Tag: destinatii

  • Criza din Crimeea ieftineşte hotelurile de 5 stele din destinaţiile de vară

     Hotelurile de cinci stele din Grecia şi Turcia, la care un număr important de camere era rezervat de turiştii ruşi, urcaseră preţurile în ultimii 2-3 ani ca urmare a cererii foarte mari.

    “Rezervările din Rusia, care se îndreptau în mare parte la hotelurile de cinci stele din destinaţiile de vară, au scăzut dramatic în ultimele două săptămâni, pe fondul crizei din Crimeea şi din cauza zvonurilor că este posibil să nu se mai acorde atât de uşor vize pentru Uniunea Europeană”, a spus Pandel, care deţine agenţia cu cele mai mari vânzări de vacanţe externe din România.

    El a afirmat că, din acest motiv, hotelierii străini au scăzut deja tarifele cu până la 20%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wizz Air lansează patru noi destinaţii din Bucureşti: Doncaster, Malaga, Malmo şi Malta

    Wizz Air va opera zboruri către Doncaster (Marea Britanie), Malaga (Spania), Malmo (Suedia) şi Malta. Rutele vor intra în programul companiei din luna iunie.

    Zborurile către Doncaster vor fi operate luni şi vineri, cele către Malaga miercuri şi duminică, iar către Malmo şi Malta în zilele de marţi şi sâmbătă. Compania Wizz Air ajunge astăzi la 158 de zboruri săptămânale din Bucureşti către 34 de destinaţii.

    Compania va mai lansa, începând cu 25 iulie, zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Basel.

    În România Wizz Air a transportat 3,2 mil. de pasageri în 2013, cu 14% mai mulţi decât în anul precedent. Compania a anunţat pentru 2014 noi rute din Craiova spre Barcelona, Bologna, Dortmund şi Roma Ciampino, ce se vor adăuga reţelei locale, de 72 de rute.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • Air France KLM a lansat zborurile de 600 de euro spre Africa, Asia şi America de Sud

    Campania este valabilă pentru biletele cumpărate în perioada 26 martie – 15 aprilie 2014, iar perioada de călătorie trebuie să se încadreze până la jumatatea lunii decembrie 2014. Vor beneficia de preturi speciale peste 52 destinatii din America de Sud, Asia, Caraibe si Africa. Destinatiile exotice din Caraibe – Republica Dominicana, Guadelupa, Martinica si Cuba vor avea preturi care încep de la 790 euro dus – intors cu toate taxele incluse. Clientii KLM vor beneficia pana pe 15 Aprilie 2014 de oferte speciale pentru destinatii din Africa de la 607 euro, Asia de la 580 euro si America de Sud de la 685 euro. Toate preturile sunt valabile pentru zborurile dus-intors si includ taxele de aeroport., potrivit datelor prezentate într-un comunicat de reprezentanţii companiei.

    Air France KLM este unul dintre cei mai mari jucători in transportul aerian la nivel mondial si lider de piata pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. In 2012, AIR FRANCE KLM a transportat peste 77 de milioane de pasageri si peste 1,4 milioane de tone cargo. Flota companiei este formata din 573 aeronave, iar reteaua acopera 243 de destinatii din 103 tari prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle si Amsterdam-Schiphol.

  • Prima agenţie de turism din România care îşi deschide hoteluri în străinătate

    CONTEXTUL: România a avut în 2013 o contribuţie totală 33,1 miliarde de lei (5,1%) la Produsul Intern Brut, aflându-se  pe locul 154 în lume, din 184 de ţări, în urma Albaniei, Bulgariei, Ungariei, Cehiei şi Slovaciei, potrivit unui raport al Consiliului Mondial al Turismului (WTTC). Contribuţia totală a turismului la angajări plasează de asemenea România pe ultimul loc în rândul ţărilor din Europa, cu circa 500.500 de angajaţi. Cel mai profitabil segment din piaţa de turism este turismul corporate, urmat de vacanţele individuale de lux.

    DECIZIA: Axarea pe turismul de masă, prin menţinerea a aproximativ 2-3% din clienţi din mediul corporate, şi impunerea ca procentul vânzărilor pentru un singur client să nu depăşească 1%. Anual, compania investeşte câteva sute de mii de euro în promovarea unor pachete nişate pentru clienţii individuali: în 2009, a lansat pachetele pentru seniori, iar anul acesta a continuat cu pachete pentru tineri şi familii. În 2013, compania a fuzionat cu Pegas Holidays, destinată vacanţelor de lux, iar anul acesta va opera propriul hotel destinat familiilor în insula Corfu din Grecia.

