Tag: incepere

  • Şeful RBS va demisiona în acest an, în cadrul pregătirilor pentru privatizare

     Hester este CEO la RBS de aproape 5 ani, iar demisia sa ar putea provoca dificultăţi în ceea ce priveşte o eventuală privatizare prin listarea la bursă, consideră analiştii şi investitorii, transmite Bloomberg.

    Trezoreria Marii Britanii, care deţine 81% din acţiunile RBS, a decis să privatizeze banca până la finele anului viitor.

    “Eram pregătit să continui până la începutul procedurii de privatizare. Aceasta a fost decizia board-ului, nu a mea”, a afirmat Hester (52 de ani).

    În timpul mandatului său, activele totale ale băncii au scăzut cu aproximativ 900 milioane lire sterline, iar numărul de angajaţi a fost redus cu peste 36.000, după ce banca a fost preluată în 2009 de guvern în urma unui bailout de 45,5 miliarde lire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vineri începe la Măgurele construirea celui mai mare LASER din lume. Puterea lui ar putea duce, teoretic, la teleportarea din “Star Trek”

     Proiectul european ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), dedicat celui mai mare laser din lume, va demara prin construirea unui complex la care lucrările sunt programate să se încheie în 2014.

    Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că realizarea ansamblului de clădiri este, practic, prima dintre cele trei componente ale proiectului, celelalte fiind legate de două lasere şi de un fascicul gama.

    “Ce este important pentru acest ansamblu de clădiri este că principala clădire va fi unică, în sensul în care va fi decuplată de sol, pentru că nu este admisă niciun fel de vibraţie. Este pusă toată pe un set de amortizoare. Deci este decuplată de sol, totul stă pe amortizare sesismice ultrasensibile, pentru că la imensitatea aceea de putere (a laserelor care vor funcţiona în interior – n.r.) s-ar produce un dezastru dacă s-ar simţi şi tocurile unei femei. Ca vibraţie, nu este admis acest lucru. Va trebui foarte mult beton, care să fie o masă critică foarte mare, iar această masă va sta suspendată de sol prin acest amortizor seismic”, a explicat Costoiu.

    Clădirea va avea două corpuri solidare – unul pentru lasere şi unul pentru fasiculul gama, suprafaţa primului fiind de 4.406 metri pătraţi, iar a celui de-al doilea, de 6.604 metri pătraţi. În aceaşi clădire va fi integrat un corp de laboratoare, cu o suprafaţă de 2.396 de metri pătraţi.

    La corpul dedicat laserelor vor fi opt niveluri subterane, iar la cel al fasiculului gama, 12 niveluri sub pământ, în prezent realizându-se escavările necesare pe terenul ce va fi ocupat de clădire.

    Licitaţia pentru aceste lucrări a fost câştigată de un consorţiu condus de grupul austriac Strabag, din care mai fac parte firmele Zublin şi Aedificia Carpaţi. “Strabag este pentru că ne trebuie expertiză internaţională, că a mai realizat nişte clădiri de acest tip”, a explicat Costoiu.

    Complexul dedicat acestui proiect va mai avea o clădire de birouri, pe o suprafaţă de aproape 970 de metri pătraţi, în vecinătatea căreia va fi o casă de oaspeţi cu aproximativ 30 de camere, care va ocupa peste 642 de metri pătraţi.

    “În casa de oaspeţi vor locui oamenii care vor fi în vizită. Cei care lucrează acolo vor avea şi ei un campus. Acesta este deja în interiorul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară «Horia Hulubei». Este un campus securizat şi păzit”, a explicat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: CARL ZEISS

    Lui i s-au alăturat Enrst Abbes în 1866 şi Otto Schott în 1884, cei trei fiind pionierii opticii moderne, potrivi siteului oficial al companiei. Carl Zeiss a fost al cincilea născut dintr-o familie cu 12 copii, din care doar şase au rămas în viaţă. Printre strămoşii lui se numără o serie de jurişti şi teologi sau personalităţi precum Christiane Vulpius, soţia lui Goethe, sau poetul Jean Paul.

    Interesul lui pentru tehnică, matematică şi mecanică a crescut, motiv pentru care s-a înscris la Universitatea de Matematică din Jena, pe care a absolvit-o în 1834. A lucrat apoi ca ucenic timp de patru ani la Dr. Friedrich Korner, care producea în atelierul lui ustensile pentru Goethe. Între 1838 şi 1845 a făcut mai multe călătorii de afaceri, a participat la cursuri de politehnică şi a lucrat în mai multe ateliere şi fabrici din Stuttgart, Darmstadt, Viena şi Berlin şi a devenit interesat de optică.

    În Viena, a participat la un curs de mecanică pe care l-a absolvit cu brio, iar în 1846 Zeiss a deschis un atelier de optică în Jena. La început, făcea designul, construia şi repara toate instrumentele de unul singur, dar vindea şi telescoape, microscoape, termometre şi alte instrumente. În 1847, s-a concentrat pe producţia de microscoape. Afacerea mergea bine, iar el a reuşit să angajeze primul asistent, pe ucenicul August Löber, care a primit ulterior o parte din profitul firmei. Până în 1861, Zeiss a devenit producătorul celor mai bune instrumente ştiinţifice din Germania cu circa 20 de anga-jaţi. În atelierul lui, acorda atenţie calităţii şi preciziei, iar microscoapele făcute de angajaţii lui care nu îndeplineau stan-dar-dele de calitate ale lui Zeiss erau distruse. Până în 1866, a vân-dut astfel circa 1.000 de microscoape.

    După ce i s-au alăturat Enst Abbe, în 1872 şi Otti Schott, Zeiss a îmbunătăţit lentilele pentru instrumentele optice produse şi a creat un nou tip de sticlă optică. După moartea lui, în 1888, afacerea a fost inclusă în Carl-Zeiss-Stiftung. Până la Primul Război Mondial, compania a fost cel mai mare producător de lentile pentru aparate de fotografiat.

    Până astăzi, antreprenorul Carl Zeiss, împreună cu Ernst Abbe, sunt văzuţi şi ca pionieri ai asigurării sociale: schema asigurării de sănătate a fost fondată în 1875 pentru garantarea tratamentului medical gratuit angajaţilor. Grupul Carl Zeiss produce lentile pentru camere foto şi video, echipamente semiconductoare pentru microcipuri, microscopie, tehnologie medicală, ochelari şi lentile de contact. A avut în anul fiscal 2011-2012 venituri de peste 4 mld. euro, în creştere cu 2% faţă de anul fiscal precedent, în timp ce profitul net a fost de 250 mil. euro.

  • Băsescu: Cele 20 de zile pentru consultarea Parlamentului pentru declanşarea referendumului au început să curgă de ieri. SCRISORILE trimise de şeful statului la Parlament

     Şeful statului a precizat că a trimis de marţi la Parlament scrisorile privind declanşarea procedurii convocării referendumului, moment din care au început să curgă cele 20 de zile prevăzute pentru consultarea Legislativului.

    “Le-am trimis de ieri (…) Au început să curgă de ieri, pentru că înainte de a face declaraţia, scrisorile erau la Parlament”, a afirmat Băsescu, fiind întrebat dacă a trimis conducerii Parlamentului scrisorile pentru consultarea în privinţa organizării referendumului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Negocierile între cele două Corei: Seulul şi Phenianul nu şi-au desemnat încă negociatorii, cu doar o zi înainte de eveniment

     Seulul încă mai aştepta marţi la prânz (6.00, ora României) identitatea şi funcţia negociatorilor nord-coreeni ce urmează să traverseze frontiera miercuri pentru a se prezenta la Hotelul Grand Hilton din Seul, ales să găzduiască reuniunea.

    “Nu ştim când va transmite (Coreea de) Nord lista delegaţilor săi”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului sud-coreean al Unificării.

    “Aşteptăm de (marţi) dimineaţa”, a adăugat ea.

    După luni de tensiuni punctate cu ameninţări cu o adevărată apocalipsă nucleară, Coreea de Sud şi aliaţii săi, dar şi puteri regionale, cu China şi Japonia în frunte, şi-au exprimat satisfacţia faţă de faptul că Phenianul doreşte să reia un dialog.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti

    Astfel de fenomene se vor semnala ziua în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, precum şi în zona de munte, iar seara şi noaptea se vor extinde şi în restul teritoriului. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp, în special în jumătatea de vest a ţării. Excepţie va face partea de sud-est a teritoriului, unde numai izolat vor fi ploi de scurtă durată, iar în a doua parte a intervalului în Dobrogea vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile maxime vor avea valori de la 22 de grade în Maramureş până la 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 9 şi 19 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reuniune de lucru la Panmunjom între cele două Corei

    După luni de tensiuni puternice în peninsulă, trei delegaţi de fiecare parte au început discuţiile către ora locală 10.00 (4.00, ora României), a precizat Ministerul sud-coreean pentru Unificare într-un comunicat.

    Ordinea de zi urma să poarte asupra restaurării legăturilor comerciale bilaterale, suspendate, inclusiv redeschiderea complexului industrial intercoreean de la Kaesong, situat pe teritoriul nord-coreenan, la aproximativ zece kilometri de frontieră, închis de Phenian în aprilie, când tensiunile în peninsulă au atins cel mai puternic nivel după câteva săptămâni.

    Principiul organizării acestei reuniuni pregătitoare a fost lansat joi, în urma unei schimări de poziţie complete şi neaşteptate din partea Coreei de Nord, care şi-a redus la tăcere în mod brusc ameninţările beligerante şi a propus lansarea unui dialog cu Coreea de Sud.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a crescut la 4,5535 lei/euro, MAXIMUL din octombrie 2012

     În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4763 lei/euro. O rată de schimb superioară faţă de cea de vineri, de 4,5538 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 26 octombrie.

    Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la 3,4402 lei/dolar, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie.

    În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a crescut la 3,7052 lei/franc, atingând maximul începând cu 20 decembrie.

    Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGRAMUL RABLA: Înscrierile persoanelor fizice şi juridice încep luni. Ce acte sunt necesare pentru a obţine tichetul

     Aproape 290 de colectori (REMAT-uri) şi peste 100 de dealeri auto s-au înscris anul acesta în Programul “Rabla”, listele cu cei validaţi urmând să fie publicate pe site-ul AFM.

    Persoanele fizice se vor putea înscrie, de luni, la colectorii validaţi, în timp ce cele juridice se înscriu la AFM pentru a beneficia de voucher-ul de 6.500 de lei pentru casarea unui autovehicul mai vechi de 10 ani.

    Administraţia Fondului pentru Mediu va emite 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ: Tot centrul Sibiului, transformat pentru Festivalul de Teatru, la care vin 2.500 de artişti

     Tema din acest an a festivalului este “Dialog”.

    La pregătirea evenimentului lucrează oameni din diferite departamente ale teatrului, voluntari, angajaţi ai mai multor companii, ai cafenelelor care vor fi transformate în săli de spectacole, ai hotelurilor şi pensiunilor unde vor fi cazaţi toţi artiştii, reprezentanţi ai ambasadelor, funcţionari publici, profesori, artişti, tehnicieni. Pe scurt, este vorba despre “o echipă uriaşă”.

    “Nimic nu este făcut pe genunchi. Totul se construieşte la modul meticulos, la modul serios, cu migală şi cu o echipă uriaşă în spate. Aş vrea să menţionez că în spatele acestui festival nu este numai numele meu. Eu sunt vârful de iceberg al festivalului, cel care l-am creat, cel care l-am dezvoltat de-a lungul timpului şi cel care şi-a asumat riscuri, inclusiv financiare, de-a lungul anilor. Dar bătălia mea a fost să construiesc o echipă şi un public. Fără parteneriate nu ai cum să răzbeşti într-o lume atât de intrată în competiţie pentru câştig economic, de influenţă, câştig financiar. Vreau să mulţumesc întregii mele echipe, de la cei din teatru, de la cei din festival, de la cei care sunt angajaţi în bursă, cei care sunt angajaţi la universitate şi toţi ceilalţi parteneri pe care-i am”, a declarat Constantin Chiriac, directorul festivalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro