amendament şi cel mai recent datează din 2014, ca urmare a deciziei din procesul Gonzales vs. Google.

    Totuşi, Curtea a făcut diferenţa între informaţii care-i privesc pe simplii cetăţeni şi datele referitoare la persoane publice, considerate de interes public. „Eliminarea unor linkuri de pe lista de rezultate ar putea avea, în funcţie de informaţia în cauză, repercusiuni asupra interesului legitim al utilizatorilor de internet potenţial interesaţi de a avea acces la această informaţie“, se menţiona într-un comunicat al instanţei. Curtea arată că, deşi drepturile persoanei vizate prevalează, trebuie avut în vedere şi interesul publicului de a dispune de informaţia respectivă, „care poate varia în special în funcţie de rolul jucat de persoana menţionată în viaţa publică“.

    Concluzia este că Gonzales vs. Google a scos în evidenţă lupta din mediul virtual dintre susţinătorii liberei exprimări şi cei care invocă dreptul la intimitate. Aceştia din urmă susţin că oamenii au nevoie „să fie uitaţi“, ceea ce înseamnă că au dreptul să li se înlăture urmele digitale de pe internet. Aşadar, dreptul la uitare este una dintre opţiunile pe care o persoană le are atunci când vrea ca anumite informaţii să „dispară“ de pe internet. Cât de eficientă este însă această variantă?

  • Documentele Panama sau dovada că nu suntem toţi în aceeaşi barcă

    Este vorba de înregistrarea unui interviu publicată pe 3 aprilie, ziua în care zeci de instituţii media din întreaga lume, coordonate de la Washington de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), au dezlănţuit un atac fără precedent asupra a sute de şefi de state şi de guverne, politicieni, oameni de afaceri, bănci şi personalităţi publice care fac afaceri, îşi ascund sau îşi protejează averile prin intermediul companiilor înfiinţate în paradisuri fiscale.

    Aşa cum a încercat să explice şi Gunnlaugsson, „există utilizatori legitimi ai companiilor offshore“, se arată insistent pe site-ul ICIJ. Însă la astfel de vehicule financiare nu au acces decât cei cu bani mulţi şi de ele se folosesc adesea oameni care au ceva de ascuns. Suspiciunile de spălare de bani şi de evaziune fiscală sunt uşor de stârnit, mai ales când sunt implicaţi politicieni.

    Gunnlaugsson este politicianul lovit până acum cel mai dur de scandalul provocat de dosarele Panama. În 2008-2011 Islanda a trecut printr-o  criză financiară cruntă care aproape că a adus-o în faliment. De vină au fost excesele şi manipulările făcute de cele mai mari bănci din ţară, la care premierul a deţinut active. Despre aceste active s-au interesat în interviu jurnaliştii, care participă la proiectul ICIJ. Criza financiară a provocat o revoltă în Islanda, iar autorităţile a trebuit să răspundă cumva pe măsura furiei populaţiei. Aşa că Islanda  a devenit singura ţară care a condamnat la închisoare bancherii implicaţi în criză. Societatea islandeză este una mică, democratică, informaţiile circulă rapid acolo, iar locuitorii sunt încă furioşi pe cei care le-au pierdut banii. După publicarea interviului şi a informaţiilor din dosarele Panama, mii de islandezi au ieşit în stradă cerând pielea premierului.

    În alte ţări, lucrurile sunt mai calme, deşi există informaţii că politicienii de acolo sunt şi ei implicaţi în afaceri dubioase cu companii offshore. Aceasta pentru că unele guverne încearcă să cenzureze informaţiile scoase la lumină de investigaţiile ICIJ şi ale partenerilor săi, în timp ce altele încearcă să discrediteze sutele de jurnalişti implicaţi susţinând că ancheta ar fi foarte motivată politic, scrie revista Quartz.

    Se poate spune că în Islanda scandalul l-a lovit direct în faţă pe premier. Oricine îi poate urmări reacţiile din acel interviu pe YouTube, iar islandezii ieşiţi în stradă sunt daţi ca exemplu de popor curajos şi care se implică.
    În China, s-ar putea ca lumea să nu afle prea curând mare lucru despre legăturile pe care le-ar avea mai mulţi oficiali de top de acolo cu companii offshore prin intermediul membrilor de familie. Printre ei, potrivit dosarelor Panama, se numără preşedintele Xi Jinping şi fostul premier Li Peng. Beijingul a ales să cenzureze discuţiile online despre anchetă. Au fost şterse postările de pe platforma de microblogging Sina Weibo şi de pe WeChat. Căutările după cuvintele „Panama“ sau sunt complet blocate pe Weibo „în concordanţă cu legile, regulile şi politicile relevante“. Înainte ca agenţii de cenzură să înceapă să-şi facă treaba, discuţiile cu tema „documentele Panama“ de pe Weibo atrăseseră peste două milioane de vizualizări.

    Instrucţiunile de cenzură de la biroul pentru internet al unui guvern regional cereau instituţiilor media locale să nu publice niciun material despre documentele Panama, considerate atacuri ale presei străine, potrivit China Digital Times, un website de ştiri pentru China. „Se va acţiona cu severitate dacă se va găsi vreun material din presa străină prin care se atacă China“, spun instrucţiunile. Tot China Digital Times arată că o altă directivă cere retragerea oricărui material despre presupusa avere pe care preşedintele Rusiei Vladimir Putin o are în paradisuri fiscale.

    Însă media de stat poate acoperi subiectul documentelor Panama, dar fără a menţiona China. Şi nu îi este greu, având în vedere că scandalul îi zguduie şi pe liderii din lumea capitalistă, nu doar pe dictatori.  Agenţia oficială de ştiri Xinhua se concentrează pe Michel Platini, fosta vedetă de fotbal franceză, care se află şi în centrul scandalului de corupţie de la FIFA.
    Într-un editorial publicat de tabloidul Global Times se susţine că astfel de scurgeri de informaţii sunt întotdeauna controlate de presa occidentală. „Informaţiile care sunt negative pentru SUA pot fi întotdeauna minimalizate, în timp ce expunerea lideri nonvestici, cum ar fi Putin, este exagerată.“ Concluzia Global Times este oarecum îndreptăţită de chiar acţiunile ICIJ. Pe site-ul pe care organizaţia îi enumeră pe liderii şi politicienii care au legături cu Mossack Fonseca nu figurează SUA (aşa cum nu figurează multe alte state).

    Lipsa a fost explicată în multe feluri. Unii spun că datele nu au fost procesate complet, alţii că este posibil ca americanii să fi lucrat cu altă firmă, ceea ce este greu de crezut. S-a scris, de asemenea, că americanii s-ar putea să nu fi avut nevoie de Panama sau alte paradisuri fiscale deoarece SUA sunt un uriaş paradis fiscal. Delaware, Nevada şi Insulele Virgine Americane au taxe reduse şi legislaţie fiscală laxă (unele studii arată că SUA ocupă locul trei în topul mondial al popularităţii paradisurilor fiscale). S-a mai spus căICIJ filtrează informaţiile pentru a-şi acoperi finanţatorii – numele Soros este cel mai mult vehiculat în acest sens. În cele din urmă au început să apară şi date despre americani.

  • Utilizatorii consideră metodele de comunicare online nesigure, dar tot le folosesc pentru subiecte personale

    Majoritatea utilizatorilor de Internet consideră canalele de comunicare online nesigure şi, totuşi, le folosesc cu regularitate, inclusiv pentru a discuta subiecte personale.

    Conform cercetării realizate de Kaspersky Lab şi B2B International, utilizatorii consideră că aplicaţiile de mesagerie pentru photo-sharing sunt cel mai puţin sigur instrument de comunicare online: 70% dintre respondenţi le consideră nesigure, 62% nu au încredere în serviciile de mesagerie instant pentru dispozitive mobile (inclusiv cele ale reţelelor de socializare), 61% nu au încredere în apelurile voce prin sistemele de mesagerie instant, iar 60% nu au încredere în serviciile de mesagerie video.
    În acelaşi timp, respondenţii au menţionat mesageria pe reţelele de socializare (37%), mesageria pe dispozitive mobile (25%) şi apelurile voce pe Internet (15%) în Top 3 cele mai folosite instrumente de comunicare online. Bărbaţii folosesc apelurile voce pe Internet mai frecvent decât femeile (17% vs. 14%), în timp ce femeile folosesc reţelele de socializare mai frecvent (41% vs. 35%). Potrivit respondenţilor, aceste instrumente de comunicare nu sunt folosite doar acasă, ci şi în locuri publice – la birou şi în timpul călătoriilor.

    În plus, 17% dintre cei chestionaţi au spus că au distribuit fotografii sau videoclipuri cu un conţinut “delicat” prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, cel puţin o dată. Această situaţie este mai frecventă în rândul bărbaţilor (21%) decât al femeilor (13%). Cu cât este mai tânăr utilizatorul, cu atât mai frecvent trimite fişiere personale pe Internet – cei mai mulţi dintre respondenţii (23%) care au spus că au procedat astfel făceau parte din categoria de vârste sub 24 de ani.
    Rezultatele sunt confirmate şi de cele ale chestionarului care evaluează cunoştinţele utilizatorilor despre mediul online, în care 35% dintre respondenţi au spus că trimit informaţii personale prin intermediul oricărei aplicaţii disponibile. 13% merg şi mai departe, spunând că sunt gata să folosească orice dispozitiv disponibil, în acest scop (11% femei vs. 15% bărbaţi, dintre utilizatorii tineri). Numai 28% au spus că nu discută probleme personale online (31% dintre femei vs.26% dintre bărbaţi şi doar 17% dintre utilizatorii cu vârste mai mici de 24 de ani).

    “Nu spunem că oamenii ar trebui să nu mai folosească serviciile de mesagerie online, dar este nevoie de precauţie atunci când trimit informaţii prin intermediul Internetului. Nici nu ar trebui să se conecteze la canale de comunicare care se ştie că sunt nesigure, cum ar fi reţelele Wi-Fi publice, pentru că informaţiile pot fi interceptate”, comentează Peter Aleshkin, Head of Consumer Marketing, Emerging Markets, Kaspersky Lab

  • ISIS plănuieşte să producă şi să folosească arme biologice şi chimice în atacurile teroriste

    Abdelhak Khiame, şeful departamentului anti-terorism din Maroc, avertizează că organizaţia teroristă ISIS vrea să producă arme biologice şi chimice. ISIS ar fi creat o toxină letală atunci când este atinsă, informează The Sun

    ISIS ar fi plănuit atacuri cu arme chimice şi biologice în patru oraşe marocane în luna februarie, dar departamentul lui Khiame le-ar fi oprit. Acesta a mai spus că atacuri similare ar putea avea loc în Marea Britanie sau în alte oraşe europene.

    „Au brigăzi de copii pe care îi antrenează şi plănuiesc să-i folosească în atacuri teroriste în Europa.”, afirmă Khiame.
    „Substantele care au fost folosite in complotul descoperit de noi in februarie sunt disponibile in magazinele din Marea Britanie si din toata Europa.”, a mai spus el.

    Autorităţile marocane au găsit într-un borcan o neurotoxină numită Epsilon, un agent biologic extraordinar de letal. Aceasta provoacă leziuni ale nervilor şi leziuni cerebrale. Mai mult, această substanţă poate fi folosită pentru a contamina alimenele, apa sau chiar poate fi pulverizată în aer.

    Abdelhak Khiame este văzut ca o figură importantă în lupta împotriva terorismului. Acesta a dat informaţii preţioase serviciului de securitate francez, informaţii care au dus la raidul de la Saint Denis în care teroristul Abdelhamid Abaaoud a fost ucis. 

  • 50 de milioane de oameni au fost hack-uiţi prin servere din România. Cine sunt victimele

    Un grup de hackeri a postat o bază de date online care pare să conţină informaţiile personale a aproape 50 de milioane de oameni, în una dintre cele mai mari scurgeri de informaţii de acest fel, scrie Wall Street Journal.

    Site-ul pe care au fost publicate informaţiile confidenţiale pare să fie deţinut de un grup islandez specializat în divulgarea de informaţii, folosind servere din România.

    Associated Press a reuşit luni să verifice parţial autenticitatea scurgerii de informaţii după ce a verificat 10 coduri de identificare nelistate public ale unor persoane. Opt dintre acestea s-au dovedit corecte.

     

  • Care sunt cele mai populare paradisuri fiscale din lume

    Paradisurile fiscale, unde mulţi oa­me­ni de afaceri, inclusiv români, îşi ţin businessurile pentru a plăti mai puţine taxe, dar şi departe de ochii autori­tă­ţilor şi presei, au devenit subiectul unei an­chete jurnalistice la ni­vel mondial. Publicaţia germană Süddeut­sche Zeitung (SZ) – care a primit informaţii de la o sursă anonimă – şi Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie au început o anchetă despre firmele înregistrate în Panama şi despre activităţile ilegale întreprinse de politicieni şi oameni de afaceri care au preferat să-şi înregistreze companiile la adăpostul anonimatului oferit de paradisurile fiscale. Ancheta a dezvăluit o serie de informaţii care acum poartă numele de Panama Papers.

    Potrivit informaţiilor din aceste documente, Insulele Virgine Britanice, cu capitala la Road Town, este cel mai popular paradis fiscal. Peste 113.000 de companii au conturi acolo. Panama se află pe locul al doilea, cu 48.000 de companii, iar podiumul este completat de Bahamas. 

