Tag: anunt

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: WARREN A. BECHTEL

    Istoria companiei este diferită de imaginea de acum, se spune chiar că fondatorul acesteia a încheiat numeroase contracte doar prin cuvânt, fără acte semnate. Warren A. Bechtel a crescut la o fermă din apropierea râului Mississippi, într-o familie numeroasă, cu cinci fraţi. Când avea 12 ani, familia lui s-a mutat în Kansas, unde, pe lângă fermă, şi-au deschis şi un magazin alimentar. Timpul pe care nu şi-l petrecea la şcoală, la fermă sau la magazin era dedicat de Bechtel cântatului la trombon.

    La scurt timp după absolvire, a început să călătorească încercând chiar să-şi câştige existenţa din muzică, dar nu a reuşit să-şi asigure astfel traiul zilnic. S-a întors la fermă, dar nici aceasta nu a avut succes: la 25 de ani, ferma lui de vite se apropia de faliment. Un anunţ despre angajările care se făceau la căile ferate din Oklahoma, care promitea un salariu de 2,75 de dolari pe zi, avea să schimbe traiectoria vieţii lui Bechtel. A părăsit Kansasul împreună cu soţia lui pentru a se muta în Oklahoma; a devenit maistru, iar apoi contractant.

    Din 1898 până în 1906, a urmat spre vest traseul liniilor de tren, avânsând treptat în funcţie. Primul pas spre propria-i independenţă a fost făcut în 1906, când, împreună cu prietenul şi colegul George S. Colley Sr., folosind un excavator închiriat care acţiona pe bază de aburi, a subcontractat un proiect la Western Pacific Railroad. A obţinut un câştig mic, dar momentul a fost decisiv pentru modul în care Bechtel avea să îşi conducă afacerea.

    El a hotărât atunci să folosească cele mai noi mijloace tehnice posibile şi să colaboreze cu cât mai mulţi parteneri. Primul pas a fost ca până în 1912, să-l includă în echipă şi pe fratele său, Art. Împreună au subcontractat trei mici proiecte, iar apoi, primul proiect mare: o legătură de 170 de kilometri spre căile ferate din Pacificul de Nord-Vest, finalizată în 1914. Bechtel a vrut ca afacerea lui să fie una de familie şi de aceea i-a inclus treptat în afacere şi pe copiii săi.

    Warren Jr., Steve şi Ken, dar şi sora lor Alice au crescut văzând cum tatăl lor construieşte căi ferate. În 1919, Bechtel a primit primul contract federal de construcţie a unei autostrăzi, urmat la scurt timp de alte proiecte. În 1926 compania şi-a câştigat dreptul de a construi barajul Hoover din California, al doilea cel mai mare baraj construit în acea perioadă. Finalizat în 1936, acesta nu a fost văzut de Bechtel. În 1933, el a acceptat invitaţia unei vizite în Uniunea Sovietică pentru a se consulta cu inginerii ruşi. Cazat la un hotel din Mosova, a luat o supradoză de insulină şi a murit. Grupul Bechtel este cea mai mare companie din sectorul construcţiilor şi al ingineriei din SUA. În 2010, compania a ajuns la venituri de 27,9 miliarde de dolari şi avea angajaţi 52.700 de oameni pentru proiecte din aproape 40 de ţări, potrivit unui raport anual publicat de companie.

    Bechtel a primit de la statul român în ultimul deceniu 1,4 miliarde de euro pentru 52 de km de autostradă, între Câmpia Turzii şi Gilău, dar visul măreţ al unei legături civilizate între Ungaria şi România nu s-a împlinit până acum.
     

  • Niţă propune vânzarea gazelor pe bursă

    “Am avut discuţii astăzi cu sindicatele din industria petrochimică. Sigur, există nemulţumiri legate de creşterea preţului la gaze naturale. M-am înţeles cu ei ca săptămâna viitoare, împreună cu patronatele, la Departamentul pentru energie să avem încă o discuţie. Propunerea noastră va fi, probabil, ca întrega cantitate de gaze naturale produsă în România să fie vândută pe bursă. În acest sens, mâine o să am o discuţie cu cei de la ANRE pentru punerea în practică a platformei de gaze naturale în aşa fel încât preţul să se creeze pe bursă şi să nu mai avem probleme legate de reglementare sau de cantitate vândută de către producătorii naţionali”, a spus Niţă, într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri, la Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a plătit Serbiei şi Slovaciei datorii din perioada sovietică de 2 miliarde de dolari

     Datoriile de 1,7 miliarde de dolari către Slovacia şi 289 milioane de dolari către Serbia au fost asumate de Rusia în contul responsabilităţilor financiare ale statului sovietic faţă de Cehoslovacia şi Iugoslavia.

    Rusia a achitat datoriile parţial prin livrări de bunuri industriale şi parţial în bani, conform unor acorduri interguvernamentale încheiate cu cele două ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect legislativ PDL: Reducerea cotei unice la 12% şi creşterea salariului minim pe economie

     Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Boc, a precizat, la o conferinţă de presă, că această iniţiativă legislativă va prevedea şi majorarea salariului minim pe economie, de la 800 la 1.000 de lei, scutirea de la plata impozitului a profitului reinvestit în echipamente tehnologice.

    “Este un pachet de măsuri fiscale cu impact major asupra mediului de afaceri, pentru reducerea poverii fiscale şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei”, a explicat Ialomiţianu.

    El a spus că aceste măsuri şoc de relansare fiscală trebuie introduse urgent, arătând că “terenul este pregătit”, deoarece Guvernul Boc, în perioada 2009-2011, a luat măsuri pentru consolidarea fiscală şi România este stabilă acum din punct de vedere financiar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta vrea o reformă a administraţiei centrale: Nu se mai poate lucra cu aceiaşi oameni care nu fac nimic

     Premierul a arătat, în şedinţa de guvern, că doreşte “o reformă reală” a modului de organizare a aparatului public central şi că procesul ar trebui început în toamna acestui an.

    “Nu se mai poate să lucraţi cu aceiaşi oameni care nu fac nimic sau care fac greşeli sau pe care nu poţi niciodată să-i sancţionezi în niciun fel. Nu se poate să staţi în aceleaşi condiţii în care aveţi un angajat care câştigă 1.000 de lei şi unul care câştigă 15.000 de lei. Nu se poate să vă spun eu, de la Ministerul de Finanţe, câţi oameni vă trebuie, cât să-i plătiţi, că n-aveţi voie să daţi pe nimeni afară şi n-aveţi voie să aduceţi pe nimeni bun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kabulul A SUSPENDAT negocierea unui acord bilateral în domeniul securităţii cu Washingtonul

     “Există o contradicţie între ceea ce spune şi ceea ce face Guvernul american în privinţa negocierilor de pace”, a declarat pentru AFP Aimal Faizi. Talibanii au deschis marţi un Birou politic la Doha, după care Washingtonul a anunţat că trimite emisari acolo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Comitetul Creditorilor a aprobat reorganizarea Hidroelectrica. Compania va reveni pe piaţă

     “Aseară, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu «băieţi deştepţi», fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, pe profit, revine pe piaţă”, a spus Ponta.

    Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va lista 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat ce compania iese din insolvenţă.

    Creditorii au aprobat marţi planul de reorganizae a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, iar acesta va decide dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungaria creşte mai multe taxe, pentru a evita o eventuală reluare a procedurii de deficit excesiv

     Comisia Europeană a recomandat la sfârşitul lunii mai încetarea procedurii de deficit excesiv împotriva mi multor state, între care şi Ungaria, iar decizia finală, considerată formală, va fi luată săptămâna aceasta de miniştrii de Finanţe din UE.

    Taxa pe tranzacţiile financiare cu numerar, precum retragerile de bani, va fi dublată, la 0,6%, în timp ce pentru transferurile între conturile bancare va urca de la 0,2% la 0,3%, a anunţat, luni, ministrul Economiei, Mihaly Varga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţiile străine directe au scăzut cu 35% în primul trimestru

     Creditele intragrup au însumat în perioada analizată 191 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 131 milioane euro, potrivit unui comunicat al BNR.

    În luna aprilie s-a întregistrat cel mai ridicat nivel al fluxului de capital străin atras de România de la începutul anului, respectiv 111 milioane de euro. Faţă de martie, când investiţiile străine directe au fost de doar 48 de milioane de euro (minimul acestui an), în aprilie a fost consemnat un avans de 2,3 ori. În februarie, investiţiile au totalizat 60 de milioane de euro, iar în ianuarie 103 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro