Tag: anunt

  • Cameron consideră “extrem de grave” probe privind o utilizare de arme chimice în Siria

     “Este vorba despre probe limitate, dar am avut şi noi probe tot mai numeroase cu privire la utilizarea armelor chimice, probabil de către regimul (sirian al lui Bashar al-Assad). Acest lucru este extrem de grav, este o crimă de război, iar noi trebuie să îl luăm foarte în serios”, a declarat el pentru BBC.

    “Eu cred că ceea ce a spus (preşedintele american Barack) Obama este întru totul just, acest lucru trebuie să constituie o linie roşie care este necesar să ne îndemne să facem mai mult”, a adăugat şeful Guvernului britanic, care a precizat totodată că se opune trimiterii de trupe pe teren.

    “Nu vreau acest lucru şi nu cred că acest lucru are şanse să se repete. Dar cred că putem să creştem presiunea asupra regimului, să cooperăm cu partenerii, cu opoziţia, pentru a găsi o soluţie bună”, a subliniat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATAC ARMAT într-o clădire administrativă din nord-vestul Germaniei: Un oficial a fost ucis

    Bărbatul ucis este un ales local din regiunea Hameln-Pyrmont. “Ulterior, atacatorul s-a sinucis”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citi preia serviciile de custodie ale ING din Europa Centrală şi de Est, cu active de 110 mld euro

     Tranzacţia, care va fi supusă aprobării de către autorităţile de reglementare, include segmentele locale de custodie şi servicii pentru valori mobiliare ale ING din România, Rusia, Cehia, Ungaria, Ucraina, Slovacia şi Bulgaria. La momentul implementării, prin includerea Bulgariei, unde Citi nu avea până în prezent o divizie de servicii pentru valori mobiliare, Citi va oferi servicii de custodie pe 95 de pieţe, în timp ce reţeaua proprie de custodie se va extinde la 62 de pieţe.

    “Transferul serviciilor de custodie din Bulgaria, Cehia, Romania, Rusia, Slovacia, Ucraina si Ungaria este în concordanţă cu obiectivul strategic al ING de a se concentra pe direcţii cheie şi a rezultat în urma unui proces de revizuire strategică a portofoliului de afaceri al ING, iniţiat în cursul anului trecut”, se arată în comunicatul ING transmis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite nu sunt în punctul de a interveni militar în Siria

     Armata americană a pregătit planuri de urgenţă pentru cazul în care Washingtonul va hotărî să intervină, dar oficialii americani care îl însoţesc pe secretarul Apărării, Chuck Hagel, în turneul din Orientul Mijlociu au sugerat că, în prezent, nu este de actualitate nicio acţiune militară.

    “Aceasta este munca noastră (…) să prezentăm opţiuni preşedintelui, la cerere”, a declarat pentru jurnalişti, la Abu Dhabi, un oficial de rang înalt din cadrul Apărării, sub acoperirea anonimatului.

    Dar, a adăugat el, “analizele serviciilor de informaţii nu antrenează în mod automat decizii politice. Este important să notăm acest lucru în acest caz”.

    Referindu-se la eşecul serviciilor de informaţii înainte de invadarea Irakului, în 2003, oficialul de rang înalt a anunţat că preşedinţia americană va acţiona cu prudenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şomajul a ajuns la un nivel RECORD în Spania

     Numărul total al persoanelor fără loc de muncă a crescut la 6,2 milioane, chiar dacă ritmul avansului s-a mai temperat în ultimele trei luni, a anunţat biroul de statistică din Spania, citat de BBC.

    Datele privind şomajul evidenţiază eforturile ţării de a ieşi dintr-o criză economică care durează deja de cinci ani.

    Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, va prezenta vineri un plan de măsuri care au ca scop oprirea recesiunii celei de-a patra mari economii din zona euro, notează BBC.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Îl pun pe Gelu Ştefan Diaconu la conducerea ANAF

     Întrebat, joi, de MEDIAFAX dacă a decis pe cine anume va numi la conducerea ANAF, Ponta a răspuns: “Da, îl pun pe Diaconu”.

    El a adăugat că a cerut informaţii de la toate structurile statului privind situaţia juridică a acestuia şi că răspunsul a fost că dosarul acestuia a fost închis cu neînceperea urmăririi penale şi că nu a ajuns niciodată în instanţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bank of Cyprus – sucursala din România mai rămâne închisă o zi

     “În ziua menţionată clienţii pot folosi în continuare reţelele ATM, iar pentru necesităţi deosebite sunt invitaţi să contacteze call-center-ul sucursalei băncii din România”, se arată în comunicatul băncii.

    Surse bancare au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Banca Centrală a Ciprului a decis suspendarea pentru încă 24 de ore a activităţii sucursalei din România a Bank of Cyprus, pentru a finaliza transferul depozitelor unităţii sub jurisdicţie românească.

    “Suspendarea este necesară pentru finalizarea tranzacţiei, care presupune transferul depozitelor Bank of Cyprus în România, o operaţiune complexă ce necesită o analiză mai aprofiundată atât din partea autorităţilor din Cipru, cât şi din România”, au afirmat sursele.

    Suspendarea activităţii sucursalei Bank of Cyprus din România a fost prelungită marţi de Banca Centrală a Ciprului cu încă două zile, marţi şi miercuri, după trei săptămâni în care activitatea a fost întreruptă pentru a găsi o soluţie de transfer a depozitelor sub jurisdicţie românească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sportivii medaliaţi la Campionatele Europene de gimnastică, premiaţi cu 441.000 de lei de Ministerul Sportului

     Ministrul Nicolae Bănicioiu a anunţat în cadrul festivităţii că a dublat premiul pentru medalia de aur, astfel încât Larisa Iordache va încasa 28.000 de lei pentru locul 1 obţinut în concursul la bârnă. “Pentru performanţele obţinute, eu şi echipa ministerială am decis dublarea premiilor oferite pentru locul 1. Mă bucur că Nadia Comăneci ne-a făcut surpriza şi se află astăzi alături de noi. Este un model pentru toţi sportivii din România, este o adevărată «naşă spirituală» a sportului românesc”, a spus Bănicioiu.

    Conform legislaţiei în vigoare, sportivii sunt premiaţi cu 14.000 de lei pentru o medalie de aur, cu 8.400 de lei pentru argint şi 5.600 de lei pentru bronz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe mâna cui ar putea ajunge compania low-cost Blue Air

    „Suntem bucuroşi că un brand 100% românesc a stârnit un astfel de interes în rândul unor investitori de marcă din domeniu. Este o dovadă clară a recunoaşterii valorilor din această companie. Le mulţumim în primul rând românilor care au avut şi au încredere în noi, iar de 8 ani încoace zboară zi de zi cu Blue Air. În acest moment, toate eforturile noastre sunt concentrate pentru aplicarea celor mai eficiente soluţii pentru pasagerii Blue Air”, a declarat Adrian Ionaşcu, directorul general adjunct Blue Air şi membru în Consiliul de Administraţie al companiei.

    Termenul limită pentru primirea ofertelor finale este 20 mai. În acest sens, criteriile de selecţie vor fi aprobate de creditorii companiei şi acţionarii acesteia, alături de Comisia de negociere, care urmează a fi desemnată.

    Decizia de vânzare a companiei nu influenţează în niciun fel zborurile efectuate sau programate. Orarul de zbor rămâne neschimbat, iar zborurile se efectuează normal, conform acestuia. De asemenea, biletele de avion achiziţionate până acum sau care vor fi achiziţionate în viitor sunt şi vor rămâne valabile.  În prezent, compania Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureşti, Bacău şi Sibiu, având aprox. 400 de salariaţi.

    Compania Blue Air, deţinută de Nelu Iordache, a fost scoasă la vânzare la începutul lunii aprilie, pe fondul dificultăţilor financiare ale transportatorului.

  • CUTREMUR PUTERNIC în estul Afganistanului

    Cutremurul, produs în sud-estul afgan, la aproximativ 70 de kilometri adâncime, a fost resimţit în jurul orei 09.25 GMT (12.25 ora României) la Kabul şi în nordul Pakistanului, inclusiv la Islamabad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro