Problemele transportatorilor nu s-au încheiat odată cu câştigarea luptei împotriva firmelor de asigurare şi impunerea unui tarif maxim pentru poliţa auto obligatorie (RCA), noua provocare reprezentând încheierea efectivă a poliţei. Astfel, de la jumătatea lunii octombrie, momentul intrării în vigoare a tarifelor plafonate la maximum 7.534 lei, firmele de transport au mari dificultăţi în a achiziţiona o poliţă RCA, în condiţiile în care mulţi asigurători refuză să le preia în asigurare.

„Sunt companii care evită să emită poliţele. Unele cer mai multe informaţii despre şoferi şi întârzie astfel durata de emitere, altele pur şi simplu refuză să vină cu o ofertă la solicitarea brokerilor, iar unele şi-au redus programul de emitere a poliţelor în cazul transportatorilor“, explică Viorel Vasile, managing partner al Safety Broker, cel mai mare broker de retail din piaţa locală.
Problemele actuale din piaţă nu sunt necunoscute de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), unde au ajuns şi plângeri în acest sens.
Lidl inaugurează un nou magazin în Cluj-Napoca, în data de 8 decembrie. Noua unitate este situată pe Str. Frunzişului, Nr. 87-89, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă. Magazinul va avea o suprafaţă de 1200 m² şi aproape 100 de locuri de parcare. Orarul de funcţionare a noii unităţi va fi următorul: între 7:30 şi 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 şi 21:00.
În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienţii vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl.
Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de ţări europene şi având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR – a solicitat Guvernului să asigure cadrul necesar examinării conducătorilor auto profesionişti în limba engleză şi franceză, pentru a putea face angajări din afara UE, în contextul actualei crize de şoferi profesionişti.
„Deşi legislaţia europeană prevede posibilitatea angajării de conducători auto străini din afara UE în statele membre UE, în România nu există posibilitatea susţinerii examinării conducătorilor auto profesionişti în limbile engleză sau franceză pentru obţinerea atestării profesionale obligatorii conform legislaţiei naţionale şi europene, chiar dacă proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere în România poate fi susţinută într-o limbă străină. Considerăm că această măsură vine în sprijinul operatorilor români de transporturi rutiere de marfă şi de persoane, în contextul crizei de şoferi profesionişti de pe piaţa românească şi europeană. Reamintim că, la începutul acestui an, UNTRR a semnalat criza acută de şoferi profesionişti, care afectează competitivitatea transportatorilor români, solicitând să fie tratată ca o prioritate naţională, prin măsuri care să asigure formarea vocaţională a tinerilor de la vârsta de 18 ani ca şoferi profesionişti – măsuri care, de asemenea, solicităm să fie adoptate cât mai urgent”, se arată într-un comunicat al UNTRR.

Guvernul a adoptat, la 28 septembrie, o ordonanţă de urgenţă care reglementează obligaţia furnizorilor de a achiziţiona gazele livrate clienţilor casnici „pe baza unor proceduri care să asigure caracterul transparent al procesului de achiziţie al gazelor naturale”. Ordonanţa intră astăzi în vigoare.
Actul normativ menţine actualul sistem de alocare a cantităţilor de gaze naturale către clienţii casnici şi către producătorii de energie electrică, dar numai pentru cantităţile de gaze naturale necesare producerii energiei termice destinate consumului populaţiei până la 31 martie 2017.
„Pentru perioada 1 decembrie 2016 – 31 decembrie 2017 este reglementată obligaţia producătorilor şi obligaţia fiecărui furnizor de gaze naturale, care nu are şi calitatea de producător, de a încheia contracte pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE”, a comunicat Guvernul, după şedinţa din 28 septembrie.
De asemenea, pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2021, sunt reglementate obligaţiile producătorilor şi ale furnizorilor care nu au şi calitatea de producător de a încheia contracte pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu.
„Prin menţinerea soluţiei de livrare a gazelor naturale către clienţii casnici, în baza preţurilor finale reglementate de ANRE, până la data de 30 iunie 2021, în conformitate cu prevederile legii, se asigură condiţiile unui control al ANRE asupra preţului final de comercializare a gazelor naturale de către furnizori, către clienţii casnici”, a precizat Executivul.

Problemele bateriilor iPhone, care cauzează închiderea spontană a telefoanelor, sunt mai mari decât recunoaşte Apple, afectând iPhone 6, iPhone 6 Plus, nu doar iPhone 6s, susţine Asociaţia de Consumatori din China, citată de publicaţia Quartz.
Asociaţia de Consumatori din China (China Consumers Association – CCA), un grup guvernamental de supraveghere, susţine că Apple trebuie să ia mai multe măsuri pentru a redresa problema, acuzând compania că nu reuşeşte că asigure nevoile primare ale consumatorilor pentru o comunicare wireless obişnuită. Aceasta este a doua notificare pentru Apple din partea asociaţiei şi evidenţiază faptul că autorităţile de la Beijing au devenit unele dintre cele mai agresive instituţii care supraveghează producătorul Apple.
Consumatorii din China şi din alte state au raportat în ultimele săptămâni că iPhone-urile lor se închid, chiar dacă bateriile arată că sunt încărcate în proporţie de 30%.
Pe 20 noiembrie, Apple a recunoscut că „un număr mic de dispozitive iPhone 6s”, produse între septembrie şi octombrie 2015 „s-ar putea închide în mod neaşteptat”. Telefoanele care au aceeaşi serie cu cea anunţată pe site pot fi aduse la magazinele Apple sau la vânzătorii autorizaţi pentru înlocuirea bateriei, în mod gratuit.
CCA vrea ca Apple să se ofere să rezolve problemele descoperite şi la alte modele şi să prezinte o explicaţie detaliată în legătură cu motivele pentru care au apărut aceste probleme.
După ce Apple a publicat programul destinat problemelor de închidere neaşteptată a iPhone 6s, consumatorii au continuat să raporteze situaţii similare la CCA. „După ce am adunat rapoartele, am descoperit că problemele de închidere există la iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6s Plus, pe lângă dispozitivele iPhone 6s produse între septembrie şi octombrie 2015”, au anunţat autorităţile chineze.
Mai mult, câţiva utilizatori chinezi s-au plâns că înlocuirea bateriei Apple nu rezolvă problema de închidere spontană a telefoanelor.
Quartz a solicitat un răspuns din partea Apple, dar nu a primit unul până la momentul publicării articolului.
Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.
El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.
La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.
“Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”
Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.
Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.
Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.
Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.
Business-urile de azi au nevoie de furnizori de comunicaţii care să le asigure accesul rapid şi securizat la resursele companiei respective. Având în vedere volumul de informaţii pe care le generează şi gestionează zilnic, găzduirea acestora într-un centru de date capabil să proceseze zeci de mii de comenzi într-o perioadă foarte scurtă poate determina succesul oricărei afaceri.
Noua arhitectură next-generation-data center, dedicată serviciilor de cloud virtual privat implementată în centrele de date Telekom din Bucureşti şi Braşov, este unică pe piaţa din România pentru că permite stocarea si procesarea de volume uriaşe de date fără limitarile serverelor clasice, pe o arhitectură integrată, unificată şi convergentă. Aceasta poate scala individual orice componentă (memorie, disc sau procesor), în funcţie de nevoile fiecărei companii.
De exemplu, o firmă de distribuţie, ce are aplicaţia de gestionare a clienţilor (CRM) găzduită în centrul de date Telekom, odată cu dezvoltarea afacerii şi creşterea numărului de clienţi, va avea nevoie de mai multă memorie pentru a rula aplicaţia. Aceasta poate fi alocată imediat, cu uşurinţă, din cloud-ul Telekom, fără a fi nevoie ca acea companie să investească în echipamente. Sau, în cazul unui trust de presă ce generează foarte mult conţinut video ce trebuie stocat şi accesat, Telekom poate oferi capacitatea virtuală de care are nevoie pentru a rula acest conţinut.
Noua arhitectura este, de asemenea, capabilă să susţină aplicaţii pretenţioase din punctul de vedere al resurselor, condiţii pe care alţi furnizori din piaţă nu au reuşit încă să le ofere. Un caz concret este cel al unui mare dezvoltator internaţional de aplicaţii cu harţi online ce are necesităţi mari de scriere şi accesare a datelor (un volum de ordinul zecilor de terabites). Acesta a încercat soluţii de storage în cloud de la cei mai mari jucători de pe piaţă, dar infrastructurile lor nu au reuşit să facă faţă cerinţelor. Singura arhitectură ce a rezistat testelor a fost cea a Telekom.
Tot această arhitectură are integrat sistemul de “unified fabric” care unifică reţelele de stocare şi de date, iar capacitatea porturilor prin care circulă datele aduce un spor de performanţă de 8 ori mai mare faţă de modelul tradiţional.
Pentru a asigura cel mai ridicat SLA (nivel minim garantat) din piaţă – de 99,999% disponibilitate – Telekom a dezvoltat o platformă tehnică în care fiecare componentă are redundanţă, adică este dublată fizic, fără niciun single point of failure (SPOF). De asemenea, toate maşinile virtuale ale clienţilor beneficiază automat de funcţia de High Availability, care asigură funcţionarea neîntreruptă a maşinilor virtuale. Cu alte cuvinte, e ca si cum clientul primeşte câte două servere fizice pentru fiecare server virtual achiziţionat. Mai ales pentru aplicaţiile de importanţă critică ale clienţilor, unde fiecare minut de nefuncţionare înseamnă pierderi, acesta este un diferenţiator important faţă de alte soluţii existente pe piaţă.
Şi totuşi de ce cloud: în mod normal , la fiecare 3-5 ani trebuie înlocuite serverele fizice de la sediul clientului. Prin soluţiile de stocare şi procesare a datelor în cloud (VDC – virtual data server), clientul are posibilitatea de a avea cele mai noi tehnologii şi echipamente fără a fi nevoit să îşi achiziţioneze şi să înlocuiască periodic toată infrastructura. Specialiştii Telekom vor face permanent update şi upgrade la platforma de cloud, astfel încât se evită orice întrerupere în activitate şi nu sunt blocate resurse umane pentru a înlocui servere.
“Cererea de soluţii IT web-based este în creştere, iar centrele de date sunt instrumente indispensabile pentru afaceri. Serviciile de hosting Telekom răspund acestor nevoi, fiind o alternativă sigură, sustenabilă şi eficientă financiar. În loc să trebuiască să aloce investiţii iniţiale de capital în infrastructura locală, cu costuri mari de intreţinere, clienţii beneficiază de un serviciu lunar deductibil, care nu implică un efort financiar iniţial”, spune Ovidiu Ghiman, Director Comercial Business, Telekom România.
Şi pentru că securitatea datelor în cloud este unul din subiectele care preocupă multe companii, Telekom oferă cea mai matură tehnologie de virtualizare din lume, cu upgrade şi dezvoltare continue. Se analizează constant toate vulnerabilităţile şi se trimit automat soluţii de update ale sistemelor de securitate.
Pe site-ul Telekom, companiile pot cere acum un cont de test gratuit pentru Virtual Data Center, ca să îşi determine exact aceste nevoi specifice afacerii lor.