Tag: serviciu

  • Complicata geopolitică a tehnologiei. Schimbările cu două tăişuri aduse de dezvoltarea tehnologiei

    Oamenii mai vorbesc încă despre geopolitica petrolului, dar acum trebuie să vorbim despre geopolitica tehnologiei. Cuvintele aparţin lui Craig Mundie, fost director pentru cercetare la Microsoft, care a exprimat recent acest punct de vedere la Ambrosetti Forum, organizat săptămânile trecute lângă lacul italian Garda. Geopolitica petrolului înseamnă alianţe politice complexe legate de „jocurile de şah ale companiilor“ care au rolul să capteze o parte din exploatările de petrol şi gaze. Prin contrast, geopolitica tehnologiei are legătură cu toate sferele vieţii publice şi private.

    Tot la Ambrosetti Forum, Vivek Wadhwa, de la Universitatea Stanford, a enumerat provocările cu care lumea se confruntă astăzi: înlocuirea angajaţilor cu roboţi, intrarea companiilor tehnologice în industria sănătăţii înarmate cu toate detaliile legate de bunăstarea clienţilor, dezvoltarea energiei solare şi eoliene, care concurează sursele tradiţionale de energie, şi pericolul mortal reprezentat de Wi-Fi pentru companiile de telecomunicaţii.

    Iar lista nu se încheie aici. Mai sunt automobilele autonome, internetul lucrurilor, prin care locuinţele vor deveni inteligente şi vor putea fi controlate din afară, chiar şi din străinătate. Sistemele de educaţie vor deveni tot mai detaşate de instituţii precum şcolile şi colegiile, care vor fi înlocuite de inovaţii cum sunt învăţământul la distanţă oferit de superprofesori. Divertismentul va fi tot mai mult disponibil instant şi personalizat, la domiciliu sau în mişcare. Există totodată şi partea întunecată a internetului: traficul de droguri, pedofilia şi vânzările de arme protejate de codurile ultraputernice. Alte provocări sunt terorismul organizat între continente şi războaiele cibernetice prin care sunt sustrase idei şi planuri şi prin care sunt sparte sistemele informatice ale unor ţări.

    O LUME CARE VINE PESTE NOI.

    Toată această lume vine peste noi. Valurile de imigranţi care vin în Europa din Orientul Mijlociu şi Africa se organizează prin intermediul reţelelor de socializare. Automobilele Uber pot fi comandate prin intermediul smartphone-urilor în numeroase oraşe. Camerele cu chirie oferite prin serviciul Airbnb înlocuiesc hotelurile. Ziarele şi cărţile au ajuns să fie citite de pe tablete.
    Multe dintre aceste evoluţii ne fac mai puternici. Învăţarea prin intermediul cursurilor online înseamnă că toată lumea poate să se întoarcă la şcoală. Serviciile de transport oferite prin aplicaţia Uber şi camerele oferite pentru cazare prin Airbnb înseamnă că resurse neutilizate sunt scoase la suprafaţă. Serviciile sunt oferite unor oameni care înainte nu şi le permiteau, iar în acelaşi timp apar oportunităţi de câştiguri suplimentare pentru persoane care înainte nu aveau astfel de şanse. Antreprenorii şi organizaţiile de caritate care caută finanţare pot intra pe site-uri specializate în atragerea de fonduri de la persoane particulare, să caute împrumuturi de la persoane fizice sau prin platforme de investiţii.

    Totuşi, toate aceste schimbări au două tăişuri. Matthew Taylor, director general al Royal Society of Arts în Londra, consideră că dorinţa de autonomie, de flexibilitate şi de împlinire reprezintă o mare parte din schimbări, dar admite că o parte dintre persoanele care desfăşoară activităţi independente nu şi-au dorit acest lucru, iar veniturile lor sunt scăzute.

    Cum ar putea fi convins un şofer de taxi autorizat de virtuţile serviciului Uber? Taximetriştii au protestat deja în numeroase oraşe şi au convins autorităţile din Paris să interzică serviciul UberPop, care foloseşte şoferi fără licenţe. Situaţia este asemănătoare şi în cazul serviciilor de cazare disponibile prin intermediul Airbnb.

    Nu există niciun dubiu că ne îndreptăm către o mare ruptură (Great Disruption – n.r.), consideră John Lloyd, cercetător şi cofondator al Reuters Institute for the Study of Journalism la University of Oxford.  Deja au fost scrise trei cărţi cu acest titlu, de către specialistul american în ştiinţe politice Francis Fukuyama, australianul ecologist Paul Gilding şi jurnalistul de business Adrian Woolridge. „Nu există nicio îndoială că cea mai afectată va fi clasa de mijloc, care se va confrunta cu un nivel tot mai ridicat de incertitudini“, explică John Lloyd. În ultimele două decenii au fost create locuri de muncă, multe dintre acestea în sectorul serviciilor, care sunt atât nesigure, cât şi lipsite de satisfacţie şi fără beneficii pentru societate. Exemple pot fi posturile în relaţii publice, lobby şi telemarketing. Mai mult, aceste slujbe sunt deseori epuizante şi nu asigură un trai decent, în special pentru cei care trăiesc în oraşe costisitoare precum New York, Londra sau Paris.
    „S-a dus vremea carierelor de o viaţă“, explică analiştii Nick Hanauer şi David Rolf. Slujbele de o viaţă şi securitatea economică oferite de acestea au fost înlocuite de o economie nouă, care transformă angajaţii full-time în contractori, vânzători şi muncitori temporari.

    Cei doi îşi imaginează o tânără de 20 de ani numită Zoe, care este recepţioneră la un hotel numai 29 de ore pe săptămână, timpul maxim pentru care poate fi angajat un muncitor fără să aibă dreptul la beneficii care ar costa angajatorul. Zoe îşi mai ia o slujbă de grădinărit prin site-ul TaskRabbit, lucrează în reţeaua Uber, îşi închiriază apartamentul prin Airbnb cînd stă cu părinţii şi, dacă mai are timp, face şi alte munci temporare. Nu pleacă niciodată în vacanţă, nu are întâlniri, nu îşi permite să îşi cumpere o casă, să meargă la colegiu sau să economisească. Scenariul poate părea extrem, dar nu imposibil şi indică o tendinţă care se accelerează, spune Lloyd. Munca, asigurarea existenţei, importanţei şi demnităţii acesteia vor fi cea mai mare problemă a unei economii. Geopolitica tehnologiei poate fi modelată prin inversarea declinului clasei de mijloc, a tendinţei de îmbogăţire a unui număr restrâns de indivizi şi de creştere a insecurităţii pentru marea masă a indivizilor.

  • Dacă James Bond ar fi aplicat azi pentru un post de agent în cadrul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii nu ar fi acceptat

    Dacă James Bond ar fi aplicat azi pentru un post de agent în cadrul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii nu ar fi acceptat din cauza lipsei “inteligenţei emoţionale”, potrivit The Telegraph.

    Cu ocazia lansării noului film James Bond, “Spectre”, Serviciul Secret lansează o campanie de recrutare a viitorilor agenţi. Dar canditaţii nu ar trebui să urmeze exemplul lui James Bond deoarce acesta nu ar putea fi angajat din cauza numeroaselor defecte.

    “Probabil că James Bond nu ar fi acceptat, deoarece lucrul în echipă este extrem de important pentru Serviciul Secret de Informaţii. Agenţii care lucrează pe cont propriu nu au prea mult succes”, potrivit unei surse din cadrul serviciului, conform BuzzFeed.

    Chiar dacă agentul 007 ar fi un agent extrem de bine pregătit, MI-6 caută spioni care au şi o latură sensibilă.

    “Să ai un grad ridicat de inteligenţă artificială este la fel de important pentru MI-6 ca nivelul de educaţie. Caută oameni care fac o adevărată pasiune din interacţiunea cu alţi oameni, care să-i înţeleagă pe ceilalţi, mai ales în unele relaţii interumane extrem de complexe”, a adăugat aceeaşi sursă.

  • Genial! O ardeleancă i-a cerut lui Iohannis „coloană oficială” şi are legea de partea ei

    Arădeanca Mihaela Nedelcu Luncan, stabilită în Bucureşti şi membră a partidului M10, a solicitat, în scris, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele să primească o coloană oficială. Interesant este că, într-o anumită măsură, interpretând într-un sens larg legislaţia, Mihaela Nedelcu Luncan ar putea părea îndreptăţită să primească protecţie SPP şi coloană oficială.

    Vezi mai jos cererea


    „Către: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
    Ref: Cerere protecţie SPP şi coloană oficială
    Stimate domnule Preşedinte,
    Am citit cu încântare recentele modificări aduse Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază.
    Având în vedere că:
    ● traficul în Bucureşti este unul de natură a-mi incomoda activităţile curente şi urgente de bun cetăţean;
    ● nu există nicio diferenţă legală între un preşedinte de partid politic parlamentar (care poate beneficia potrivit modificărilor aduse legii de protecţia SPP) şi un simplu cetăţean.
    Astfel,
    ● având în vedere faptul că a fost modificat art. 14 alin. (4) al Legii nr. 191/1998 astfel încât ”Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), precum şi altor persoane, la cererea acestora.”
    ● având în vedere faptul că aceeaşi lege prevede că SPP ”organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie şi pază, activitatea tuturor forţelor participante din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).” (adică art. 4 alin. (1) ”Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul de Protecţie şi Pază colaborează cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale.”)
    ● având în vedere faptul că Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede la Art. 223 alin. (1) că ”Poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenţei.”
    şi, mai ales, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia – ”Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”,
    vă solicit, domnule Preşedinte, să aprobaţi includerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT a prezentei cereri de a beneficia de protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază, inclusiv prin posibilitatea de a beneficia de o coloană oficială.
    Cu deosebită consideraţie,
    Mihaela LUNCAN”

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Alin Avîrvări este managerul echipei responsabile de concepţia şi validarea organelor şi sistemelor şasiu pentru vehiculele gamei M0

    Alin Avîrvări este managerul echipei responsabile de concepţia şi validarea organelor şi sistemelor şasiu pentru vehiculele gamei M0, în dezvoltare şi viaţă serie, din iulie 2014, şi conduce o echipă formată din 80 de angajaţi. Lucrează pentru Automobile Dacia din 2001, când s-a angajat pe poziţia de conceptor simulare numerică în cadrul Serviciului Legătură la Sol a Biroului de Studii Dacia, unde a participat la proiectele Dacia Solenza, Logan MCV, Logan Van şi ulterior toate proiectele gamei X90.

    În perioada 2002-2003 a fost timp de zece luni în misiune la Technocentre pentru  formare simulare numerică mecanică multicorp. Ulterior, a fost promovat ca şef de echipă Calcul Organe Şasiu în cadrul Sectorului Calcul-Încercări şi apoi ca şef de echipă şi şef al serviciului Calcul Sisteme Şasiu în cadrul Direcţiei Inginerie Echipamente şi Sisteme Şasiu. Botoşăneanul Alin Avîrvări a absolvit Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ Iaşi – Facultatea de Mecanică – Autovehicule Rutiere

  • Ad blocker, de la opţiune la serviciu de bază

    Mesajele publicitare reprezintă 90% din veniturile de peste 66 de miliarde de dolari obţinute de Google în 2014. Şi totuşi, majoritatea acestor mesaje publicitare nu ajung să influenţeze în vreun fel comportamentul celor vizaţi de ele. Google, Facebook şi alte companii de online advertising nu sunt preocupate de calitatea acestor reclame, ci doar de prezentarea acestora, justificând astfel notele de plată. Acest sistem a început însă să fie îngreunat de apariţia unor programe sau aplicaţii mobile care au un singur rol: de a proteja utilizatorul de mesajele publicitare nedorite. Iar succesul lor pare a fi evident: programele de tip ad blocker sunt utilizate, doar în Europa, de peste 77 de milioane de oameni.

    Ce sunt programele de tip ad blocker? Fac parte dintr-o gamă mai largă de soluţii care funcţionează ca un firewall între aplicaţiile destinate navigării şi serverele care găzduiesc anunţuri publicitare. Cele mai multe reclame sunt reţinute într-o bază de date construită de-a lungul timpului de utilizatori; astfel, atunci când accesăm o pagină web, programul ad blocker verifică dacă informaţiile de pe acea pagină există în baza de date, caz în care vor fi blocate. Restul informaţiilor sunt încărcate normal pe pagina accesată. Cele mai cunoscute programe de acest tip sunt AdBlock şi AdBlock Plus.

    Observând tendinţa, publicitarii au decis să se întoarcă la aşa-numitul advertising nativ, adică plasarea mesajelor publicitare sau a produselor în forme mai discrete. Advertising nativ înseamnă sponsorizarea unui program sau introducerea unui produs într-un film, folosirea advertorialelor sau a canalelor de social media. Postările plătite de pe Facebook sau Twitter se dovedesc, în ultima vreme, mult mai eficiente decât bannerele de pe o pagină web.

    În Germania, companiile de publicitate au ales o altă variantă, şi anume acţionarea în justiţie a celor de la Eyeo, dezvoltatorii programului AdBlock Plus. Instanţa a decis în favoarea celor de la Eyeo, creând astfel un precedent periculos pentru o industrie de sute de miliarde de dolari.

    Dacă publicitatea de pe browser a fost şi continuă să fie puternic afectată de fenomenul ad block, industria de mobile advertising pare a fi următoarea victimă. Surprinzător, mai multe companii de telecomunicaţii au decis să introducă ele însele software de tip ad blocker, astfel încât utilizatorii să fie protejaţi fără a ridica măcar un deget. Decizia este neaşteptată deoarece, din punctul de vedere al operatorilor telecom, mesajele publicitare ocupă între 10 şi 50% din lungimea de bandă alocată utilizatorilor. Utilizatorii ar consuma astfel o cantitate mai mare de date şi ar creşte, implicit, veniturile operatorilor.

    Programele de tip ad blocker destinate mediului mobil, introduse de Apple pentru prima oară în luna septembrie, promit să reducă timpul de încărcare al paginilor conservând, în acelaşi timp, conţinutul editorial al unui site. Cei de la New York Times au realizat o analiză a celor două tipuri de conţinut, pentru a afla cât de mult îngreunează mesajele publicitare navigarea online. Rezultatul a fost că mai mult de jumătate din datele transmise sunt de fapt mesaje publicitare. Pentru a evidenţia diferenţele dintre site-uri, jurnaliştii au încărcat fiecare pagină de mai multe ori pe un iPhone 6, cu şi fără ad blocker activat.

    Multe site-uri s-au încărcat mai repede şi au fost mai uşor de navigat, scăzând în acelaşi timp cantitatea de date transmisă (şi implicit costurile de navigare). Site-ul boston.com are (dintre site-urile analizate) cele mai multe mesaje publicitare şi necesită cel mai lung timp de încărcare. În varianta accesării pe un dispozitiv cu ad blocker, timpul de răspuns a scăzut de la 33 de secunde la 7 secunde iar cantitatea de date de la 16,3 megabiţi la 3,5 megabiţi. Per total, numărul de fişiere recepţionate de telefon a fost de opt ori mai mic.

    În cazul LA Times (latimes.com), timpul de încărcare s-a redus cu 75%, de la 12 secunde cu reclame la doar 3 secunde fără anunţurile respective. Cel mai „curat“ site s-a dovedit însă theguardian.com, care s-a încărcat complet în 6 secunde în ambele variante.
    Nu trebuie să ne aşteptăm ca mesajele publicitare de pe site-uri, fie ele pe mobil sau nu, să dispară peste noapte. Industria publicitară va găsi metode de adaptare, aşa cum a făcut-o atunci când lumea modernă a făcut cunoştinţă cu televizorul sau cu internetul. Importanţa programelor de tip ad blocker este însă evidentă, iar disputele asupra oportunităţii lor vor continua cu siguranţă.
     

     

  • Doi români vor să determine lumea să renunţe la parole într-o perioadă când securitatea cibernetică este tot mai importantă

    Într-o perioadă când securitatea cibernetică apare tot mai des în lumina reflectoarelor ca o necesitate în lumea modernă, doi români vor să determine lumea să renunţe la parole. Şi nu doar la parolele 1234, ci la toate, oricât de complexe ar fi.

    Unloq este un start-up, fondat de Mircea Patachi şi Adrian Bunta, care se adresează în special firmelor. Cei doi vor să renunţăm la parole, dar nu şi la securitate. Sistemul lor funcţionează pe bază de notificare transmisă către telefonul mobil al utilizatorului. Pentru a folosi un asemenea sistem, este nevoie de aplicaţia Unloq (Android şi iOS) şi ca tehnologia Unloq să fie instalată în sistemul companiei, „în doar câteva linii de cod“. La prima acţiune de autentificare de pe un browser, utilizatorul îşi introduce e-mailul şi un cod temporar este generat, apoi se cere validarea cererii de autentificare pe telefon. Astfel autentificarea ar trebui să fie sigură şi nu ar trebui să-ţi mai baţi capul cu parolele. Cât de sigură este aplicaţia? „Soluţia bazată pe notificări (pentru autentificări şi autorizări de tranzacţii) este chiar mai sigură decât ce vedem în prezent pentru soluţiile bancare“, susţine Mircea Patachi.

    Toată povestea a început de la „o frustrare personală. Prea multe conturi, prea multe parole, ajunsesem să-mi petrec prea mult timp pentru administrarea conturilor. Trebuia să existe o soluţie mai bună. Mai sigură, dar în acelaşi timp uşor de folosit. Parolele, în mod specific, cred că va trebui să dispară sau cel puţin să se reducă la un număr care să fie administrabil de o persoană“, spune Patachi.

    După cum spuneam, soluţia clujenilor se îndreaptă spre afaceri şi companii care au date sensibile, care îşi mută datele în infrastructuri publice sau hibride şi care sunt dispuse să instaleze soluţia atât în sistemul propriu cât şi pe telefoanele mobile ale angajaţilor. „Pentru început ne aşteptăm ca afacerile care gestionează date sensibile să fie cei care ne vor adopta în prima fază. Ne referim aici la companii care activează în domeniul financiar, medical, precum şi întreprinderi care deţin IPR subtanţial şi doresc să asigure protecţia acestora“, a spus Mircea Patachi.

    Pe lângă autentificare, serviciul Unloq oferă şi chei de criptare pentru găzduirea datelor din cloud. De multe ori, datele din cloud sunt păstrate fie necriptate, fie sunt criptate cu o cheie care e ţinută de furnizorul serviciului de găzduire a datelor. Prin intermediul Unloq, un astfel de serviciu (sau o companie care îşi găzduieşte datele pe o infrastructură publică sau de tip hibrid) poate cripta datele cu cheia clientului. „Serviciul de cloud va primi această cheie în momentul autentificării clientului şi o va folosi pe parcursul sesiunii acestuia pentru a-i putea servii datele cerute. Astfel datele devin «irelevante» pentru oricine nu are cheia“, susţine Patachi.

    Spre deosebire de un sistem de autentificare în doi paşi, pentru accesarea contului utilizatorul primeşte un SMS cu un cod pe care e nevoie să-l introducă în browser, Unloq ar fi mai ieftin. Mircea Patachi spune că „preţul unui SMS fluctuează între 0,0075 dolari şi 0,5 dolari, iar unele companii oferă servicii de autentificare în doi paşi cu preţuri de până la 8 dolari/utilizator/lună, pe când Unloq oferă servicii de autentificare la preţuri de maximum 0,005 dolari/utilizator/lună“.

  • Doi români vor să determine lumea să renunţe la parole într-o perioadă când securitatea cibernetică este tot mai importantă

    Într-o perioadă când securitatea cibernetică apare tot mai des în lumina reflectoarelor ca o necesitate în lumea modernă, doi români vor să determine lumea să renunţe la parole. Şi nu doar la parolele 1234, ci la toate, oricât de complexe ar fi.

    Unloq este un start-up, fondat de Mircea Patachi şi Adrian Bunta, care se adresează în special firmelor. Cei doi vor să renunţăm la parole, dar nu şi la securitate. Sistemul lor funcţionează pe bază de notificare transmisă către telefonul mobil al utilizatorului. Pentru a folosi un asemenea sistem, este nevoie de aplicaţia Unloq (Android şi iOS) şi ca tehnologia Unloq să fie instalată în sistemul companiei, „în doar câteva linii de cod“. La prima acţiune de autentificare de pe un browser, utilizatorul îşi introduce e-mailul şi un cod temporar este generat, apoi se cere validarea cererii de autentificare pe telefon. Astfel autentificarea ar trebui să fie sigură şi nu ar trebui să-ţi mai baţi capul cu parolele. Cât de sigură este aplicaţia? „Soluţia bazată pe notificări (pentru autentificări şi autorizări de tranzacţii) este chiar mai sigură decât ce vedem în prezent pentru soluţiile bancare“, susţine Mircea Patachi.

    Toată povestea a început de la „o frustrare personală. Prea multe conturi, prea multe parole, ajunsesem să-mi petrec prea mult timp pentru administrarea conturilor. Trebuia să existe o soluţie mai bună. Mai sigură, dar în acelaşi timp uşor de folosit. Parolele, în mod specific, cred că va trebui să dispară sau cel puţin să se reducă la un număr care să fie administrabil de o persoană“, spune Patachi.

    După cum spuneam, soluţia clujenilor se îndreaptă spre afaceri şi companii care au date sensibile, care îşi mută datele în infrastructuri publice sau hibride şi care sunt dispuse să instaleze soluţia atât în sistemul propriu cât şi pe telefoanele mobile ale angajaţilor. „Pentru început ne aşteptăm ca afacerile care gestionează date sensibile să fie cei care ne vor adopta în prima fază. Ne referim aici la companii care activează în domeniul financiar, medical, precum şi întreprinderi care deţin IPR subtanţial şi doresc să asigure protecţia acestora“, a spus Mircea Patachi.

    Pe lângă autentificare, serviciul Unloq oferă şi chei de criptare pentru găzduirea datelor din cloud. De multe ori, datele din cloud sunt păstrate fie necriptate, fie sunt criptate cu o cheie care e ţinută de furnizorul serviciului de găzduire a datelor. Prin intermediul Unloq, un astfel de serviciu (sau o companie care îşi găzduieşte datele pe o infrastructură publică sau de tip hibrid) poate cripta datele cu cheia clientului. „Serviciul de cloud va primi această cheie în momentul autentificării clientului şi o va folosi pe parcursul sesiunii acestuia pentru a-i putea servii datele cerute. Astfel datele devin «irelevante» pentru oricine nu are cheia“, susţine Patachi.

    Spre deosebire de un sistem de autentificare în doi paşi, pentru accesarea contului utilizatorul primeşte un SMS cu un cod pe care e nevoie să-l introducă în browser, Unloq ar fi mai ieftin. Mircea Patachi spune că „preţul unui SMS fluctuează între 0,0075 dolari şi 0,5 dolari, iar unele companii oferă servicii de autentificare în doi paşi cu preţuri de până la 8 dolari/utilizator/lună, pe când Unloq oferă servicii de autentificare la preţuri de maximum 0,005 dolari/utilizator/lună“.

  • Bine aţi venit în ecosistemul Apple

    Gigantul american a lansat recent  cele mai noi produse ale companiei. Terminalele mobile au primit un upgrade şi un „s” în coadă, Apple TV a fost îmbunătăţit, iar noutatea a venit sub forma unei tablete, iPad Pro. Tableta, cea mai mare de până acum din gama Apple, cu ecran de 12,9 inchi, va fi acompaniată de două accesorii: stylusul Apple Pencil şi o nouă tastatură care se aseamănă foarte mult cu tastatura oferită de Microsoft pentru tableta Surface, în urmă cu trei ani. Tableta porneşte de la 799 de dolari pentru versiunea de 32 GB, iar Apple Pencil va avea un preţ de 99 de dolari şi tastatura va costa 199 de dolari.

    Noile telefoane iPhone 6S şi 6S Plus vin cu tehnologia 3D Touch, au o carcasă din aluminiu 7000, care face produsele puţin mai groase şi mai rezistente, şi o nouă cameră foto de 12 MP, ce va putea filma în 4K. Noile iPhone-uri au păstrat acelaşi design şi aceeaşi dimensiune faţă de modelele precedente, însă Apple a lucrat sub capotă aducând îmbunătăţiri camerei foto, procesorului şi amprentei digitale.

    În cadrul aceluiaşi eveniment compania a prezentat şi versiunea nouă a Apple TV, disponibil de la sfârşitul lunii octombrie. Apple TV este lansat cu propriul sistem de operare, care permite dezvoltatorilor să dezvolte aplicaţii pentru televiziune. Acesta va fi compatibil cu Siri şi va avea o mică telecomandă pentru senzorii de mişcare. De asemenea, Siri va putea efectua căutări în aplicaţiile video, între care HBO, Netflix sau Showtime, pentru găsirea programelor de vizionat. În plus, dispozitivul permite utilizatorilor să joace jocuri video.

    Noul Apple TV va fi comercializat cu preţuri cuprinse între 149 de dolari şi 199 de dolari, în funcţie de nivelul de stocare a datelor.

    Singura schimbare de design în privinţa telefoanelor este faptul că noile telefoane vor fi disponibile într-o nouă culoare, aşa-zisa Rose Gold. La interior, treaba stă altfel. În primul rând, noul procesor A9 cu care sunt dotate telefoanele este cu 70% mai performant decât vechiul model. Altă schimbare importantă este tehnologia 3D Touch, care oferă o funcţionalitate variată bazată pe cât de ferm este presat ecranul, astfel că utilizatorul va putea previzualiza mailuri şi SMS-uri fără a le deschide. Ai putea asocia această mişcare cu right-click-ul mouse-ului. De patru ani încoace Apple nu a mai umblat la pixelii camerei foto. De data aceasta s-au gândit la un upgrade şi au mărit senzorul la 12 megapixeli, iar camera frontală va avea 5 MP.

    Mărimea contează când vine vorba de ecranele tabletelor, iar Apple a făcut un pas în faţă, mărind displayul de la 7,9 inchi (iPad Air) la 12,9. Însă ecranul ar trebui să fie şi mai frumos cu o rezoluţie mai mare şi cu o densitate de 264 de pixeli pe inchi. Pe lângă asta, dispozitivul ar fi şi eficient în conservarea energiei, având abilitatea de a reduce rata refresh-ului de la 60 fps la 30 fps. Cei de la Apple susţin că iPad Pro este mai rapidă decât 80% dintre PC-urile portabile de pe piaţă, ţintind piaţa de business, care este interesată de combinaţia de mobilitate şi performanţă, dar şi pe cei interesaţi de design grafic prin implementarea Apple Pencil.

    Ca la orice eveniment Apple din ultimii ani, atât fanii, cât şi presa şi industria îşi fac părerile auzite despre noile produse ale companiei californiene. Analiştii au avut păreri împărţite despre noile produse Apple.

    „Lansările de iPhone 6S, Apple TV şi iPad Pro s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre. Considerăm că noile produse Apple, în special iPhone-ul 6S, vor contribui la câştigarea cotei de piaţă pe segmentul high-end al pieţei de smartphone-uri. Însă iPad Pro nu ne schimbă previziunile pentru anul 2016, deoarece vânzările iPad vor înregistra o scădere cu 4%”. au spus analiştii Gene Munster şi Douglas J. Clinton din cadrul firmei de consultanţă Piper Jaffray.
    Jim Suva, analist în cadrul grupului financiar Citi, a spus: “Nu ne schimbăm estimările pentru acţiunile Apple. Ne menţinem recomandarea de a achiziţiona acţiunile Apple. Credem că potenţialul limitat de creştere pe termen scurt i-ar putea face pe unii investitori să-şi vândă acţiunile, ceea ce deschide o poartă atractivă pentru investitorii interesaţi de achiziţii pe termen lung. Ne aşteptăm ca Apple să depăşească competiţia în profiturile generate în industrie”.

    Iar analiştii Ben Schachter şi John Merrick din cadrul grupului financiar Macquarie şi-au exprimat dezamăgirea în legătură cu evenimentul de lansare. „În mare, au fost mai multe dezamăgiri la evenimentul Apple decât surprize plăcute şi niciun produs sau serviciu revoluţionar. Pe termen lung, continuăm să credem în ecosistemul Apple”, au spus ei.

    Fie că e vorba de produse revoluţionare sau doar de îmbunătăţirea gadgeturilor consacrate, Apple ştie să vândă. Precomenzile pentru noile modele iPhone au stabilit un nou record, depăşind 10 milioane de unităţi în primul weekend de la lansare, conform Wall Street Journal. „Reacţia consumatorilor în legătură cu noile telefoane de la Apple este pozitivă, atitudine văzută în precomenzile record făcute din toată lumea”, a spus Trudy Muller, purtătorul de cuvânt al Apple.

    De menţionat ar fi şi programul de upgrade al celor de la Apple, valabil doar în Statele Unite. Programul le permite clienţilor să plătească în rate şi să treacă la următorul device în fiecare an, deblocat, disponibil în orice reţea. Astfel este eliminată nevoia clienţilor de a încheia abonamente scumpe la operatori pentru a avea acces mai ieftin la telefoanele mai scumpe. Poate că produsele lansate anul acesta nu sunt atât de revoluţionare precum cele din anii trecuţi, însă Apple şi-a întărit poziţia în piaţă şi vrea să atace mai multe tipuri de ecrane, indiferent că vorbim de telefoane mobile, tablete, laptopuri sau televizoare.

  • Ne luăm ADIO de la jobul clasic unde stăm 8 ore pe zi la serviciu. Ne vom putea face SINGURI programul după noul Cod al muncii

    Sistemul clasic corporatist de 8 ore pe zi/ 5 zile pe săptămână stat la serviciu se va modifica odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii. 

    Astfel va apărea o nouă categorie de ”telesalariaţi”, care vor putea lucra de acasă. 

    Vedeţi AICI cum vor fi noile contractele

  • Ne luăm ADIO de la jobul clasic unde stăm 8 ore pe zi la serviciu. Ne vom putea face SINGURI programul după noul Cod al muncii

    Sistemul clasic corporatist de 8 ore pe zi/ 5 zile pe săptămână stat la serviciu se va modifica odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii. 

    Astfel va apărea o nouă categorie de ”telesalariaţi”, care vor putea lucra de acasă. 

    Vedeţi AICI cum vor fi noile contractele