Tag: femeie

  • O femeie din SUA a acumulat o avere de peste 1 milion de dolari. Ce a decis să facă cu ea a uimit pe toată lumea

    Şi-a lăsat întreaga avere de 1,2 milioane de dolari pisicilor şi căinlor ei.

    Glenda Taylor DeLawder a iubit foarte mult animalele, atât de mult încât a hotărât să-şi lase domeniul în valoare de 1,2 milioane de dolari  judeţului Carter, Tennessee, iar din această sumă în jur de 500.000 vor merge către centrul de animale Elizabethto Animal Shelter pentru a avea grijă de câinii şi pisicile sale, dar şi de alte animale fără stăpân, informează The Telegraph. Restul sumei de 700.000 de dolari vor fi împărţiţi de către mai multe asociaţii ale iubitorilor de animale.

    “Familia doamnei Delawder m-a rugat să vă împărtăşesc vestea că ea iubea foarte mult animalele şi că voia să le facă un asemenea cadou. Cred că ar fi foarte fericită să afle că această donaţie va oferi un viitor pisicilor şi câinlor atât timp cât acest centru va exista”, a declarat primarul Leon Humphrey. Acesta a mai adăugat faptul că se vor mări zonele unde vor fi ţinute animalele şi că se va cumpăra o dubă pentru transportul animalelor. 

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Această tânără a fost invitată la nunta unor prieteni. Când a deschis uşa bisericii însă surpriza a fost totală. VIDEO

    O femeie din Argentina a fost invitată la nunta unor prieteni. Nu a refuzat şi a stabilit cu logodnicul său să se întâlnească direct la biserica unde amicii lor urmau să-şi unească destinele. Cele mai multe mirese petrec luni de zile pentru a pune la punct detaliile legate de nuntă, astfel încât ziua în care se mărită să fie exact cum au visat. Există însă şi excepţii.

    Femeia a avut parte de surpriza vieţii ei când a ajuns la biserică. 

    Această tânără a fost invitată la nunta unor prieteni. Când a deschis uşa bisericii însă surpriza a fost totală. VIDEO

     
     
  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.