Tag: acordare

  • Olguţa Vasilescu: Plafonarea indemnizaţiei pentru mame la 8500 de lei, pe ordinea de zi a Guvernului

    „Sunt mai multe puncte foarte importante pe ordinea de zi, creşterea indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi plafonarea indemnizaţiei pentru mame la suma de 8500 de lei, cât este maximul în UE, cât este în Germania”, a declarat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu.

    Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, duminică seară, că indemnizaţiile pentru creşterea copilului vor fi plafonate la 1800 de euro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele CC despre Fondul Suveran: Trebuie să permită acţiunea independentă a companiilor

    “Fondul Suveran este o oportunitate pentru a îmbunătăţi managementul companiilor de stat şi pentru a reduce influenţa pe care o au ministerele de linie în gestionarea lor. În acest fel, vom permite ministerelor să se ocupe de crearea politicilor şi a legislaţiei, de supravegherea aplicării legislaţiei etc. Trebuie, însă, să organizăm Fondul astfel încât să evităm coordonarea a comportamentului companiilor din componenţă şi apariţia unor distorsiuni în piaţă”, a declarat, Bogdan Chiriţoiu, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

    Preşedintele Consiliului Concurenţei avertizează că, riscul cel mai mare este în sectorul energiei. “Guvernul a separat partea de transport de cea de producere a energiei, pentru a nu exista riscul unei reintegrări pe verticală, interzise de legislaţia europeană. Ca urmare, Executivul va pune în Fonduri diferite companiile din aceste sectoare. În acelaşi timp, trebuie să fim atenţi la concetrările economice ce ar putea să apară în cazul în care mari companii din acelaşi domeniu s-ar grupa în acelaşi Fond, deoarece există riscul de a distorsiona piaţa.”, a subliniat Chiriţoiu.

  • Guvernul înfiinţează un task force pentru problema abuzurilor la care sunt expuşi cetăţenii români

    Task Force-ul pentru problematica abuzurilor la care sunt expuşi muncitorii români şi a sclaviei moderne va funcţiona sub directa coordonare a prim-ministrului, Ministerul Românilor de Pretutindeni urmând să aibă rol de minister integrator.

    “Dorim să extindem şi să îmbunătăţim cooperarea cu autorităţile spaniole, având în vedere numărul mare de români aflaţi în Spania şi cazurile concrete semnalate în ultima perioadă. Măsurile pe care le avem în vedere vizează combaterea şi prevenirea unor astfel de cazuri, informarea persoanelor cel mai expuse unor astfel de riscuri, dar şi acordarea de asistenţă pentru victimele exploatării prin muncă sau ale traficului de persoane”, a declarat premierul Mihai Tudose.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un ministru australian şi-a dat demisia după ce a aflat că i-a fost acordată şi cetăţenia italiană fără să ştie

    Ministrul Mat Canavan este al treilea politician australian care demisionează în ultimele două săptămâni din cauza dublei cetăţenii. Există o clauză care prevede faptul că politicienii australieni nu pot deţine funcţii guvernamentale dacă au dublă cetăţenie, informează CNN.

    “Nu m-am născut în Italia, nu am fost niciodată în Italia, iar până săptămâna trecută nu aveam nici cea mai mică idee că aş putea fi cetăţean italian”, a declarat politicianul.

    Se pare că mama sa l-a înscris din greşeală în 2006 şi i-a spus despre asta doar pe 18 iulie.

    În iulie alţi doi senatori ai partidului verde şi-au dat demisia din senatul australian după ce s-a descoperit că au cetăţenie dublă.