    CONSECINŢE: Creşterea constantă a cifrei de afaceri chiar şi în perioada crizei. Anul trecut, veniturile au ajuns la 45 de milioane de euro şi un profit de trei milioane de euro, iar, pentru anul în curs, reprezentanţii companiei estimează  creşteri ale veniturilor de  până la 60 de milioane de euro.



    De la doar patru chartere săptămânale spre Grecia în 2008, agenţia de turism Christian Tour a ajuns la 35 de curse anul trecut spre mai multe destinaţii din Europa. Care a fost strategia care a adus agenţia lui Cristian Pandel în cursa pentru agenţia de turism numărul 1 din România?

    FIECARE OM ARE EVERESTUL LUI PERSONAL, IAR ACESTA ESTE PENTRU MINE, DUPĂ FAMILIE, TRANSFORMAREA CHRISTIAN TOUR ÎN AGENŢIA DE TURISM NUMĂRUL UNU A ROMÂNILOR„, a declarat Cristian Pandel, cel care a fondat compania în urmă cu 16 ani. „În primii şapte ani, îmi aduc aminte că am trecut prin momente când trebuia să vând în fiecare toamnă echipamentul de alpinism cu care mă căţăram vara, pentru a-l cumpăra din nou primăvara, în funcţie de evoluţia vânzărilor din agenţie„, îşi aminteşte antreprenorul de perioada în care încerca să aducă agenţia la profit.

    Primul milion de euro a fost atins în 2005, iar, în următorul an, compania a ajuns la vânzări de două milioane. Adevărata dezvoltare a venit însă în 2008, odată cu transformarea agenţiei în touroperator, cu organizarea propriilor chartere. Christian Tour a ajuns astfel anul trecut la 150.000 de vacanţe vândute în regim propriu, o creştere cu 30% a cifrei de afaceri şi un profit de 3 milioane de lei.

    Turiştii au avut de ales între cele 35 de zboruri tip charter sau cele 32 de autocare charter săptămânale, cele 165 de circuite cu avionul şi 230 de circuite cu autocarul realizate de companie.

    CREŞTERILE CONSTANTE AU FOST ASIGURATE, potrivit lui Marius Pandel, CEO-ul companiei, datorită dezvoltării de nişe pentru clienţii individuali. „Primele bugete care s-au diminuat odată cu venirea crizei au fost clienţii corporate; am ales turismul de masă şi vrem să continuăm pe aceeaşi linie, dezvoltând mai multe nişe.„

    Prima nişă identificată de Christian Tour a fost Senior Voyage, lansată în 2009 şi destinată segmentului clienţilor de peste 55 de ani şi care revin la ei pentru organizarea vacanţelor de două-trei ori anual. Potrivit reprezentanţilor Christian Tour, cota de piaţă ocupată pe segmentul călătoriilor destinate pensionarilor este de circa 80-85%.

    „Pensionarii au mai mulţi bani decât tinerii şi sunt cei mai fideli clienţi: vacanţele lor nu sunt limitate de concedii, nu au de plătit credite şi taxe pentru şcoli„, a declarat fondatorul Christian Tour. Pe seama acestui succes, compania va lansa anul acesta trei noi categorii de produse nişate: Aventuro, axate pe tinerii care aleg destinaţii de distracţie şi sunt dispuşi să cheltuiască în medie circa 350 de euro pentru o vacanţă, Family Moments, cu vacanţe personalizate pentru familii cu bugete medii pentru vacanţă cuprinse între 1.000-1.500 de euro, şi un produs de vacanţe în parcuri de distracţii şi parcuri tematice în Europa.

    În întâmpinarea segmentului pentru familii va veni şi deschiderea primului hotel din reţeaua Memento Hotels a Christian Group, Memento Kassiopi Hotel, o unitate în modernizarea căreia compania a investit circa jumătate de milion de euro. Aflat pe insula Corfu, hotelul funcţionează din anul 2000, este sub contract de management şi este sublease pentru
    18 ani.

    „Jumătate din camere vor fi vândute de noi sub conceptul Family Moments, pentru cealaltă jumătate avem contracte cu tour operatori precum TUI Nordic, Thomas Cook sau agenţii din Olanda şi Polonia„, a precizat Cristian Pandel.
    FIŞA DESTINAŢIILOR EXOTICE – UNDE PREŢUL MEDIU AL UNEI VACANŢE ESTE DE 700 DE EURO – reprezintă de asemenea un segment pe care reprezentanţii Christian Tour doresc să îl dezvolte, pe seama fuziunii din 2012 cu compania Pegas Holidays, axată pe acest tip de vacanţe.

    Astfel, pentru anul în curs, reprezentanţii companiei şi-au bugetat afaceri de 60 de milioane de euro şi un număr de 200.000 de turişti, în creştere cu 30% faţă de anul anterior. Pe lângă oferirea de pachete personalizate, creşterea va fi asigurată şi de lansarea de chartere cu plecare din Bacău şi redeschiderea, pe perioada estivală, a charterelor din Iaşi, Cluj şi Timişoara către Grecia, Turcia şi alte destinaţii, care ar aduce 15% din cei 200.000 de turişti previzionaţi pentru anul în curs.

    În ce priveşte modalitatea de achiziţie a vacanţelor, circa 30-40% din turişti optează pentru early booking (rezervări până la data de 31 martie), dar şi prin cumpărarea de vacanţe la Târgul de Turism. La târgul de anul acesta, de pildă, compania a vândut pachete de vacanţă în valoare totală de aproximativ 1,2 milioane de euro pentru aproape 4.000 de clienţi.

    Printre destinaţiile favorite ale turiştilor se numără în continuare Grecia (în proporţie de 60-65%), urmată de Turcia, Spania şi Bulgaria. Turiştii optează pentru maşina personală pentru transportul spre destinaţiile de vacanţă, apoi pentru sejururile cu autocarul şi abia apoi pentru cele cu avionul: „Există încă mulţi turişti care se tem de zbor, dar piaţa va creşte, în contextul în care suntem pe ultimele locuri în Europa pe zona de vacanţe cu avionul.„

  • Udroiu (DIICOT): Gruparea evazionistă din dosarul cărnii a pus în pericol sănătatea cetăţenilor

     “În momentul acesta, procurorii au o suspiciune rezonabilă că activităţile desfăşurate de gruparea infracţională organizată targhetau, pe de o parte, afectarea siguranţei statului prin intermediul evaziunii fiscale, iar pe de altă parte, puneau în pericol serios sănătatea cetăţenilor”, a spus Udroiu.

    Consilierul şefului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a precizat că produsele din carne comercializate de membrii grupării aveau destinaţii multiple. Întrebat dacă printre destinaţii erau şi spitalele, Udroiu a spus că nu are astfel de informaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concluziile Târgului de Turism al României: Noile destinaţii vizate de români şi slaba reprezentare a brandului de ţară

    “Mi se pare un târg reuşit, majoritatea tour-operatorilor spun că a fost un flux mai mare de vizitatori decat anii trecuţi, referindu-ne desigur la ediţia de primăvară. A ţinut şi vremea cu noi, e extrem de important”, a spus Bădulescu. “Mai sunt scapari, insa Romexpo, in ultimii ani, are o deschidere mai mare catre partea de comunicare. Pretul de intrare, de 15 lei, mi se pare putin cam mare, pe de alta parte e bine sa se faca si o selectie a publicului, pentru ca pana la urma aici vin oameni interesati de vacante.  Nu stiu daca ar trebuie scazut pretul, poate ar trebui facute niste oferte speciale, ar trebui mai multa flexibilitate cand vine vorba de preturi. Daca vine o familie sa aiba o reducere, daca vii a doua oara ar trebui, la fel, sa ai o reducere. Poate fi o sugestie pentru anii viitori.”

    Unul din punctele de interes ale târgului ar fi trebuit să fie standurile de prezentare ale zonelor cu potenţial turistic din România, dar singurul care ieşea în evidenţă era, puţin surprinzător, cel al staţiunii Mamaia.

    “Faţă de alţi ani,  prezentarea României a fost la fel sau ceva mai bună, să spunem. Nu suntem încă destul de agresivi, ar trebui o promovare mult mai intensă a brandului de ţară. Noi avem potenţial turistic mare, toată lumea spune că ar trebui să ne promovam însă mai mult. Aş remarca totuşi implicarea unor consilii judeţene la un nivel mult mai profesional. Altele, din păcate, doar bifează prezenţa. Iasi, spre exemplu, se promovează mult mai bine decţt în ultimii ani. Mamaia a fost la înălţime, după părerea mea e normal ca o staţiune dedicată distracţiei să aibă o promovare excentrică. Ar trebui însă să ne adresăm mai mult străinilor, de ce să nu îi aducem şi pe ei aici?”

    “Ar fi bine ca acest târg, începând cu anul viitor, să fie transformat cu adevărat într-un târg internaţional. Ar trebui aduse şi agenţii care vor să vândă România, care vor să o promoveze, jurnalişti din alte ţări care să scrie despre acest târg, despre ce se întâmplă aici”, a completat Traian Bădulescu.

    Referitor la destinaţiile preferate de turişti în 2014, analistul consideră că proximitatea va fi în continuare un factor determinant pentru vacanţele românilor.

    “Pe partea de turism de masă, majoritatea aleg tot cele trei destinaţii, Grecia, Bulgaria şi Turcia, pentru că sunt mai accesibile şi sunt foarte aproape. Se pare că destinaţia anului 2014 va fi Grecia, ca număr de turişti, se promovează foarte bine. La târgul de la Berlin au dat lovitura, au fost numărul unu ca modalitate de promovare. Majoritatea turiştilor, în special familiştii, nu vor să se deplaseze pe distanţe foarte mari şi de aceea aleg cu maşina sau autocarul Bulgaria, Grecia, iar cu avionul Antalya. Se observă însă o diversificare a turiştilor pe alte destinaţii, tot mai mulţi turişti aleg croaziere sau  destinaţii exotice; Africa, de exemplu, prinde tot mai bine”.

    “Din totalul destinaţiilor externe alese de turişti români, cele exotice reprezintă între 5 şi 10 %.  Un sejur în Republica Dominicană, spre exemplu, cu all inclusive şi transport cu avionul, pentru un cuplu, poate să coste în jur de 2000 de euro. Aceiaşi bani poţi să îi dai şi în Antalya, daca nu şi mai mult. Poate singura barieră e distanţa şi zborul lung cu avionul. Grecia nu e o ţară foarte mare ca întindere, însă au foarte multe insule, foarte multe staţiuni, şi în fiecare an poţi vizita altceva.  Turistul român rămâne foarte atras de Grecia”, a mai spus Bădulescu.

    În final, am încercat să aflăm dacă, din punctul de vedere al analiştilor, piaţa de turism din România se îndreaptă într-o direcţie bună sau una greşită.

    “Se vede o revenire a pieţei, nu cred că atingem încă cifrele din 2008, cel mai bun an înainte de criză, dar pare a fi un an mai bun decât anul trecut. La noi sunt câteva agenţii mari care se dezvoltă din ce în ce mai mult, au tot mai multe sedii. Agenţiile mici care vor să vândă de toate nu se descurcă. În România o agenţie trebuie să fie ori foarte mare, ori nişată pe o anumita destinaţie pe care să o promoveze. Oricum, 2014 cred că va arăta o mică creştere a fluxului turistic. Pare a fi un an mai relaxat, din punct de vedere fiscal, decât 2013”, a subliniat Bădulescu.

  • British Airways îşi reprogramează zborurile de pe ruta Bucureşti-Londra

    Începând cu 30 martie 2014, primul din cele două zboruri zilnice ale British Airways pe ruta Bucureşti – Londra a fost reprogramat pentru ora 08:50, urmând să aterizeze pe Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow la ora 10:15, ora locală (cu excepţia zilei de sâmbătă când ora decolării este 09:10). Schimbarea este motivată de conexiunile mai numeroase şi mai rapide către anumite destinaţii din Statele Unite ale Americii şi Asia.

    Printre conexiunile de care pot beneficia pasagerii prin noul orar de zbor se numără Londra – Rio de Janeiro – plecare la 12:20, Londra – Chicago – plecare la ora 12:50, Londra – San Francisco – plecare la ora 11:30, Londra – Miami – plecare la ora 12:15, Londra – New York – plecare la ora 11:20.

    British Airways este cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, având o reţea internaţională de zboruri care acoperă peste 175 de destinaţii din 75 de ţări. Compania aeriană operează de pe Aeroportul Heathrow Terminalul 1, Terminalul 3 si Terminalul 5, de pe aeroportul Gatwick si aeroportul London City.

  • Cât plătesc românii pentru a sărbători Valentine’s Day în cele mai frumoase capitale europene

    Preţul unui city break la Paris de Valentine’s Day porneşte de la 300 de euro de persoană şi conţine biletul de avion cu taxele incluse, trei nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun, şi asigurarea de călătorie. Acelaşi pachet la Roma poate fi cumpărat la tarife începând de la 175 de euro de persoană, la Viena sau la Praga de la 200 de euro de persoană, în timp ce pentru Barcelona, turiştii trebuie să scoată din buzunar cel puţin 250 de euro.
    Desigur, la aceste pachete se poate adăuga o croazieră pe Sena, o cină la Turnul Eiffel, tururi de oraş, bilete pentru autobuzele Hop on Hop Off sau carduri cu reduceri la principalele obiective turistice şi la restaurante.

    Se constată că din ce în ce mai mulţi români pleacă în vacanţe cu ocazia zilei de Valentine’s Day. Majoritatea preferă pachetele de tip city break în Europa pentru că sunt mult mai accesibile decât vacanţele în afara continentului şi turiştii nu au nevoie decât de câteva zile libere. Din acest motiv, Valentine’s Day de anul acesta este foarte căutat; pachetele sunt cu plecări joi şi vineri şi durează până duminică sau luni. Cu siguranţă se va simţi o creştere de cel puţin 20% a numărului de români care aleg să petreacă Valentine’s Day într-un oraş european, din estimările Vola.ro.

    Agenţia de turism online Vola.ro a devenit în luna octombrie, pentru al treilea an consecutiv, compania de tehnologie cea mai dinamică din Europa Centrală, potrivit topului Deloitte Technology Fast 50 Central Europe, după ce în ultimii cinci ani şi-a majorat veniturile de peste 57 de ori, ajungând la 92,8 milioane de lei în 2012.
     

  • Bucureşti, pe harta mondială a “oraşelor în care trebuie să petreci înainte să mori”. Cum este văzută Capitala României de presa americană

     “Am făcut t o conexiune între  exuberanţa şi petrecerile care pot fi găsite în aceste locuri inedite şi oameni”, a declarat pentru Business Insider David S. Miller, a senior editor în cadrul Matador Network. “Cartea a fost scrisă cu umor, fără exagerări totuşi”, a adăugat el.
    Umorul s-a regăsit şi în descrierea Bucureştiului. Capitala României se află pe locul cinci într-un top alcătuit de publicaţia Business Insider, pe baza cărţii publicate de Matador Network.
    În descrierea oraşului, redactorii se axează pe petrecerile din Centrul Vechi, iar invitaţia la acestea este cât se poate de pitorească: “Întâlneşte-i pe beţivi şi urmează-i până în cartierul vechi Lipscani, mai demult centrul unui târg din Evul Mediu, lăsat în paragină de comunişti şi care se află în prezent într-o stare de transformare în stilul  Brooklyn-ului sau Los Angeles-ului”, scriu redactorii Matadornetwork.com.

    Reporterii BusinessInsider adaugă: “Este uşor de ajuns în această capitală din toate părţile Europei, iar oraşul are o istorie incredibilă cu o arhitectură fenomenală şi muzee. A fost cândva cunoscut ca <Micul Paris>.”

    În topul clasamentului se află oraşul Austin, capitala statului Texas din Statele Unite ale Americii. Recomandarea din acest caz sună astfel: “Începeţi pe strada Şase, la capătul estic al acesteia şi mergeţi spre vest în timp ce beţi în cât de multe locuri puteţi şi testând pănă cât de departe puteţi ajunge astfel.” Pe locul doi în acelaşi clasament se află Barcelona (Spania), urmată de Berlin (Germania), Black Rock City, Nevada, (SUA), unde se organizează festivalul Burning Man. Bucureştiul este urmat de capitale precum Buenos Aires (Argentina), Chişinău (Moldova), Dublin (Irlanda), Goa (India).

     

  • La schi în China: resort de lux cu grădini suspendate şi parc acvatic (GALERIE FOTO)

    Noua destinaţie, staţiunea de schi Dawang, se construieşte în apropiere de Changsha, capitala provinciei Hunan, pe locul unei foste cariere de ciment, scrie The Telegraph. Complexul principal va cuprinde un hotel de cinci stele cu vedere la Muntele Dawang şi la Lacul Tongxi, precum şi o pistă de schi acoperită.

    Pentru relaxare va fi prevăzut şi un parc acvatic, un parc de distracţii şi grădini suspendate. Construcţia staţiunii este programată să înceapă anul acesta şi să se încheie în 2016.