Atât Terapia, cât şi Europharm, firme deţinute de giganţi internaţionali, au reuşit să-şi majoreze businessul anul trecut, însă o privire aruncată asupra producătorilor din top 20 arată rezultate diferite. Astfel că există şi scăderi de rulaje, dar şi firme pe pierderi, arată o analiză a BUSINESS Magazin pe baza datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Numitorul comun este însă reprezentat de faptul că producătorii au funcţionat într-o piaţă potrivnică, cu termene de plată de aproape un an şi cu o presiune fantastică pe lichidităţi. Mai mult, pe final de an, vânzările de medicamente ce se eliberează pe bază de prescripţie au devenit purtătoare de clawback (o taxă ce se aplică numai în industria de medicamente şi numai pe vânzările producătorilor).
Cei mai mari 20 de producători de medicamente au avut un rulaj cumulat de peste 600 mil. euro, care reflectă atât vânzările pe piaţa internă, cât şi exporturile. Importatorii sunt cei care au în continuare un cuvânt greu de spus în industria de medicamente, cu un portofoliu ce vizează în principal afecţiunile grave precum cancerul, HIV/SIDA sau afecţiunile neurologice. Doar 12 fabrici româneşti au reuşit să aibă afaceri de peste 10 mil. euro.
Consultanţii din industrie sunt de părere că analiza producătorilor ar trebui să fie făcută pe trei paliere: producătorii mari care au facilităţi în România, cum este cazul Novartis (ce deţine Sandoz), Sanofi (Zentiva) sau Watson (Actavis), jucătorii regionali cu activitate în România (cum este cazul Gedeon Richter) şi micii producători independenţi.
Companiile din top zece sunt în general deţinute de giganţi internaţionali, iar statul, prin Ministerul Sănătăţii, este acţionarul unei singure companii din industrie, Antibiotice. Abia în eşalonul doi al clasamentului îşi fac loc firmele deţinute de antreprenori locali.
Dragoş Dinu, partener în cadrul firmei de consultanţă Link Resource, spune că avantajele producătorilor mari, ce au în spate firme puternice sunt optimizarea costurilor de achiziţie a materiilor prime.
“Costurile de producţie în România, chiar dacă au crescut sensibil în ultimii ani, păstrează un avantaj competitiv faţă de alte pieţe din centrul şi estul Europei şi evident faţă de cele occidentale. Un alt mare avantaj competitiv al acestor jucători este că viteza de dezvoltare a portofoliului este cu totul alta decât în cazul jucătorilor mici care nu reuşesc să profite în timp real de expirarea patentelor producătorilor R&D (cercetare – dezvoltare – n. red.)”, a spus Dinu.
În cea de-a două categorie, a companiilor regionale cu producţie locală, intră firme precum Gedeon Richter care şi-au extins activitatea în retail şi distribuţie şi încearcă să-şi completeze portofoliul cu produse care se eliberează fără prescripţie şi care nu au preţul reglementat de stat.
Cea de-a treia categorie, a producătorilor independenţi de talie medie şi mică este cea mai vulnerabilă, iar Dragoş Dinu spune că aceştia au resimţit din plin şi continuă să resimtă convulsiile şi presiunile din piaţă.
“Mai devreme sau mai târziu toţi aceşti producători de dimensiuni mici sau medii, dar fără avantaje competitive sustenabile va trebui să ia în calcul posibile oferte de preluare”, a mai spus Dinu.
