Tag: elevi

  • Iată notele luate de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională 2015. Judeţele cu cele mai multe note de 10

    Elevii de clasa a VIII-a care au susţinut examenul de Evaluare Naţională află vineri ce note au obţinut la română şi matematică, respectiv limba maternă. Notele obţinute sunt foarte importante pentru că reprezintă 75% din media de admitere la liceu.

    Cei nemulţumiţi pot face azi contestaţie, urmând să afle rezultatele finale marţi, 30 iunie. Cei curioşi pot solicita comisiei de organizare a Evaluării Naţionale să-şi vadă lucrările numai după afişarea rezultatelor finale, după contestaţii. Vizualizarea lucrării nu va duce la reevaluarea sau modificarea notelor acordate candidatului respectiv.

    Rezultate Evaluare Naţională 2015, pe Edu.ro. Notele din Bucureşti şi din judeţe luate de elevii de clasa a opta la Capacitate 2015

     

  • Iată subiectele la matematică primite azi de elevii de a VIII-a la examenul de evaluare naţională 2015. Câte dintre ele mai ştii să rezolvi?

    Azi elevii de clasa a opta dau proba a doua a examenului de evaluare naţională: matematica. Elevii intră în sălile de examen până la ora 8:30, iar la ora 9 primesc subiecte de examen. Subiectele la examenul de azi pot fi consultate accesând linkul de mai jos:

    Ce subiecte au primit azi elevii care au susţinut proba la matematică la EVALUARE NAŢIONALĂ 2015

  • Evaluare naţională 2015. Subiecte la română primite azi de elevii de clasa a VIII-a. Ce s-a dat anul trecut

    EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 – SUBIECTE ROMÂNĂ. Elevii de clasa a VIII-a susţin luni, 22 iunie, proba scrisă de la limba şi literatura română, prima din cadrul examenului de Evaluarea Naţională 2015. Pe 23 iunie are loc proba la limba şi literatura maternă, iar pe 24 iunie elevii vor susţine ultima probă de la Evaluare Naţională 2015, cea la matematică. Gândul vă va ţine, luni, la curent, în timp real, cu toate informaţiile legate de subiecte şi barem EVALUARE NAŢIONALĂ 2015.

    Evaluare naţională 2015. Subiecte la română primite azi de elevii de clasa a VIII-a. Ce s-a dat anul trecut

  • Divertiland Chiajna s-a redeschis. Cum arată parcul de distracţii şi cât costă biletele – FOTO

    Parcul acvatic Divertiland Chiajna s-a redeschis de vineri. Bucureştenii pot ajunge cu trenul la parcul de distracţii Divertiland Chiajna, în 20 de minute, preţul călătoriei cu trenul din Gara de Nord până la destinaţie fiind de patru lei pentru adulţi şi doi lei pentru elevi şi studenţi.

    GALERIE FOTO CU PARCUL DE DISTRACŢII DIN CHIAJNA

     

  • 11% din elevii din clasa a III-a şi a IV-a au studiat educaţia fianciară anul trecut

    Unul din zece elevi de clasele a III-a şi a IV-a a studiat disciplina opţională Educaţie financiară în cel de-al doilea an de la implementarea proiectului de introducere în învăţământul primar a acestei discipline gratuite. Astfel, aproape 45.000 de elevi s-au înscris în anul şcolar 2014-2015 la cursurile de educaţie financiară, adică cca 11% din totalul elevilor din clasa a III-a şi a IV-a înscrişi în acelaşi an şcolar la nivelul ţării.

    Pentru anul şcolar 2015-2016 s-au înscris deja peste 30.000 elevi din ciclul primar, iar perioada în care se mai poate opta pentru cursurile de educaţie financiară este încă deschisă până la sfârşitul acestui an scolar. Opţionalul se desfăşoară după programa şcolară aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Numărul elevilor participanţi a crescut în cei doi ani de când programul a devenit disponibil la nivelul învăţământului primar. Astfel, dacă în 2013-2014 au fost înscrişi aproximativ 12.500 elevi din 32 judeţe şi municipiul Bucureşti, în anul şcolar 2014-2015 au studiat disciplina de Educaţie financiară peste 44.600 elevi din toată ţara. Programul se bucură de susţinerea cadrelor didactice, peste 2.000 de dascăli din întreaga ţară fiind înscrişi în program în anul şcolar 2014 – 2015.

    Elevii înscrişi la opţionalul/auxiliarul gratuit de Educaţie financiară vor îmbina activităţile formale cu cele practice. În 2015, spre exemplu, elevii au avut oportunitatea de a participa la Olimpiada Micilor Bancheri, un concurs de educaţie financiară care a îmbinat testarea cunoştinţelor financiare teoretice cu exprimarea creativităţii şi a gândirii logice prin realizarea unor proiecte. În cadrul concursului, elevii au avut oportunitatea de a vizita Muzeul şi Biblioteca BNR, precum şi sediul unor instituţii financiare. Cele mai bune proiecte au fost premiate, iar MasterCard a acordat o distincţie specială celui mai inovator proiect.

    Opţionalul/auxiliarul Educaţie financiară se desfăşoară cu sprijinul Băncii Naţionale a României, care a realizat şi monitorizarea proiectului prin vizitarea elevilor şi profesorilor din 22 judeţe, cât şi evaluarea cunoştinţelor elevilor, prin organizarea Olimpiadei Micilor Bancheri.

  • Olimpicii internaţionali vor intra la facultate fără admitere

     

    Elevii care obţin în timpul liceului premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale se pot înscrie la facultate fără să mai dea admitere pentru a intra pe locurile de la buget, se arată într-un act normativ publicat astazi în Monitorul Oficial.

    Doar elevii care au participat în liceu la olimpiade şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştinţifice se pot înscrie pentru un program de licenţă, masterat sau doctorat. Cei care vor participa la admiterea la facultate trebuie să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.
     

  • Doi studenţi au plecat într-o excursie şi s-au întors cu o ideea unei afaceri de miliarde. Au ajuns la peste 2 milioane de clienţi

    În vacanţa din Silicon Valley, Matthew Prince şi Michelle Zatlyn au discutat despre patru paşi spre lansarea unei idei de afacere, despre o pârghie de lansare pe mici afaceri deja existente. S-au gândit că ar fi bine să existe o cale prin care să ajute operatorii site-urilor mici să îşi îmbunătăţeasca performanţa şi să găsească o cale pentru a preveni atacuri de securitate. “Ne-am gândit că ar fi o cale prin care să oprim baieţii răi. Am ştiut că era o piaţă”, spune Prince.  

    Antreprenorii au pus astfel în 2009 bazele CloudFare, o companie membră a incubatorului de afaceri Unicorn Club, evaluată în prezent la un miliard de dolari şi cu peste două milioane de clienţi. Compania deţine aproximativ 5% din traficul Web mondial, cu peste 500 de miliarde de vizualizări lunar.

    Dacă nu ar fi existat excursia din 2009, afacerea nu ar fi fost creată. El a fost tentat să lanseze ceva nou  aşa că a renunţat la celelalte idei pe care le avea. Cei doi tineri povestesc cum au găsit o mulţime de afaceri foarte bune. Câte idei au discutat? Multe. “Am tăbărât pe Michelle cu aproximativ 30 de idei de afaceri”, a spus Matthew Prince. “Am avut o multime de idei excentrice, dar dintr-o dată  ea s-a uitat la mine şi a spus: Tu eşti nebun” şi aşa a apărut afacerea de miliarde de dolari.

    Ei au fost preocupaţi de traficul de pe site-uri şi au luat în calcul faptul că unii dintre vizitatori ar putea fi o ameninţare. Rezultatul este o îmbunătăţire semnificativă a securităţii pentru site-urile mici. Următorul pas a fost strângerea de fonduri pentru a pune

    în practică ideea lor, mai ales într-o perioadă foarte grea pentru afaceri. Erau în vacanţă, iar în timpul unei întâlniri cu antreprenori care au reuşit să strângă fonduri pentru un proiect au găsit inspiraţia pentru a face acest lucru: “Dacă ei pot obţine finanţare, se poate obţine finanţare,” şi au hotărât să pună în practica ideea lor de afacere.

  • Peste 7.400 de elevi reveniţi din străinătate au cerut echivalarea studiilor în şcoala românească

    Din datele centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice rezultă că 7.470 de elevi au revenit în ţară din străinătate, în 2014, şi au cerut echivalarea studiilor.

    Cei mai mulţi elevi au dorit să revină în şcolile din România sunt din Bucureşti, respectiv 476, şi din judeţul Bacău – 456.

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cei mai mulţi elevi au revenit în Capitală din Italia, Spania, SUA, Franţa şi Germania.

    Alţi 365 de elevi au cerut să revină în şcoli din judeţele Iaşi – 352, Suceava – 325, Neamţ şi Cluj – 316. În opt judeţe, respectiv Galaţi, Maramureş, Vrancea, Constanţa, Dolj, Braşov, Satu Mare şi Prahova, au revenit între 201 şi 298 de elevi, iar în 18 judeţe au revenit între 100 şi 199 de elevi, conform datelor de la Ministerul Educaţiei.

    Cei mai puţini elevi au solicitat înscrierea în şcoli din judeţul Golj, unde a fost o singură cerere, Covasna – 37 de cereri, Harghita – 41, Ilfov – 52, Giurgiu – 53, Călăraşi – 58, Sălaj – 60, Ialomiţa – 62, Mehedinţi – 77 şi Tulcea – 93.

  • “Armata – O şcoală altfel”, proiect al MApN şi MEN, pentru elevii de gimnaziu şi liceu

    “Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, desfăşoară proiectul «Armata – O şcoală altfel», în perioada 6-10 aprilie. Unităţi militare din toate categoriile de forţe ale armatei şi instituţii militare de învăţământ şi cultură din întreaga ţară vor participa la acest program şi vor prezenta elevilor tehnica militară, activităţi practice specifice, expoziţii, precum şi oferta educaţională pentru instituţiile de învăţământ militar“, se arată într-un comunicat transmis vineri de MApN.

    În Bucureşti, elevii pot participa, pe bază de voluntariat, la activităţile organizate de militarii din batalioanele 96 Geniu, 2 Infanterie “Călugăreni”, 495 Infanterie “Căpitan Ştefan Şoverth”, 265 Poliţie Militară, Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul”, Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “dr. Carol Davila”, Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice, Serviciul Muzicilor Militare, Centrul 485 Comunicaţii şi Informatică, Cercul Militar Naţional, Academia Tehnică Militară şi Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni.

    “Elevii şcolilor gimnaziale şi liceenii vor lua parte la o zi de pregătire obişnuită a militarilor, vor desfăşura activităţi practice, precum descoperirea de obiecte metalice cu ajutorul detectoarelor, instrucţie de front, jocuri interactive şi vor afla detalii despre tehnica şi armamentul folosite de militari”, menţionează sursa citată.

    De asemenea, personalul Bazei 90 Transport Aerian va prezenta elevilor din Bucureşti şi Otopeni informaţii despre aeronavele IAR-330 PUMA, AN-30, C-130 HERCULES şi C-27J SPARTAN, simulatorul C-27J SPARTAN, precum şi aspecte din viaţa piloţilor într-o unitate militară a Forţelor Aeriene.

    Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor va organiza evenimentul “Un erou, o floare” în cadrul căruia elevi de la şcolile din Bucureşti, Târgu Jiu, Alexandria, Turnu Măgurele, Giurgiu şi comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, vor îngriji monumentele eroilor, parcelele de onoare româneşti şi străine din aceste localităţi şi vor depune flori.

    Conform comunicatului, Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand” îşi va deschide expoziţiile pentru elevi, în toată perioada, pentru “a răspunde optim” tuturor solicitărilor unităţilor de învăţământ.

    Totodată, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “dr. Carol Davila” va organiza un seminar cu tema “Medicina militară de Urgenţă”, iar medicii îi vor învăţa pe elevi modalităţi practice privind manevrele medicale în acordarea primului ajutor.

    “Elevii care vor participa la acest proiect desfăşurat de unităţile şi instituţiile militare vor avea oportunitatea explorării diverselor aspecte din viaţa militarilor şi vor afla informaţii utile pentru o carieră în forţele armate române”, se arată în comunicatul MApN.

  • Excepţionalii sunt în regulă! Noi, restul, suntem greşiţi!

    Mulţi dintre cititorii Business Magazin vor fi urmărit discursul lui sir Ken Robinson de pe TED despre modul în care şcolile ucid creativitatea nativă a omenirii, a copiilor; clipul a strâns 32 de milioane de vizualizări doar pe site-ul TED şi este, periodic, subiect de viralizare. Veţi fi zâmbit la glumele lui Robinson şi îi veţi fi dat dreptate; dar, dacă nu aţi întâlnit şi dacă nu aţi stat de vorbă cu un tânăr, nu veţi înţelege despre ce vorbeşte, cu adevărat, Robinson.

    După vineri, 13, am ajuns la concluzia că Robinson poate să fi greşit un pic, pentru că eu am întâlnit tineri cărora şcoala nu numai că nu le-a limitat creativitatea şi nu i-a înregimentat, ci i-a stârnit, i-a ambiţionat. Sigur că problema este reală şi rămâne valabilă, dar unora nu li se potrivesc unităţile de măsură comune. Tinerii pe care îi vedeţi pe coperta revistei, implicaţi în proiectul Excepţionalii, merg, voluntar, în centre de plasament pentru a preda limba engleză sau îi învaţă online pe cei ce vor să programeze, se implică în acţiuni în domeniul medical sau de asistenţă socială, au mici afaceri în domenii creative – de la înfrumuseţarea tenişilor Vans la web design -, organizează conferinţe internaţionale sau dezvoltă aplicaţii pentru telefonul mobil, îi admiră pe regele Mihai, pe Stephen King, pe Steve Jobs sau pe Ivan Patzaichin sau pe cei de la Microsoft, dar şi pe Ban Ki-moon – actualul secretar general al ONU. Se simt cumva diferiţi de cei din generaţia lor, dar privesc restul lumii cu înţelegere şi cu dorinţa, mai direct sau mai puţin direct exprimată, de a o schimba. Vor să înveţe la mari universităţi, să reprezinte România la Naţiunile Unite sau să lucreze pentru mari companii internaţionale. Şi mai mult de jumătate dintre ei mizează pe spiritul lor antreprenorial. Un univers întreg de preocupări, de intenţii şi de dorinţe, exprimate simplu.

    Priviţi acum în jur, la realitatea în care politicieni încasează şpaga prin cimitire, realitatea arestării din fiecare seară sau realitatea concursului neoficial „cine a luat mită mai mare“, lumea în care de cele mai multe ori ajunge să ieşi în faţă şi să începi să răcneşti, cu tupeu, „…EU!“, realitatea lumii în care nu se mai citeşte, şi întrebările vin firesc: ce facem cu tinerii aceştia, ce le oferim, cum îi sprijinim, ce şanse au ei să reziste în lumea aceasta?

    La o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată la Barcelona, la World Mobile Congress, Mark Zuckerberg a emis una bună: „În timp, am adoptat o regulă simplă. Îi angajez să lucreze pentru mine doar pe cei pentru care aş vrea eu să lucrez. Şi este un test destul de relevant“. Parafrazându-l un pic, zic că mi-ar plăcea să lucrez pentru sau să colaborez cu oricare dintre liceenii despre care am vorbit.
    Lumea intens colorată şi lipsită de inhibiţii a tânărului pictor Laurenţiu Dimişcă ilustrează, cred, cel mai bine, acest text.