BusinessMagazin

Tag: tanara

  • O tânără de 26 de ani a pornit un business de la zero şi îi ajută acum pe alţii să îşi găsească de muncă

    Corina Alexandrescu, o tânără de 26 de ani născută şi crescută în Bucureşti, a pus bazele unei afaceri inedite. Ea oferă cursuri de bartending şi îi ajută apoi pe absolvenţi să îşi găsească de muncă. Toate acestea, spune tânăra, cu intenţia de a-i învăţa pe români că băutura trebuie şi savurată, nu doar consumată. Costul pentru un curs de barman, care durează trei săptămâni, este cuprins între 270 şi 300 de euro.

    Unul dintre motivele care au stat la baza acestui business, spune Corina Alexandrescu, este că românii nu ştiu să consume alcool. „Cultura de a consuma înseamnă să bei şi să te simţi bine având grijă la ceea ce consumi. Totul pleacă de la barmani, pentru că ei trebuie să explice de unde provine băutura şi cum se consumă, ei trebuie să facă recomandări clientului.“

    După ce cursurile au început să aducă tot mai mulţi clienţi, Corina Alexandrescu a decis intrarea pe un alt segment al pieţei, cel de evenimente.

    Anul trecut, Qube Bartending Agency a avut venituri de aproape 50.000 de euro, iar Corina Alexandrescu speră la dublarea lor în 2015. Cât despre profit, marja se apropie de 40%, însă mare parte din acesta este reinvestit. „Ne aşteptăm la venituri mai mari pentru 2015, dar nu din zona cursurilor, pentru că preţurile vor rămâne la fel. Vom avea cu siguranţă mai multe evenimente şi sper să ajungem la venituri de 100.000 de euro.“

    Află care sunt cele mai promiţătoare start-up-uri din România

  • REPORTAJ – Tânără din Buzău plecată de 8 ani la studii în Japonia: M-aş întoarce în România, în cercetare

    Tânăra spune că în clasa a XII-a a decis să aplice pentru a studia ”Farmacia” în Japonia după ce mama ei a citit un articol într-un ziar în care se preciza că Guvernul japonez oferă burse de studiu fără să fie necesar ca aplicanţii să cunoască limba japoneză.

    ”În primăvara anului 2006, în ultimul an de liceu, m-am decis că vreau să urmez Facultatea de Farmacie la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti. În urma unei discuţii cu mama, mi-am dat seama că «Farmacia» ar putea fi modul cel mai bun prin care aş putea pune în practică pasiunea mea pentru chimie în folosul celor din jur. Tot în aceeaşi perioadă, mama mi-a arătat informativ un articol într-un ziar care spunea că Guvernul japonez oferă burse de studiu în Japonia şi pentru «Farmacie», fără a fi necesare cunoştinţe de limba japoneză. Mi s-a părut interesant, exotic, si am decis să aplic fără a mă gândi prea profund. Eram ocupată cu examenul de intrare la facultate. Am fost norocoasă că examenul pentru Japonia a fost o săptămână mai târziu decât cel pentru «Carol Davila» şi cunoştinţele îmi erau proaspete. Am trecut ambele examene şi a urmat interviul la ambasadă. Cred că a fost prima dată când am văzut japonezi. Mi s-au părut foarte drăgălaşi, cu ochi negri, privire blândă şi feţe rotunde. Dupa interviu, mi-au spus că mă vor anunţa despre rezultatul final la începutul anului viitor. În octombrie 2006, am început facultatea în Bucureşti şi aproape că am uitat de Japonia. Timpul a trecut şi la începutul lui ianuarie am primit un telefon de la ambasadă. Fusesem acceptată pentru studii în Japonia. Mi s-a spus că în primul an voi studia limba, iar daca nu mă obişnuiesc mă pot întoarce fără probleme acasă. Mi s-a părut rezonabil şi am decis să încerc”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Raluca Conţu.

    Ea spune că, odată ajunsă în Japonia, a studiat pentru început limba japoneză la Universitatea de Limbi Străine din Tokyo (Tokyo University of Foreign Studies), apoi, timp de patru ani, a fost studentă la ”Farmacie”, după care a făcut un masterat de doi ani la Universitatea Hiroshima. În aprilie, ea a intrat în cel de-al doilea an de doctorat la Universitatea Yamanashi. În acelaşi timp, lucrează ca student-cercetător la Institutul Naţional de Neuroştiinţe din Tokyo.

    Recent, tânăra a fost desemnată ”Studentul anului de pe alte continente”, de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, pentru o lucrare despre cauzele bolii Parkinson. Ea spune că această reuşită o determină să fie şi mai aplecată asupra studiului şi cercetării, fiind un imbold pentru a merge mai departe şi a reprezenta România cu mândrie peste hotare.

    ”Lucrarea mea de master a fost despre una dintre posibilele cauze ale bolii Parkinson, a doua cea mai frecventă boala neurodegenerativă dupa boala Alzheimer. Am ales această temă deoarece în timpul facultăţii mi s-au părut foarte interesante cursurile despre bolile neurodegenerative, una dintre puţinele categorii de boli pentru care nu se ştie cauza exactă şi prin urmare nu există nici metode de prevenire, nici tratamente bine stabilite”, spune tânăra.

    Raluca mai spune că după ce va termina studiile ar vrea să lucreze în cercetare. Nu a decis dacă va rămâne în Japonia sau se va stabili în altă ţară, însă nu exclude nici revenirea în România

    ”După terminarea studiilor, îmi doresc să lucrez în cercetare. Pentru că nu am experienţă decât în Japonia, după terminarea doctoratului vreau să merg în altă ţară, poate chiar în România, pentru a avea un termen de comparaţie şi a şti unde vreau să mă stabilesc. Iau în calcul şi întoarcerea în România. Cred însă că ar fi necesară o perioadă de readaptare”, spune Raluca.

    Ea recunoaşte că familia sa ar vrea să se întoarcă în ţară, precizând că de la plecarea în Japonia vine acasă doar în vacanţele de iarnă.

    Pentru a reveni în ţară, tânăra spune că ar trebui să i se ofere un job în cercetare într-un institut sau într-o universitate sau un post într-o companie farmaceutică.

    Raluca Conţu explică şi care sunt diferenţele între şcoala românească şi cea japoneză: ”Cred că cea mai mare diferenţă între şcoala românească şi cea japoneză este că şcoala românească pune mai mult accent pe partea teoretică, iar cea japoneza pe partea practică. Cunoştinţele acumulate în liceu şi în cele şase luni de facultate în România mi-au fost de foarte mare folos în primii ani de facultate în Japonia. Cu modestie pot spune că aveam mai multe cunoştinte de bază decât colegii mei de an. Japonia este foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic şi facultăţile japoneze oferă studenţilor posibilitatea de a utiliza echipamente foarte moderne pentru experimente”.

    Cât despre viaţa în Japonia, tânăra susţine că una dintre cele mai mari provocări a fost învăţarea limbii japoneze, dar a făcut eforturi şi pentru a putea să înţeleagă cultura şi tradiţia japonezilor.

    ”Un alt efort substanţial este necesar pentru a-ţi face prieteni japonezi. Un motiv este limba, un altul sunt obiceiurile. De exemplu, japonezii nu merg în club sau la discotecă şi nu sunt spontani. Totul trebuie plănuit. Dacă ai o zi sau seară liberă brusc, probabilitatea de a o petrece de unul singur este mare pentru că toată lumea are deja planuri. Dar şi mai dificil, dar interesant este să îţi faci un prieten japonez. Bărbaţii japonezi sunt drăgălaşi, iar noi fetele străine vrem un prieten «macho». Noi, fetele străine încercăm să fim sexi, iar bărbatul japonez se aşteaptă să fim «cute», ca niste păpuşi. Şi exemplele ar putea continua”, spune românca.

    Departe de casă de la vârsta de 18 ani, tânăra spune că a reuşit cu greu să se adapteze stilului de viaţă din Japonia.

    ”La început a fost dificil să înteleg felul lor de a fi pentru că multe lucruri sunt exact pe dos decât la noi. E fascinant să vezi cum lucrurile merg bine şi dacă acţionezi exact invers decât la noi. Japonezele poartă pantaloni scurţi şi şosete lungi iarna ca să li se vadă picioarele lungi, ele fiind mai micuţe de statură. Vara, poartă pantaloni sau fuste lungi ca să nu se bronzeze pe picioare. Majoritatea tinerilor japonezi până în 25-30 de ani poartă pantaloni mulaţi tip pană, iar fetele pantaloni bufanţi ca să nu îşi arate forma corpului. Japonezilor le este ruşine să îşi arate corpul la mare în costum de baie, dar nu le este ruşine să meargă goi la baia publică”, povesteşte buzoianca.

    După ce s-a obişnuit cu modul de a fi al japonezilor, viaţa Ralucăi a devenit mai interesantă, ea povestind că îi place enorm să meargă la baia publică, întrucât este cel mai bun mod de relaxare după o zi lungă şi obositoare.

    Dincolo de studiu, Raluca spune că merge la sală, îi place să danseze şi să ia cina cu prietenii.

    ”În timpul liber merg la sală şi iau cursuri de dans latin. Îmi plac salsa şi bachata. Cu prietenii de obicei ies la o cafea sau la cină. Tokyo oferă o varietate impresionantă de restaurante din toată lumea, precum şi de cafenele unice. Sunt cafenele cu pisici sau papagali, cu ninja, cu caractere din desene animate, şi exemplele ar putea continua”, explică ea.

    Tânăra mai spune că a avut un iubit japonez, experienţa fiind ”interesantă” întrucât japonezii au un mod foarte diferit de a-şi exprima sentimentele: ”Nu sunt foarte expresivi şi evidenţi în gesturi sau cuvinte, dar au sentimente foarte profunde. Când am înţeles oarecum modul lor de a fi, am avut parte de experienţe de neuitat”.

    Potrivit tinerei, majoritatea japonezilor au auzit de Nadia Comăneci şi Nicolae Ceauşescu.

    ”Majoritatea străinilor în Japonia au o imagine foarte bună despre români. În general, aud numai cuvinte plăcute. Dar am cunoscut şi străini care nu au o imagine concretă despre România, deşi ştiu că este o ţară latină în estul Europei, precum şi străini care cred că românii fac vrăji şi trebuie să se păzească de noi. Majoritatea japonezilor îi ştiu pe Nadia Comaneci şi pe Ceauşescu. Sunt foarte faimoşi aici. Dar în acelaşi timp nu ştiu că România este o ţară latină şi nu înteleg de ce eu nu pot să vorbesc rusa. Mulţi nu ştiu nici poziţia României pe hartă, dar ştiu că este o ţară europeană”, adaugă Raluca Conţu.

  • Tânăra de 15 ani care conduce o afacere de sute de mii de dolari: ”Nu vreau să las vârsta să stea în calea realizărilor mele”

    Noa Mintz nu a fost niciodată mulţumită de babysitterele pe care le găseau părinţii ei pentru a avea grijă de ea. La 12 ani, a decis să ia problema în propriile mâini. A pus bazele afacerii Nannies by Noa din New York în timpul unei vacanţe de vară, cu scopul de a angaja dădace cu adevărat implicate în creşterea copiilor.

    Iniţial, Mintz recruta personalul din cercul apropiat de prieteni, taxând familiile care găseau prin intermeiul firmei sale persoanele potrivite pentru a avea grijă de copiii lor cu câteva sute de dolari. Cu ajutorul sfaturilor oferite de tatăl său, care lucrează în domeniul investiţiilor de capital, firma ei a crescut ajungând la 190 de clienţi şi 75 de angajaţi.

    În prezent, compania îşi câştigă veniturile pe baza unui procent de 15% din salariul brut al fiecărui angajat (care variaza între 50.000 şi 80.000 de dolari anual) la care se adaugă o taxă de 5 dolari pentru fiecare serviciu de babysitting.
    Compania a reportat venituri de 375.000 de dolari şi, datorită businessului exploziv, Mintz a angajat şi un CEO, care să vegheze de bunul mers al operaţiunilor de zi cu zi ale companiei. A recrutat-o pe Allison Johnson, o tânără în vârstă de 26 de ani care aplicase iniţial pentru un post de dădacă.

    Johnson a declarat într-un interviu pentru New York Post că, deşi iniţial avea îndoieli legate de faptul că va primi ordine de la un copil în vârstă de 12 ani, acum cele două colaborează în permanenţă:”Păstrăm legătura zilnic, prin telefon sau e-mail.”.

    În prezent, Mintz are 15 ani şi vorbeşte despre realizările sale cu mândrie: ”Este extraordinar să realizez că pot să ofer oamenilor locuri de muncă. Îmi spun mereu că nu trebuie să las vârsta să stea în calea realizărilor mele”, a declarat ea pentru publicaţia americană New York Post.

  • Cea mai mare surpriză pe care această tânără a găsit-o într-un ou Kinder. De ce ouăle Kinder sunt ilegale în Statele Unite

    Matthew şi Lori Richmond împărtăşesc o „pasiune” comună: ouăle Kinder. Drept urmare, tânărul american a decis ca într-o zi să-i ofere iubitei lui un ou Kinder mai special. „Cred că la început am avut un mic şoc”, mărturiseşte Lori, care a avut surpriza vieţii în momentul în care a desfăcut ambalajul.

    Foarte populare în special printre copiii din întreaga lume, ouăle Kinder sunt, totuşi, interzise de decenii chiar în Statele Unite al Americii. O lege le declară ilegale dintr-un motiv pe care îl explicăm în continuare. Amenda pentru introducerea acestor dulciuri în America poate ajunge şi la 2.500 de dolari.

    CE A GĂSIT TÂNĂRA ÎN OUL KINDER ŞI DE CE ACESTE DULCIURI SUNT INTERZISE ÎN STATELE UNITE

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate  a sărbătorit, de curând, şase ani de activitate.


     

  • Moştenitoarea imperiului Gîrboiu: Când îţi place ceea ce faci, de fapt ziua de muncă reprezintă 24/24 ore cu 7/7 zile

    “Cred cu desăvârşire că atunci când îţi place ceea ce faci, de fapt ziua de muncă reprezintă 24/24 ore cu 7/7 zile,” spune Livia Gîrboiu, care a preluat de mai bine se şase ani conducerea cramei care poartă numele familiei. Povestea, spune ea, începe “în sânul familiei, când pasiunile membrilor s-au unit şi direcţionat către viticultură, cumva influentaţi şi de zona favorabilă şi cunoscută drept tărâm al vinurilor, Vrancea”.

    Evident, scenariul acestei poveşti a fost ghidat de intenţia de a investi în acest domeniu şi, implicit, de viziunea fondatorului, Constantin Gîrboiu, povesteşte Livia Gîrboiu, acum executive manager al afacerii. După absolvirea studiilor în domeniul economic (Relaţii economice internaţionale şi masterat în Marketing), “am cultivat cunoştinţe reale şi foarte folositoare, investind foarte mult timp şi energie chiar în cramă şi în vie”. Timp de trei ani, a combinat studiile de specialitate, respectiv master în Oenologie, cu experienţa practică în cramă, acumulând informţii legate deopotrivă de vie, producţia vinului, ambalare, vânzări şi marketing. “Vreau să cunosc cât mai mult acest domeniu care mă fascinează”, spune tânăra antreprenoare.

    Afacerea a fost înfiinţată în urmă cu zece ani, pe baza fostei crame a boierului Zamfirescu, printr-o investiţie de peste 2 milioane de euro, cu ajutorul unui program SAPARD. Familia Gîrboiu a preluat, recondiţionat şi modernizat fosta cramă a boierului Zamfirescu, căruia sătenii îi spuneau Conu’ Alecu. Amplasată în podgoria Coteşti din Vrancea, Crama Gîrboiu deţine peste 200 de hectare cu viţă-de-vie în spaţii viticole în Coteşti şi Dumbrăveni. Una peste alta, din 2005 până în prezent Crama Gîrboiu a atras investiţii de 6 milioane de euro, bani care au ţintit deopotrivă suprafaţa terenurilor cultivate cu viţă-de-vie, combinatul viticol, modernizarea, dezvoltarea şi tehnologizarea liniilor de producţie. “Anul acesta demarăm un proiect nou de retehnologizare a combinatului, prin care dorim să aducem pe piaţă un produs nou,” spune Livia Gîrboiu, care completează că valoarea investiţiei se plasează la aproximativ 2 milioane de euro.

    Firma, care are 60 de angajaţi cu o medie de vîrstă de 35 de ani, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei, cu o uşoară creştere faţă de 2013, iar previziunile pentru anul în curs vizează, spune tânăra antreprenoare, o “evoluţie substanţială”.

    Livia Gîrboiu spune că rolul său este “de a lega coerent producţia cramei cu piaţa”, iar responsabilităţile sale încep cu producţia şi controlul calităţii acesteia, crearea imaginii şi plasarea produselor pe nişe de consum în piaţă, coordonarea echipelor de vânzări pe piaţa internă, identificarea şi dezvoltarea strategiilor de vânzare şi crestere a brandului, dezvoltarea exportului. Ea adaugă că viaţa personală şi profesională nu sunt separate; îşi începe ziua de muncă planificând ce are de făcut şi trece în revistă obiectivele propuse, urmează fie o şedinţă cu echipa de vânzări, fie o întâlnire de afaceri. “Chiar dacă programul uneori devine foarte aglomerat, întodeauna reuşesc să-mi aloc timp pentru a face sport, ceea ce mă ajută”. Iar programul se prelungeşte, dacă este necesar să fie prezentă la evenimente de specialitate, de pildă degustări de vinuri, lansări de produse de la alte crame, târguri şi expoziţii.

    Crama Gîrboiu, povesteşte tânăra antreprenoare, deţine câteva soiuri unice de viţă-de-vie, atât în România cât şi la nivel mondial, respectiv Şarba şi Plavaie. Vinurile albe reprezintă 60% din producţie, din soiuri ca Feteasca Regală, Fetesca Albă, Şarba, Plăvaie (soi vechi autohton), Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Chardonnay. Vinurile roşii sunt produse din Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz. “Avem o capacitate de producţie de 1,5 milioane de litri de vin, ceea ce ne permite să fim prezenţi în mai multe categorii de preţ”, afirmă Livia Gîrboiu. Pe segmentul economic sunt amplasate mărcile Varancha şi Livia, iar în segmentele premium şi super premium destinate horeca se află Epicentrum, Tectonic, Bacanta. “Anul acesta vom mări portofoliul cu un nou brand, Cuartz”, mai spune Gîrboiu. Ea completează că are aşteptări mari în ce priveşte evoluţia vânzărilor în Horeca, în condiţiile în care anul trecut ponderea acestora a fost uşor mai mică decât cele din retail.

    “Domeniul este ofertant şi interesant, orizonturile sunt foarte larg deschise”, conchide Livia Gîrboiu.

  • Genetica şi mobilierul de lux în aceeaşi ecuaţie

    La 34 de ani Cristina Iederan are la Cluj două magazine cu mobilier de lux şi se concentrează pe soluţiile de amenajare mai mult decât pe vânzarea efectivă, la bucată, a pieselor de mobilă. Tânăra antreprenoare spune că nu s-a îmbogăţit, dar nici nu se vede făcând altceva.

    Îmi place să compar mobilierul cu maşinile. Aşa cum există Dacia, Mercedes şi Bentley, la fel şi în cazul mobilierului există diferite categorii de produse, iar preţul reflectă calitatea lemnului, a designului, a manoperei, marca“, spune Cristina Iederan, care a fondat afacerea Home Couture, care operează două magazine cu mobilier de lux la Cluj, sub marca Lovely.

    „Antreprenoriatul mi se potriveşte pentru că întotdeauna am avut o fire independentă. De fapt, chiar aşa mă caracterizează prietenii: căpoasă şi independentă“, spune Cristina Iederan, care a ales să-şi clădească propria firmă în 2008, exact în momentul în care apetitul de cheltuială al românilor avea să se reducă drastic. A ales să rişte, să pună la bătaie banii familiei, propria siguranţă financiară şi deşi spune că a întâlnit nenumărate momente dificile, în care se întreba, de pildă, cum să găsească bani necesari pentru finanţare, „îmi place foarte mult ceea ce fac şi nu mă văd niciodată făcând altceva“.

    Absolventă a Facultăţii de Biochimie (2003), specializarea Genetică, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a angajat încă din ultimul an de studenţie, la recomandarea unei prietene, în cadrul unui showroom Franke, specializat în vânzarea de echipamente de bucătărie. „Firma la care lucram atunci a încercat ceva nou în anii de glorie în afaceri, perioada 2004-2005, adică să vândă şi mobilier de bucătărie, împreună cu echipamentele Franke. Decizie care s-a dovedit inspirată, fiind o abordare nouă pe piaţa din Cluj“, spune tânăra antreprenoare. Atunci a intrat în contact cu mobilierul de lux, „am descoperit o lume nouă a mobilierului importat din Italia, am trecut prin cursuri de marketing şi design“, iar showroomul Franke a devenit o franciză a afacerii Class, deţinută de antreprenoarea Camelia Şucu.

    „N-am practicat niciodată în domeniul în care am studiat, dar susţin şi acum cu toată convingerea că studiile în chimie pe care le-am absolvit mi-au fost de folos deopotrivă în cizelarea mea ca om, dar şi ca femeie de afaceri.“ Ideea de a se lansa în aventura antreprenoriatului i-a venit în vremea în care era angajată şi se gândea că are idei bune de pus în practică, pe cont propriu. „Tot bagajul de cunoştinţe necesar a fost acumulat la primul loc de muncă, de care m-am desprins uşor“, povesteşte clujeanca. Primii paşi au fost să stabilească relaţii cu mai mulţi furnizorii italieni despre care spune că, „în timp i-am cernut prin standardele calităţii, corectitudinii şi fair-playului“, astfel încât lucrează acum cu 10-12 firme producătoare.

    Despre investiţia iniţială, de circa 20.000 de euro, spune că a avut suportul părinţilor, dar că ulterior trebuie să creşti volumul de bani alocaţi şi pentru a finanţa afacerea a trebuit să vândă apartamentul în care locuia. În 2008 a încercat marea cu degetul şi a deschis un spaţiu de vânzare, cu o suprafaţă de 80 mp. În vara anului următor se muta într-un spaţiu de 100 mp pe unul din principalele bulevarde din Cluj-Napoca şi îşi aminteşte cu claritate că ziua deschiderii a fost una dintre cele mai călduroase din an, iar „soarele răzbătea cu toată puterea lui de iulie prin faţada de sticlă a magazinului, mobilat până în cel mai mic detaliu, în stil neoclasic, un amestec cald între clasic şi modern“. Pas cu pas antreprenoarea a crescut afacerea, iar 2014 a fost un an de investiţii susţinute.

    Pe lângă extinderea spaţiului de vânzare stradal, ajuns la 200 mp, pentru care a fost necesar un buget de investiţii de 20.000 de euro, Home Couture a făcut şi primul pas într-un centru comercial, inaugurând un magazin de 150 mp în Iulius Mall, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. Numele ales pentru magazine este Lovely şi Iederan spune că s-a gândit la asocierea imaginii cu „o mică bijuterie de platină, ceva încântător, dar în acelaşi timp maiestuos“.

  • Iubitul şi părinţii ei credeau că e angajată şi se duce în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânăra mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.

    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

     

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • O tânără de 26 de ani şi-a făcut o afacere care îi învaţă pe cursanţi să devină barmani şi le găseşte job după

    Corina Alexandrescu, o tânără de 26 de ani născută şi crescută în Bucureşti, a pus bazele unei afaceri inedite: oferă cursuri de bartending şi îi ajută apoi pe absolvenţi să îşi găsească loc de muncă. Toate acestea, spune tânăra, cu intenţia de a-i învăţa pe români că băutura trebuie şi savurată, nu doar consumată.

    “Prima oară am muncit la 18 ani, pentru că nu mai voiam să îi mai cer mamei bani de fiecare dată când plecam la mare. Mi-am falsificat un CV, pot să spun acest lucru pentru că angajatorul a aflat până la urmă“, spune tânăra zâmbind. „Am lucrat ca ospătăriţă în zona de nord a Bucureştiului. Acolo am făcut primii mei bani.“

    Pasiunea pentru bartending o are din urmă cu cinci ani, atunci când a învăţat ce înseamnă să combini diverse băuturi. „Am făcut un curs de barman în 2009 şi atunci mi-am dat seama că îmi place mai mult să lucrez în spatele barului decât să servesc.“

    Unul dintre motivele care au stat la baza acestui business, spune Corina Alexandrescu, este că românii nu ştiu să consume alcool. „Cultura înseamnă să bei şi să te simţi bine având grijă la ceea ce consumi. Totul pleacă de la barmani, pentru că ei trebuie să explice de unde provine băutura şi cum se consumă, ei trebuie să facă recomandări clientului.“

    Qube Bartending Agency este un proiect la care tânăra se gândeşte de multă vreme. După câteva încercări de a porni businessul alături de prieteni s-a hotărât să înceapă de una singură. „Când am vrut să pornesc nu aveam niciun ban, nu aveam nici carte de muncă unde lucram, aşa că ideea unui credit ieşea din calcul.

    Dar m-am gândit că pentru asta există statul român, să ne ajute, aşa că am înfiinţat firma gratuit şi am aplicat la programul de finanţare. Proiectul l-am scris singură, pentru că nu aveam cum să plătesc o firmă de consultanţă şi oricum eu ştiam cel mai bine ce înseamnă businessul acesta. Am trecut de faza de evaluare şi mi-a fost acordată o sumă de bani pe care în cele din urmă am refuzat-o, pentru că am primit mai multe condiţii care mi s-au părut inacceptabile.“

    A apelat în cele din urmă la mama sa, care a contractat un credit în valoare de 2.000 de euro. Aceştia au fost banii de plecare, cu toate că timpul investit şi faptul că a scris singură proiectul au scăzut mult costurile iniţiale.

    „Primele luni, dorind să reinvestesc profitul, nu mi-am permis să angajez un trainer, aşa că am predat eu cursurile. Acum avem opt traineri, dintre care unul din Anglia“, povesteşte Alexandrescu. Absolvenţii sunt apoi ajutaţi să găsească loc de muncă, acest lucru fiind mai uşor datorită relaţiei care se formează între traineri şi cursanţi. „Majoritatea celor care vin la cursuri sunt de vârsta mea, dar vorbesc cu ei de parcă ne cunoaştem de-o viaţă“, spune tânăra.

    Costul pentru un curs de barman, care durează trei săptămâni, este cuprins între 270 şi 300 de euro. După ce cursurile au început să aducă tot mai mulţi clienţi, Corina Alexandrescu a decis in-trarea pe un alt segment al pieţei, cel de evenimente. Pentru a se diferenţia, Qube Bartending Agency a încercat să preia o idee lansată în Statele Unite, şi anume ceea ce tânăra numeşte un „bar mobil“. „A fost destul de greu, pentru că aveam doar câteva clipuri de pe internet din care să ne inspirăm.

    Am lucrat aproape trei luni la primul bar şi continuu să investesc lunar în asta.“ Qube Bartending Agency oferă servicii de tip all inclusive: „Noi putem veni cu bar, cu generator, cu personal, practic orice e ne-voie pentru un eveniment reuşit“. Costurile sunt de 7-8 euro de persoană în sistemul open bar, sau 350 de euro în cazul în care clientul are nevoie doar de barul mobil şi de personal.

    Deşi pare o piaţă cu foarte mulţi jucători, Corina Alexandrescu spune că cererea permite intrarea unor noi companii, atât timp cât acestea oferă servicii de calitate. „Pe partea de evenimente piaţa este extrem de activă şi ofertantă, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe mari“, remarcă tânăra antreprenoare.

    Anul trecut, Qube Bartending Agency a avut venituri de aproape 50.000 de euro, iar Corina Alex-andrescu speră la dublarea lor în 2015. Cât despre profit, marja se apropie de 40%, însă mare parte din acesta este reinvestit. „Ne aşteptăm la venituri mai mari pentru 2015, dar nu din zona cursurilor, pentru că preţurile vor rămâne la fel. Vom avea cu siguranţă mai multe evenimente şi sper să ajungem la venituri de 100.000 de euro.“

    Qube Bartending Agency este una dintre companiile noi selectate în cadrul proiectului „Cele mai promiţătoare 
start-up-uri“, realizat de Business Magazin. În săptămânile ce urmează, veţi putea citi şi alte poveşti despre tineri antreprenori şi ideile lor.