Tag: Bulgaria

  • România trebuie să se conecteze la Uniunea Europeană prin autostrăzi, altfel va fi lăsată în urmă

     “În ceea ce priveşte procesul de integrare în Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, dar dacă ne uităm la infrastructură, suntem în afara ei. Noi şi Bulgaria suntem singurele ţări care nu suntem legate cu autostradă la Uniunea Europeană. De aceea, terminarea autostrăzii Transilvania, coridorul IV pan-european sunt prioritare”, a declarat joi Marcel Heroiu, specialist în dezvoltarea socială în cadrul grupului Banca Mondială pentru Europa şi Asia Centrală, la o conferinţă pe tema dezvoltării regionale organizată la Arenele BNR.

    El a arătat că Bulgaria şi-a construit deja autostrada, care se leagă de Serbia, iar România este ocolită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România trebuie să se conecteze la Uniunea Europeană prin autostrăzi, altfel va fi lăsată în urmă

     “În ceea ce priveşte procesul de integrare în Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, dar dacă ne uităm la infrastructură, suntem în afara ei. Noi şi Bulgaria suntem singurele ţări care nu suntem legate cu autostradă la Uniunea Europeană. De aceea, terminarea autostrăzii Transilvania, coridorul IV pan-european sunt prioritare”, a declarat joi Marcel Heroiu, specialist în dezvoltarea socială în cadrul grupului Banca Mondială pentru Europa şi Asia Centrală, la o conferinţă pe tema dezvoltării regionale organizată la Arenele BNR.

    El a arătat că Bulgaria şi-a construit deja autostrada, care se leagă de Serbia, iar România este ocolită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bulgaria: protestele de stradă contra guvernului au împlinit patru luni (VIDEO)

    A treia moţiune ar fi urmat să fie pe teme de cultură, după ce primele au vizat politica de investiţii ale guvernului, în principal proiectul gazoductului rusesc South Stream, descris ca o încrengătură de corupţie între Kremlin, socialiştii bulgari şi mafia energiei. Tensiunile din societatea bulgărească rămân însă la cote înalte, cu proteste de stradă care durează de aproape 130 de zile, iar premierul este în continuare urmărit în deplasările publice de huiduieli ale demonstranţilor care îi cer demisia.

    Joi, Oreşarski a trebuit să fie escortat de forţele de ordine la intrarea în hotelul Sheraton din Sofia, unde participa la o reuniune internaţională. Un grup de protestatari l-a aşteptat şi l-a huiduit. Vineri, premierul a fost primit în oraşul Pernik tot cu huiduieli, cereri de demisie şi strigături ca “Gunoi roşu” şi “Cine te plăteşte?”.

    Atmosfera tensionată se menţine şi în parlament, unde un reprezentant al partidului naţionalist Ataka şi unul al GERB (partidul lui Boiko Borisov) au fost cât pe ce să se ia la pumni, după ce o deputată a GERB i-a acuzat pe cei de la Ataka că nu e nicio diferenţă între ei şi partidul Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, compus preponderent etnici turci. Şedinţa de vineri a parlamentului a trebuit să fie întreruptă, a relatat Novinite.

    Protestele zilnice la adresa guvernului Oreşarski, care şi-a preluat mandatul la 29 mai, au început la 14 iunie, după ce Delian Peevski, un controversat mogul media cercetat pentru corupţie, a fost numit şef al Agenţiei pentru Securitate Naţională. După ce guvernul a renunţat la numirea lui din cauza protestelor, Peevski a insistat să-şi reia mandatul de parlamentar, amplificând scandalul. Cazul Peevski, considerat simbol al corupţiei din clasa politică, şi nemulţumirile de ordin economic ale bulgarilor au alimentat o mişcare protestatară de proporţii contra guvernului.

    Cu o datorie publică de 17% din PIB şi un deficit bugetar de 2% din PIB, Bulgaria este una dintre cele mai stabile ţări din UE din punct de vedere macroeconomic. Creşterea economică este însă insuficientă (estimată la 0,6% în acest an), iar rata şomajului a ajuns în septembrie la 10,8%.
     

  • Roca are un nou director

    Castro a ocupat postul de managing director al Roca Bulgaria din 2008, cu rezultate remarcabile pe piata bulgareasca.
    In prezent, Sergio Castro este Country Manager Roca in Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia si Slovenia. Toate activitatile Roca Group din aceste tari se vor desfasura sub supravegherea sa.
    Sergio Castro s-a nascut in 1971 la Bilbao, Spania. A obtinut diploma de licenta in Economie la Universidad Complutense de Madrid, iar in 2003 a primit specializarea in Contabilitate si Audit de la Universidad Politecnica de Madrid. In decembrie 2001, Castro s-a alaturat echipei Laufen CZ (o companie a Roca Group) in Cehia, pe functia de Group Coordinator. In 2003, a preluat responsabilitatile de Export Area Manager pentru Statele Baltice, Ungaria si Romania, iar din 2005, pana in august 2008, a fost Director Administrativ si Financiar pentru Laufen CZ s.r.o., Cehia. Din 2008, Sergio Castro a devenit Managing Director Roca Bulgaria si a condus cu succes compania in ultimii patru ani si jumatate.
    Roca este o companie spaniola care are 20600 de angajati si 76 de unitati de productie, fiind prezenta in peste 135 de tari din intreaga lume.

    Roca este lider de piata in Europa, America Latina, India si Rusia. Este, de asemenea, un important jucator pe pietele din China si restul Asiei, precum si in Africa si Orientul Mijlociu.
     

  • România ocupă ultimul loc în UE după procentajul utilizatorilor de internet care cumpără online

     România, Bulgaria (cu 17% dintre utilizatorii de internet), Estonia şi Italia (ambele 29%) ocupă ultimele locuri în rândul celor 28 de state membre UE.

    Cele mai ridicate procentaje de cumpărători online sunt înregistrate în Marea Britanie (82%), Danemarca şi Suedia (ambele 79%), Germania (77%), Luxemburg ( 73%) şi Finlanda (72%).

    Croaţia, stat care a aderat la UE în acest an, înregistrează o rată de 36%.

    Comenzile pentru îmbrăcăminte şi articole sportive, precum şi rezervările pentru călătorii şi vacanţe sunt cele mai frecvente cumpărături online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rosen Plevneliev: Amânarea aderării Bulgariei şi României la Schengen, o decizie cu caracter politic

     Plevneliev a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o la Sofia cu preşedintele Croaţiei, Ivo Josipovici.

    “Este evident pentru toţi cei implicaţi că Bulgaria şi România sunt pregătite, că depunem eforturi pentru protejarea în mod eficient a frontierelor, iar eu aş spune că mult mai bine decât alte ţări”, a declarat preşedintele Bulgariei, citat de site-ul Novinite.com.

    “Comisia Europeană a explicat în mod clar că Bulgaria şi România sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru aderarea la Schengen”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană a trecut mai multe proiecte energetice care inlcud România pe o listă pentru posibile fonduri UE

     Proiectele pot avea acces la sprijin financiar prin intermediul mecanismului Conectarea Europei, în cadrul căruia a fost alocat un buget de 5,85 miliarde de euro pentru “infrastructurile de transport energetic transeuropene în perioada 2014-2020”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

    Astfel, proiectele care vizează Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector (AGRI) şi sunt eligibile pentru fonduri europene includ gazoductul Constanţa – Arad – Csanadpalota (Ungaria) şi terminalul de gaze naturale lichefiate de la Constanţa. AGRI face parte din coridorul energetic prioritar Gas East.

    România este inclusă, de asemenea, în două seturi de proiecte în cadrul coridorului sudic de transport al gazelor naturale (Southern Gas Corridor).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lipsa aptitudinilor tehnice şi a capacităţii de decizie, principale obstacole în calea fondurilor UE

     De asemenea, pregătirea proiectelor pentru cofinanţare UE este îngreunată de întârzieri şi tergiversări administrative repetate în procesul de avizare a proiectelor, se arată într-un raport transmis de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), Banca Mondială (BM) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

    Problemele au fost depistate în România şi Bulgaria după extinderea prezenţei teritoriale a proiectului JASPERS în cele două ţări.

    JASPERS este un proiect de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor mari eligibile pentru cofinanţare din fonduri europene, destinat statelor UE care au aderat în perioada 2004-2007. Facilitatea este oferită în parteneriat de Comisia Europeană, BEI, BERD şi banca germană de investiţii KfW.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Averea medie pe locuitor din România a urcat cu 9,7% faţă de anul trecut

     Datele se referă la jumătatea acestui an faţă de mijlocul anului trecut şi sunt extrase din raportul “Global Wealth Report 2013” publicat miercuri de institutul de cercetare al Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană.

    Evaluarea averii include active nefinanciare, precum locuinţele, şi active financiare – conturi bancare, deţineri de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), rezerve în fonduri de pensii sau asigurări – din care se scad datoriile. Valoarea activelor este preluată în monedă locală şi transformată în dolari la cursurile oficiale ale FMI.

    Cursul de schimb leu/dolar luat în calcul în raportul Credit Suisse a crescut cu 6,5% în perioada iulie 2012 – iunie 2013, iar preţul mediu al locuinţelor din România a scăzut cu 0,8%, se arată în raport. Locuinţele reprezintă cea mai mare parte a componentei de active nefinanciare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parisul, ostil faţă de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen

     În plină polemică asupra dificultăţilor de intergrare a romilor în Franţa, şeful diplomaţiei franceze a făcut totuşi o distincţie între situaţia romilor şi problema unei aderări la spaţiul de liberă circulaţie.

    Decizia cu privire la o eventuală intrare a Roâniei şi Bulgariei în cadrul acestui grup de 26 de ţări (22 state membre UE plus Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda) urmează să fie tranşată la sfârşitul lui 2013, a subliniat Fabuis.

    În opinia şefului diplomaţiei franceze, aderarea la Schenghen a acestor două state membre ale Uniunii Europene (UE) – vizate de restricţii pe piaţa muncii în UE care vor fi anulate pe 1 ianuarie 2014 – va însemna că imigranţi provenind din ţări din afara Uniunii ar putea să pătrundă în mod liber pe teritoriul european, trecând pe teritoriul celor două ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro