Tag: ciolacu

  • Moşteanu: Să îi numeşti „tiriplici” pe toţi cei care susţin cota unică, arată că nu înţelegi nimic

    „Domnule Marcel Ciolacu, câte ore aţi lucrat la privat? Să îi numeşti <tiriplici> pe toţi cei care susţin cota unică, arată că nu înţelegi nimic din economie. Ar fi şi greu, în condiţiile în care primul loc de muncă a fost la vârsta de 34 ani – şi atunci în propria <firmă>. Ar fi şi greu să vrei altceva decât noi taxe, atunci când toată viaţa ai trăit din sinecuri la stat”, scrie pe Facebook Ionuţ Moşteqanu.

    El afirmă că „mediul privat ţine în spate întreaga economie a statului”.

    „Din banii plătiţi de privaţi, Marcel Ciolacu a încasat salariul zeci de ani. P.S.: Aţi văzut vreo reacţie din partea PNL? Acel partid care încă se pretinde <liberal>, dar e sub papucul socialiştilor. Sugestie: faceţi congres de schimbare a numelui. Scoateţi cuvântul <liberal> din numele partidului”, încheie liderul deputaţilor USR.

    „M-am săturat la fiecare discuţie aşezată să apară tot felul de tiriflici care vin şi îşi dau cu părarea, după ce au distrus România, şi să spună ce se întâmplă şi cum creionează ei viitorul luminos, şi cât de bună e cota unică care nu mai există în România. E o mutaţie, cu excepţie”, a spus luni dimineaţă liderul PSD.

  • Ce spune liderul PSD Marcel Ciolacu despre preţul carburanţilor

    „Părerea mea este că trebuie plafonat preţul, cu o marjă de profit”, a spus Ciolaccu, precizând că acesta ar fi principiul, restul fiind „treaba specialiştilor”. „Aştept ministrul Energiei să vină să ne spună cum rezolvă această problemă, dacă nu, oricum o să venim şi noi cu propunerile noastre”, a spus Ciolacu.

    Liderul PSD a invocat veniturile excepţionale ale companiilor din energie, „unele bazate pe un preţ speculativ, din punctul meu de vedere”. „Este normal să solicităm, pentru o perioadă limitată, un efort din partea acestor companii”, a spus Ciolacu, care a amintit de cheltuielile majore făcute de stat şi de cetăţeni în perioada de pandemie. „Nu este nici incorect, nici injust, este un element corect”, a spus Ciolacu.

    Pe fondul războiului din Ucraina, al sancţiunilor impuse Rusiei şi al modului în care Kremlinul a răspuns acestr sancţiuni, preţurile energiei şi carburanţilor au înregistrat creşteri importante în ultima perioadă.

     

  • Ciolacu: Salut faptul că miniştrii Muncii s-au pus de acord asupra propunerii privind salariu minim

    „Salut faptul că miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european. Este un proiect pe care PSD l-a susţinut constant în ultimii ani, iar toate iniţiativele noastre de creştere a salariului minim din România au avut în vedere inclusiv încadrarea în acest traseu european”, transmite Marcel Ciolacu.

    El apreciază că adoptarea unui salariu minim la nivelul întregului continent reprezintă un beneficiu in special pentru salariaţii din mediul privat românesc.

    „Avem aproximativ 1,6 milioane de angajaţi cu acest nivel de salarizare în România, ale căror câştiguri trebuie să se alinieze în viitor cu cele ale muncitorilor din Spania, Italia sau Franţa. Salariul minim european poate însemna şi un mecanism predictibil pentru mediul de afaceri. Este un instrument care va oferi mai multă echitate socială şi va proteja mai bine interesele a milioane de salariaţi”, încheie liderul PSD.

  • Marcel Ciolacu: Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţie

    „S-a autosuspendat”, spune Marcel Ciolacu, întrebat de jurnalişti despre Ionel Arsene.

    El declara, marţi, că o autosuspendare din funcţia de preşedinte PSD Neamţ pe perioada anchetei ar detensiona în acest moment situaţia, cu privire la prăbuşirea podului de la Luţca.

    „Nu ştiu cui să-i cer mai repede explicaţii… constructorului, preşedintelui Consiliului Judeţean, ISC, Ministerului Dezvoltării… Părerea mea e că ancheta trebuie să se desfăşoare rapid. Am înţeles că există o solicitare, am vorbit cu Sorin Grindeanu, ca şi la nivelul CNAIR să se facă o expertiză rapidă. Am văzut implicarea prim-ministrului. Din punct de vedere politic, am vorbit cu domnul Arsene… Consiliul Judeţean este beneficiarul, dar nu cel care urmăreşte fazele de proiectare sau expertize. Eu cred că domnul Arsene are maturitatea politică – eu ştiu că e un bun coleg – şi pe perioada anchetei cred că o suspendare din funcţia de preşedinte PSD Neamţ ar detensiona acest moment, până vor veni rezultatele anchetei”, afirma, marţi, Marcel Ciolacu.

  • Marcel Ciolacu: Scumpirile la carburanţi, anormale. Va trebui să intervenim pe acest segment

    „În acest moment, trebuie să recunoaştem că trecem printr-o perioadă complicată. Am scăpat de scumpirile de la gaze şi de la energie şi necesitatea noastră să ne încălzim pe perioada iernii şi ne-am trezit cu nişte scumpiri anormale la carburanţi, ţinând cont că barilul nu s-a scumpit. Va trebui să intervenim pe acest segment”, spune Marcel Ciolacu.

    El precizează că autorităţile strâng „toate informările şi informaţiile necesare pentru a lua o decizie”.

    Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, în şedinţa de Guvern, Ministerului Energiei şi Ministerului de Finanţe să verifice „elementele de preţ la carburanţi”: „Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al preţurilor la carburanţi”.

     

  • Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că este „mirat” în privinţa preţurilor carburanţilor

    „Eu nu am fost mare adept al scăderii TVA-ului la carburant. Aţi văzut ce s-a întâmplat în Germania, s-a scăzut TVA-ul şi carburantul s-a scumpit. Am venit cu o măsură cu 0,5 bani din acciză doar pentru transportatori, pentru cei care fac transport de persoane şi pentru distribuitori, încercând să venim pe o zonă punctuală a economiei. Ce mă mir eu este altceva. 120 de dolari pe baril era şi acum un an sau doi şi aveam la pompă preţul de 7,8 lei pe litru. Acum este tot 120 de dolari barilul şi preţul este peste 9 lei. Eu vreau să vă întreb şi pe dumneavoastră, şi pe cei de la Consiliul Concurenţei ce fac?”

    La remarca unui jurnalist, că o anchetă a Consiliului Concurenţei durează cinci ani, liderul PSD a afirmat: „Nu mai bine cei de la Consiliul Concurenţei îşi dau demisia şi lasă pe unii să poată face nişte anchete în timp real?“.

     

  • Ce spune Marcel Ciolacu despre marirea salariilor demnitarilor

    „Este o corectură. Toţi demnitarii, inclusiv primarii, sunt prinşi pe anexa nr. 9. Cu certitudine, astăzi (miercuri – n.r.) în coaliţie vom lua decizia, dacă legea va trece de Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari. Altfel, legea ar fi fost neconstituţională şi respinsă la CCR, fiindcă se intervenea pe anexa 9”, spune Marcel Ciolacu.

    El spune că legea nu ar mai fi putut pusă în apliocare, respectiv prevederea cu „acea pătrime pentru toată lumea”.

    „A fost o decizie pur tehnică. Nu se vor mări salariile pentru demnitari. În cazul în care va fi promulgată legea, se va da o ordonanţă de prorogare”, adaugă Ciolacu.

    El apreciază că demnitarii trebuie „să strângă cureaua şi să participe la acest efort comun”.

  • Ciolacu: Taxa de solidaritate ar fi oportună, ea există şi în Germania

    „Îmi menţin părerea, cel puţin la taxa de solidaritate, că ar fi oportună. Nu ştiu dacă vom decide în coaliţie să o introducem. Nu am inventat-o eu, Marcel Ciolacu, sau echipele PSD, dimpotrivă. Noi am încercat să vedem cum o putem uniformiza legislativ. Ea există în Germania, am crezut că domnul preşedinte e mai apropiat de sistemul german şi ar accepta mai uşor, dar există şi alte soluţii”, spune Marcel Ciolacu.

    El precizează că „nu este luată o decizie”.

    „Ne-am uitat la alte economii, nu are rost să intrăm în detaliu pe ceva ce nu s-a decis în acest moment”, conchide social-democratul.

    Reacţia lui Ciolacu vine după ce preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat împotriva introducerii unei taxe de solidaritate în Codul Fiscal: „Personal, nu consider că ar fi optimă sau de dorit sau că ar aduce rezultate”.

  • Ciolacu, întrebat cine a redactat legile securităţii: Presupun că fiecare instituţie în parte

    „Există nişte acte normative, propuneri care vor veni din partea guvernului. Nu sunt iniţiative legislative semnate de către parlamentari. E normal că aceste proiecte au intrat, unele da, unele nu, în circuitul de avizare interministerial. Aşa este procedura normală. Cu alte cuvinte, guvernul poate să vină cu aceste legi după ce îşi iau toate avizele. Mai mult, noi la Parlament, am luat o hotărâre de a constitui o comisie specială în care se vior4 discuta aceste legi. Mai mult, eu am anunţat, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor – nu vor fi discutate decât după ce vor veni toate legile. Forma, cum va veni de la avizare, nu am cum să ştiu eu. Certitudinea e că vor exista dezbateri la aceste legi”, spune Marcel Ciolacu.

    El a fost întrebat dacă are proiectele şi cine a conceput aceste proiecte.

    „E şi normal să le am. Le am din circuitul de avizare. Nu au fost discutate detaliat niciodată în coaliţia de guvernare. Presupun că fiecare instituţie în parte, urmând pe urmă să intre avizare”, a răspuns liderul PSD.

    De asemenea, el a mai spus că pledează pentru limitarea numărului mandatelor şefilor serviciilor secrete: „Am avut această intervenţie în coaliţie şi am spus că eu, personal, şi am văzut că şi colegii mei sunt de acord ca mandatele directorilor acestor serviccii să fie limitate la două mandate”.

    „Personal, mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat”, spunea Klaus Iohannis despre proiectul legilor securităţii naţionale. El afirmă că este un prim draft, care va fi modificat.

  • Bilanţul PSD la 6 luni de guvernare. Ciolacu: Am reparat ce era urgent

    „Am decis să intrăm la guvernare acum şase luni pentru că situaţia ţării devenise dramatică. Guvernările anterioare au lăsat România în mijlocul unor crize suprapuse. Dar, mai ales, au provocat o lipsă profundă de încredere. Nu mai era timp pentru experimentele politice care au ţinut România captivă unui haos sanitar, economic şi social. Era timpul ca PSD să îşi asume din nou responsabilitatea şi să pună umărul la stabilizarea României în cea mai grea perioadă de după Revoluţie”, aşa şi-a început Marcel Ciolacu discursul.

    Preşedintele PSD spune că, după problemele cauzate de pandemie, acum inflaţia crescută care pune presiune pe toate economiile lumii: „Cea mai mare creştere de preţuri din ultimii 40 de ani în economiile dezvoltate! Apoi, războiul izbucnit la graniţele noastre, care a dat peste cap lanţurile de aprovizionare! Ştiam că problemele ţării nu se vor rezolva de la sine. Speranţa nu este o strategie pentru PSD. Strategia este să acţionezi! De aceea, odată cu intrarea la guvernare, am construit un plan şi ne-am luptat să-l punem cât mai bine în practică. Împreună cu partenerii de Coaliţie, cu mediul privat, sindicate, societate civilă şi prietenii noştri europeni lucrăm pentru a readuce ţara pe drumul cel bun. Lucrăm să Sprijinim România, să fim siguri că oferim şanse egale pentru toţi românii, nu doar pentru câţiva!”.

    Ciolacu adaugă că ştie că în această perioadă costul vieţii, creşterea preţurilor şi nivelul de trai au fost şi continuă să fie principala problemă: „Românii suferă din cauza scumpirii alimentelor, combustibilului, energiei şi a inflaţiei ridicate. Din acest motiv, de la intrarea la guvernare, PSD a promovat trei pachete de măsuri sociale şi economice de <Sprijin pentru România>. Peste 12 milioane de români beneficiază de aceste măsuri, iar sute de mii de companii de scheme de sprijin pentru dezvoltare! Am reparat ce era urgent. Vreau să fiu cât se poate de clar şi de direct: dacă PSD nu era la guvernare, aceste măsuri nu existau! PSD a conceput şi impus Pachetul social. El cuprinde atât majorarea alocaţiilor, pensiilor şi salariilor, cât şi un sprijin financiar destinat pensionarilor cu venituri mici pentru lunile de iarnă. PSD s-a luptat pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru populaţie şi companii. PSD a construit programe de sprijin financiar pentru companiile româneşti în valoare de 20 miliarde de lei. Doar Ministerul de Finanţe, prin Fondul de Garantare, a acordat până acum garanţii pentru IMM-uri de aproape 6 miliarde de lei.PSD a venit cu un plan strategic şi integrat pentru susţinerea agriculturii şi a industriei alimentare româneşti. Să putem procesa AICI produsele noastre şi să avem pe masă mâncare românească”.

    În plus, a spus preşedintele PSD, în urmă cu câteva zile a fost luată decizia adoptării unui nou pachet social de „Sprijin pentru România”, care cuprinde creşteri de salarii şi ajutoare pentru pensionarii cu pensii de până la 2.000 de lei. În acelaşi timp, Guvernul a luat decizia ca şi statul să strângă cureaua, să păstreze doar cheltuielile absolut necesare – investiţii, salarii, pensii, sprijinul pentru mediul privat – şi să taie restul.

    „Aceste măsuri sunt doar un început. Am luat măsuri corecte care ne-au adus cea mai mare creştere economică din UE. Dar această creştere nu se simte în buzunarele oamenilor. Vreau să fiu clar: ştiu că românii se confruntă cu mari probleme. De aceea, este nevoie ca acest guvern să facă un efort şi mai mare.
    În contextul invaziei criminale a Rusiei în Ucraina, cred că este esenţial să ne asigurăm hrana pentru noi înşine. Este singura cale de a ne proteja cetăţenii faţă de creşterile preţurilor la alimente! Descurajarea speculei trebuie să fie o prioritate. La fel cum creşterea producţiei agricole şi investiţiile în sectorul alimentar vor contribui la scăderea preţurilor, la crearea de noi locuri de muncă şi ne vor ajuta să exportăm mai multe produse româneşti. <Cumpără româneşte> trebuie să fie firul roşu care să ne ghideze acţiunile. Avem produse româneşti de calitate. Trebuie doar să le aducem mai aproape de cetăţeni. Mai mult, este nevoie de solidaritate, de implicarea şi efortul tuturor. Fac apel către sectorul HoReCa, sector sprijinit de stat în timpul pandemiei, să ajute acum statul român, şi implicit pe români, şi să cumpere produse româneşti”, a spus Marcel Ciolacu.

    Potrivit acestuia, un alt obiectiv important este să fie asigurată independenţa energetică: „Legea offshore este un bun punct de plecare. Dar trebuie să investim masiv în energia verde pentru infrastructura critică a statului. Trebuie să devenim preocupaţi şi de schimbările climatice, care ne afectează din ce în ce mai mult. Dar, investiţiile în energie verde trebuie să vină şi cu noi locuri de muncă, este esenţial să se întâmple asta! În plan economic, vreau să continuăm să oferim un sprijin masiv pentru companiile româneşti. Capitalul românesc trebuie sprijinit şi vom veni cu noi soluţii pentru a susţine antreprenorii români şi afacerile româneşti. Ele reprezintă motorul economiei noastre! În domeniul infrastructurii, în perioada următoare trebuie să semnăm toate contractele la <Autostrada Moldovei>- A7. Sunt 320 de km finanţaţi din PNRR. Acesta trebuie să fie un obiectiv de ţară al României şi vă asigur că îl vom face~.

    „Un alt obiectiv de ţară trebuie să fie dezvoltarea comunităţilor locale pentru reducerea decalajelor dintre zonele României. Trebuie să folosim PNRR-ul şi programul naţional Anghel Saligny. Realizarea infrastructurii de apă, canal, gaze şi drumuri va stimula economia locală. Şi va duce la creşterea calităţii vieţii locuitorilor din aceste comunităţi. În sfârşit, în plan social, trebuie să ne gândim serios la extinderea programelor de sprijin a elevilor vulnerabili din mediul rural, prin acordarea unei mese calde, dar şi la un sistem de deduceri fiscale pentru familiile cu mai mulţi copii, pentru asigurările medicale sau educaţie”, a adăugat Marcel Ciolacu.

    Conform acestuia, PSD lucrează deja la acest nou plan de măsuri: „Adunăm deja idei de la cei mai buni experţi din sectorul privat, societate civilă şi sindicate. Echitatea socială este cheia. Nu poţi lua doar de la cei care muncesc şi plătesc, iar pe ceilalţi să-i sari de fiecare dată. Cum nu poţi lăsa o diferenţă atât de mare de impozit între salariu şi capital. Trebuie găsit un echilibru astfel încât şi salariatul, şi patronul, să contribuie echitabil. Reducerea impozitului pe salariile mici, prin acordarea deducerilor fiscale, trebuie făcută în paralel cu creşterea impozitării capitalului. Fără ca acest lucru să devină un impediment pentru dezvoltarea ulterioară a unei afaceri. Deoarece, în viziunea PSD, rolul Guvernului este de a găsi soluţii pentru ca economia şi societatea să funcţioneze corect, echitabil pentru toată lumea”.