Tag: dosar

  • Omar Hayssam a studiat mai multe ore dosarul “Volvo”, după ce a contestat decizia definitivă a ICCJ

     Sirianul, care a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în dosarul de terorism, a făcut acelaşi demers şi în privinţa dosarului cunoscut ca “Volvo”, acţiunea având primul termen de judecată în 15 ianuarie.

    Omar a fost adus, în baza unui termen de grefă, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde a studiat timp de mai multe ore, sub pază, dosarul “Volvo”.

    Contestaţia în anulare privind dosarul “Volvo” a fost depusă, ca şi cea pentru dosarul de terorism, la 1 august 2013.

    Admiterea unei contestaţii în anulare duce la rejudecarea dosarului.

    Contestaţia în anulare în dosarul de terorism are primul termen de judecată la 24 ianuarie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul învăţătoarei de la Şcoala 10 acuzată că le cerea cadouri părinţilor a ajuns la Poliţie

     Surse din Poliţie au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au trimis la Secţia 6 dosarul deschis pe numele învăţătoarei Dana Blându, după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus plângere pe numele acesteia.

    Potrivit surselor citate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au primit de la Parchet inclusiv un CD cu imagini.

    Anchetatorii care fac cercetări în acest caz pentru primire de foloase necuvenite, urmând să stabilească, împreună cu procurorul de caz, lista persoanelor care vor fi citate pentru audieri.

    De asemenea, vor fi stabilitate şi alte detalii referitoare la anchetă, între care şi o descindere la sediul Şcolii nr. 10, de unde urmează să fie ridicate mai multe documente, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputatul Coman, invitat luni la Comisia juridică a Camerei

     Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a precizat că sesizarea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman şi dosarul acestuia se află la Comisia juridică, deputaţii din comisie putând să aibă acces la acest dosar de vineri până luni la ora 09.30, când se va întruni din nou comisia.

    Deputaţii din Comisia juridică au stabilit să îl invite pe deputatul Gheorghe Coman la şedinţa de luni, în care acesta să-şi spună punctul de vedere, aşa cum prevăd procedurile regulamentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, informat de procurorii DNA că este urmărit penal

     UPDATE Procurorii DNA l-au anunţat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, că este urmărit penal

    Procurorii l-au anunţat, luni, pe preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, că este urmărit penal în dosarul privind licitaţiile trucate, urmând să fie chemat din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da o declaraţie, potrivit unor oficiali din DNA.

    Oficiali din DNA au declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii i-au adus la cunoştinţă preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, că a fost începută urmărirea penală în cazul lui, în dosarul în care sunt vizaţi funcţionari ai instituţiei, care ar fi intervenit pentru adjudecarea unor licitaţii de către firme agreate, în schimbul unor “comisioane”.

    Ion Prioteasa urmează să fie chemat din nou la DNA, pentru a da o declaraţie, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro

  • DOSARUL furtului de tablouri: Dogaru şi Darie, CONDAMNAŢI la şase ani şi opt luni de închisoare

     Instanţa a decis aplicarea pedepsei de şase ani şi opt luni în cazul lui Radu Dogaru pentru infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. Judecătorii l-au mai condamnat pe Dogaru la trei ani şi şase luni, pentru constituirea unui grup criminal şi la patru ani de închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

    Pedepsele au fost contopite, astfel că Dogaru ar urma să execute, când decizia va rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de şase ani şi opt luni de închisoare.

    Eugen Darie a fost condamnat de instanţa Judecătoriei Sectorului 3 la şase ani şi opt luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave şi la trei ani de închisoare pentru constituire de grup criminal, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful diplomaţiei ruse: Acordul cu Iranul face ca scutul antirachetă din Europa să nu mai aibă sens

     “În cazul realizării înţelegerilor cu Iranul, motivul invocat pentru justificarea punerii în funcţiune a unui sistem de apărare antirachetă în Europa va înceta să mai existe”, a afirmat Lavrov, potrivit en.ria.ru/.

    Statele Unite au început să instaleze pe continent un sistem de apărare antirachetă format din radare de alertă de înaltă frecvenţă şi rachete interceptoare care vor fi amplasate la sol şi pe mare. Potrivit oficialilor americani, acest sistem are ca scop să protejeze Statele Unite şi aliaţii lor europeni de atacuri balistice şi nucleare ce vin din partea unor ţări precum Coreea de Nord sau Iranul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barack Obama apără strategia diplomatică a SUA în dosarul programului nuclear iranian

     “Nu putem închide uşa diplomaţiei şi nu putem exclude în mod automat soluţiile paşnice la problemele mondiale”, a asigurat preşedintele american, evocând în timpul unui discurs la San Francisco acordul interimar încheiat cu Republica islamică sâmbătă la Geneva, criticat de numeroşi adversari republicani.

    “Când eram candidat la preşedinţie pentru prima dată, am spus că a venit timpul unei noi ere a leadershipului american, că este nevoie să întoarcem pagina după un deceniu de războaie”, a amintit Obama, la începutul unei intervenţii consacrată şi reformei imigraţiei susţinută de acesta.

    “Cred în ceea ce preşedintele Kennedy a spus odată «Nu negociem pentru că ne este teamă, însă nu ne este niciodată teamă să negociem»”, a continuat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recursul în dosarul “Transformatorul”, în care Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, amânat la primul termen

     Completul de cinci judecători al instanţei supreme trebuia să înceapă luni judecarea recursurilor formulate atât de Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan, Petru Andronache, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva condamnărilor la închisoare cu executare dispuse, în 12 iulie, în cazul celor şase inculpaţi.

    Unii dintre inculpaţii din dosar au cerut instanţei să amâne începerea discuţiilor în recurs, pentru a-şi putea pregăti apărarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Convorbire telefonică între Obama şi Netanyahu: Preşedintele SUA a vorbit cu premierul israelian despre acordul privind programul nuclear iranian

     “Preşedintele i-a transmis premierului că vrea ca Statele Unite şi Israel să pornească imediat consultări cu privire la eforturile noastre pentru negocierea unei soluţii globale” la problema programului nuclear iranian, a declarat pentru presă Josh Earnest, purtător de cuvânt al preşedinţiei americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marin Condescu, adus pentru audieri la Parchetul Tribunalului Gorj

     Marin Condescu a fost adus din arestul Poliţiei Gorj la sediul Parchetului în jurul orei 11.15, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El va fi audiat de procurori în dosarul în care a fost reţinut marţi seară, iar la finalul audierilor procurorii vor decide dacă vor formula propunere de arestare preventivă a acestuia.

    De asemenea, miercuri dimineaţă la Parchetul Tribunalului Gorj a fost audiat, timp de aproximativ două ore, şi vicepreşedintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, liderul sindical Viorel Temelescu, care la finalul audierilor a fost dus din nou în arestul Poliţiei Gorj.

    La sediul Parchetului Tribunalului Gorj s-a prezentat, miercuri, cu puţin timp înainte de aducerea lui Condescu, şi Mădălina Berbecel, parteneră de afaceri a acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro