Aşa că vă propun să identificăm modul cum ne-a schimbat criza, pe fiecare dintre noi sau pe companiile pentru care lucrăm. Am făcut o scurtă trecere prin „cimitirul terfeloagelor„, cum îi spun, preluând formularea unui poet, arhivei textelor pe care le-am scris. Şi am zâmbit oarecum trist: ziceam, a doua zi după căderea Lehman: „Indiferent de declaraţiile mai mult sau mai puţin liniştitoare, efectele crizei se simt şi se vor simţi şi în România. Şi, într-un an electoral urmat de un alt an electoral, mi-e teamă că autorităţile ar putea lua decizii care, sub un strat de bune intenţii, ar putea ascunde greşeli care ne vor marca unde nici nu gândim şi cu costuri ce nu pot fi intuite acum„. Şi, ţineţi minte, eram trimişi, în acea perioadă, să cumpărăm case ieftine la americani. Şi mai departe: „Premiul Nobel pentru economie în anul 2008. Repet: Premiul Nobel pentru economie în 2008. Nu sună ciudat? Mie îmi pare un soi de oximoron aparte, o construcţie tragicomică cu valenţe dadaiste„ (era vorba despre premiul lui Paul Krugman). Şi din nou: „Oliver Blanchard, economistul-şef al FMI, este întrebat despre posibilitatea repetării Marii Depresiuni. «Nici vorbă», replică omul, «am învăţat câte ceva în 80 de ani»„.
De fapt nu învăţasem mai nimic, spun în 2013. Şi mai departe, în octombrie: „Nu există «too big to fail», există însă «too small to fail»! Eu sunt too small to fail, colegii mei, dumneavoastră, cei ce citiţi revista, austriacul sau irlandezul de rând, care au finanţat cu până la 70.000 de euro trufia unora. Personal susţin un întreg lanţ financiar – magazine, bănci, furnizori de servicii, iar prin taxele şi impozitele pe care le plătesc sprijin pensionari, persoane asistate, funcţionari, investiţii publice, preşedinţii şi parlamente. Sunt/suntem alfa şi omega, începutul şi sfârşitul în circuitul economic şi oricine se consideră «too big to fail» ar trebui să fie conştient că mărimea sa este suportată de micimea mea”.
Mă opresc aici şi vă propun să îmi scrieţi, să ne scrieţi tuturor celor din redacţia Business Magazin despre cum v-a schimbat criza, ce aţi învăţat şi ce vi se pare important acum. Ce s-a schimbat în mediul de afaceri, care sunt noile reguli, care sunt priorităţile şi ce mai înseamnă succesul? Vorbim de o generaţie pierdută, de noua realitate economică, vedem o societate din ce în ce mai polarizată şi multe companii şi mulţi oameni care n-au fost, din păcate, nici prea mari, nici prea mici pentru a eşua. Suntem mânuiţi politic în funcţie de interese şi ni se promit mări, dar obţinem doar sări, pe răni. Din nou şi din nou.
Ilustrez cu un tablou de Pavel Fedotov care se numeşte „Encore, encore!„. Este istoria, într-o imagine, a unui ofiţer azvârlit de soartă într-o garnizoană din siberii, care, de plictiseală, îşi obligă pudelul să sară la nesfârşit peste un baston. Este iarnă, se vede pe geam, şi sărmanul animal sare din nou şi din nou şi din nou peste baston, la ordinul unui stăpân imbecilizat. Encore, encore!