     

    Infographic: The Most Popular Tax Havens In The Panama Papers | Statista
    You will find more statistics at Statista

  • RISE Project: Avem deja peste 100 de nume din România, implicate în dosarele Panama

     “E o colaborare transfrontalieră, avem deja peste 100 de nume din România, dar nu e un proces de Copy/Paste, adică nu iei datele din baza de date şi apoi le pui rapid online, e vorba de investigaţii. Noi am început acum vreo şase luni să lucrăm la investigaţiile astea şi suntem vreo zece angrenaţi în anchete.

    Facem analiză de date, lucrăm şi cu programatori. Pe lângă asta colaborăm cu jurnalişti din afara ţării în reţeaua de investigaţii ICIJ. Vom mai lucra în următoarele săptămâni, în următoarea lună, cu siguranţă”, a afirmat jurnalistul de investigaţii.

    Potrivit acestuia, cei implicaţi în oameni importanţi din România, unii foarte cunoscuţi. “Nu vă pot da numele acum, dar sunt în general oameni de afaceri care au un impact mare în economia din ţară”, a spus Paul Radu. Rise Project va da în următoarele săptămâni serii de anchete, vizualizări, informaţii despre personaje, despre felul în care au folosit firmele de tip off-shore. E vorba de firme nu doar din Panama, e vorba de firme înfiinţate de avocaţii din Panama, dar unele sunt in Seychelles, altele in Insulele Virgine Britanice, în Bahamas, peste tot în jurisdicţii off-shore.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Panama Papers – “Cea mai mare scurgere de informaţii din lume” dezvăluie o reţea globală de corupţie

    Aproximativ 11 milioane de documente au fost făcute publice, dezvăluind cum unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe plantetă se folosesc de diverse scheme pentru a-şi ascunde averile, informează BBC.

    Potrivit informaţiilor oferite de BBC, documentele ar aparţine uneia dintre cele mai bine ascunse companii din lume, firma de avocaţi Mossack Fonseca din Panama, scrie Mediafax.

    Aceştia arată cum Mossack Fonseca a ajutat diverşi clineţi în spălarea de bani, evitarea de sancţiuni ori a taxelor.

    Documentele arată legături către 72 de actuali sau foşti şefi de state, inclusiv dictatori acuzaţi de jafuri în propriile ţări.

    Se pare că milioanele de documente au fost trimise către ziarul german Suddeutsche Zeitung cu ajutorul Consorţiului Internaţional de Investigaţii Jurnalistice, iar BBC Panorama este printre cele 107 organizaţii media din 78 de ţări ce au analizat documentele, identitatea sursei iniţiale rămânând însă un mister.

    În plus, documentele arată un cerc condus de o bancă din Rusia, responsabilă de spălarea a peste un miliard de dolari, în care sunt implicaţi asociaţi apropiaţi lui Putin. Operaţiunea era condusă de Bank Rossiya, ce intră sub incidenţa sancţiunilor impuse anexării Crimeei de căre Rusia.

  • Producător local: Tiruri întregi cu marfă expirată în alte ţări sunt aduse în România

    Producătorii locali spun că nu este o surpriză să audă de la ministrul Agriculturii că în România sunt aduse produse expirate sau aproape de termen pentru a fi distribuite pe piaţă, însă reprezentanţii supermarketurilor spun că nimeni nu şi-ar asuma aşa ceva fiindcă şi-ar pierde clienţii.

    Producătorii locali spun că nu sunt surprinşi de afirmaţiile ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, dintr-un interviu acordat Ziarului Financiar în care spune despre România că este „o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate”. Însă, reprezentanţii marilor supermarketuri spun că nimeni nu şi-ar asuma să pună pe rafturi astfel de produse fiindcă şi-ar pierde imediat credibilitatea şi clienţii.

    „În primul rând trebuie să spun că sunt surprins că un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări. Cum să aduci alimente expirate şi cum să falsifici produse alimentare făcând chestii din astea? Nu ştiu de unde are aceste date, şi eu am informaţii că se întâmplă astfel de lucruri, tiruri întregi cu marfă expirată în alte ţări sunt aduse în România şi aici se practică astfel de lucruri, dar nu am cum să probez aceste informaţii. Cred că autoritatea statului ar trebui să verifice şi să depisteze atsfel de cazuri. Aici, cu toate că nu sunt de acord cu ministrul Agriculturii pe foarte multe subiecte, aici pot spune că da, într-adevăr, am şi eu astfel de informaţii, iar noi, ca stat, trebuie să luăm cele mai severe măsuri să stopăm aceste lucruri”, a declarat pentru MEDIAFAX Costel Caraş, fermierul care în 2013 a aruncat în câmp 8.000 de litri de lapte în semn de protest pentru că nu mai are cui să îl vândă de la izbucnirea scandalului laptelului contaminat cu aflatoxină.

    El a mai spus că peste 60% din piaţa României nu mai este a românilor şi că toată piaţa serioasă este stăpânită de firme multinaţionale care deţin marile lanţuri. „Foarte curând, noi o să fim în genunchi, toată ţara va fi terminată şi nu vom putea face altceva decât să aducem mâncare din import pentru că dacă distrugem agricultorul român, el nu se va mai apuca de agricultură în vecii vecilor”, a atras atenţia Costel Caraş.

    La rândul său, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că trebuie doar să vedem ce se întâmplă pe piaţă pentru a ajunge la o concluzie.

    „Cum credeţi că pot veni produsele mai ieftin de afară, ştiind prea bine care sunt costurile reale. Cum credeţi că ne-au invadat cu carne de porc piaţa? Noi asigurăm în momentul de faţă 30% din piaţa cărnii de porc, dar firmele sunt aproape de faliment. Am putea acoperi aproape 100%, dar ne-au omorât piaţa cu carnea de porc venită din afară care se vinde la nişte preţuri derizorii. Cum vă explicaţi? Vinde producătorul acela în pierdere? Sunt convins că ministrul are datele. (…) Dacă te duci afară, uitaţi-vă la ce preţuri e carnea de porc, în Belgia e între 8-10 euro. Aceeaşi carne, la noi o găseşti între 3-4 euro, carne importată din străinătate. Cum vă explicaţi? Şi carnea asta e produsă acolo, la noi se adaugă şi costul de transport”, a spus Laurenţiu Baciu pentru MEDIAFAX.

    Reprezentanţii supermarketurilor spun că afirmaţiile ministrului Agriculturii nu au nicio bază.

    „Ce pot să comentez când un ministru al Agriculturii face astfel de declaraţii? Vă daţi seama că nimeni nu ar putea să-şi permită luxul să-şi piardă clienţii, nimeni nu-şi poate permite să pună astfel de produse pe piaţă. Efectiv sunt fără grai. Nu ştiu nimic despre ceea ce spune ministrul. ANSVSA-ul şi ANPC-ul vin şi fac controale, noi suntem consiliaţi unde se greşeşte. Controlul e un lucru bun, îţi arată unde greşeşti şi cum poţi remedia. Nimeni nu lasă zone din acestea sensibilie necontrolate. La nivel de reţele comerciale, numărul producătorilor români este în creştere şi a crescut an de an şi asta pentru că piaţa cere”, a declarat Florin Căpăţână, vicepreşedinte Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRC).

    Însă, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România Laurenţiu Baciu spune că supermarketurile nu şi-ar pierde clienţii fiindcă aceştia nu pot constata calitatea cărnii. „Trebuie un examen de specialitate, câţi din ţara asta am putea constata? Ţi-ar trebui laborator, cunoştiinţele necesare de a afla dacă marfa e bună sau nu. Pe asta mizează. Cine-i controlează? Dacă vorbim de organele de control din România, aici mă abţin”, a mai spus Baciu.

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat miercuri într-un interviu acordat ZF că „România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate. Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?“, a mai spus ministrul.

  • Clubul celor care au depăşit miliardul de euro. Topul companiilor din România pe 2015

    Ziarul Financiar face primul clasa­ment al companiilor miliar­da­re în euro în 2015 pornind de la informaţiile disponibile privind afacerile.

    Topul poate suferi modificări pe măsură ce jucătorii îşi depun situaţiile la Finanţe.

    Companiile din energie domină numeric acest top, tot din acest sec­tor venind şi un nou-intrat, respectiv MOL Româ­nia. Retailul alimentar are a doua cea mai puternică prezenţă, în timp ce sec­to­rul auto îşi revendică un singur loc, dar cel mai important, Dacia fiind din nou cea mai mare companie din România.

    Clasamentul celor mai mari zece companii miliardare în euro a fost realizat de ZF pornind de la datele anunţate de companii, de la ritmurile de creştere bifate în primele şase luni sau de la felul în care au evoluat pieţele pe care aceşti jucători sunt activi. Totodată, în cazul grupurilor formate din mai multe entităţi, a fost inclusă în clasament cea mai mare entitate din structura respectivă.

    Din „careul de aşi“ al businessului din Româ­nia fac parte o companie auto, Dacia, două din energie, OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare, şi un retailer, Kaufland România.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro