BusinessMagazin

Tag: birouri

  • Cum îşi răsfaţă companiile angajaţiii: topogane, camere de masaj şi animale de companie

    Sediul Google din Zurich are o cameră de masaj, un acvariu şi un tobogan pentru angajaţi care vor să ajungă în viteză la cantină, scrie BBC.

    Sediul Deloitte din Amsterdam a fost creat în aşa fel, încât pe fiecare etaj există o cameră goală unde angajaţii pot pune tot ce vor. Majoritatea au ales jocuri, mese de ping-pong sau fussball.

    La sediul Linkedin din California există o cameră de muzică plină cu tobe, chitare şi echipament audio.

    Un alt element comun în birourile companiilor moderne este faptul că le este permis angajaţilor să-şi aducă animalele de companie la muncă.

    Aşadar când s-au transformat birourile în locuri de joacă şi asta reprezintă modelul de viitor pentru companii?

    Datorită avanasului tehnologic care face posibil ca tot mai mulţi oameni să poată lucra de acasă sau din cafenele, companiile lucrează mai mult ca sediile să devină un loc plăcut, unde angajaţii să-şi dorească să vină în fiecare zi.

    Potrivit unui raport recent al Citrix, companie de software din SUA, în jur de 50% dintre business-uri vor da posibilitatea angajaţilor să lucreze remote, iar până în 2020, 70% dintre angajaţi vor lucra departe de birou la fel de des ca atunci când lucrau numai la birou. “Sediile sunt scumpe, iar spaţiile de birouri se vor micşora”, a declarat Jacqueline de Rojas, vicepreşedinte Citrix.

    Într-o oarecare măsură acest lucru se întâmplă deoarece şefii realizează că nu toate sarcinile necesită prezenţa la birou, dar şi din cauza faptului că angajaţii doresc o balanţă între carieră şi viaţa familială.

    Birourile nu vor dispărea, ci vor deveni locuri unde oamenii vor veni pentru a colabora mai uşor, iar în acest sens amenajarea interioară se va schimba. De exemplu, Citerix are mese foarte lungi la care pot sta mai mulţi oameni şi care pot colabora mai uşor.

    La sediul Skullcandy din Zurich există birouri ce se pot muta dintr-o parte în alta şi care pot fi configurate în aşa fel încât să formeze un singur birou, exact ca nişte piese de puzzle.  La Lego în Londra şi Singapore s-a implementat sistemul bazat pe activitate, adică niciun angajat nu mai are un birou fix, ci lucrează unde vrea, unde poate.

    “În mai 2016 un sondaj arăta că 88% dintre angajaţii noştri au declarat că vor să-şi aleagă biroul la locul de muncă. Astfel pot să-şi aleagă atmosfera, fie că vor să lucreze într-un loc mai liniştit ca o bibliotecă sau într-un loc mai agitat cu muzică în fundal”, a spus Sophie Patrikios, responsabilă pentru această schimbare în cadrul companiei Lego.

    Birourile devin şi mai “sănătoase”

    “Construim birouri care utilizează mai multă lumină naturală, avem sisteme care menţin o temperatură constantă la locul de muncă care elimină praful şi mucegaiul, deci este un loc mai sănătos”, a declarat pentru BBC Theo Maessen, partener senior al firmei de design BOB (Best Office Building).

    Folosindu-se de simulări pe calculator, acesta poate determina numărul optim de ferestre pentru o clădire (nu mai mult de 40% din clădire ar trebui să fie din sticlă), precum şi alţi factor ca fluxul aerului în clădire.

    De asemenea, clădirile realizate de Maessen nu au echipamente de aer condiţionat, ci se folosesc de sisteme geotermale pentru a menţine o temperatură constantă.

    “În 20 de ani poate nu vom lucra 5 zile pe săptămână, ci trei zile şi trebuie să realizăm interiorul în aşa fel, încât să fie acomodat noilor realităţi”, a mai spus el

     

     

  • CBRE preia managementul celor patru mall-uri ale Immofinanz din România, semnând astfel cea mai mare tranzacţie locală de property management

    CBRE Romania a preluat administrarea portofoliului de retail al Immofinanz, semnând astfel cea mai mare tranzacţie de property management din România. Începând cu 1 iunie, CBRE administrează cele patru centre comerciale deţinute de către Immofinanz în ţară: Polus Center din Cluj, Maritimo Shopping Center din Constanţa, Gold Plaza din Baia Mare şi Piteşti Mall, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 147,824 mp.

    Cele patru centre inregistreaza in total peste 600 de chiriasi, nume sonore din fashion, food si entertainment. Polus Center este cel mai dinamic centru comercial din Cluj, are o suprafata totala inchiriabila de 63.000 mp, printre chiriasii-ancora numarandu-se Carrefour, Decathlon, Zara, H&M, C&A and Cinema City. Maritimo Shopping Center detine 50.000 mp de suprafata  comerciala si are printre chiriasi branduri importante de fashion ca Peek&Cloppenburg, H&M, Inditex Group (Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear), C&A, LC Waikiki. Centrul comercial Gold Plaza din Baia Mare are o suprafata inchiriabila de 32.000 mp, iar printre chiriasi Cora, Cinema City, H&M, Pimkie si Orsay, iar Pitesti Mall detine 18.600 mp de spatii comerciale si are magazine precum C&A, H&M sau Kenvelo.

    CBRE este consultantul de real estate cu cele mai multe mandate de retail property management, cele noi patru centre adaugandu-se Sun Plaza din Bucuresti si Felicia Shopping Center din Iasi, centre comerciale aflate déjà in administrarea CBRE.

    Pe langa cele doua birouri din Bucuresti, cel din Iasi si cel din Timisoara, CBRE va deschide noi birouri in Cluj, Constanta, Pitesti si Baia Mare, in centrele comerciale preluate.

  • Gigantul american Intel îşi închide birourile de la Bucureşti. Peste 150 de oameni au fost concediaţi

     Compania americană Intel, care are un centru de dezvoltare software la Bucureşti din 2010, va închide biroul din Capitală, potrivit unor informaţii ZF. Decizia vine la scurt timp după ce CEO-ul companiei, Brian Krzanich, a anunţat un plan de restructurare care va afecta 12.000 de angajaţi ai Intel la nivel global, adică 11% din efectivul total al angajaţilor companiei, până la mijlocul anului 2017.

    În 2014, Intel Software Development SRL a avut o cifră de afaceri de 56,7 milioane de lei (cu o treime peste nivelul din 2013), un profit net de 4 milioane de lei (cu 14% peste nivelul din 2013) şi un număr mediu de 168 de salariaţi (cu 67 mai mulţi decât în 2013), potrivit celor mai recente informaţii disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    În cadrul centrului de la Bucureşti lucrează în principal ingineri software care derulează activităţi de cercetare şi dezvoltare pentru tehnologii open source şi soluţii de calcul de generaţie viitoare.

    Tot în România, Intel mai are un centru de cercetare-dezvoltare la Galaţi, centru al Wind River, companie achiziţionată de Intel în 2009, care activează ca subsidiară independentă. Activitatea Wind River din România nu va fi afectată de planul de restructurare, potrivit datelor ZF. În 2014, Wind River Systems România a avut o cifră de afaceri de 35,7 milioane de lei, un profit net de 2,4 milioane de lei şi un număr mediu de 160 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Singurul restaurant chinezesc din Bucureşti condus de un chinez

    Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiaţi şi de partenerii de afaceri din Bucureşti drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiştilor“ din birourile aflate în Piaţa Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbeşte, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

    Atmosfera este întregită de beţe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezeşti, dar şi de agitaţia angajaţilor, chinezi şi ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piaţa Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – şi este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajaţi ai multinaţionalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipseşte nimic din viaţa de la Beijing, dar observă cum conaţionalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relaţia cu România.

    El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezeşti de pe piaţa locală – „Cred că sunt mai puţine, mulţi au plecat şi nu au închis încă firma. Mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puţin din cei pe care îi ştiu eu sunt 15-20 de inşi care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povesteşte că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinţii săi erau aici din 1999.

    Ei aveau o fabrică de producţie de haine în China unde lucrau circa 100 de angajaţi, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte pieţe europene. „Au prospectat şi Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alţi prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecinţă, familia lui Wanglin a căutat şi alte pieţe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

    Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piaţa locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră şi observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală şi prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soţia şi familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moşilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piaţa Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

    După cum reiese din cele mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajaţi, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deşi am văzut că sunt restaurante chinezeşti unde nu se întâmplă aşa.“

    Wanglin spune că el însuşi a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obţinerea unei vize pentru România, mai dificil de obţinut de către un cetăţean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – şi deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

    Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul şi alţi prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii şi Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potenţiale investiţii. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China şi America sunt cele mai mari pieţe, dar sunt prea mulţi, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aş fi venit dacă nu aş fi sesizat o nevoie pe piaţa restaurantelor chinezeşti.“

    „Din ce am observat, în România sunt cei mai puţini chinezi – spre comparaţie cu ţările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulţi deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziţia de scutere electrice (a observat că livrările în Bucureşti durează mai mult de 60 de minute), dar şi extinderea în Capitală şi în ţară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la şase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem şi în alte oraşe pe care le ştiu, am fost în Cluj-Napoca, era piaţa OK, Timişoara, Iaşi, am văzut mulţi studenţi.

    Anul trecut am fost la Ploieşti, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locaţia, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, îşi doreşte să intre pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut şi eu păţanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulţumit de ţara asta şi de populaţie“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obişnuinţa a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziţionat apartamente pentru „viitor“, după naşterea fiului său, şi spune că nu s-a putut obişnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândeşte doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.

  • Johnny Jin, singurul antreprenor chinez din birourile de la Victoriei

    Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiaţi şi de partenerii de afaceri din Bucureşti drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiştilor“ din birourile aflate în Piaţa Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbeşte, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

    Atmosfera este întregită de beţe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezeşti, dar şi de agitaţia angajaţilor, chinezi şi ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piaţa Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – şi este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajaţi ai multinaţionalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipseşte nimic din viaţa de la Beijing, dar observă cum conaţionalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relaţia cu România.

    El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezeşti de pe piaţa locală – „Cred că sunt mai puţine, mulţi au plecat şi nu au închis încă firma. Mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puţin din cei pe care îi ştiu eu sunt 15-20 de inşi care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povesteşte că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinţii săi erau aici din 1999.

    Ei aveau o fabrică de producţie de haine în China unde lucrau circa 100 de angajaţi, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte pieţe europene. „Au prospectat şi Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alţi prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecinţă, familia lui Wanglin a căutat şi alte pieţe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

    Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piaţa locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră şi observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală şi prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soţia şi familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moşilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piaţa Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

    După cum reiese din cele mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajaţi, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deşi am văzut că sunt restaurante chinezeşti unde nu se întâmplă aşa.“

    Wanglin spune că el însuşi a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obţinerea unei vize pentru România, mai dificil de obţinut de către un cetăţean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – şi deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

    Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul şi alţi prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii şi Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potenţiale investiţii. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China şi America sunt cele mai mari pieţe, dar sunt prea mulţi, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aş fi venit dacă nu aş fi sesizat o nevoie pe piaţa restaurantelor chinezeşti.“

    „Din ce am observat, în România sunt cei mai puţini chinezi – spre comparaţie cu ţările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulţi deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziţia de scutere electrice (a observat că livrările în Bucureşti durează mai mult de 60 de minute), dar şi extinderea în Capitală şi în ţară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la şase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem şi în alte oraşe pe care le ştiu, am fost în Cluj-Napoca, era piaţa OK, Timişoara, Iaşi, am văzut mulţi studenţi.

    Anul trecut am fost la Ploieşti, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locaţia, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, îşi doreşte să intre pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut şi eu păţanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulţumit de ţara asta şi de populaţie“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obişnuinţa a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziţionat apartamente pentru „viitor“, după naşterea fiului său, şi spune că nu s-a putut obişnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândeşte doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.

  • Satul cu numai 100 de locuitori care aşteaptă peste 700 de imigranţi – GALERIE FOTO

    750 de imigranţi vor ajunge într-o localitate cu doar 102 locuitori.  Primii 100 de refugiaţi au ajuns în seara asta însatul Sumte, din estul Germaniei. Astfel populaţia acestei localităţi va creşte cu 700% în următoarele zile. Copii, bărbaţi şi copii au coborât din autobuze în timpul nopţii şi au fost întâmpinaţi de grupul de ajutorare Arbeiter-Samariter-Bund (ASB), care au transformat spaţii de birouri în locuri de cazare pentru refugiaţi, informează Daily Mail.

    Satul Sumte are doar 102 locuitori, majoritatea pensionari, iar un consilier, declarat neo-nazist, spune că acest influx de refugiaţi va duce la “distrugerea patrimoniului nostru genetic”.

    Aceştia nu sunt singuri refugiaţi care vor ajunge în Sumte, localităţii fiindu-i repartizaţi 750 de imigranţi, număr ce a scăzut de la 1000, cât era iniţial stabilit. “Am creat spaţiu pentru 509 oameni. Azi au venit doar 100, dar mai aşteptăm mai mulţi oameni zilele următoare”, a declarat un reprezentat ASB.

    Sumte nu este singura localitate din Germania unde au ajuns imigranţi. În alte localităţi, imigranţii au fost primiţi ostil de o parte din localnici. Duminică, în Magdeburg, un grup de 30 de persoane înarmate cu bâte de baseball au agresat mai mulţi imigranţi.

  • Parlamentul se reuneşte pentru alegerea preşedintelui-director general al TVR

     “La ora 10:00 începe plenul reunit, cu un singur punct pe ordinea de zi, alegerea preşedintelui-director general al TVR. (…) După, liderii de grupurilor parlamentare vor stabili pe baza ordinii de zi aprobate săptămâna trecută dacă se va face şedinţa Camerei şi vor fi numai respingeri după şedinţa de plen reunit”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

    Întrebat dacă PNL şi-a anunţat intenţia de a participa la vot, Mircovici a afirmat că nu. Liberalii au contestat legalitatea raportului comisiilor de cultură, afirmând că “se pare că va trebui să ne străduim să avem cvorum”.

    “Nu, doar nu au fost de acord şi au considerat că raportul comisiilor de cultură a fost făcut ilegal şi au spus că nu a fost semnat şi de secretarul de la Senat. Nu au făcut nicio precizare în legătură cu participarea în mod oficial. Pe surse, se pare că va trebui să ne străduim să avem cvorum”, a răspuns Mircovici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scriitorul care a fost interzis în birourile din Oslo

    Când cei de la editură mi-au trimis pachetul, am deschis la nimereală cartea lui Karl Uve Knausgaard şi am citit următoarele: „Îl înţeleg foarte bine pe Sartre de ce lua amfetamină, a spus. Trăieşti la intensitate maximă, realizezi mai multe, arzi. Nu-i aşa? Dar cel mai consecvent dintre ei a fost Mishima. Întotdeauna revin la el. Avea patruzeci şi cinci de ani când şi-a luat viaţa. A fost consecvent, eroul trebuia să fie arătos. Nu putea fi bătrân. Şi Junger, care a mers în direcţia cealaltă. În ziua când împlinea o sută de ani, bea coniac şi fuma trabucuri, cu mintea brici. E vorba de forţă. Singurul luru care mă interesează. Forţă, curaj, voinţă. Inteligenţă? Nu. Cred că inteligenţă poţi să capeţi, dacă vrei. Nu e importantă, nu e interesantă… Viaţa mea e atât de măruntă! Şi inamicii mei sunt atât de mărunţi! Nu merită să-ţi iroseşti energia pe ei. Dar nu există nimic altceva. Aşa că stau aici în dormitor şi mă zbat degeaba“.

    Nu ştiu asupra altora, dar vorbele astea, care nu sunt ale personajului principal din „Lupta mea“, au o semnificaţie pentru mine; vin dintr-o generaţie care a luat viaţa în piept, a schimbat două regimuri şi s-a sacrificat pentru ambele, generaţie care a dat lumii muzică, cinematografie, tablouri şi literatură. A avut forţă. Şi a făcut asta fără să se holbeze la ecrane, şi spun asta fără vreo intenţie peiorativă, dar a deschis calea pentru ecrane, şi spun asta cu o oarecare tristeţe. Şi l-am simţit aproape pe Uve Knausgaard.

    În tinereţea mea se vorbea intens de romanul sud-american, de grupul de scriitori care timp de câteva decenii, de la mijlocul veacului trecut până spre sfârşitul acestuia, au ţinut prima pagină a literaturii mondiale. Acum romanul nordic mi se pare a fi la putere, de la scrierile cu tentă poliţistă la literatura pură. Iar ceea ce am găsit la Knausgaard confirmă şi susţine respectiva ascensiune. Karl Uve Knausgaard a simţit, undeva prin 2006 – 2007, că are o problemă cu ficţiunea, că un caracter sau mai multe imaginate îi provoacă un soi de rău fizic.

    Soluţia sa au fost 3.600 de pagini, grupate în 6 volume, publicate între 2009 şi 2011 sub numele „Lupta mea“ – „Min Kamp“ în norvegiană, o apropiere periculoasă de titlul operei de căpătâi a lui Adolf Hitler, „Mein Kampf“; o relatare în şase părţi a vieţii şi experienţelor sale personale, scrise într-o manieră directă, puternică şi sensibilă. Faptul că s-au vândut jumătate de milion de cărţi în întreaga Norvegie mă face să cred că oamenii au făcut cuvenita distincţie între Kamp şi Kampf, între lupta cotidiană a insului din clasa mijlocie, inteligent dar cumva nesigur pe el, şi delirul naţional-socialist al fostului lider nazist. Înţeleg că autorul a ţinut să lămurească şi acest aspect şi a scris un eseu de 400 de pagini despre nazism şi ideile care îl călăuzesc pe ucigaşul Anders Breivik la finalul celui de-al şaselea volum.

    Oricum, ideea este că scrierile lui Karl Uve Knausgaard au prins în aşa măsură încât birourile din Oslo au fost nevoite să declare, în 2009, „zile fără Knausgaard“, când angajaţilor nu le era permis să vorbească despre scriitor atunci când se întâlneau la distribuitorul de apă. Şi este acesta cel mai mărunt detaliu dintr-o ţesătură de fapte care au însoţit apariţia cărţilor în Norvegia, fapte care au început cu demersurile familiei scriitorului de a opri publicarea cărţii până la o isterie de presă care a intervievat nu numai pe cei ce au apărut în carte, ci şi pe cei care au relaţionat cu cei ce au devenit personaje. Acest al doilea volum apărut în româneşte se subintitulează „

    Un bărbat îndrăgostit“ şi descrie istoria celei de-a doua căsnicii a lui Knausgaard, o abordare sinceră, curată în îmbâcseala ei. Şi să nu uităm forţa, desigur. Aşa că zic: bucuraţi-vă de Knausgaard şi mai lăsaţi un pic ecranele alea.

  • Amazon închiriază o clădire de 13.500 mp în Iaşi

    Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a închiriat clădirea UBC 5 din cadrul proiectului de birouri Palas Iaşi, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, cu o suprafaţă închiriabilă de 13.500 mp în cea mai mare tran­zac­ţie de birouri din provincie.

    La o chirie medie de 10-12 euro/mp, contractul s-ar ridica la peste 1,6 mil. euro anual, însă astfel de acorduri se semnează pe cel puţin cinci ani, astfel că tranzacţia trece de 8 milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

    Suprafaţa închi­riată oferă suficient spaţiu pentru cel pu­ţin 1.300 de angajaţi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Investiţiile în renovarea clădirilor istorice din Bucureşti au depăşit 100 milioane euro

    După finalizarea lucrărilor de renovare, investitorii introduc aceste clădiri în circuitul comercial.

    Printre cumpărători s-au numărat atât grupuri specializate în investiţii imobiliare precum NEPI, Global Vision, Iberia, Hercesa, S+B Gruppe, cât şi companii sau persoane fizice care privesc această piaţă ca o variantă de plasament, precum compania FF Group Romania, care inaugurează o clădire istorică renovată în această lună.

    Chiriile de prezentare pentru spaţiile de birouri în clădiri istorice, renovate, variază între 12 şi 18 euro/mp/lună.

    Mai multe pe www.zf.ro