La 21 de ani, împreună cu Benjamin “Bugsy” Siegel, viola o fată la uşa unei case de pe o stradă newyorkeză, când au fost zăriţi de Meyer Lansy, un imigrant polonez în vârstă de 16 ani, care trecea pe acolo şi voia să salveze o domişoară la ananghie. Nu ştia că încercând să facă o faptă bună va intra într-o viaţă a crimei. Poliţia a apărut, iar în urma încăierării care a izbucnit cei trei tineri au fost închişi două zile pentru tulburarea odinii publice. În acele 48 de ore, Luciano şi Siegel l-au luat pe Lansky sub aripa lor şi s-au înfrăţit.
Luciano Salvatore era un imigrant italian care fusese arestat la numai câteva ore după debarcare pentru că furase fructe de pe o tarabă. În 1915 fusese închis pentru comerţ cu droguri, imediat după ce îl cunoscuse pe Lansky. La început, Luciano a fost ca un tutore pentru polonez, apoi au lucrat împreună, controlând câteva bande din New York care se ocupau cu spargerea şi jefuirea magazinelor, antreprozitelor şi apartamentelor din New York. Luciano s-a specializat în prostituţie.
Tinerii au devenit membri ai bandei Jacob Orgen. Micul Augie, cum era cunoscut Orgen, câştiga bani frumoşi de pe urma controlării sindicatelor şi Luciano a devenit asasinul cel mai temut din New York iar arma sa favorită era dalta de spart gheaţa. Răsplata sa a fost un lanţ de bordeluri care în 1925 îi aduceau un venit de peste 1 milion de euro pe an. Era deja bogat când prohibiţia i-a oferit alte ocazii de a câştiga şi mai mult.
În anii care au urmat, Luciano şi bunii săi prieteni au ucis rivali din bandele care dominau oraşul şi au ajuns, în jurul vârstei de 40 de ani, să controleze ei New York-ul. Un asociat spunea despre Lansky şi Luciano că “erau invicibili. Dacă cei doi ar fi devenit preşedintele şi vice-preşedintele SUA, ar fi condus ţara mult mai bine decât politicienii idioţi.”
În ciuda poreclei sale, Lucky Luciano nu a fost mereu norocos. A fost judecat şi condamnat la închisoare între 30 şi 50 de ani pentru 90 de capete de acuzare asociate prostituţiei. Părea că acela îi va fi sfârşitul. După care, în 1942, a fost vizitat în închisoare de Lansky, care izbutise să încheie un acord cu serviciul de informaţii al marinei.
De la imigranţii italieni pro-Mussolini care lucrau în docuri se scurgeau informaţii despre convoaiele Aliaţilor. Lansky a încheiat o înţelegere prin care Mafia, condusă de Luciano din închisoare, urma să lucreze cu o unitate specializată de contrainformaţii, pentru a-i depista pe spionii şi sabotorii italieni; Luciano urma să fie eliberat la sfârşitul războiului. Înainte ca Aliaţii să debarce în Sicilia, Luciano le-a trimis vorbă conducătorilor Mafiei siciliene să-i ajute pe americani – o colaborare care s-a dovedit de nepreţuit. Iar autorităţile americane s-au ţinut de cuvânt. În 1945 Luciano a fost eliberat, dar nu avea să rămână în libertate în SUA, ci a fost deportat în Italia.
Dar noua viaţă nu era destul de stimulatoare şi de periculoasă pentru Luciano, care tânjea după complexităţile lumii interlope din New York, după luminile strălucitoare ale rampei şi putere.Pe 26 ianuarie 1962, luciano s-a dus la aeroportul din Napoli pentru a se întâlni cu un producător american, pentru un film despre viaţa sa, dar a suferit un infarct fatal în sala de aşteptare.
Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press
