Tag: fotbal

  • Arta se joacă, mai nou, cu balonul rotund (GALERIE FOTO)

    Intitulată “Futbol: The Beautiful Game”, expoziţia grupează lucrările a treizeci şi doi de artişti, scrie BBC.

    Printre cele mai interesante exponate se numără  “Zidane: A 21st Century Portrait”, constituită din imagini ale jucătorului filmate cu 17 camere de artiştii realizatori pe durata unui singur meci de fotbal, ori “Mexic contra Brazilia”, semnată Miguel Calderon, care prezintă un meci astfel montat încât Mexicul câştigă cu 17 la 0.

    Expoziţia prefaţează Campionatul Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia.

  • Consiliul Constituţional al Franţei a aprobat taxa de 75% pentru veniturile de peste un milion euro

     Măsura, susţinută de preşedintele Francois Hollande, a înfuriat şefii de companii şi cluburile de fotbal, care au ameninţat chiar cu intrarea în grevă.

    Taxa a fost gândită iniţial pentru a fi plătită de persoanele cu venituri mari şi ar fi trebuit să se aplice sumelor care depăşeau un milion de euro, însă Consiliul Constituţional a respins această variantă, întrucât limita maximă legală pentru persoane fizice este de 66%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dalai Lama nu va participa la funeraliile lui Nelson Mandela

     “Nu există planuri de a merge acolo”, a declarat pentru AFP Tenzin Takhla de la Dharamsala (nordul Indiei), unde locuieşte liderul spiritual tibetan aflat în exil, fără a da explicaţii.

    Dalai Lama nu a primit în 2009 viza pentru participarea sa la o conferinţă de pace la Johannesburg.

    Liderul spiritual tibetan a fost invitat de Nelson Mandela şi FW De Klerk, ambii foşti preşedinţi sud-africani şi de arhiepiscopul african şi laureat al premiului Nobel pentru Pace Desmond Tutu, pentru a vorbi în cadrul unei conferinţe organizată de liga naţională de fotbal pe tema păcii, armoniei şi rolului fotbalului în lume.

    Cea de-a doua viză i-a fost refuzată în octombrie 2011 pentru aniversarea vârstei de 80 de ani a lui Desmond Tutu, al erou al luptei anti-apartheid, în oraşul Cap.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ioan Niculae: Poate vom mai prinde un CM peste 20 de ani, aşa de slabi suntem

    “E păcat de publicul ăsta extraordinar. Suntem un popor care la astfel de momente se strânge. Suntem un popor talentat, dar din păcate de foatre multe ori am dovedit că nu putem să ne alegem conducătorii. Nu ştiu dacă vom mai prinde un mondial, poate peste 20 de ani, aşa de slabi suntem, şi Măţel la fel. Toată lumea a vorbit despre Maxim ca şi cum ar fi fost un fel de Messi”, a spus Ioan Niculae.

    Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marţi seară, pe Arena Naţională, scor 1-1, cu selecţionata similară a Greciei, în manşa retur a barajului de accedere la turneul din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.

     

  • Elena Băsescu acuză TVR că renunţă la transmiterea meciurilor naţionale, dar banii ajung la cântăreţii PSD

     “Toată lumea ştie că TVR se află într-un impas financiar îngrozitor sub înalt patronajul lui Claudiu Săftoiu. Se fac disponibilizări şi se renunţă la emisiuni consacrate care aduceau un minimum de rating: totul în sprijinul ideii de a «repune pe picioare» televiziunea publică. În numele austerităţii televizuale, s-a renunţat chiar şi la transmiterea meciurilor de fotbal ale echipei naţionale”, notează, pe blog, ElElena Băsescu

    Aceasta reaminteşte că şi “distinsul premier” a declarat, joi seară, că i se pare “inadmisibil” ca TVR să nu transmită meciul (România-Grecia, de vineri – n.r.), el adăugând: “O să ne uităm la RomâniaTv”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gino Iorgulescu, noul şef al LPF

     Gino Iorgulescu a câştigat alegerile de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) cu 11 voturi “pentru” şi 7 “împotrivă”, relatează prosport.ro.

    Fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, declarase, joi, la sosirea la sediul LPF înaintea alegerilor pentru conducerea forului, la care candidează, că nu se teme de nimic, deoarece până acum a mai pierdut, şi că se aşteaptă ca scrutinul să se desfăşoare într-un cadru normal şi corect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 11-17 noiembrie

    11.11
    Reuniunea Ecofin pe tema bugetului UE (Bruxelles)

    11-12.11
    Forumul anual pentru Strategia UE privind Regiunea Mării Baltice (Vilnius)

    11.11
    INSSE difuzează datele privind inflaţia pe luna octombrie

    12.11
    Concert Children of Bodom (Turbohalle, Bucureşti)

    13.11
    Eurostat anunţă situaţia producţiei industriale în septembrie pentru zona euro şi UE

    13.11
    Comisia Europeană adoptă noi norme privind ajutorul de stat pentru industria de film

    14.11
    Eurostat lansează prima estimare privind PIB în T3 pentru UE şi zona euro

    14.11
    Reuniunea Eurogroup (Luxembourg)

    15.11
    Meciul de fotbal Grecia-România pentru barajul la CM 2014

    până la 15.11
    Expoziţia “100 de ani. România în National Geographic” (MNIR, Bucureşti)

    până la 1.12
    Expoziţia “Polska Folk” – design polonez inspirat de arta populară (MŢR, Bucureşti)
     

  • Autogolul austerităţii: Hollande contra Ibrahimovic

    Cluburile de fotbal, aflate sub presiune financiară, se plâng că impozitul îi va face pe jucătorii buni să plece la cluburi concurente din străinătate, iar fotbalul francez va decădea, astfel încât au anunţat că intră în grevă în ultima săptămână din noiembrie. Cluburile cer ca impozitul să fie aplicat numai pentru contractele viitoare ale jucătorilor, nu şi pentru cele deja existente.

    Cel mai afectat va fi Paris Saint-Germain, cu 21 de salarii peste 1 mil. euro, inclusiv cel al lui Zlatan Ibrahimovic, cel mai bine plătit jucător din campionat (14 mil. euro). Sondajele de opinie afirmă că 85% dintre francezi aprobă ca impozitul de 75% să fie aplicat şi cluburilor de fotbal.

  • Judecarea dosarului transferurilor de jucători, amânată pentru 14 octombrie

     La termenul de luni al procesului privind transferurile de jucători, aflat în rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, s-au prezentat Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica şi Gheorghe Popescu, dintre oamenii de fotbal acuzaţi lipsind Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu.

    Potrivit avocatului lui Neţoiu, acesta nu a putut fi prezent la instanţă deoarece a fost reţinut la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor.

    Jean Pădureanu şi George Copos au depus o solicitare de acordare a unui nou termen, pentru că nu au putut fi reprezentaţi de apărători. În plus, George Copos şi Cristian Borcea nu au avut la ei acte de identitate

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro