Tag: anm

  • Avertizare meteo de ploi, furtuni şi grindină

    În zona de munte a judeţului Argeş şi în judeţul Brăila, aversele pot depăşi în cantitate 25-30 l/mp.

    Avertizarea este valabilă sâmbătă până la ora 16,50 pentru judeţele Argeş, Brăila şi până la 16,30 pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

  • Cum va fi vremea în toată ţara până la 19 iulie

    BANAT
    Temperaturile maxime vor fi ridicate până în jurul datei de 09 iulie, timp în care vor atinge şi pragul caniculei după-amiaza, după care vor înregistra o scădere treptată până spre sfârşitul intervalului. În intervalul 5-10 iulie, temperaturile minime se vor menţine la valori ridicate, peste normele climatologice ale perioadei. După acest interval urmează o scădere treptată, astfel încât minimele vor ajunge la cote normale. Vor fi ploi locale, mai ales cu caracter de aversă, în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 11-14 iulie.

    CRIŞANA
    În prima săptămână, vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară după-amiaza, apoi va intra într-un proces de răcire uşoară. În prima parte a intervalului, temperaturile minime se situează la valori ridicate, înregistrând apoi o scădere până la valori apropiate de normele climatologice. Probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a ploilor va fi în intervalul 11-14 iulie, când vor fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea fi, pe arii restrânse, importante.

    TRANSILVANIA
    Vremea se va răci uşor şi treptat, astfel încât maxime ridicate, cu valori medii de peste 32 de grade, se vor mai înregistra doar la începutul intervalului. Temperaturile minime se vor situa în medie între 16 şi 18 grade în prima parte a intervalului, dar vor scădea apoi treptat, astfel încât spre sfârşitul intervalului se vor apropia de mediile multianuale. Începând cu ziua de 9 iulie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere, urmând ca, mai ales în 12 şi 13 iulie instabilitatea atmosferică să fie accentuată. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor putea fi, local, importante cantitativ.

    DOBROGEA
    Temperaturile maxime medii se vor situa în cea mai mare parte a intervalului în jurul valorii de 30 de grade, uşor mai ridicate la început şi posibil mai scăzute la final. Temperaturile minime se vor menţine la valori ridicate, de peste 20 de grade, mai puţin la sfârşitul intervalului când vor avea o scădere uşoară. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă.

    MARAMUREŞ
    Maximele termice vor fi în scădere treptată, de la valori medii de 33-35 de grade, până spre 26-28 de grade, scăderea mai accentuată producându-se după data de 10 iulie. Temperaturile minime se menţin constante până în jurul datei de 10 iulie, cu valori medii cuprinse între 17 şi 19 grade, după care vor fi în scădere uşoară astfel încât spre finalul intervalului se vor situa în jurul normelor climatologice. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată începând cu 9-10 iulie, iar aversele, însoţite de descărcări electrice, vor fi, pe arii restrânse, importante cantitativ.

    MOLDOVA
    Temperaturile maxime vor caracteriza o vreme călduroasă în prima săptămână din interval, cu valori ce vor mai atinge 34-35 de grade. După data de 10 iulie vremea va intra într-un proces de răcire uşoară, cu temperaturi maxime ce se vor apropia de normalul perioadei. În intervalul 04-10 iulie, temperaturile minime vor avea valori ridicate pentru această perioadă, cu valori de peste 18-19 grade, după care vor scădea treptat. În a doua parte a intervalului este de aşteptat o accentuare a instabilităţii atmosferice, dar aversele vor fi, în general, neimportante cantitativ.

    MUNTENIA
    Temperaturile maxime se vor menţine peste normele climatologice în primele zile, când va mai fi caniculă, apoi vor fi în scădere uşoară şi treptată. În intervalul 05-10 iulie, valorile temperaturilor minime ale aerului vor fi ridicate şi vor depăşi, în medie, 18 grade, după care vor intra într-un proces de scădere treptată, înspre mediile multanuale. Vor fi ploi în general slabe şi pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare de apariţie între 10 şi 14 iulie.

    OLTENIA
    Temperaturile maxime se vor situa peste normele climatologice până în jurul datei de 9 iulie, vremea menţinându-se caniculară. Apoi, maximele vor scădea uşor şi treptat. Prima jumătate a intervalului va fi caracterizată de minime ridicate, cu valori medii de 19-21 de grade, după care tendinţa va fi de scădere uşoară, până la valori normale pentru această perioadă. Ploile vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 12-14 iulie.

    LA MUNTE
    Valorile termice se vor menţine peste normele climatologice, atât ziua cât şi noaptea, până în jurul datei de 10 iulie, după care vor fi în scădere uşoară. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în a doua parte a intervalului, dar aria ploilor importante cantitativ nu va fi foarte extinsă.

  • Codul galben de caniculă revine. Cum va fi vremea în toată ţara până la 11 iulie

    În intervalul 30 iunie – 3 iulie, vremea călduroasă va persista în majoritatea zonelor. În Banat, Crişana, local în Oltenia, Maramureş şi vestul Transilvaniei, în cursul după-amiezelor va fi caniculă, cu temperaturi maxime de 35-37 de grade. Disconfortul termic se va accentua, iar în zonele menţionate indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80.

    Prognoza pe regiuni până la 11 iulie

    CRIŞANA
    Temperatura va deveni caniculară în toată regiunea în jurul datei de 1 – 2 iulie, când media maximelor va atinge 35 de grade. Pe 3 iulie vremea va intra într-un proces de răcire, devenind normală termic spre data de 5 iunie, iar regimul temperaturii aerului se va caracteriza prin valori apropiate de normele climatologice până la sfârşitul primei decade a lunii iulie. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte după data de 2 iulie. Averse pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, vor fi posibile în jurul datei de 5-6 iulie.

    TRANSILVANIA
    Temperaturile medii vor fi în creştere treptată, caracterizând o vreme călduroasă în jurul datei de 2 iulie. În intervalul 3 – 5 iulie temperaturile vor marca o scădere uşoară de la o zi la alta, devenind apropiate de mediile multianuale ale perioadei şi se vor menţine relativ constante la valori normale până la sfârşitul perioadei de prognoză. Vor fi ploi de scurtă durată după data de 3 iulie. Însă probabilitatea pentru ploi mai abundente însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului va fi mai mare în intervalul 5-7 iulie.

    MARAMUREŞ
    Vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind călduroasă, chiar caniculară în orele amiezelor în primele zile ale lunii iulie. Între 2 şi 5 iulie va urma o răcire uşoară şi treptată, care va readuce valorile termice în jurul mediilor multianuale. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru prima decadă a lunii iulie, atât în ceea ce priveşte valorile medii ale temperaturilor minime, cât şi pe cele ale maximelor diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii semnificative va creşte după data de 3 iulie. Averse însemnate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice vor fi de interes în toată regiunea în intervalul 4 – 8 iulie, după care vremea va intra într-un proces de ameliorare.

    MOLDOVA
    Vremea se va încălzi treptat până spre 2 iulie, când va deveni călduroasă, iar mediile temperaturilor maxime vor atinge 32-33 de grade. În intervalul 3 – 5 iulie, regimul termic va marca o uşoară scădere, după care se va menţine relativ constant la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, până la sfârşitul intervalului de prognoză. În intervalul 4 – 7 iulie, probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse şi însoţite de descărcări electrice va creşte. Spre sfârşitul perioadei de prognoză, ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii tot mai restrânse.

    DOBROGEA
    Temperaturile medii vor marca o creştere treptată până la 2 iulie, după care se vor menţine la valori ridicate, ce vor caracteriza o vreme călduroasă, până la sfârşitul perioadei de prognoză. Mediile temperaturilor maxime vor atinge 30-31 de grde, iar temperaturile minime se vor situa, în medie, uşor peste 20 de grade în intervalul 2 – 11 iulie. Intervalul de prognoză va fi caracterizat de o probabilitate redusă de apariţie a precipitaţiilor. Ploile, de scurtă durată, vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse, cel mai probabil după data de 5 – 6 iulie.

    MUNTENIA
    Regimul termic va marca o creştere treptată, vremea devenind călduroasă în intervalul 1-4 iulie, când mediile temperaturilor maxime vor atinge 33 de grade. Apoi, deşi temperaturile vor marca o uşoară scădere, dar vremea se va menţine caldă. Probabilitatea de averse, în general slabe cantitativ, dar pe arii mai extinse şi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului va creşte după data de 4 iulie.

    OLTENIA
    Vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind călduroasă, izolat chiar caniculară în jurul datei de 2 iulie, când mediile temperaturilor maxime vor atinge 34 de grade, după care va avea loc o scădere uşoară şi treptată a valorilor termice, în ultimele zile ale perioadei de prognoză regimul termic devenind apropiat de mediile multianuale ale primei decade a lunii iulie. În intervalul 4 – 8 iulie, probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi descărcări electrice va creşte. În restul perioadei de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se va menţine scăzută.

    LA MUNTE
    Temperaturile medii vor marca o creştere semnificativă până la 2 iulie, când media temperaturilor maxime va atinge 22 de grade, după care vremea se va răci uşor, după data de 5 iulie regimul temic devenind apropiat de cel normal pentru prima decadă a lunii iulie. În prima parte a intervalului, doar izolat şi trecător vor fi ploi slabe, dar probabilitatea ca precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcari electrice, să fie mai abundente şi mai extinse ca arie, va creşte după data de 3 – 4 iulie.

  • Cod galben de ploi si furtuni aproape in toata tara

    In intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica va fi accentuata in Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumatatea sudica a Moldovei si in zonele montane, unde vor fi frecvente descarcari electrice, averse cu caracter torential, insotite de grindina si intensificari de vant ce vor lua si aspect de vijelie.

    Cantitatile de apa vor depasi 25 l/mp si izolat 50 l/mp,

    ANM precizeaza ca in sudul si sud-estul tarii, vremea se va mentine caniculara in cursul zilei de sambata, cu temperaturi maxime de 35-36 grade si depasirea pragului critic de 80 al indicelui de confort termic (ITU), iar manifestarile asociate instabilitatii atmosferice vor aparea spre seara.

  • ANM a instituit cod galben de canicula in toata tara

    In cursul dupa-amiezelor va fi canicula, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35-36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 de grade in sud si sud-est. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge si depasi pragul critic de 80 pe arii extinse.

    Se mentine informarea meteorologica de luni privind vreme calduroasa in toata tara in dupa-amiaza zilei de marti, local cu canicula – temperaturi maxime de 35-36 de grade – si disconfort termic.

    ANM precizeaza ca ambata, 23 iunie, canicula va persista in sudul extrem, iar instabilitatea atmosferica se va accentua în majoritatea zonelor.

  • Avertizare meteo de caniculă şi disconfort termic. Cum va fi vremea până la 1 iulie

    Potrivit avertizării emise de Administraţia Natională pentru Meteorologie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi usor pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi de podiş.

    ANM a emis, de asemenea, prognoza meteo cu estimările de temperaturi şi precipitaţii pentru fiecare regiune, valabilă pentru intervalul 18 iunie – 1 iulie, după cum urmează:

    BANAT
    Vremea se va încălzi uşor şi treptat de la o zi la alta în prima săptămână a intervalului, devenind caiculară în întreaga regiune pe 21 şi 22 iunie, când mediile temperaturilor maxime vor atinge valoarea de 35 de grade. În intervalul 23-27 iunie va avea loc un proces de răcire, care va readuce regimul termic la valori apropiate de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii iunie, iar tendinţa pentru ultima parte a perioadei de prognoză este de menţinere a temperaturii aerului în jurul acestor valori normale. Nu se aşteaptă precipitaţii până spre sfârşitul primei săptămâni a intervalului de prognoză, după care probabilitatea pentru averse pe arii relativ extinse şi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului va creşte şi se va menţine însemnată până la sfârşitul lunii.

    CRIŞANA
    În primele zile temperatura aerulu va marca o creştere treptată, vremea devenind caniculară în toată regiunea în jurul datei de 21 iunie, când media maximelor va atinge 35 de grade. Pe 23 iunie vremea va intra într-un proces de răcire, devenind normală termic spre data de 26 iunie, iar regimul temperaturii aerului se va caracteriza prin valori apropiate de normele climatologice până la sfârşitul lunii. Nu vor fi precipitaţii până în jurul datei de 22 iunie, după care probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului va creşte şi se va menţine însemnată până la sfârşitul lunii, dar mai ales în jurul datei de 26 iunie.

    TRANSILVANIA
    Temperaturile medii vor fi în creştere treptată la începutul intervalului, caracterizând o vreme călduroasă în jurul datei de 22 iunie. În intervalul 23-27 iunie temperaturile vor marca o scădere, devenind apropiate de mediile multianuale ale perioadei şi se vor menţine relativ constante la valori normale până la sfârşitul perioadei de prognoză. Aversele însoţite de descărcări electrice vor fi de interes pentru întreaga regiune după data de 23 iunie şi până la sfârşitul perioadei de prognoză, cu o probabilitate mai mare pentru cantităţi de apă importante între 24 şi 26 iunie.

    MARAMUREŞ
    Vremea se va încălzi de la o zi la alta în prima parte a intervalului, devenind călduroasă , chiar caniculară în orele amiezelor, pe 21 şi 22 iunie. Va urma un proces de răcire treptată până pe 25-26 iunie, după care, până la sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii iunie, atât în ceea ce priveşte valorile medii ale temperaturilor minime, cât şi pe cele ale maximelor diurne. Aversele însemnate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice vor fi de interes în toată regiunea în intervalul 23-27 iunie, după care ploile se vor semnala pe arii mai restrânse şi vor fi mai slabe cantiativ. În intervalul 18-21 iunie probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.

    MOLDOVA
    Vremea se va încălzi treptat până pe 22 iunie, când va deveni caniculară, iar mediile temperaturilor maxime vor atinge 35 de grade şi minimele nu vor coborî, în medie, sub 20 de grade. În intervalul 23-25 regimul termic va marca o scădere treptată, după care se va menţine relativ constant la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, până la sfârşitul intervalului de prognoză. În primele zile nu se vor semnala precipitaţii, dar în intervalul 23-27 iunie probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi însoţite de descărcări electrica va creşte. Spre sfârşitul perioadei de prognoză ploile se vor semnala pe arii mai restrânse şi vor fi în general slabe cantitativ.

    DOBROGEA
    Temperaturile medii vor marca o creştere treptată în intervalul 18-23 iunie, vremea devenind călduroasă. După 23 iunie va urma o perioadă de uşoară răcire, iar din 26 iunie până la sfârşitul lunii regimul termic se va menţine în limite apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii iunie. Intervalul de prognoză va fi caracterizat de o probabilitate redusă de apariţie a precipitaţiilor, exceptând intervalul 24-27 iunie când se vor semnala ploi, în general slabe cantitativ, dar însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

    MUNTENIA
    Regimul termic va caracteriza o vreme călduroasă în primele zile aleperioadei de prognoză, caniculară chiar în jurul datei de 21-22 iunie, când media temperaturilor maxime va atinge 35 de grade. În intervalul 24-27 iunie valorile termice vor marca o scădere treptată, apropiindu-se de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii iunie, după care nu se vor mai înregistra variaţii semnificative. În prima parte a intervalului nu se vor semnala precipitaţii. Probabilitatea de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului va fi mai mare în intervalul 24-27 iunie.

    OLTENIA
    În prima parte a intervalului vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind caniculară în jurul datei de 22 iunie, după care va avea loc un proces de răcire treptată care va aduce mediile temperaturii aerului în jurul normelor climatologice în data de 27 iunie. Ultimele zile ale perioadei de prognoză se vor caracteriza printr-un regim termic constant, apropiat de mediile multianuale ale sfârşitului de iunie. Nu vor fi precipitaţii până pe 22 iunie, dar în intervalul 24-26 iunie probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi descărcări electrice. În restul perioadei de prognoză probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se va menţine scăzută.

    LA MUNTE
    Temperaturile medii vor marca o creştere uşoară, caracterizând o vreme călduroasă în jurul datei de 22 iunie, după care vremea va intra într-un proces de răcire uşoară şi treptată, după data de 25 iunie regimul temic devenind apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii iunie. În prima parte a intervalului doar izolat şi trecător vor fi ploi slabe, dar probabilitatea ca precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcari electrice, să fie mai abundente şi mai extinse ca arie, va creşte după data de 23 iunie.

  • Avertizare de ploi şi furtună. Prognoza meteo până luni

    Începând din după-amiaza zilei de duminică şi până în seara zilei de luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile vestice, nordice şi centrale şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse ce vor avea şi caracter torenţial, arată ANM. Pe arii restrânse vor fi vijelii şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40- 50 l/mp.

    Astfel de fenomene se vor semnala şi în noaptea de sâmbătă spre duminică în vest, nord-vest şi la munte, dar pe spaţii mai restrânse.

    În dupa-amiaza zilelor de sâmbătă şi duminică, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 în Banat, local în Crişana şi Oltenia şi pe arii restranse în rest.

  • Atentionare meteo cu cod galben pentru marti si miercuri

    In intervalul 22 mai, ora 15 – 23 mai, ora 3, in Banat, Oltenia, vestul Munteniei si Carpatii Meridionali vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor lua si aspect de vijelie si izolat caderi de grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 20-25 l/mp si izolat 40-50 l/mp.

    In urmatoarele zile, in functie de evolutia si intensitatea fenomenelor, Administratia Nationala de Meteorologie va emite pentru regiunile ce urmeaza a fi afectate mesaje de atentionare/avertizare.

  • Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza pe regiuni

    BANAT
    Vremea se va încălzi la începutul intervalului, dar în data de 13 mai se va produce o răcire bruscă şi accentuată. Revenirea la valori termice normale din punct de vedere climatologic pentru perioada de prognoză se va produce ulterior treptat, în intervalul 16-20 mai, după care se va menţine un regim termic încadrat în limite normale până la sfârşitul perioadei, atât în ceea ce priveşte valorile medii maxime, cât şi pe cele minime. La începutul intervalului nu vor fi precipitaţii, dar în 13 şi 14 mai acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi moderate cantitativ la nivel local. Apoi probabillitatea de apariţie a averselor, în general slabe cantitativ, va fi redusă.

    CRIŞANA
    Vremea va fi caldă în primele două zile, dar în data de 13 mai mediile maximelor termice vor marca o scădere bruscă şi accentuată, iar în 14 mai valorile medii ale minimelor vor scădea, de asemenea, accentuat. Din 15 mai, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, devenind normală din punct de vedere termic după 20 mai. Vor cădea precipitaţii pe arii extinse pe 13 şi 14 mai, apoi aversele vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ, cu o nouă tendiNţă de extindere după 20 mai.

    TRANSILVANIA
    Temperaturile medii vor caracteriza o vreme caldă în primele zile ale perioadei. În intervalul 13-14 mai însă, vremea se va răci accentuat, iar mediile temperaturilor maxime vor scădea cu aproximativ 10-12 grade faţă de zilele precedente. După 15 mai va începe un proces de încălzire uşoară şi treptată a vremii, iar după 18-19 mai până la sfârşitul intervalului valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Precipitaţiile vor fi de interes pentru întreaga regiune în intervalul 13-15 mai, apoi probabilitatea de apariţie a ploilor se va diminua, urmând să crească din nou în intervalul 19-24 mai.

    MARAMUREŞ
    Vremea va fi deosebit de caldă în primele zile, cu temperaturi medii de peste 26 de grade la valorile maxime şi de peste 10 grade la cele minime. Pe 13 mai vremea se va răci accentuat şi mediile maximelor vor scădea cu circa 15 grade Celsius. Din 15 mai vremea se va încălzi treptat şi constant, iar mediile termice vor depăşi uşor normele climatologice după 20 mai. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, în toată regiunea pe 13 şi 14 mai, apoi probabilitatea lor de apariţie va fi mai mare după 21 mai.

    MOLDOVA
    Temperaturile medii vor avea valori maxime cu mult peste mediile multianuale, depăşind frecvent 26-28 de grade la începutul intervalului. Pe 13 mai se va produce o răcire accentuată şi valorile termice vor scădea cu 12-15 grade de la o zi la alta. În intervalul 15-19 mai va avea loc un proces de încălzire treptată, iar în ultima parte intervalului de prognoză temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acestă perioadă a anului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor – mai ales averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului -, va fi mai mare în jurul datei de 13 mai şi din nou după 21 mai. În restul intervalului de prognoză ploile vor fi puţine şi, în general, slabe cantitativ.

    DOBROGEA
    Temperaturile medii vor fi ridicate la începutul perioadei de prognoză, apoi vor marca o scădere cu circa 4-5 grade în intervalul 13-14 mai. Ulterior regimul termic se va menţine relativ constant, valorile medii ale temperaturii aerului avand totuşi o uşoară tendinţă de creştere până spre 20 mai. Probabilitatea de apariţie a averselor, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, va fi mai mare în primele şi ultimele zile ale intervalului.

    MUNTENIA
    Regimul termic va caracteriza o vreme caldă la începutul perioadei de prognoză, cu maxime termice medii între 24 şi 29 de grade şi minime de peste 14 grade. În intervalul 13-15 mai vremea se va răci, iar mediile termice vor scădea cu 5-6 grade, după care tendinţa va fi de creştere uşoară atât a maximelor cât şi a minimelor. Probabilitatea de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului va fi mai mare în jurul datelor de 13-14 mai şi din nou după 21 mai.

    OLTENIA
    Vremea va fi caldă în primele zile ale intervalului, cu minime nocturne ce vor depăşi uşor 14 grade şi maxime ce se vor situa peste 28 de grade, în medie. În intervalul 13-15 va urma o răcire semnificativă, cu temperaturi medii sub normele climatologice ale perioadei, apoi vremea se va încălzi treptat, redevenind normală din punct de vedere termic după 20 mai. Pe 13 şi 14 mai vor fi averse local importante cantitativ şi descărcări electrice, apoi probabilitatea de precipiaţii va scădea semnificativ, cu o uşoară tendinţă de creştere abia în ultimele zile ale intervalului.

    LA MUNTE
    Temperaturile minime vor avea valori medii de 7…8 grade la începutul intervalului, dar pe 13 mai aceste valori vor coborî spre limita de îngheţ, urmând ca apoi să crească treptat. Temperaturile maxime medii vor fi mai mari decât normele climatologice în primele zile, dar vor marca o scădere accentuată în intervalul 13-14 mai. În intervalul 15-19 mai vor creşte uşor şi treptat, pentru ca din 20 mai să se menţină relativ constante la valori normale. Probabilitatea ca precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcari electrice, să fie mai abundente şi mai extinse ca arie, va fi mai mare în jurul datei de 13 mai şi, din nou, după 21 mai.

  • Cum va fi vremea de 1 mai. Prognoza pentru următoarele săptămâni

    BANAT
    Vremea se va încălzi treptat până spre sfârşitul lunii, valorile termice urmând să se situeze peste normele climatologice îndeosebi între 26 şi 29 aprilie. Maximele cele mai ridicate vor depăşi 25 de grade. Primele zile ale lunii mai vor aduce o uşoară scădere a temperaturilor, dar valorile minime se vor menţine peste normalul perioadei. Vor fi intervale scurte cu instabilitate atmosferică mai pronunţată, cu averse moderate cantitativ, cel mai probabil între 22 şi 24 aprilie dar şi la începutul lunii mai.

    CRIŞANA
    Valorile termice nu vor avea modificări importante până în 24 aprilie, apoi vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu maxime ce vor putea depăşi 26 de grade şi minime de peste 10 grade. În primele zile ale lunii temperaturile maxime vor scădea uşor. Vremea va fi în general instabilă, cu averse frecvente, între 21 şi 24 aprilie şi la începutul lunii mai.

    TRANSILVANIA
    Vremea va fi normală din punct de vedere termic în primele zile ale intervalului, apoi se va încălzi, astfel încât temperaturile maxime vor depăşi, în medie, 20-22 de grade, mai ales între 26 şi 29 aprilie. Aversele vor fi mai frecvente în primele zile, dar o uşoară instabilitate atmosferică se va păstra în tot intervalul, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată în cursul după-amiezelor.

    DOBROGEA
    Valorile termice vor fi în uşoară creştere în primele zile, apoi se vor menţine relativ constante şi apropiate de normele climatologice, cu maxime în jurul a 20 de grade şi minime de peste 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă, ploile de scurtă durată fiind de aşteptat, pe arii restrânse, la începutul şi sfârşitul intervalului.

    MARAMUREŞ
    Valorile termice nu vor avea modificări importante până în 24 aprilie, apoi vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu maxime de peste 22 de grade. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile vor fi relativ constante. Vremea va fi în general instabilă, cu averse frecvente, între 21 şi 24 aprilie şi, posibil, la sfărşitul intervalului.

    MOLDOVA
    Vremea se va încălzi uşor şi treptat în prima parte a intervalului, apoi se va menţine relativ caldă pentru această perioadă, cu maxime în jurul valorii de 22 de grade şi minime, în medie, de peste 10 grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai pronunţată în primele zile, când vor fi posibile averse moderate cantitativ.

    MUNTENIA
    Valorile termice maxime vor fi în creştere în primele zile, apoi vremea se va menţine caldă pentru acestă perioadă. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative. Instabilitatea atmosferică va fi destul de redusă, dar averse, în general slabe, vor fi posibile, în a doua parte a zilelor, mai ales în zonele deluroase.

    OLTENIA
    Vremea se va încălzi simţitor în prima parte a intervalului, apoi se va menţine caldă pentru această perioadă, cu maxime de peste 22-24 grade şi minime, în medie, de peste 10 grade. Instabilitatea atmosferică va fi relativ redusă, aversele, în general slabe, fiind de aşteptat, în a doua parte a zilelor, mai ales în zonele deluroase.

    LA MUNTE
    Vremea se va încălzi până spre 26 aprilie, apoi valorile termice nu vor mai avea variaţii importante şi se vor situa în apropierea normelor climatologice. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele zile, când sunt posibile averse moderate sau mai importante cantitativ. Probabilitatea cea mai redusă de apariţie a ploilor va fi între 25 şi 30 aprilie.