Tag: telecom

  • Schimbarea retelei cu pastrarea numarului s-ar putea ieftini

    Costurile determinate de portarea unui numar de telefon sunt
    suportate de operatorul care preia prin portabilitate un numar de
    telefon, asa incat furnizorul precedent sa-si poata recupera
    costurile pentru activitatile tehnice, operationale si
    administrative aferente respectivului numar.

    Aceste tarife au fost stabilite in 2006, insa in urma unor
    comparatii realizate de-a lungul anului trecut intre tarifele de
    portare din Romania si cele practicate in alte state europene,
    ANCOM a decis o revizuire, motiv pentru care supune acum
    consultarii publice aceasta decizie.

    Astfel, propunerea ANCOM vizeaza reducerea tarifelor pentru
    fiecare numar portat din categoria numerelor de telefonie fixa de
    la 13 la 7 euro, in timp ce pentru portarea numerelor de telefonie
    mobila, scaderea propusa este de la 11 euro la 5 euro.

    Portabilitatea, facilitatea prin care utilizatorii de servicii
    de telefonie isi pot pastra numarul de telefon atunci cand schimba
    furnizorul, a fost introdusa in Romania in octombrie 2008, iar pe
    parcursul primelor 14 luni de la lansarea acestui serviciu au fost
    portate peste 200.000 de numere de telefon.

  • Premiera: Cosmote lanseaza serviciile de internet mobil

    Solutia de conectare la internet prin intermediul laptipului,
    Connect, este disponibila in petru variante – Now, Eco, Pro si
    Ultra, permite viteze de transfer de pana la 3,1 Mbps pentru
    download si 1,8 Mbps pentru upload. Cel mai ieftin pachet costa
    6,71 de euro pe luna, fara TVA si include 2GB de transfer, in timp
    ce la polul opus se situeaza o oferta de 20GB de transfer pentru 22
    de euro pe luna.

    “Acest produs, care este unul dintre primele rezultate ale
    efortului comun al celor doua echipe, Cosmote si Telemobil, ne
    permite sa extindem portofoliul de produse (…) oferind
    utilizatorilor acces la solutii de broadband mobil” a declarat
    Stefanos Theocharopoulos, directorul executiv al Cosmote
    Romania.

    Solutia de internet mobil este oferita prin intermediul unui
    modem Z025a si al unui card CDMA, compatibil cu orice model de
    calculator, fie el PC (bazat pe sistem de operare Windows de la
    Microsoft) sau Mac (bazat pe sistemele de operare ale Apple).
    Connect va fi distribuita in reteaua de magazine Cosmote si
    Germanos, cardul CDMA putand fi achizitionat cu subventie de pana
    la 100%, in functie de tipul abonamentului ales.

  • Romtelecom preia New Com cu totul

    Romtelecom, numarul doi pe piata de servicii internet, negociaza
    achizitia integrala a New Com, operator de servicii TV, internet si
    telefonie cu 70.000 de clienti – tranzactie care ar putea ajunge la
    14 mil. euro, la un pret de 200 euro/abonat , au declarat pentru ZF
    surse de pe piata.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • 118 800- de azi disponibil in toate retelele importante din Romania

    Serviciul universal de telefonie, care a devenit operational
    incepand cu 31 octombrie 2009 are o baza de date actualizata in mod
    constant si cuprinde date ale abonatilor din cele mai variate
    domenii, de la cabinete medicale, cinematografe, restaurante,
    companii de taxi, pana la saloane de infrumusetare, case de
    traduceri sau hoteluri.

  • Telefonul Google are vanzari sub asteptari

    Vanzarile inregistrate de Nexus One, denumit de angajatii Google
    “super telefonul”, au fost mult mai mici fata de cele inregistrate
    in prima saptamana de la lansare in luna noiembrie a anului trecut
    de catre telefonul Droid, produs de Motorola, care s-a vandut in
    250.000 de unitati si de cele inregistrate de iPhone, care s-a
    lansat in iunie 2009 si a vandut peste 1.600.000 de unitati in
    primele sapte zile.

  • Dilemele IT-istului: Ne plimbam intre retele? Mai urmeaza falimente in comertul cu electrocasnice si IT?

    “Este de asteptat sa asistam pe parcursul acestui an la o
    redimensionare a pietei telecom, situatia economica fiind esentiala
    pentru modul in care va evolua industria”, este de parere Liliana
    Solomon, directorul executiv al Vodafone Romania. Mai optimist pare
    sa fie Dinu Malacopol, directorul general al Digital Cable Systems
    (DCS), care mizeaza pe o stagnare sau o crestere de cel mult 5%,
    dar efectele diminuarii consumului se vor resimti si in acest an,
    operatorii de telefonie fiind amenintati in continuare de o scadere
    a veniturilor, chiar daca probabil mai mica decat nivelul cumulat
    de 20% inregistrat in 2009. Companiile si-au adaptat serviciile,
    cea mai vizibila schimbare fiind restructurarea portofoliului in
    jurul ofertelor cu cat mai multe minute incluse. “Dar competitia in
    domeniul telecom va continua sa fie la fel de stransa ca si pana
    acum, mai ales ca piata este deja matura”, crede Dorin Odiatiu,
    directorul de marketing al Orange Romania. Cu atat mai mult cu cat
    prioritatea Cosmote pentru acest an este integrarea operationala a
    Zapp si lansarea serviciilor 3G.

    Ne plimbam intre retele?

    Lansata la sfarsitul lui 2008, portabilitatea numerelor de
    telefon, prin care consumatorii au posibilitatea sa schimbe
    furnizorul de servicii de comunicatii fara a schimba numarul de
    telefon, a avut rezultate destul de mici pana acum si, chiar daca
    vor exista cresteri, numerele portate in alte retele nu vor depasi
    cateva sute de mii. In primul an de la lansare, numai aproximativ
    157.000 de utilizatori si-au portat numarul de telefon, adica mai
    putin de 1% dintr-un total de peste 28 de milioane. “Unul dintre
    obiectivele pentru acest an este reducerea tarifului si termenul de
    portare a unui numar de telefon in alta retea”, spune Catalin
    Marinescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare
    si Reglementare in Comunicatii – strategie care va facilita
    transferul numerelor de telefon dintr-o retea in alta.

  • Clasamentul operatorilor mobili care au atras cele mai multe portari de clienti

    “Dupa 14 luni de la data lansarii portabilitatii in Romania
    (octombrie 2008 – n.r.) au fost portate in total 201.104 numere de
    telefonie, 66%, respectiv 132.644 dintre acestea fiind numere de
    telefonie mobila, in timp ce in segmentul telefoniei fixe s-au
    portat 68.460 de numere”, se arata intr-un comunicat al Autoritatii
    Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii
    (ANCOM).

    In domeniul telefoniei mobile, ordinea operatorilor in functie
    de numarul de portari catre propria retea se mentine aceeasi fata
    de raportarea anterioara (21 octombrie 2009), respectiv Cosmote –
    47.283, Vodafone – 44.279, Orange – 38.763, RCS&RDS – 1.699 si
    Telemobil – 620.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Romtelecom: o oferta pentru un portal e-learning de peste 22 de milioane de lei catre Ministerul Educatiei

    “Obiectivul general al achizitiei este dezvoltarea si stimularea
    sistemului educational special pentru a facilita copiilor cu
    cerinte educative speciale o intelegere mai buna a mediului si a
    societatii in care se dezvolta, cat si pentru a asigura integrarea
    acestora si participarea activa ai responsabila la viata sociala”,
    se arata in anuntul de participare publicat de MECI(Ministerul
    Educatiei Cercetarii si Inovarii) in decembrie 2009.

  • IPhone in loc de telecomanda

    In viitor, Parrot planuieste sa lanseze un joc care amesteca
    lumea reala vazuta de catre AR.Done cu realitatea virtuala. Asta
    inseamna ca pe ecranul iPhone-ului elicopterul va aparea
    luptandu-se cu roboti. “Aceasta jucarie va avea impact la
    consumatori deoarece se pot juca cu ea afara”, a spus Henri
    Seydoux, CEO Parrot.
    Copmpania a spus ca jocul va fi lansat la finalul acestui an,
    pretul nefiind inca stabilit.