Tag: educatie

  • Schimbări MAJORE înainte de începerea anului şcolar

    Lucrările, arată ministerul, ar urma să fie criptate cu ajutorul STS.

    „Se schimbă absolut tot ce înseamnă concursuri, că e vorba despre evaluările naţionale, ca este concurs de directori sau examen de definitivat şi titularizare, propunerea şi hotărârea ministerului a fost ca să se implementeze o evaluare online prin care toate evaluările să fie scanate, iar corectare se va face de evaluatori aleatori. Metodologia spune că această evaluare se poate face şi de acasă. Noi, ca reprezentanţi ai părinţilor, nu suntem de acord cu această evaluare deoarece nu există un cadru instituţional în care se poate face această evaluare”, a explicat vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, Eugen Ilea.

    Noua schimbare nu îi bucură nici pe elevi, aceştia făcându-şi griji pentru securitatea lucrărilor de la evaluările naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antreprenorul care vrea să revoluţioneze educaţia: ”Nu pun mare preţ pe diplome, dar cred că şcoala ar trebui să te înveţe să înveţi”

    Liniile de business ale companiei deservesc atât zona de consumatori copii (software educaţional pentru copii), cât şi zona corporate (module de software educaţional variate, de la soft skills la hard skills). Evoluţia lui profesională este strâns legată de eLearning şi antreprenoriat. În 2001, a obţinut o bursă de studiu în străinătate, iar doi ani mai târziu a renunţat la aceasta pentru a porni o primă afacere în ţară. În intervalul 2002-2006, a fost acţionar (25%) şi director de cercetare şi dezvoltare al unei companii ce producea software, pe care a fondat-o împreună cu câţiva prieteni. A ales să-şi vândă participaţia, iar banii investiţi i-a plasat în piaţa de capital între 2005 şi 2008, multiplicând de patru ori suma iniţială.

    Din 2007 este acţionar şi CEO al Ascendia. „Fondarea companiei în 2007 a implicat un start de la zero în industria eLearning. După 10 ani consider că am înţeles şi cunosc bine această piaţă.”

    Mălureanu a absolvit facultatea în România, dar nu fără peripeţii : „Am terminat în cele din urmă facultatea în România – Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, în cadrul ASE, după nouă ani tumultuoşi, marcaţi de îngheţarea unor ani de studiu ca urmare a plecării la bursă sau ca urmare a nevoii de timp pentru activitatea antreprenorială, de repetarea unor ani, precum şi de timpul de care am avut nevoie pentru a pregăti şi susţine lucrarea de licenţă. Am avut ambiţia să o termin. Nu pun mare preţ pe diplome, dar consider că şcoala ar trebui să te înveţe să înveţi şi cei ce au o diplomă, teoretic, ar trebui să ştie să facă acest lucru.” Dintre realizările recente menţionează atragerea în acţionariatul companiei a unui fond de investiţii (Certinvest), care pentru o participaţie de 10% a oferit companiei circa 1,2 milioane de lei, bani folosiţi pentru investiţii în propriile produse software. Anul trecut, Ascendia S.A. s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti, pas urmat de creşterea capitalizării bursiere (valoarea companiei, care acum atinge cifra de circa 14,4 milioane de lei – aproximativ 3,5 milioane de euro).

    COSMIN MĂLUREANU

    36 DE ANI

    CEO ASCENDIA S.A.

    CIFRĂ DE AFACERI  ÎN 2016: 1,8 MIL. LEI   /   CAPITALIZARE BURSIERĂ: 14,4 MIL. LEI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 23

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.

  • Care este cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti în 2017

    La fel ca şi anul trecut, Melbourne a fost desemnat ca fiind cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti cu un scor de 97,5 din 100, iar Viena, la fel ca şi anul trecut, s-a clasat pe doi, iar Vancouver pe locul trei.

    Melbourne deţine această onoare de şapte ani. Vancouver, cu care Melbourne a împărţit acest titlu între 2002 şi 2004, a deţinut locul 1 timp de şase ani.

    Damasc este considerat oraşul unde este cel mai dificil de trăit din cauza războiului civil din Siria.

    Niciun oraş din România nu a fost analizat în acest clasament.

  • Cum s-a angajat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea la care tatăl său este rector. Ministerul Educaţiei face o anchetă

    Jurnaliştii ieşeni au dezvăluit că Ionuţ Alexandru Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etica al Universităţii interzice angajarea rudelor.

    Tatăl lui, Tudorel Toader, este rectorul instituţiei, chiar dacă e suspendat pe perioada în care conduce ministerul Justiţiei.

    În plus, au arătat, jurnaliştii, Senatul Universităţii a schimbat metodologia de concurs astfel încât Alexandru Toader să se poată înscrie. Pentru postul de asistent universitar la Drept Civil, Toader junior avea nevoie de doctorat în Drept Civil, nu în Drept Penal. Conditia a fost eliminată însă de Senatul Universităţii. Fiul ministrului Justiţiei a candidat singur şi a câştigat.

    “Nu pot participa la concursuri de angajare persoane ale căror rude exercită funcţii de conducere. Pe perioada concursului, prof. univ. dr. Tudorel Toader nu a exercitat funcţia de rector al Universităţii, fiind suspendat. La nivel naţional, Legea Educaţiei nu are prevederi care să restricţioneze accesul la posturi didactice membrilor familiei”, a precizat Universitatea din Iaşi.

    Cititi mai multe pe www.stiriletvr.ro

  • HARTA mondială a inteligenţei. Unde se plasează România în topul statelor cu cei mai deştepţi locuitori

    Care este motivul acestei deteriorări în ceea ce priveşte IQ-ul oamenilor timpului nostru? O explicaţie ar putea fi şi sărăcia şi condiţiile de trai, dat fiind faptul că în istorie nivelul de inteligenţă a fost influenţat de aceşti factori, precum din 1930 încoace, când IQ-ul europenilor a înregistrat un salt datorită accesului la educaţie şi creşterii nivelului de trai. Din 2013 şi până acum, însă, au fost realizate mai multe studii care au dovedit că unele cauze biologice, precum scăderea natalităţii şi tendinţa acută de îmbătrânire a populaţiei determină o scădere  în ceea ce priveşte nivelul de inteligenţă. 

    Astfel, lucrarea citată demonstrează că uneori ceea ce se înţelege prin IQ este interpretat greşit ca fiind un atribut nativ, când, de fapt, cineva mai bine educat poate obţine scoruri mai bune. Un bun exemplu ar fi ţările nordice, acolo unde nivelul de inteligenţă a crescut în ultimele decenii, concomitent cu un acces extins la educaţie şi cultură. 

    Citeşte mai multe pe Gândul

  • Încă un kg de purtat de către elevi. În primul capitol din manual copiii vor învăţa pornirea şi oprirea din mers. Vedeţi AICI cum arată manualul de Educaţie Fizică şi Sport

    “Majoritatea statelor din Uniunea Europeană au manual de sport pentru clasa a V-a. De exemplu Franţa. Nu este decizia Ministerului Educaţiei, aceste programe făcute de experţi ai Academiei Române, alături două instituţii care se ocupă de elaborarea programelor şcolare şi rescrierea programei şcolare. Este pentru prima dată când s-a introdus acest manual în România.

    Este util şi pentru părinţi şi pentru elevi. Sunt trei manuale. Profesorii vor stabili pe care vor lucra. Acest manual e un intrument care poate fi folosit cu succes şi de elev, şi de părinte şi de profesor. Vedem reclame să facem mişcare 30 de minute zilnic, dar nu prea ştim să facem asta. Cred că e important ca un copil de clasa a V-a să ştie cum să facă mişcare corect, cum să se îmbrace la o oră de sport. O să încurajez orele de sport şi pentru clasele 9- 12″, a declarat ministrul Educaţiei.

    Liviu Pop a dat asigurări că toţi copiii de clasa a V-a vor avea manualele necesare. Ministrul a anunţat că este prima dată când copiii de la clasa a V-a vor avea disciplina informatică.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O nouă MATERIE pentru ELEVII din România

    Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat un protocol care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli, se arată într-un comunicat al MJ.

    “Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile, dar şi obligaţiile de cetăţeni. Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept şi democraţia în societate, în general, şi în rândul tinerelor generaţii, în special, prin comunicarea de noţiuni de educaţie juridică adaptate la nivelurile de învăţământ primar, secundar şi liceal, într-o manieră atractivă care să conţină informaţii relevante pentru elevi şi profesori”, se precizează în comunicat.

    Sursa citată arată că, printre domeniile care vor face obiectul educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar sunt: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizaţii şi relaţii internaţionale, elemente de prevenire şi combatere a corupţiei.

    “Educaţia juridică în şcoli va susţine, totodată, implicarea altor parteneri ai justiţiei în acest demers – instituţii şi autorităţi publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, reprezentanţi ai profesiilor liberale precum: avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori, practicieni în insolvenţă, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile care sunt invitaţi să adere la obiectivul promovării educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar”, .

    Potrivit MJ, în cadrul programului de educaţie juridică în şcoli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorităţi şi instituţii publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, precum şi la instanţe şi parchete, scrie realitatea.net