BusinessMagazin

Tag: design

  • Doi antreprenori români îşi vând pe tot globul, produsele create într-un atelier din sudul Bucureştiului

    “Noi suntem abia la început de drum, nu ca firmele despre care scrieţi în Business Magazin“, spune, cu o uşoară ezitare, Dragoş Motica, un tânăr designer, asociat în afacerea Ubikubi cu Robert Savu, care adaugă că „toată lumea a început de undeva“, făcând referire la afacerile cu rulaje de milioane sau miliarde de euro care sunt adeseori prezente în paginile Business Magazin. Obiectele create şi produse de cei doi antreprenori, în atelierul de producţie aflat la o aruncătură de băţ de complexul rezidenţial Asmita Gardens, s-au vândut, în anul în care a pornit afacerea la drum, pe aproape toate continentele.

    Vânzările au ajuns la 50.000 de euro, o sumă mică în comparaţie cu rulajele multinaţionalelor, dar paşii mici pe care îi fac cei doi antreprenori sunt condiţionaţi de doi factori importanţi. Pe de o parte, lipsa de resurse financiare – pentru a ajunge la vânzări de 50.000 de euro, Savu şi Motica au finanţat activitatea firmei cu o sumă dublă. Pe de altă parte, obiectele cu design minimalist sunt rezultatul faptului că au rămas prea puţine fabrici funcţionale cu care antreprenorii pot colabora, iar lipsa utilajelor sofisticate reduce drastic paleta de produse care pot fi trecute de pe planşa de desen a designerului în formă fizică.

    Ubikubi a fost înfiinţată anul trecut, dar povestea, de la stadiul de idee şi nume, a început mai demult. „Din păcate nu am avut cum să o punem în practică“, povesteşte Robert Savu, manager de producţie al firmei şi fondator. „Eu vin dintr-o zonă tehnică, inginerească, sunt absolvent de electronică şi telecomunicaţii.“ După teminarea facultăţii, a ales calea antreprenoriatului, iniţial cu un atelier de producţie publicitară, zonă în care a activat vreme de câţiva ani, iar apoi a pus bazele unei alte firme, de producţie de mobilier, Ekero. La momentul în care a început activitatea Ekero, povesteşte el, descoperise o oportunitate, lucrul cu un material care nu era folosit la acea vreme, un mineral produs de DuPont din care se pot realiza obiecte de mobilier în orice formă şi culoare, de la lavoare şi căzi de baie până la scaune şi recepţii de firmă sau birouri.

    „Poţi să faci un obiect monolitic de orice dimensiune şi să nu vezi nicio îmbinare“, explică Savu, care completează că acum sunt mai multe firme concurente pe piaţă. Ekero a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 0,5 milioane de euro, cu 15 angajaţi, iar Savu precizează că au fost şi perioade mai bune. Clienţii pentru Ekero sunt în general arhitecţi, care propun clienţilor tot felul de obiecte „mai altfel“ – de la cele mici, casnice, de pildă lavoare, până la mobilierul urban din cadrul clădirilor Petrom City, unde recepţia de la intrare are 45 de metri liniari.

    Prin intermediul Ekero, Robert Savu l-a cunoscut pe Dragoş Motica, absolvent al Facultăţii de Arte din Timişoara, cu care a colaborat de câteva ori şi au ajuns la concluzia că pot încerca să dezvolte o afacere pe o nişă neexploatată, cea a designului de obiect. Acesta este însă un segment bine definit în alte ţări şi, prin urmare, există şi o piaţă. „Asocierea dintre noi a apărut şi pentru că eram pe aceeaşi lungime de undă raportat la ce credem noi că trebuie să fie în zona obiectelor de design. Ne dorim să ajungem să avem în portofoliu orice fel de obiecte, de la accesorii de bucătărie până la obiecte de mobilier“, spune Dragoş Motica.

    El adaugă că în Europa sunt o mulţime de companii a căror activitate este axată pe creativitate, pe lansarea de lucruri noi, foarte simple, scoase rapid pe piaţă şi care nu se vând pe canale tradiţionale. De aceea, în alte ţări există chiar şi magazine specializate în obiecte de design, de pildă de la meşteşugari, şi, „pentru că nu există astfel de magazine pe piaţa din România, ne-am îndreptat spre piaţa externă, unde vindem 95% din ceea ce facem“, afirmă Motica. Cel mai mult au vândut în Germania şi Anglia, dar cei doi antreprenori spun că şi-au trimis obiectele în Hong Kong, insulele Caiman, până în SUA şi emiratele arabe. „Nu înseamnă că vindem foarte mult, dar există cerere. Livrăm, cu greutăţi mari uneori, spre pieţe ca Hong Kong“, spune Robert Savu. Vânzările se fac online, iar Dragoş Motica spune că produsele Ubikubi nici nu şi-ar găsi locul în magazinele cu rulaje mari, în care „intră tirul, iese tirul“.

    Unul din cele 17 produse din portofoliul firmei, „Lampa /“, a primit un premiu, iar firma românească a intrat în vizorul publicaţiilor de profil, imaginile şi poveştile produselor făcând înconjurul Pământului. De acolo au apărut şi clienţii. „Am reuşit să ieşim în lume, dar mai sunt mulţi paşi de făcut, încă susţinem afacerea“, spune Robert Savu, care apreciază că spre finalul anului viitor vânzările Ubikubi ar putea ajunge la 100.000 de euro, rulaj la care firma ar ajunge la break-even.

  • A creat unul dintre cele mai mari start-up-uri din lume. În două luni a lansat 24 de gadget-uri

    UPQ, start-up din Tokyo fondat în iunie 2015, a dezvăluit nu mai puţin de 24 de produse în şapte categorii: fie că e vorba de un smartphone fără cartelă SIM, o cameră asemnănătoare GoPro sau un display de 50 de inci cu o rezoluţie 4k, toate produsele au ajuns de la stadiul de idee în producţie în două luni.

    “Cred că am avut 100 de idei, însă ne-am limitat la 24”, a spus Yuko Nakazawa, fondatorul şi CEO-ul UPQ.

    Drumul ei spre antreprenoriat nu a fost unul clasic. Şi-a început cariera în cadrul Casio ca product planner, unde era responsabilă pentru telefoane, smartphone-uri şi camere compacte. În 2010, Casio şi divizia de telefoane mobile Hitachi s-au unit sub o nouă umbrelă, numită NEC. Nu a fost chiar mulţumită de angajatorul ei, aşa că Nakazawa a demisionat în 2012.

    Nu s-a angajat la altă firmă, ci a decis, cu ce economii avea, să-şi deschidă o cafenea. În octombrie 2014 a văzut o reclamă pentru un hackathon de hardware. “Nici măcar nu ştiam ce este un hackathon, aşa că am căutat pe Google.”, a spus ea.
    Lui Nakazawa i-a plăcut ideea de a sta o noapte întreagă şi de a încerca să facă un produs. Deşi nu avea cunoştiinţe de inginerie sau de design, a aplicat şi a fost acceptată în hackathon. Echipa ei a creat o cutie (lunch box) denumită X Ben conectată la internet. Produsul a fost un succes, iar echipa a fost invitată la Frontier Makers, un fel de accelerator, în cadrul căruia echipelor li se oferă 8.000 de dolari pentru a produce un prototip, dar şi ajutor la lansarea în piaţă.

    “Plănuiam să mă întorc la cafenea, dar mi-am dat seama că pot să creez ceva interesant şi fără să lucrez la o companie mare. Nici nu ştiam ce este un start-up atunci, dar tot timpul am vrut să construiesc produse de la zero”, a declarat Nakazawa.

    În cadrul unui târg de electronice de la Austin, Texas, Nakazawa i-a cunoscut pe cei de la Cerevo, care sunt recunoscuţi pentru produsele lor smart şi accesori pentru smartphone-uri. Astfel, după Austin, a fost angajată în aprilie în cadrul Cerevo pe poziţia de product manager. Două luni mai târziu şi-a fondat propria companie, UPQ, însă nu a rupt legăturile cu Cerevo deoarece start-up-ul, UPQ, se bazează pe serviciile Cerevo pentru inginerie, design şi controlul calităţii.

    Produsul de vârf al UPQ este smartphone-ul A01. Telefon care rulează un procesor quad-core, android 5.1 şi are un display de 4.5 inci. Pe lângă asta, este dual SIM, o raritate în Japonia.
    Specificaţiile telefonului nu sunt incredibile comparativ cu Galaxy sau Iphone, însă este foarte ieftin (116 dolari).
    “Smartphone-urile sunt foarte complicate datorită componentelor sale foarte variante. Dacă poţi construi un smartphone poţi face aproape orice”, este de părere Nakazawa.

    UPQ mai are în ofertă un monitor de 50 de inci cu o rezoluţie 4K la 600 de dolari, o cameră de full-HD de 14 MP pentru 124 de dolari, un stabilizator de imagine pentru telefoane mobile, un gemantan de voiaj cu baterie şi porturi pentru încărcare pentru 233 de dolari. Însă au în ofertă şi diferite căşti wireless, becuri, boxe bluetooth şi chiar un scaun vintage, inspirat din anii 60.

    UPQ a strâns o sumă importantă de la investitori, însă Nakazawa nu a dezvăluit exact cât. O sursă din piaţă susţine că UPQ a obţinut o finanţare de aproape 1 milion de dolari. “Companiile de tehnologie din Japonia sunt în pericol. Vreau să schimb modul cum japonezii se raportează la produse noi”, a spus ea.

    Următorul pas? “Mă gândesc la maşinile electrice”. 

  • Cea mai uşoara bicicletă pliabilă din lume, construită de doi tineri români în Londra, lansată pe Kickstarter – FOTO

    Doi tineri români stabiliţi în Londra, Petre Crăciun şi Ligia Stan, au construit cea mai uşoară biciletă pliabilă din lume, aceasta a fost a lansată astăzi şi pe platforma americană de crowdfunding kickstarter.com.

    Absolvent al liceului de arte Tonitza din Bucureşti, Petre Crăciun a lucrat la designul bicicletei Hummingbird în timp ce studia la universitatea de design din Bournemouth, în Marea Britanie. “Am încercat să cumpăr o bicicletă pliabilă uşoară, dar nu am putut să găsesc nimic în magazine. Apoi m-am gândit că aş putea să construiesc eu o bicicleta – aşa s-a născut Hummingbird”, spune Petre.

    Hummingbird este cea mai usoara bicicleta pliabila din lume cântărind doar 6.5 kilograme, cu  3-4 kg mai puţin decât alte biciclete pliabile de pe piaţă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea omului care a revoluţionat designul bijuteriilor

    Numele ”Harry Winston„ este cunoscut ca fiind al uneia dintre cele mai prestigioase companii de bijuterii: Harry Winston şi-a deschis porţile în New York în 1932 şi a început un proces de transformare a diamantelor în artă, revoluţionând designul bijuteriilor.

    Compania poartă numele fondatorului acesteia, Harry Winston, care şi-a început afacerea într-un mic magazin din Manhattan. Harry Winston se afla la a doua generaţie de imigranţi în Statele Unite ale Americii. Tatăl său, Jacob, emigrase din Ucraina în 1890, iar în acelaşi an a pus bazele unui mic atelier de reparaţii de bijuterii împreună cu soţia sa. Harry Winston s-a născut şase ani mai târziu. A crescut sub ghidarea tatălui său, învăţând detalii despre pietrele preţioase şi despre tainele bijuteriilor.

    Când a împlinit 7 ani, familia sa s-a mutat în California şi a stabilit o sucursală în Hollywood. În 1911, a absolvit liceul şi s-a alăturat tatălui său în afacere, începând să călătorească în vest. În 1914 s-a întors în Manhattan şi a deschis un atelier de reparaţii. Doi ani mai târziu, la 19 ani, a folosit 2.000 de dolari din propriile economii pentru a deschide compania Premier Diamond. Winston şi-a folosit cunoştinţele şi talentul de a aprecia calitatea în scopul cumpărării şi vânzării pe bursa de diamante din New York.

    A câştigat rapid reputaţia de a face deciziile potrivite la timpul potrivit. În doi ani, compania sa a crescut de la 2.000 de dolari la venituri de 30.000 de dolari. Norocul său nu a ţinut mult şi a ajuns aproape falimentar după ce unul dintre angajaţii săi a fugit cu toţii banii. Winston a început să cumpere bijuterii de la vânzările realizate pe anumite proprietăţi, unde bijuteriile preţioase erau disponibile la preţuri mici, datorită monturilor învechite. Winston a rearanjat pietrele în noi monturi şi le-a vândut la profit mai mare. În 1925, a cumpărat o colecţie de bijuterii a unei moşteniroare din Pittsburgh pentru 1 milion de dolari, iar anul următor a achiziţionat colecţia celebră Arabella Huntington, pentru 2 milioane de dolari. În 1930, a câştigat faimă la nivel naţional odată cu achiziţia colecţiei Baldwin, ce includea un diamant de 39 de carate cu tăietură de smarald.

    În 1932, Winston a închis compania Premier Diamond şi a deschis Harry Winston, în care s-a concentrat pe remontarea pietrelor preţioase pe care le cumpărase în designuri minimaliste. Winston a continuat să vândă şi să cumpere pietre preţioase cunoscute şi a devenit şi colecţionar. În 1949 a organizat şi o expoziţie,  din care a făcut parte şi diamantul Hope, estimat atunci la 1 milion de dolari.
    În 1958 a donat diamantul Hope instituţiei Smithsonian, alături de alte pietre preţioase. În ce priveşte apariţiile sale publice, era foarte discret. S-a mutat într-o casă în New York City în 1960, dar s-a ferit de apariţiile în ziare. A murit în 1978, la vârsta de 82 de ani. Soţia sa, Edna, a preluat controlul companiei, iar opt ani mai târziu, după moartea sa, cei doi fii ai lui Winston, Ronald şi Bruce, s-au certat asupra controlului companiei. În cele din urmă, Ronald a plătit 54,1 milioane de dolari pentru a cumpăra şi partea lui Bruce.
     

  • (P) UPC reinventează experienţa Wi-Fi prin lansarea modemului Connect Box

    UPC lanseaza Connect Box, modemul ce ofera clientilor rezidentiali viteze de pana la 500 Mbps, conexiune stabila si acoperire oriunde in casa. Connect Box este disponibil la nivel national in toata aria de acoperire a UPC  impreuna cu pachetele de internet Fiber Power 200 si 500.

    Lansarea Connect Box vine in contextul cresterii accelerate din ultimii ani a numarului de consumatori care acceseaza internetul prin Wi-Fi acasa. In prezent, 83% dintre utilizatorii rezidentiali de internet folosesc internetul wireless, fata de 69% in urma cu doi ani, conform unui studiu de piata realizat de UPC in perioada iulie-august 2015, pe un esantion reprezentativ de utilizatori de internet din mediul urban.*

    Tot potrivit studiului UPC, a crescut si numarul de dispozitive conectate la internet, utilizatorii detinand, in medie, 3,6 echipamente prin care acceseaza internetul acasa, iar in intervalele orare obisnuite de utilizare sunt conectate simultan aproximativ 2,4 persoane per locuinta. Jumatate dintre utilizatori cred ca viteza internetului prin wireless este aceeasi cu cea oferita de internetul prin cablu si tot atatia sunt de parere ca viteza internetului ramane aceeasi indiferent cate persoane sunt conectate in acelasi timp.

    Mai multe informatii despre Connect Box sunt disponibile pe www.upc.ro/internet/connect-box.

  • Ea a dezvoltat „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură şi de fotografie”

    Teodora Migdalovici a dezvoltat ME.ALCHEMY, despre care spune că este „prima platformă de personal branding, care implică demersuri de coaching, de stilistică vestimentară, de scriitură şi de fotografie, prin care reuşesc să-i ajut pe clienţii mei să devină «cea mai bună versiune a lor», ca indivizi, ca oameni de business“.

    O altă activitate a antreprenoarei este The Alternative School For Creative Thinking, „MBA-ul creativ pe care l-am fondat în 2005 şi unde formez generaţia de până în 30 de ani a industriei de marketing şi comunicare. În 2013 şi 2014 studenţii formaţi aici au câştigat aur la cea mai exigentă competiţie de gândire creativă a planetei, la Cannes Lions, la concursurile de cyber şi design. Au fost, de altfel, singurele medalii de aur câştigate de România la Cannes în ultimii doi ani“.

    Îşi aminteşte că perioada cea mai dificilă din cariera sa a fost pe vremea când era proaspătă ambasadoare a Cannes Lions în România, iar strategia de promovare a festivalului a fost legată de lansarea The Alternative School, proiect pentru care londonezii de la IA au premiat-o ani mai târziu. „La începuturi aveam viziune, instinct pentru pionierat şi ştiam cu certitudine unde trebuie să ajung, dar n-aveam nimic palpabil care să demonstreze că aveam dreptate. Oamenii ar fi trebuit să «mă creadă pe cuvânt». Cei mai mari «sabotori» au fost neîncrederea şi conformismul, pe care îl găseam absolut surprinzător din partea unor oameni care, prin natura muncii lor, celebrează gândirea diferită şi abordările out of the box. Cred că m-au salvat încăpăţânarea şi o dezarmantă încredere în mine. N-aveam resurse, n-aveam un spaţiu dedicat pentru cursuri. Dar cui îi păsa? Pe modelul «ce nu te omoară, te face mai puternic», fără să mă uit în stânga şi-n dreapta prea mult, mi-am văzut de drum. A contat enorm şi faptul că, dincolo de marea de conformişti neîncrezători care nu înţelegeau cum o femeie de 28 de ani face de capul ei un Creative MBA prin care îşi propune să schimbe nu doar industria, ci şi reputaţia României la Cannes, am avut parte de suporteri redutabili, care au înţeles rostul proiectelor, mi-au înţeles viziunea şi m-au susţinut necondiţionat, pe vremea când totul era pus în câteva pagini de PPT.“

    Pe termen lung îşi doreşte să recreeze modelul The Alternative School într-o insulă tropicală, să facă design pentru obiecte de nişă, să îşi pună amprenta pe proiectul unei case, care să-i servească deopotrivă de spaţiu personal şi de teritoriu
    pentru traininguri, întâlniri şi gastronomie creativă.

  • O familie de antreprenori a investit 100.000 de euro într-o cofetărie cu prăjituri tradiţionale

    Alin Chivu şi familia sa au investit 100.000 de euro în deschiderea unei cofetării dedicate prăjiturilor tradiţionale, cea mai mare parte din aceasta fiind direcţionată în amenajarea şi designul noului spaţiu, cât şi în utilaje şi echipamente performante. Potrivit antreprenorilor, investiţia se va amortiza în aproximativ trei ani.

    Localizată în zona Dorobanţi-Floreasca pe Strada Banul Antonache numărul 59, cofetăria este a treia deschisă de familia Chivu sub brandul Casa Victoria, după locaţiile din Piaţa Domenii  şi Bucureştii Noi.

    Familia Chivu a început să facă afaceri încă din anul 1990.  În 2002, s-au lansat afacerii cu cofetării Casa Victoria. Ideea de a deschide o cofetărie axată pe produse tradiţionale a venit în urma experienţei prăjiturilor făcute în casă. “Povestea noastră a început de la o idee simplă: am fost curioşi să aflăm dacă senzaţionalul cozonac făcut de mama ar avea acelaşi succes şi în afara familiei. Reacţiile primilor clienţi ne-au depăşit toate aşteptările. Cozonacii mamei au devenit în scurt timp atât de populari încât am început să luăm în serios ideea”, au declarat antreprenorii.


     

  • Clipul zilei: Designerul de clătite

    Ţi-ai dorit vreodată să mănânci o clătită care să aibă forma feţei lui Bart Simpsons? Chiar dacă răspunsul este da sau nu, acest lucru este posibil datorită PancakeBot, masinăria care produce clătite perfecte în câteva secunde.

    PancakeBot este foarte uşor de utilizat: se pune compoziţia clătitei într-un dispozitiv apoi se selectează design-ul dorit. Utilizatorii îşi vor putea pregăti clătitele în ce formă doresc, deoarece se pot adăuga propriile design-uri prin intermediul unui card de memorie SDcard.

    Preţul de comercializare va fi cuprins între 250 şi 300 de dolari.

  • Containere transformate în localuri, proiect al unor antreprenori din Boston

    O soluţie foarte bună pentru transportul de mărfuri sau chiar pentru locuinţe ieftine, containerele pot fi utilizate şi pentru amenajarea unor localuri, aşa cum o arată un proiect de la Boston.

    Gândite ca o modalitate rapidă şi cu impact redus asupra mediului înconjurător de a aduce localuri şi magazine în complexul Innovation Design Building în care funcţionează companii din diverse domenii, containerele vor găzdui restaurante şi cafenele care vor pune la dispoziţia clienţilor locuri înăuntru şi afară, precum şi magazine şi chiar un salon de coafură, scrie Boston Globe.

    Iniţiativa se înscrie într-un plan mai amplu de investiţii de 100 de milioane de dolari pentru reamenajarea complexului.
     

  • O fabrică fondată în 1877 s-a transformat într-un centru cultural inedit

    Clădirile fostelor uzine Steaua Roşie, aflate în apropierea parcului Carol, poartă în continuare inscripţia „fondat la 1877“, ce „înnobilează blazonul comercial al noii societăţi“, potrivit descrierii de pe site-ul companiei Hesper, ce deţine în prezent fostele spaţii ale fabricii. Uzinele cu o istorie de peste 130 de ani au trecut de la producţia de focoase necesare armatei române, la grinzi şi şerpante pentru extinderea castelului Peleş în jurul anului 1900 şi furnizarea de construcţii metalice pentru rafinării, cazane cu abur, rezervoare şi aparate speciale pentru industria petrolieră la începutul secolului XX.

    În 1912, fabrica avea 500 de angajaţi. În anii ‘50, încep să se producă aici şi instalaţii pentru industria construcţiilor, în 1974 se trece la producţia de aparatură şi instalaţii hidraulice, iar, ulterior, la pompe de vid şi echipamente pentru centrale nucleare. În 1991, unitatea se transformă în societate pe acţiuni, iar vechea denumire se schimbă în Hesper, aceasta fiind o companie cu capital 100% românesc. Potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, Hesper SA, cu clasificarea CAEN „fabricarea de motoare hidraulice“, a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 20 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro), profit net de 1,4 milioane de lei şi un număr mediu de 233 de salariaţi.

    Sala Galvanizare (cu o suprafaţă de 650 de metri pătraţi), Sala Compresoare (180 de metri pătraţi) şi Centrala Termică (360 de metri pătraţi), precum şi terasele adiacente – sunt câteva din spaţiile fostei uzine Steaua Roşie în care, de anul trecut şi până acum, au avut loc evenimente din cele mai diverse, predominant din zona culturală: de la proiecţii de film, conferinţe, lansări şi petreceri private până la concerte şi festivaluri de muzică, în special electronică, dar şi rock, precum şi alte evenimente.

    Lângă acestea, există aproximativ 1.300 de metri pătraţi de spaţii care ar putea deveni ateliere pentru design şi alte industrii creative, iar o hală de aproximativ 2.500 de metri pătraţi va fi amenajată pentru a adăposti evenimente mai mari, potrivit iniţiatorilor proiectului Halele Carol. La mică distanţă de evenimentele culturale îşi desfăşoară în continuare activitatea de producţie de motoare hidraulice Hesper SA, unde, potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, lucrează circa 230 de angajaţi.

    Proiectul Halele Carol aparţine Zeppelin, o asociaţie fondată în 2008 de arhitecţii Cosmina Goagea, Constantin Goagea şi Ştefan Ghenciulescu, care lucrau împreună de dinainte de anul 2000. Asociaţia publică revista de arhitectură şi cultură urbană Zeppelin, a publicat 12 cărţi şi organizează constant expoziţii şi conferinţe. Potrivit celor trei fondatori ai asociaţiei, proiectul Halele Carol a fost iniţiat împreună cu organizaţia dedicată cercetării şi acţiunii în domeniul urbanismului şi al activării oraşelor Eurodite, dar şi cu al treilea partener, compania Hesper SA, proprietara fabricii ce funcţionează în vecinătatea Halelor Carol şi a vechilor spaţii industriale.
    „Ştiam despre acest spaţiu din 2007 şi ni se părea că valoarea sa ca patrimoniu industrial, dar şi potenţialul său pentru a deveni un loc public viu şi un focar de dezvoltare în zona parcului Carol erau imense“, povestesc cei trei fondatori ai Asociaţiei Zeppelin.

    În 2011, asociaţia a organizat un tur ghidat de arhitectură industrială în situri puţin cunoscute din capitală, tur care a inclus şi fabrica Hesper. Ulterior, partenerii lor de la Eurodite i-au invitat să participle la un workshop cu experţi olandezi pentru a găsi utilizări viabile ale locului. Parteneriatul s-a construit apoi în timp, cei trei arhitecţi asumându-şi elaborarea metodologiei de transformare pas cu pas în spaţii pentru industrii creative şi evenimente, care să prezerve identitatea arhitecturii industriale şi toată patina istorică a locului. Cei trei arhitecţi spun că au avut de la început în vedere un proces de transformare a spaţiului în paşi mici, cu scopul de a demonstra că nu e nevoie neapărat de operaţiuni grandioase pentru a mişca lucrurile.

    „Nu este vorba despre un proces standard – investiţie în reconversie, realizarea operaţiei, punerea în funcţiune şi recuperarea investiţiei, eventual dezvoltare. Ar fi fost nevoie de o investiţie uriaşă, în condiţiile în care, în România, spre deosebire de Occident, administraţiile nu se implică deloc în astfel de operaţii“, spun arhitecţii, care descriu cum peste tot în lume astfel de proiecte încep să funcţioneze şi pentru astfel de locuri în forma unor „operaţii de tip proces“: proiecte care încep cu ţeluri ambiţioase însă cu intervenţii propriu-zise cu costuri foarte mici şi care evoluează treptat, bazându-se pe colaborare şi pe atragerea de noi parteneri.

    Concret, proiectul a demarat anul trecut, în mai 2014, cu un eveniment prin care au deschis în mod oficial spaţiul pentru public şi la care au participat peste 2.000 de vizitatori, dar şi sponsori şi parteneri, şi s-a ţinut şi o conferinţă româno-olandeză pe tema reconversiilor vechilor spaţii industriale în fabrici culturale, o expoziţie de biciclete şi o terasă pop-up. Au continuat apoi cu atragerea de parteneri care au organizat până în prezent peste 20 de evenimente – concerte, petreceri, ateliere. „Am arătat astfel că există piaţă pentru locul respectiv“, spun arhitecţii.

    Cel mai important proiect de anul acesta, care a relansat şi programul de transformare şi a reconfigurat faţa şi curtea fabricii, este Design Post-Industrie @ Halele Carol – o expoziţie cu instalaţii de artă şi design realizate de artişti norvegieni şi români, care suprapune depărtările culturale într-o grădină postindustrială, este un proiect al Zeppelin realizat în parteneriat cu USF Bergen (la rândul său o fostă fabrică de sardine, transformată în centru de artă). Iar ambiţiile lor continuă: „Ne pregătim pentru intervenţii mai importante asupra clădirilor şi spaţiilor halelor“.