Tag: aplicare

  • Locul unde şoferii care fumează atunci când au copii în maşină vor fi amendaţi

    Locuitorii din Virginia, Statele Unite ar putea fi amendaţi cu 100 de dolari dacă fumează atunci când în maşină se află şi copii.

    Şoferii nu pot fi însă amendaţi decât dacă au fost opriţi, în prealabil, pentru o altă contravenţie; de asemenea, copiii trebuie să fie mai mici de 8 ani pentru ca legea să se aplice.

    În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Directorul Corporate Affairs de la JTI, Gilda Lazăr a explicat pentru MEDIAFAX că “bazându-ne pe expeirenţa ţărilor unde deja s-a implemnetata legea antifumat, incidenţa fumatului nu a scăzut”.

    Conform legii care se va aplica în România, fumatul este interzis în “orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

    De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

    Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

  • Dacă vreţi să mai folosiţi Kindle-ul, trebuie să faceţi acest update

    Cei care au cititoare Kindle produse înainte de 2012 trebuie să facă un update până pe 22 martie pentru a-l putea folosi în continuare, scriu cei de la Gizmodo.

    Cei care au un astfel de device şi nu l-au mai conectat la internet din octombrie 2015 riscă să nu mai poată descărca fişiere. Fără acest update, avertizează Amazon, utilizatorii nu vor mai putea beneficia de serviciile Amazon Cloud şi de cele ale Kindle Store.

    Tabelul de mai jos, realizat de cei de la Amazon, arată care modele trebuie să aplice update-urile:

  • Pe ce salarii mai pleacă românii la muncă în străinătate

     „Dacă în 2010 un român aplica la 12-15 joburi pentru a pleca în străinătate, începând de anul trecut românii aplică, în medie, la două-trei oferte de muncă.“

    Un medic român care aplică pentru un loc de muncă în străinătate poate primi un salariu cuprins între 5.000 şi 7.000 de euro net pe lună, aceasta fiind poziţia pentru care se pot obţine printre cele mai mari salarii în străi­nătate,  potrivit da­telor furnizate de reprezentanţii plat­formei de recrutare pentru străinătate Tjobs.

    Spre comparaţie, în România un medic câştigă în România în jur de 700-800 de euro net pe lună.

    În topul celor mai bine plătite meserii din străinătate se mai află cea de muncitor în construcţii (unde salariile variază între 1.700 şi 3.200 de euro pe lună), dar şi cea de şofer (unde se poate câştiga între 1.600 şi 2.300 de euro pe lună).

    În 2015, platforma Tjobs a găzduit peste un milion de anunţuri de locuri de muncă scoase la concurs de angajatori, iar pentru anul acesta reprezentanţii companiei estimează o creştere a numărului de oferte de muncă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cine poate să asculte telefoanele în România, după ordonanţa Guvernului privind interceptările

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, care a fost adoptată pentru a pune în acord legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale privind interceptările SRI din anchetele procurorilor, extinde dreptul de a intercepta comunicaţiile în România la mai mulţi actori, spre deosebire de situaţia de până acum, când doar SRI-ul avea acest drept, iar procurorii DNA îşi foloseau propriul serviciu tehnic şi infrastructura tehnică a SRI.

    Acum, toate parchetele vor avea drept de acces la tehnica de interceptare a SRI, în baza unui mandat admis de judecător, beneficiind totodată de un corp de poliţişti judiciari, aşa cum are şi DNA, dar şi de dreptul de a-şi înfiinţa propria infrastructură tehnică de interceptări.

    Modul în care aceste mandate de supraveghere tehnică sunt puse în aplicare de procurori şi poliţişti, prin infrastructura SRI de la Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, ar urma să fie verificat periodic de un judecător al instanţei supreme. Mai mult, SRI devine oficial organ special de urmărire penală, care poate pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică doar în cazurile de terorism şi infracţiuni de siguranţă naţională.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Darea în plată va ieftini casele cu cel puţin 10%

    Preţurile locuinţelor vor scădea cu 10 la sută sau chiar mai mult, dacă se va aplica actuala formă a proiectului legii dării în plată, estimează Banca Naţională. Asta înseamnă, potrivit calculelor BNR, că avuţia netă a românilor ar urma să scadă cu 60 de miliarde de lei, din cauza devalorizării activelor imobiliare, informează Digi 24

    La începutul săptămânii trecute, plenul Senatului a votat în unanimitate Legea dării în plată, după ce a respins un amendament prin care erau exceptate de la aplicarea acestei legi creditele luate prin programul Prima Casă.

    În schimb, senatorii au limitat aplicarea legii doar pentru creditele cu o valoare de cel mult 150.000 de euro.

  • Care este cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare?

    Decizia în ce priveşte hainele alese pentru un interviu de angajare poate reprezenta un factor de stres in plus.

    Julie Bishop, blogger pentru website-ul de recrutare Glassdor şi cea care a pus bazele Jobhop, un site unde angajaţii şi candidaţii pot să se conecteze, crede că există o legătură între culoarea hainelor şi şansele de reuşită ale unui candidat. Ea a dezvăluit într-un articol al The Independent câteva dintre secretele prin care prin intermediul culorii, un candidat ar putea influenţa în mod pozitiv decizia angajatorului.

    1. ”Asortaţi” culoarea hainelor cu nevoile angajatorului

    Documentaţi-vă pentru a afla ce caută compania şi îmbrăcaţi-vă în concordanţă cu această informaţie. ”Se grăbesc să găsească un angajat pentru rolul respectiv? Dacă da, aţi putea purta o culoare care să sporească urgenţa. Roşu, precum şi albastru roial, sunt culori folosite deseori în vânzări pentru a stimula impulsul cumpărării – poate o eşarfă roşie sau o cravată albastră ar putea ajuta grăbirea deciziei”, a spus Bishop.

    2. Gândiţi-vă la cultura companiei şi la mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi

    Gândiţi-vă la semnificaţia culorilor în ţara originară a companiei pentru care aplicaţi pentru un post. Spre exemplu, culoarea oranj este asociată în Statele Unite ale Americii cu pericolul sau cu prizonierii – un mesaj pe care nu aţi vrea să îl transmiteţi. Dacă aplicaţi pentru un loc de muncă într-o companie olandeză, aceasta ar putea fi în schimb cea mai potrivită culoare – în Olanda, aceasta este culoarea familiei roiale olandeze şi toată lumea o poartă la Ziua Regelui. Este de asemenea culoarea echipei naţionale de fotbal. În China, culoarea roşie reprezintă norocul, iar în Japonia, galben înseamnă curaj.

    3. Dacă aveţi îndoieli, alegeţi albastru

    Dacă nu reuşiţi să aflaţi mai multe informaţii despre cultura organizaţională a companiei sau despre ce tip de persoană caută, nu vă asumaţi riscuri. Cea mai bună culoare de purtat la un interviu de angajare pentru care nu aţi reuşit să vă documentaţi suficient este albastrul, potrivit expertului.

    4. Culoarea ar trebui să fie potrivită brandului companiei unde vreţi să vă angajaţi

    Potrivirea culorii hainelor cu cea reprezentativă pentru companie ar putea să vă ofere un avantaj faţă de competiţie.

    5. Purtaţi culoarea preferată

    Dacă alegeţi să purtaţi culoarea preferată, cel care vă intervievează va afla astfel mai multe despre caracterul, atitudinea şi gradul de încredere pe care le aveţi, potrivit recrutorului.

    6. Este important să fiţi subtil – să vă îmbrăcaţi, de exemplu, în roz din cap până-n picioare, nu va fi niciodată o idee bună, concluzionează Bishop.

  • Schimbările aduse de Alexandra Copos la conducerea afacerii de familie

    Introducerea sistemului japonez Kaizen în producţie, pentru reducerea pierderilor, extindere, investiţii, noul brand Ana Baking Co, intrarea cu spaţii în malluri sunt doar o parte dintre lucrurile care s-au întâmplat de când a preluat conducerea firmelor, povesteşte Alexandra Copos de Prada, CEO şi preşedintele companiilor Ana Pan şi Ana Hotels. Vorbeşte degajat, iar englezismele, ca „shop“, „brand“, „task“, „full“, apar adesea în discursul său, trădând cei zece ani trăiţi pe meleaguri străine, la studii şi ca angajată a firmei de consultanţă McKinsey. De altfel New Yorkul este tema de inspiraţie pentru Ana Baking Co, un concept lansat anul trecut.

    Alexandra Copos a preluat conducerea Ana Pan în august 2013, iar după condamnarea la închisoare a tatălui său, responsabilităţile sale s-au extins şi asupra Ana Hotels. George Copos a primit o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători de fotbal şi una de patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul Loteria. El a executat un an şi o lună de închisoare. Fiica sa nu a dorit să comenteze pe marginea modului în care această situaţie s-a reflectat asupra companiei, a relaţiei cu clienţii, furnizorii sau partenerii de afaceri, ci a declarat: „Prefer să nu aduc în această discuţie situaţia tatălui meu. Afacerile s-au derulat şi se vor derula întotdeauna după propriile legi, dictate de piaţă, de performanţele echipei şi ale produselor şi serviciilor noastre, de modul în care noi le calibrăm şi le perfecţionăm zi de zi, şi fără legătură cu politicul sau cu cancanul“.

    INFUZIE DE MANAGEMENT ŞI IDEI

    Alexandra Copos povesteşte că a început să lucreze în companie din copilărie, de la opt ani, în 1991, „când primul business (al părinţilor) care a prins, după eforturi de genul vânzării de jeans prespălaţi din Turcia, a fost o cofetărie“. După şcoală mergea la cofetărie şi principala sa sarcină era curăţarea vitrinei, sub îndrumarea mamei sale, despre care spune că este, în continuare, foarte implicată în afacere. A plecat apoi la studii în SUA, unde a trăit zece ani; după studii lucrat în cadrul firmei de consultanţă McKinsey şi a călătorit foarte mult, mai ales în Orientul Mijlociu, SUA şi Europa. Oriunde a fost, povesteşte ea, mereu a evaluat cafenele, cofetării şi restaurante în care a intrat. „Analizez în două minute, văd ce îmi place, care sunt lucrurile care se pot importa şi în România.

    Ideea conceptului Ana Baking Co s-a născut în urmă cu foarte mult timp.“ Idee care s-a definit, „ştiind că Ana Pan, la momentul în care eu am plecat, avea un minus pe partea de imagine, în sensul că partea vizuală era în aşteptare, pentru a fi rebranduită“. Şi pentru că dorea să dezvolte o idee nouă, tânăra antreprenoare s-a gândit că e bine să o diferenţieze de marca de bază, Ana Pan. „Cu Ana Baking am vrut să şi ridicăm puţin imaginea companiei şi să testăm un concept nou, de fresh food, mâncare supersănătoasă, care poate fi mâncată aici la masă, dar poate fi luată şi la birou.“ Lansat la sfârşitul lui 2014, Ana Baking Co este un bakery-coffee shop situat pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti, care reuneşte dulciurile care au consacrat Ana Pan pe piaţă şi realizează jumătate din vânzări, dar şi o gamă de fresh food şi băuturi (care înseamnă 30% din vânzări), precum şi produse de patiserie. Anul trecut a fost unul de test, meniul a fost adaptat, „la 2-2,5 luni adăugăm lucruri noi, în aşa fel încât să putem învăţa din activitate“.

    De la inaugurarea noului concept, spaţiul, în care funcţionase anterior una dintre primele cofetării Ana Pan, a înregistrat o creştere de aproape 20% a vânzărilor. Traficul de pe bulevardul Dorobanţi, unde este plasat Ana Baking Co, a scăzut mult în ultimii ani, clienţii alegând mai degrabă mallurile. „Cofetăria avea clienţii ei, dar nu creştea aşa cum ar fi trebuit. Rezultatele în primul an de funcţionare au fost în linie cu aşteptările. În ultima perioadă am atras o clientelă fidelă,“ afirmă Alexandra Copos, care adaugă că spaţiul este primul deschis după ce a preluat conducerea companiei Ana Pan.

     

  • Dan Ghiţă, preşedintele Rombet, despre industria de gambling din România: “Suntem în plin proces de schimbare a imaginii acestei industrii”

    Noul cadru legislativ, dezvoltarea unui mediu de business corect al jocurilor de noroc, eradicarea pieţei negre şi creşterea siguranţei pentru jucători – sunt doar unele dintre principalele subiecte dezbătute în cadrul celei de a şasea Conferinţe Române de Gambling, care a avut loc miercuri, 2 martie, la Palatul Parlamentului.

    La eveniment au fost prezentă  Odeta Nestor, preşedintele Oficiului Na’ional pentru Jocuri de Noroc, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorului şi ai Consiliului Concurenţei.

    “Suntem mândri că autorităţile au început să acorde importanţă industriei jocurilor de noroc şi suntem în plin proces de schimbare a imaginii acestei industrii, iar desfăşurarea conferinţei la Palatul Parlamentului cred că reprezintă un mesaj cu o puternică încărcătură simbolică”, a declarat în deschiderea evenimentului Dan Ghiţă, preşedinte Rombet.

    Noul cadru legislativ oferă ocazia unei concurenţe loiale operatorilor pe piaţa jocurilor de noroc, cu eliminarea operatorilor de pe piaţa neagră, şi creşterea siguranţei jucătorilor. Doar în 2015, Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc din cadrul Guvernului României, a efectuat peste 8.000 de controale, cu o valoare totală a amenzilor aplicate de peste 8 milioane de lei.

    “Astfel, la sfârşitul lui 2015 erau înregistraţi cu drept de licenţă 488 de operatori de jocuri land based şi 19 operatori de jocuri online. Numărul operatorilor land based este mai mic decât în 2014 ca urmare a controalelor Oficiului Naţional pentru Jocurile de Noroc din cadrul Guvernului (ONJN). Cadrul reglementat va oferi o siguranţă operatorilor licenţiaţi şi va crea un mediu de business corect”, a intervenit în cadrul conferinţei Odeta Nestor, preşedinte ONJN.

    Noua legislaţie diferenţiază România în sens pozitiv de alte state europene cu economii mai dezvoltate, au subliniat reprezentanţii industriei. „Mă gandesc la Polonia, la Republica Cehă…, unde piaţa neagră a jocurilor de noroc a înflorit, în condiţiile unei legislaţii deficitare. Noile norme de aplicare a legislaţiei din ţara noastră ne vor ajuta la eradicarea pieţei negre în această industrie şi, implicit, la creşterea siguranţei jucătorilor, care merg să se distreze într-un mediu reglementat, sigur, şi nu într-o locaţie clandestină/ilegală/neautorizată. Dacă anii trecuţi nu existau operatori licenţiaţi în domeniul jocurilor online, în prezent sunt înregistraţi, cu acte în regulă, 19 astfel de operatori, care se supun unor reguli clare, care protejează jucătorii”, a declarat Dan Iliovici, prim-vicepreşedinte Rombet.

    Normele de aplicare a legii jocurilor de noroc au fost adoptate de Guvern, după luni întregi de suspans, în data de 24 februarie 2016. Normele cuprind condiţiile tehnice de licenţiere a operatorilor, precum şi cele de acordare a licenţelor de gradul doi, pentru toţi cei care oferă servicii conexe jocurilor de noroc.

  • Doi clujeni au trecut de la prototipuri pentru invenţiile lor la o afacere de succes cu ochelari şi căşti din lemn

    Prototip Studio sunt Ioana Ciurea şi Bogdan Goţia, doi tineri care şi-au dorit să aplice cunoştinţele dobândite în mediul academic într-un mod practic şi au ales să pornească propria afacere. „Am început să lucrăm împreună inventând lucruri şi făcând prototipuri pentru invenţiile noastre. De aici şi numele: ideea de a avea un studio creativ care să înglobeze preocupările noastre”, spune Ioana. Studioul a devenit cunoscut pentru căştile audio din lemn, primul lor produs, apoi au ieşit pe piaţă cu ochelarii din lemn „OO”. 

    Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Acum lucrează la o nouă versiune a căştilor din lemn, pentru care colaborează cu o echipă de ingineri de sunet „pentru a duce mai departe conceptul”.
    În plus, au creat şi piesele de mobilier „Scaunul triunghiular” şi „The table”. „Am descoperit frumuseţea de a lucra cu lemnul la primul proiect, cel al căştilor, şi apoi am dus mai departe ideile, ne-am perfecţionat tehnicile (…); ne place să experimentăm şi lemnul a fost o prima dragoste, însă ne surâde ideea asocierii de materiale şi tehnici de producţie pentru a ne concretiza ideile”, afirmă Ioana.

    În cazul Prototip Studio, investiţia în afacere a fost una minimă datorită faptului că au avut acces la un atelier care este dotat cu maşinărie CNC şi unelte de prelucrat lemn. „Am înaintat cu paşi mărunţi, cu proiecte mici a căror producţie am acoperit-o noi, şi tot noi ne-am ocupat de promovare şi marketing”, povesteşte antreprenoarea. Cei doi au vândut anul trecut 180 de perechi de ochelari, al căror preţ începe de la 300 de lei.

    Poate v-aţi întrebat şi ca mine cât de rezistente sunt produsele din lemn. „Deşi în aparenţă lemnul creează senzaţia unui material fragil, în funcţie de prelucrare el devine foarte rezistent”, spune Ioana. „Pentru primele modele de căşti am folosit lemn de bambus masiv, care este mult mai puţin casant precum plasticul spre exemplu şi datorită faptului că prin finisare devine impermeabil, nici probleme la schimbarea bruscă a temperaturii sau la umezeală, nu au fost.“

    Afacerea lor înglobează proiecte de design de obiect, proiecte de amenajări interioare şi proiecte de arhitectură. „2015-2016 este al treilea an în care lucram sub forma asta la Prototip Studio şi din 2015 veniturile au devenit constante şi stabile. În medie, per persoană venitul este 2.500 lei/lună”, spune ea. În afară de Prototip Studio, cei doi mai lucrează şi la brandul Double Bubble prin care promovează şi vând accesorii pentru casă.

    Cum se transformă o idee într-un obiect concret? „De la a-ti lumina un bec, cand ai o idee buna, pana la a tine in mana un obiect, este un drum interesant care pe noi ne face sa iubim ceea ce muncim. In primul rand ne tine in priza entuziasmul, apoi ne luam energia din micile rezultate obtinute pe percurs din teste si incercarile pe care le facem. Pana la final ideea se slefuieste si la propriu si la figurat pana devine realitate. E un parcurs solicitant si frumos in acelasi timp.”, povesteşte antreprenoarea.
     

  • Anunţul făcut de Wizz Air: reduceri de 20% pe toate destinaţiile

    Compania aeriană low cost Wizz Air a anunţat o ofertă specială pentru ziua de 1 martie pentru membrii Wizz Discount Club, prin care aceştia vor beneficia de 20% reducere pe orice zbor achiziţionat astăzi. Zborurile pot fi rezervate pentru orice dată ulterioară, cu excepţia Budapesta – Bordeaux – Budapesta pe 14 iunie; Budapesta – Marsilia – Budapesta pe 18 iunie, Budapesta – Lyon – Budapesta pe 22 iunie. 

    Clienţii Wizz Air se pot înscrie în Wizz Discount Club prin plata unei taxe anuale de 29,99 de euro.