Tag: masuri

  • Dan Suciu: Creditarea a ajuns la un prag de semnal, dar nu de alertă, pentru ca BNR să o limiteze

    “În ultimele trimestre am avut un ritm alert de creditare şi de aceea am ajuns la un nivel de semnal. Oamenii trebuie să ştie că nivelul actual la care dobânzile sunt foarte scăzute nu va continua la nesfârşit. Prima Casă este principalul element de creditare. Scăderea gradului de îndatorare este una dintre pârghiile care ar limita creditarea. Este cea mai eficientă, dar nu este neapărat prima”, a precizat Dan Suciu.

    Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR) a arătat că marea majoritate a populaţiei este deja îndatorată. “Nu este mai foarte mult loc de creditare pentru populaţie şi băncile ar trebui să se orienteze către creditarea firmelor”, a subliniat Suciu.

  • Gabriela Firea vrea să facă din Bucureşti o “Capitală inteligentă”

    “Chiar dacă nu am vorbit mult despre acest proiect, am lucrat intens pentru a putea fi în măsură să vă anunţăm detalii în scurt timp. Mă refer la etapele premergătoare pentru încheierea unor acorduri esenţiale astfel încât Bucureşti să devină un oraş smart. Vorbesc despre conceptul “Smart City”. E momentul ca şi despre Bucureşti să se vorbească ca despre un oraş smart. (…) Fie că e vorba de o problemă care e extrem de dificilă – a traficului infernal -soluţiile smart pentru managementul traficului vor fi incluse în acest concept”, a declarat Gabriela Firea.

    Primarul Capitalei susţine că vor fi soluţii smart pentru pază şi supraveghere în unităţile şcolare, dar şi în spitale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comerţul bilateral dintre România şi Austria a ajuns la 1,5 mld. euro în primul semestru al anului

    „Indicatorii comerciali din prima jumătate a anului 2017 sunt foarte pozitivi, încă o dovadă a relaţiei strânse dintre Austria şi România”, a spus Gerd Bommer, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei. „Comunitatea de business austriacă îşi doreşte să extindă angajamentul pe termen lung faţă de piaţa locală şi, astfel, majoritatea companiilor austriece iau în considerare extinderea operaţiunilor în următoarea perioadă. Există, aşadar, premise bune pentru creştere economică, dar stabilitatea, predictabilitatea fiscală şi statul de drept sunt imperative pentru a ne asigura că aceste planuri vor deveni realitate”.  

    În ultimul deceniu, peste 7.200 de companii cu capital austriac au creat peste 100.000 de locuri de muncă în ţară. Un studiu recent efectuat de Advantage Austria,  Secţia Comercială a Ambasadei Austriei, indică un climat potrivit pentru investiţii, în timp ce 77% din companiile austriece prezente în România iau în considerare posibilitatea de a-şi continua investiţiile, concentrându-se, în special, pe modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor deja existente. Obiectivul principal al acestor măsuri este creşterea eficienţei şi productivităţii activităţii lor, creând, astfel, o bază solidă pentru a susţine noi angajări şi creşteri salariale.

    Acelaşi studiu arată cum companiile austriece şi-ar dori un dialog deschis cu statul român, cerând măsuri concrete care să ducă la reducerea birocraţiei ca premisă esenţială pentru o creştere susţinută, asigurarea predictibilităţii fiscale şi susţinere pentru crearea unui cadru instituţional puternic pentru cursuri profesionale.

    De altfel, educaţia reprezintă un subiect de mare interes pentru Advantage Austria, care s-a implicat activ în susţinerea şi promovarea conceptului de învăţământ dual în România. Astfel, tineri din Bucureşti şi Cluj care termină gimnaziul pot beneficia de cooperarea dintre comunitatea de business şi instituţiile de învăţământ din România prin programele oferite de ADVANTAGE AUSTRIA, ce combină teoria şi practica pentru acele cariere care necesită ucenicie. În Bucureşti, Şcoala Comercială Austriacă, organizată în parteneriat cu Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” şi opt dintre cei mai mari agenţi economici de pe piaţa locală, oferă cursuri de pregătire pentru profesia de comerciant vânzător în multiple domenii, de la modă la telecomunicaţii. Similar, Şcoala Tehnică Austriacă din România – Transilvania (STAR-T), în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Cluj, le predă elevilor bazele teoretice şi practice necesare pentru meseria de sudor.

    Advantage Austria plănuieşte să extindă programa de învăţământ dual în mai multe oraşe din România, prin cursuri dedicate celor care vor să se specializeze în meserii legate de mecanică, mecatronică sau logistică.

  • Ce decizie a luat Kaufland după INCIDENTUL din Odorheiu Secuiesc

    „Potrivit procedurilor interne ale companiei, am demarat deja o investigaţie şi vom lua toate măsurile pentru a evita pe viitor astfel de situaţii, inclusiv introducerea cursurilor de limba română. Subliniem că, potrivit legii, eventualele măsuri care vor fi decise vor fi confidenţiale, deoarece ţin de relaţia angajat-angajator, respectând astfel dreptul la viaţa privată”, se arată în comunicatul transmis vineri de companie.

    „Regretăm atitudinea angajatei din cadrul magazinului din Odorheiu Secuiesc. Este un comportament de care ne dezicem, Kaufland având o serie de principii care pun respectul faţă de clienţi şi amabilitatea pe primul loc”, se mai arată în comunicat.

    Potrivit primelor investigaţii ale Kaufland România, la ora la care a avut loc discuţia filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienţii nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obişnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10.00. Din acest motiv, casa de marcat nu era încă operaţională, iar aceasta nu a putut încheia procedura de încasare, neputând servi astfel clientul şi restituindu-i suma.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O svastică pe frunte sau o mână tăiată? Cât de DEPARTE merg oamenii pentru a-şi proteja onoarea

    De exemplu, când participanţii au fost întrebaţi ce ar alege între a le fi tatuată o svastica pe frunte sau a le fi tăiată mâna de un doctor, 70% au ales svastica, iar restul mâna tăiată.

    Cercetatorii de la Universitatea din Florida, Universitatea din Carolina de Nord si Universitatea din Queensland, şi-au publicat descoperirea în revista Social Psychological and Personality Science. Conform acestora, istoria este plină de exemple de oameni care şi-au apărat onoarea până la moarte.

    În primul studiu, cercetatorii au colectat şi combinat date din studiile anterioare pentru a afla mai multe despre cum oamenii îşi riscă viaţa pentru reputaţie. Datele au fost compilate din 100 de ţări, cu ajutorul World Value Survey, un studiu pe care investighează credinţe umane, valorile şi motivaţii.

    De exemplu, atunci când intervievaţilor li s-a prezentat alegerea de a trăi o viaţă lungă fiind cunoscut de societate ca un pedofil sau de a muri imediat, mulţi au prefereat moartea. Apoi, al doilea studiu a testat ce sacrificii ar face oamenii pentru a-şi proteja reputaţia. Participanţii au ales între închisoare şi o reputaţie extrem de proastră şi mulţi au ales prima variantă. 

  • Donald Trump a promulgat proiectul Congresului privind impunerea de noi sancţiuni Rusiei

    Rezoluţia Congresului SUA menţine sancţiunile impuse de Administraţia Barack Obama şi prevede măsuri suplimentare împotriva unor indivizi implicaţi în anumite activităţi.

    De asemenea, rezoluţia limitează capacitatea preşedintelui de a atenua sancţiunile impuse Rusiei.

    Ca reacţie la aceste sancţiuni, preşedintele rus, Vladimir Putin a anunţat că personalul misiunilor diplomatice americane din Rusia va fi redus cu 755 de angajaţi, pentru a ajunge la nivelul celui al reprezentanţelor ruse din Statele Unite.

  • În acest stat e interzis să traversaţi strada dacă folosiţi un dispozitiv electronic

    La nivel global, 4 din 10 oameni recunosc că suferă de o anumită dependenţă de tehnologie; prin urmare, autorităţile din Honolulu, capitala statului Hawaii, au decis să ia măsuri în acest sens.

    Pietonii care sunt prinşi folosind telefoane, tablete sau orice alt tip de dispozitiv electronic vor primi amenzi de până la 100 de dolari.

    Decizia se bazează şi pe un studiu american potrivit căruia mai mult de 11.000 de persoane au suferit accidente în ultimii 5 ani datorită neatenţiei pe stradă.

    “Din păcate ne numărăm printre oraşele cu cel mai mare număr de pietoni accidentaţi”, a declarat primarul Kirk Caldwell.

    Sursa: Daily Mail

  • Guvernul înfiinţează un task force pentru problema abuzurilor la care sunt expuşi cetăţenii români

    Task Force-ul pentru problematica abuzurilor la care sunt expuşi muncitorii români şi a sclaviei moderne va funcţiona sub directa coordonare a prim-ministrului, Ministerul Românilor de Pretutindeni urmând să aibă rol de minister integrator.

    “Dorim să extindem şi să îmbunătăţim cooperarea cu autorităţile spaniole, având în vedere numărul mare de români aflaţi în Spania şi cazurile concrete semnalate în ultima perioadă. Măsurile pe care le avem în vedere vizează combaterea şi prevenirea unor astfel de cazuri, informarea persoanelor cel mai expuse unor astfel de riscuri, dar şi acordarea de asistenţă pentru victimele exploatării prin muncă sau ale traficului de persoane”, a declarat premierul Mihai Tudose.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro