Tag: tanara

  • O tânără de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu

    În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

    De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.

    Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.

    Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.

    Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.

    Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail

  • O tânără din oraşul Siret vrea să crească numărul de turişti din Bucovina, după cel mai bun an din ultimii 25

    “Nu poţi să exişti ca oraş european şi să fii izolat de lume. Situaţia aeroportului de la Suceava este poate una din cele mai importante probleme care afectează dezvoltarea potenţialului turistic al zonei. Este absurd să ai pretenţia ca un turist care aterizează la Bucureşti să vină cu maşina timp de şase ore pentru a ajunge în Bucovina. În prezent aeroportul de la Salcea este închis.“

    Născută şi crescută în micuţul oraş Siret, situat la graniţa româno-ucraineană, Manuela Scripcariu gestionează proiectul Discover Bucovina, o comunitate de 70.000 de oameni construită de la zero, în care promovează destinaţiile turistice din regiunea în care locuieşte. Este vehementă când vorbeşte despre locurile natale şi nu se fereşte să arate cu degetul înspre cei care taie elanul dezvoltării turismului în zonă. Aeroportul despre care vorbeşte tânăra face parte din cele opt incluse de Business Magazin în lista ruşinii publicată în 2013, care le include pe cele situate în zone strategice ale Românei. Acestea zac cu pistele aproape goale şi se „mândresc“ cu cel mult două zboruri pe zi, şi acelea spre Bucureşti.

    După cum spunea în 2013 Marius Grosu-Romaşcu, directorul aeroportului de la Suceava, deşi au existat tratative pentru deschiderea de noi curse aeriene şi strategii de reduceri de tarife pentru companiile Carpatair, Wizz Air, Blue Air şi Austrian Airlines, infrastructura nu a permis operarea cu aeronave mari. „În cazul unor aeroporturi cu perspective limitate, utilitatea acordării unor mecanisme de sprijin financiar este discutabilă. Acordarea de ajutor de stat unui aeroport căruia îi lipsesc premisele să devină viabil nu poate fi o soluţie sustenabilă“, explica Szabolcs Nemes, consultant în cadrul companiei Roland Berger.

    După 25 de ani în care la Suceava ajungeau pe calea aerului puţin peste zece mii de pasageri anual, oficialităţile susţin acum că va deveni cel mai modern aeroport din România, cu pistă elastică şi cu tehnologie de ultimă generaţie. Valoarea investiţiei în procesul de modernizare aflat în curs de derulare la ora actuală se ridică la aproape 2 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean. Până la redeschiderea aeroportului, preconizată în vara acestui an, turiştii care aleg Bucovina ca destinaţie turistică au de ales între aeroportul din Iaşi sau cel din Bacău, aflate la două ore distanţă de municipiul Suceava.

    Chiar şi fără aeroport, Bucovina atrage anual circa un sfert de milion de turişti, dintre care 20% sunt străini, iar numerele înregistrate de INS sunt tot mai bune de la an la an. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în Bucovina există în prezent 12.121 de locuri de cazare în 485 de hoteluri şi pensiuni clasificate de Ministerul Turismului. Dublarea numărului de locuri din ultimii zece ani a atras tot mai mult turişti, iar Manuela Scripariu crede că zona este slab promovată faţă de potenţialul real.

    Doar un sfert dintre locurile de cazare sunt ocupate în medie în cursul anului. Asta deşi Bucovina este destinaţia turistică preferată de turiştii români şi străini atunci când vine vorba de sărbătorile  de iarnă sau de petrecerea Paştelui. În ultimii ani, statisticile arată un grad de ocupare al pensiunilor şi hotelurilor din Bucovina de până la 98%, devansând chiar Valea Prahovei în perioadele menţionate.  „Turiştii aleg să petreacă aceste sărbători aici deoarece Bucovina este considerată locul ideal pentru a te bucura de tradiţii şi de obiceiuri. Oferta pensiunilor şi hotelurilor este variată, oaspeţilor le este pregătită o atmosferă liniştită, cu datini, colinde şi bucate tradiţionale pentru masa de Crăciun şi Revelion. Situaţia se mai repetă doar de Paşti.“

    Proiectul Manuelei Scripcariu, Discover Bucovina, a pornit iniţial ca o simplă pagină pe reţeaua de socializare Facebook. În trei ani, mesajele şi campaniile pentru promovarea Bucovinei ajung la circa 150.000 de persoane din România şi străinătate. De aceea, tânăra a decis să construiască un portal cu acelaşi nume, funcţional în prezent doar în limba română, pentru a aduce într-un singur loc oferta proprietarilor de pensiuni şi hoteluri. Turiştii caută mai ales pachete de trei şi patru nopţi în unităţi de cazare de trei şi patru stele şi alocă bugete de 800-1.500 de lei de persoană. Potrivit INS, cea mai mare durată medie a şederii s-a înregistrat în structurile turistice din zona staţiunii balneare Vatra Dornei (4,2 zile), urmate de structurile din zona montană  (2,3 zile) şi de „alte localităţi şi trasee turistice“ (1,9 zile).

  • O tânără de 23 de ani a primit o factură la mobil de 16.000 de euro

    O turistă din Anglia a primit o surpriză neplăcută după ce s-a întors din concediu şi a realizat că ajunsese la o factură de mobil de aproximativ 12.500 de lire (16.000 de euro).

    Londoneza Patricia Al, de profesie consultant imobiliar, a atins această valoare uriaşă a facturii după ce şi-a folosit telefonul mobil, abonat la reţeaua englezească de telefonie O2,  pentru a urmări două episoade al serialului BBC “Familia mea” în Turcia, relatează Techamok.com.

    Internetul Wi-Fi al hotelului a căzut, iar telefonul mobil, conectat la computerul său pentru încărcare, a preluat automat download-ul.

    Tânăra în vârstă de 23 de ani a fost taxată astfel  cu 5.156 lire (cca. 6.500 euro) pentru un episod şi 5.453 lire (cca. 6.900 euro) pentru altul, fiind ulterior taxată cu alte 2.500 de lire (3.100 euro) pentru folosirea serviciilor de date  în concediu. Cu această sumă, ar fi putut cumpăra 323 de seturi de DVD-uri care să conţină toate cele 11 serii ale serialului.

    Reprezentanţii O2 spun că i-au transmis un mesaj în data de 24 august, data în care a downloadat primul serial, pentru a o anunţa că factura ei crescuse îngrijorător.

  • Tânăra de 30 de ani care a făcut miliarde de dolari revoluţionând medicina

    Data viitoare când veţi face o analiză de sânge, s-ar putea să nu trebuiască să treceţi prin procedura chinuitoare prin care să vedeţi cum sângele vă este extras cu încetinitorul din propriul braţ. În locul acestui procedeu, aţi putea să mergeţi la o farmacie, de unde să luaţi un mic dispozitiv care să extragă picătura de sânge necesară analizelor fără durere datorită lui Elizabeth Holmes, tânăra în vârstă de 30 de ani care a devenit a treia cea mai tânără miliardară din clasamentul anual publicat de Forbes.

    Holmes a renunţat să studieze la Stanford când avea 19 ani şi a descoperit potenţialul companiei sale, Theranos, axată pe transformarea procedurilor medicale.

    Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.

    A durat un deceniu ca ideea lui Holmes să fie pusă în aplicare, dar acum se pare că decizia ei de a renunţa la studii a fost cea mai potrivită. Anul trecut, compania Walgreen Co. a anunţat că va instala Theranos Wellness Centers în farmaciile răspândite în Statele Unite ale Americii. Câteva astfel de locuri au fost instalate deja în SUA, în Phoenix şi în Palo Alto, California. Holmes a strâns finanţări de 400 de milioane de dolari pentru Theranos, care este estimată acum la nouă miliarde de dolari şi deţine în prezent aproximativ 50% din acţiunile companiei.

    Tânăra a declarat că s-a orientat de la început spre medicina de laborator pentru că aceasta conduce la aproximativ 80% din deciziile clinice ale medicilor. Reducând erorile din acest sistem, compania sa îşi propune să revoluţioneze acest segment al medicinei.

    Noile teste pot fi făcute fără vizita la doctor, aspect care duce atât la economisirea timpului, cât şi a banilor. Mai multe rezultate sunt disponibile în aproximativ patru ore, ceea ce înseamnă că tratamentul poate începe mult mai repede. Fiecare test costă cu 50% mai puţin decât o analiză standard, iar dacă sistemul lui Holmes ar fi implementat mai rapid, ar conduce la economisirea a 202 miliarde de dolari în următorul deceniu, potrivit unui interviu acordat de Holmes publicaţiei Wired.

  • REPORTAJ: Tânăra din Buzău care a returnat un portofel cu 1.000 lei va avea o casă nouă până la Crăciun. Membrii trupei Voltaj ajută la construirea locuinţei – FOTO

    Tânăra de etnie romă, din localitatea buzoiană Berca, mamă a doi copii – o fetiţă în vârstă de un an şi un băiat de patru ani – a găsit pe stradă, în luna aprilie, un portofel cu aproape 1.000 de lei şi cu acte, pe care l-a predat Poliţiei. Ea spunea atunci că niciodată în viaţa ei nu a văzut atât de mulţi bani şi că niciun moment nu s-a gândit că şi i-ar putea însuşi.

    În urma gestului său, sute de persoane sau organizaţii i-au sărit în ajutor, oferindu-i bani, materiale de construcţii pentru a-şi ridica o casă sau haine pentru cei doi copii.

    În luna noiembrie, Asociaţia ”Habitat for Humanity” România a început lucrările pentru construcţia unei case pentru Loredana.

    Zeci de voluntari din întreaga ţară, dar şi din străinătate au pus umărul la ridicarea locuinţei, printre aceştia aflându-se şi membrii trupei Voltaj, care au mers marţi la Berca.

    ”Ne-am hotărât să punem umărul pentru că ştim gestul pe care l-a făcut Loredana. Ne gândim că lumea ar trebui să ştie că ajutorul poate fi oferit în foarte multe feluri. Nu poţi ajuta cu bani sau obiecte, există şi acest fel de ajutor şi oricine îl poate da. Este pentru prima dată când participă toată formaţia la o astfel de acţiune, până acum a mai participat doar Călin. Decizia de a ne implica a venit şi în ton cu noul nostru single «De la capăt» iar astăzi Voltaj a luat-o de la capăt cu această activitate”, a spus Gabriel Constantin, unul dintre membrii trupei Voltaj, care marţi a zugrăvit pereţii unui dormitoar al casei în care va locui Loredana.

    Valeriu Ionescu, un alt membru al trupei Voltaj, a explicat că se ocupă de finisaje, după ce colegii săi au zugrăvit.

    ”Eu sunt la finisaje, dau cu o pensulică pe unde n-au dat ei bine cu trafaletul. Nu e greu. Pentru colegii mei care pun parchetul este mai greu. Tatăl meu e constructor, şef de santier, îi calc pe urme se pare, eu sunt acum diriginte de şantier, mai mult cu indicaţiile”, a spus Valeriu Ionescu.

    Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, a pus parchetul în casa Loredanei.

    ”De mai bine de cinci ani lucrez cu această asociaţie, îi sprijin cum pot, cu mediatizarea, cu ce putem, ducem vestea pentru ca lumea să afle că se poate face ceva. E o luare de poziţie, un exemplu. Am văruit, am dat cu glet, pun parchetul, nu e aşa greu. La final vom avea satisfacţia că dormitorul este pus de noi”, a afirmat Călin Goia.

    Toate lucrările făcute marţi au avut loc în prezenţa Loredanei.

    Tânăra locuieşte în continuare în casa ei dărăpănată, cu două camere, la marginea localităţii Berca, alături de cei doi copii ai săi, de părinţi, de cei cinci fraţi şi de nepoţi, în total 14 oameni. Într-o cameră sunt trei paturi, în timp ce mama Loredanei îşi aşterne o plapumă pe jos pentru a se putea odihni noaptea.

    Loredana spune însă că viaţa i s-a schimbat radical după ce oameni din întreaga ţară au reacţionat la povestea ei şi speră că de Crăciun se va putea muta în noua casă şi le va putea împodobi copiilor un brăduţ, de care până acum nu s-au putut bucura.

    ”Le mulţumesc tuturor, nu mă aşteptam ca gestul meu din primăvară să aibă aşa urmări. Eu spun că trebuie să faci un bine din suflet, nu să aştepţi o recompensă. Fiecare ajutor pentru mine a contat, indiferent cât si cum a fost Sper să fie gata căsuţa mea pana la Crăciun. E greu acolo unde trăim, într-o cameră mi-a plouat acum. Copiii abia aşteaptă să se mute în casa lor nouă. Pe băiat l-am adus aici şi i-am spus că va avea dormitorul lui. Era în al nouălea cer, s-a bucurat enorm”, a afirmat Loredana Neagu.

    Casa în care va locui tânăra costă 20.000 de euro, are 60 de metri pătraţi şi este compusă din două camere, un living, baie şi bucătărie, fiind construită pe o structură de lemn şi un teren oferit cu titlu de cesiune pe durata de viaţă a clădirii de către Primăria Berca.

    ”Ne-am apucat de casă la sfârşitul lunii noiembrie, acum suntem la finisaje, sperăm ca până la Crăciun să fie gata, iar Loredana să se poată bucura de tot confortul acestei locuinţe. Loredana a fost zi de zi pe şantier şi a muncit cu voluntarii. E un suflet minunat, are o educaţie aparte şi valorile ei sunt cele care ne-au făcut pe noi să facem acest pas, să o ajutăm să aibă o casă nouă. Ea ne-a arătat demnitate, cinste şi dorinţa de a munci, valori pe care şi noi le promvăm!”, a spus, la rândul său, Loredana Modoran, reprezentant al Asociaţiei ”Habitat for Humanity” România.

    Aceasta a explicat că materialele de construcţie şi toţi banii folosiţi pentru construirea casei au venii din donaţii – au fost companii care au donat materiale, iar mâna de lucru a fost asigurată de voluntari din companii.

    După ce va fi terminată, casa va trebui mobilată şi există promisiuni de la oameni care ştiu povestea Loredanei şi care o vor ajuta cu mobilă.

    (Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

  • Tânăra de 30 de ani care a revoluţionat sistemul medical mondial

    Ea a învăţat singură limbajul de programare C++ şi limba mandarină, pentru a putea vinde programe către instituţiile de învăţământ din China. Deşi era studentă la Stanford, ea a renunţat şi a plecat în SIngapore, pentru a studia sindromul SARS.

    Compania Theranos, pe care Holmes o conduce, s-a născut din dorinţa acesteia de a schimba lumea în bine. Holmes a petrecut 11 ani dezvoltând o tehnologie de testare a sângelui prin folosirea unei singure picături obţinute din deget, fără niciun fel de durere pentru pacient. Pe lângă simplificarea procesului, Holmes a reuşit scăderea costurilor cu aproape 90%.

    Sistemul dezvoltat de Holmes va schimba probabil sistemul de sănătate în întreaga lume, mai ales că procesul de testare a sângelui nu a cunoscut schimbări în ultimii 50 de ani.

    Spre deosebire de ceilalţi miliardari care luptă să schimbe lumea, Holmes a făcut toate aceste lucruri fără a atrage atenţia. Tânăra femeie de afaceri nu a avut o echipă de PR în spate; până să fie inclusă de cei de la Forbes pe lista “40 sub 40 de ani” şi să apară pe coperta Fortune, Holmes era practic o necunoscută.

    Holmes a construit un imperiu medical fără a da prea multe detalii, reuşind să ajungă la peste 500 de angajaţi şi la investitori precum Larry Ellison. A fost o strategie neobişnuită, însă una de succes, având în vedere că la 30 de ani Elizabeth Holmes deţine încă 50% dintr-o companie evaluată la 9 miliarde de dolari, fiind cea mai tânără miliardară care şi-a construit singură averea.

  • Proprietara Etic Lady’s Fashion a deschis un magazin în cel mai scump mall din România

    Lanţul românesc de haine pentru femei Etic Lady’s Fashion se extinde cu al nouălea magazin, în cadrul galeriilor Feeria din centrul comercial  Băneasa Shopping City.

    Magazinul se întinde pe o suprafaţă de 150 mp şi a presupus o investiţie de circa 120.000 euro. Brandul Etic a intrat pe piaţă acum 15 ani şi a ajuns în prezent la 9 magazine şi o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro.

    Ideea unei afaceri cu haine i-a venit Anei-Maria Coman în perioada în care era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin. Antreprenoarea a început atunci, împreună cu prietenele sale, să vândă haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere în piaţa Big Berceni din Bucureşti. “Când am început facultatea, îmi doream să cumpăr haine pe care la vremea respectivă nu le găseam pe piaţă, ţinând cont că marile branduri nu ajunseseră încă în România şi bugetul pe care îl aveam atunci ca studentă era mic“, îşi aminteşte Ana-Maria Coman, director general al Etic Lady’s Fashion, modul în care i-a venit ideea deschiderii unei afaceri când avea 19 ani.

    Ana-Maria Coman a primit unul dintre premiile din categoria „Pariul BM pentru viitor“  în cadrul Galei CEO Awards 2014. Ea a declarat atunci că îşi propune ca în viitor, să ajungă cu magazinele sale în toate centrele comerciale din Bucureşti şi apoi din toată ţara. Până la finalul anului, proprietara Etic Lady’s Fashion intenţionează să deschidă şi un magazin online.

     

  • Această tânără a început să vândă haine vechi în urmă cu opt ani. Astăzi are un imperiu de sute de milioane de dolari

    Sophia Amoruso este fondatoarea şi CEO-ul Nasty Gal, un retailer din domeniul fashion-ului online care a ajuns la venituri de 100 de milioane de dolari şi la mai mult de 350 de angajaţi în doar opt ani. 

    Antreprenoarea a pus bazele afacerii când avea 22 de ani şi căuta o modalitate prin care să îşi plătească chiria. « Există diferite tipuri de antreprenori : cei care încep o afacere pentru că sunt educaţi în această direcţie, dar şi cei care încep o afacere pentru că este singura lor variantă de supravieţuire. Cu siguranţă eu fac parte din a doua categorie », explică Amoruso motivele pentru care a ales să fie antreprenoare într-un interviu acordat Business Insider.  

    Nasty Gal are în prezent mai mult de 550.000 de clienţi din peste 60 de ţări. Site-ul a fost fondat de Sophia Amoruso în 2006, când a  lansat din San Francisco un magazin online, parte a eBay, axat pe vânzarea obiectelor vechi de îmbrăcăminte. Numele magazinului online, Nasty Gal Vintage, a fost inspirat de Betty Davis, fosta soţie a lui Miles Davis, sursa de inspiraţie a stilului hainelor de pe site. Amoruso vindea haine vechi pe care le găsea în magazine second hand, un exemplu în acest sens fiind o jachetă Chanel pe care a cumpărat-o cu opt dolari şi a vândut-o cu mai mult de 1.000 de dolari.

    Antreprenoarea s-a folosit mai întâi de MySpace pentru a discuta cu fanii ei şi a ajuns astfel ca până în 2007 să construiască o comunitate de 60.000 de prieteni pe această platformă. În iunie 2008, a mutat Nasty Gal Vintage de pe eBay pe propria platformă, nastygal.com. În 2010, Amoruso a mutat sediul companiei în Los Angeles, iar până în 2012, a ajuns deja la 110 angajaţi şi venituri de 24 de milioane de dolari.

    Potrivit ei, unul dintre secretele reuşitei a fost faptul că ce primeau clienţii prin poştă, era identic cu ce vedeau pe site.« Îmi cunoşteam clienţii şi ştiam ce le place pentru că eu eram clientul meu. În loc să dictez ce ar trebui să cumpere şi să poarte, am ales să îi ascult în schimb. », explică ea.

    Un alt avantaj a fost faptul că a înţeţes cum poate profita de social media: “le-am oferit  ceva pentru share în fiecare zi, fie că a fost vorba despre un citat, o piesă vintage, o poză “din culise”. Dacă în alte companii, există o persoană care se ocupă de conturile de Twitter şi Facebook, eu îmi fac timp să citesc fiecare comentariu al fanilor”, spune Amoruso. Unul dintre avantajele reuşitei în afacerea sa a fost cu siguranţă şi aspectul său fizic. În octombrie 2012, Business Insider a numit-o pe Sophia Amoruso drept unul dintre cei mai sexy CEO în viaţă.

     

     

     

     

  • O tânără de 30 de ani conduce cel mai nou hotel din Bucureşti

    Hotelul de patru stele Mercure, un brand al lanţului internaţional Accor, se va deschide pe 17 noiembrie, în urma unei investiţii de 9 milioane de euro făcută de compania Dentotal Protect.  Unitatea are o capacitate de 114 camere şi se află în centrul Capitalei, în apropiere de Ateneul Român şi de Muzeul George Enescu, pe Calea Victoriei. Unitatea are şi trei săli de conferinţă, un centru fitness şi o parcare subterană cu 30 de locuri. 

    Tariful unei camere va varia între 60 şi 80 de euro pe noapte în funcţie de tipul de cameră. Directorul general al hotelului Mercure este Alina Fugaciu, o tânără cu experienţă de 12 ani în cadrul lanţului hotelier Accor. Ea a fost responsabilă de recrutarea echipei de 50 de angajaţi, training, respectarea cerinţelor de brand, vânzări şi strategia de marketing.

    După ce a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, Alina Fugaciu şi-a început cariera în poziţia de coordonator turism în cadrul hotelului Sofitel (în prezent Pullman WTC), parte a Accor Hotels Romania, funcţie în care a lucrat timp de doi ani, în perioada 2003-2005. Între  2006 şi 2008, Alina Fugaciu a avut mai multe poziţii în cadrul departamentului de vânzări al Novotel Bucharest City Center, făcând parte din echipa ce a deschis primul hotel Novotel din România.

    A lucrat apoi timp de şase ani ca director de vânzări şi marketing în cadrul Novotel Bucharest City Centre, poziţie din care a avansat apoi spre funcţia de manager de operaţiuni în cadrul MGALLERY Prague, parte a Accor Hotels din Republica Cehă, funcţie pe care a avut+o până la numirea sa ca director general al Mercure România. 

  • Motivul incredibil pentru care a fost concediată: a făcut o clientă să plece din magazin plângând

    Natasha Henson lucrează la atelierul de tatuaje al soţului său, fiind pasionată de acestea. Ea are peste 50 de tatuaje pe corp, dar spune că nimeni nu ar trebui să o judece pentru acest lucru.

    Aflându-se într-un magazin Marks&Spencer, Henson s-a plâns unei casiere că un client i se adresa urât, dar reacţia angajatei a lăsat-o fără cuvinte. Aceasta i-a spus că replicile clientului i se par normale, având în vedere modul în care ea s-a automutilat şi în care şi-a distrus trupul. Casiera a continuat să o jignească, spunându-i că nu este normal să aibă atât de multe tatuaje, scrie Daily Mail.

    Henson a plecat plângând din magazin şi a cerut să discute cu un manager din cadrul companiei. Acesta a asigurat-o că va analiza incidentul şi va lua măsurile de rigoare.

    La scurt timp, casiera a demisionat pentru a nu fi nevoită să se prezinte în faţa comisiei disciplinare, iar reprezentanţii Marks & Spencer au comunicat că astfel de incidente nu vor fi tolerate, politica firmei fiind orientată spre client.