Tag: sector

  • DNA: Mită pentru influenţarea unor oficiali din Primăria Sectorului 3 în atribuirea unor lucrări de reabilitare termică

     Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a inculpatului George Navon, persoană fără o calitate anume, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale).

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, la sfârşitul lunii octombrie 2012, inculpatul George Navon a pretins pentru sine şi pentru alţii suma 210.000 de euro, din care 200.000 de euro cu titlu de consultanţă de afaceri (dintr-un avans obţinut pentru lucrări viitoare) şi 10.000 de euro cu titlu de “taxă de încredere”, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3, astfel încât să-i obţină unui administrator al unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) încredinţarea directă a unor lucrări de reabilitare termică a 10 blocuri. Această din urmă pretenţie de 10.000 de euro a fost diminuată la 20.000 de lei, sumă care a fost primită de inculpat la data de 30 octombrie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un IMM din trei vrea să se extindă în afara României

    ”Considerăm că acest fapt oferă o imagine pozitivă asupra României şi asupra celor cinci industrii în care se observă un interes crescut pentru expansiune: industria manufacturieră (31%), cea tehnologică (21%), cea a produselor de larg consum (19%), cea energetică şi chimică (7%)”, a declarat Vlad Ponta, Director Departament Companii Mici şi Mijlocii la Citibank România.

    La nivel regional, aproximativ 58% dintre intreprinderile mijlocii care fac obiectul studiului au în plan să îşi extindă operaţiunile pe plan internaţional în următorul an, în timp ce peste o treime dintre companiile mici au acelaşi obiectiv.

    ”Potrivit rezultatelor studiului, încrederea majorităţii companiilor intervievate este în creştere. Observăm că din ce în ce mai multe companii încep să evalueze oportunităţi de dezvoltare în afara graniţelor”, a precizat Vlad Ponta, Director Departament Companii Mici şi Mijlocii la Citibank România. ”Cele mai populare zone pentru expansiune sunt Orientul Apropiat, Europa şi Statele Unite”.

    Patru dintre cele mai comune provocări cu care se confruntă intreprinderile mijlocii din regiune sunt:

    1. Creşterea vânzărilor sau gestionarea unor scăderi ale volumelor de vânzări;

    2. Expasiunea internaţională;

    3. Schimbările din mediul economic;

    4. Managementul capitalului de lucru.

    La nivelul diferitelor ţări, provocările arată astfel:

    · 23% dintre clienţii băncii din România, Turcia şi Iordania sunt îngrijoraţi de impredictibilitatea din mediul economic.

    · 21% dintre clienţii din Cehia, Polonia şi Emiratele Arabe Unite şi 26% dintre cei din Rusia sunt de părere că expansiunea internaţională este cea mai importantă provocare.

    · 22% dintre companiile din Turcia şi Emiratele Arabe Unite resimt presiunea cauzată de nevoia de a creşte vânzările.

    · 21% dintre companiile ruseşti se confruntă cu dificultăţi în managementul capitalului de lucru.

    83% dintre cei 1416 respondenţi sunt specialişti de top din domeniul financiar, în timp ce 61% ocupă poziţii de CEO, CFO sau Managing Partner în cadrul companiilor din România, Cehia, Polonia, Ungaria, Rusia, Turcia, Bahrain, Iordania şi Emiratele Arabe Unite.

    Respondenţii au avut o medie a veniturilor anuale de 44 milioane de dolari. 73% dintre companiile care fac obiectul sondajului au avut venituri de până la 35 de milioane de dolari, în timp ce 27% au generat venituri peste această limită.

    Citi este prezentă în România din 1996 şi furnizează produse şi servicii financiare companiilor naţionale şi internaţionale, companiilor mici şi mijlocii, sectorului public şi organizaţiilor non-profit.

  • Hewlett-Packard a mărit salariul directorului general de la un dolar la 1,5 milioane dolari

     Majorarea va fi aplicată retroactiv, de la data de 1 noiembrie, potrivit unui anunţ al companiei destinat Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), relatează Bloomberg.

    Whitman, angajată în 2011 pentru revitalizarea HP, se confruntă cu declinul vânzărilor provocat de cererea slabă pentru PC-uri şi a intensificat concurenţa pe piaţa tehnologiei destinată companiilor.

    Acţiunile HP au urcat cu 93% în acest an la bursa din New York, după trei ani de evoluţie descendentă.

    Whitman a primit beneficii în valoare totală de 15,4 milioane de dolari, 70% din suma prevăzută, în anul fiscal 2012, primul an complet ca CEO al companiei, din cauza pierderilor nete înregistrate de HP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primarul Sectorului 4 denunţă protocolul cu USL şi vrea să formeze o nouă majoritate în Consiliul Local

     Cristian Popescu Piedone (PC) a spus, după şedinţa Consiliului Local al Sectorului 4, că majoritatea proiectelor supuse votului în CL în ultimele luni, ori nu au fost aprobate de consilierii liberali, ori aceştia s-au abţinut de la vot, astfel că a decis ca, începând de joi, să nu mai reprezinte Uniunea Social Liberală (USL).

    “Cine vrea să vină cu mine, să vină! Cine nu, nu! Începând de azi, nu mai pot garanta în numele întregului USL şi denunţ protocolul cu Uniunea Social Liberală la nivelul Sectorului 4. Aştept ca liderii politici care formează Consiliul Local Sector 4 (PSD, PC, PNL, PP-DD şi PDL) să vină la discuţii săptămâna viitoare, pentru a forma împreună o majoritate în interesul cetăţenilor Sectorului 4. Azi am constatat că o parte dintre cei pe care i-am girat în timpul campaniei electorale, membri ai USL, nu-şi respectă cuvântul dat cetăţenilor. Şi nu e vorba de proiecte financiare costisitoare, ci doar proiecte care asigură buna funcţionalitate a aparatului propriu, dar şi în interesul cetăţeanului”, a spus Cristian Popescu-Piedone, citat într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cererea germanului care spune că este fiul Regelui Mihai de a trimite o solicitare la CJUE, respinsă

     Dieter Stanzeleit a formulat această cerere în fata magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1, la termenul din 13 noiembrie al dosarului în care solicită să se stabilească, în urma administrării probelor, că Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.

    Avocatul lui Stanzeleit, Artim Sartizian, declara atunci că a solicitat să se adreseze o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care să decidă care instanţă va trebui judece această cerere, “nu neapărat de stabilire a paternităţii, dar a acelei substituiri de persoane care a avut loc, potrivit spuselor dumnealui, la vârsta de cinci ani”.

    “Instanţa germană s-a pronunţat în sensul că o astfel de verificare nu poate fi făcută separat de procesul de paternitate din România”, preciza avocatul Artim Sartizian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL furtului de tablouri: Dogaru şi Darie, CONDAMNAŢI la şase ani şi opt luni de închisoare

     Instanţa a decis aplicarea pedepsei de şase ani şi opt luni în cazul lui Radu Dogaru pentru infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. Judecătorii l-au mai condamnat pe Dogaru la trei ani şi şase luni, pentru constituirea unui grup criminal şi la patru ani de închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

    Pedepsele au fost contopite, astfel că Dogaru ar urma să execute, când decizia va rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de şase ani şi opt luni de închisoare.

    Eugen Darie a fost condamnat de instanţa Judecătoriei Sectorului 3 la şase ani şi opt luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave şi la trei ani de închisoare pentru constituire de grup criminal, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputat PNL: 3 miliarde euro ar trebui accesate pentru păduri, s-ar crea peste 40.000 locuri de muncă

     Cozmanciuc, fost secretar de stat în Ministerul Mediului, a susţinut o declaraţie privind importanţa finanţării corespunzătoare a sectorului forestieri din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în perioada 2014 – 2020.

    Potrivit deputatului, ar fi necesară suma de trei miliarde de euro, care să fie atrasă de Ministerul Agriculturii, care accesează FEADR, în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, pentru proiectarea şi execuţia de drumuri forestiere, împăduriri, corectare torenţi, modernizare, prevenirea şi repararea daunelor cauzate pădurilor şi alte măsuri, dar şi pentru plăţi compensatorii pentru deţinătorii de păduri.

    Noile prevederi ale regulamentului de dezvoltare rurală pentru perioda de programare 2014 – 2020 oferă un cadru mai atractiv realizării proiectelor de împăduriri, arată Cozmanciuc. Astfel, în noul regulament, toate categoriile de terenuri arabile sunt eligibile pentru împădurire, nu doar cele productive, iar rata de sprijin public a crescut de la 70 la 100 la sută, oferind astfel posibilitatea accesării măsurii fără a fi necesar ca beneficiarul să contribuie financiar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul media Tribune suprimă 700 de posturi la publicaţiile sale

     “Pe termen lung, vor avea loc mici reduceri în echipele editoriale”, dar “majoritatea posturilor suprimate” vor viza alte funcţii, precum cele comerciale şi cele din publicitate, a precizat directorul general al grupului, Peter Ligori, într-un interviu acordat pentru Los Angeles Times.

    Grupul Tribune, care a ieşit din faliment în 2012, după patru ani de restructurări, spune că reducerile de posturi, care vor fi făcute în ianuarie, vor trebui să crească eficienţa şi să uşureze tranziţia spre domeniul online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Datele INS privind activitatea întreprinderilor: Cei mai mulţi angajaţi sunt în industrie, principalele afaceri în comerţ. Pierderi sunt doar în construcţii

     Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat, marţi, date privind activitatea întreprinderilor din industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă, în 2012, acestea indicând că faţă de anul precedent numărul întreprinderilor a crescut cu 4%, la 447.938.

    “La sfârşitul anului 2012, sectorul industrie însuma 50.896 întreprinderi, respectiv 11,4% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcţii, comerţ şi servicii). Cea mai mare pondere a fost deţinută de întreprinderile active din cadrul sectorului Servicii, respectiv 40,9%”, arată INS, într-un comunicat.

    Statistica a luat în calcul întreprinderile active din punct de vedere economic în perioada de referinţă, respectiv pe cele care realizează bunuri sau servicii, înregistrează cheltuieli şi întocmesc bilanţ contabil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marii câştigători ai listării Twitter

    EVAN WILLIAMS DEŢINE 10,4% DIN ACŢIUNILE TWITTER ŞI SE PUTEA LĂUDA CU O AVERE PERSONALĂ DE PESTE 2,5 MILI-ARDE DE DOLARI ÎN ZIUA DE DEBUT A COMPANIEI PE BURSĂ, când cotaţia platformei de microblogging a crescut cu 73%, de la preţul de listare de 26 dolari la 44,9 dolari. Un alt mare câştigător al listării este un finanţator mai vechi al companiei: fondul de capital de risc Rizvi Traverse Management, controlat de omul de afaceri de origine indiană Suhail Rizvi. Participaţia de 15,6% a fondului valora 3,8 miliarde de dolari după prima zi de tranzacţionare a acţiunilor Twitter la New York.

    Averi existente doar pe hârtie, din moment ce marea majoritate a apropiaţilor companiei, acţionari vechi sau manageri, şi-au păstrat acţiunile, pariind pe dezvoltarea pe termen lung prin extinderea internaţională, creşterea numărului de utilizatori şi consolidarea afacerilor în publicitate. „Nu am vândut niciodată nicio acţiune. Credem că este o afacere foarte bună pe termen lung. Investitorii au avut mai multe oportunităţi să-şi lichideze participaţiile în runde anterioare de finanţare, dar lumea crede cu adevărat în această poveste”, a declarat pentru Bloomberg managerul fondului de capital de risc Insight Venture Partners, care deţine acţiuni la Twitter.

    PRINTRE ACŢIONARII COMPANIEI SE GĂSESC, PE LÂNGĂ FONDURI DE INVESTIŢII PUŢIN CUNOSCUTE ÎN AFARA ANTURAJULUI DIN SILICON VALLEY, ŞI PERSONALITĂŢI PRECUM ACTORUL ASHTON KUTCHER SAU MILIARDARUL RICHARD BRANSON. Compania a atras 1,82 miliarde de dolari prin listarea la bursă, reuşind cea mai mare ofertă publică iniţială din SUA în sectorul IT de la listarea Facebook, în luna mai a anului trecut. Capitalizarea de piaţă a Twitter depăşeşte în prezent 20 miliarde de dolari şi a atins 25 miliarde de dolari în prima zi de tranzacţionare. Pe lângă participaţia flotată la bursă, Twitter are peste 50 de acţionari direcţi şi alte câteva sute prin intermediul fondurilor de investiţii care au finanţat compania.

    JACK DORSEY, UN ALT NUME IMPORTANT ÎN RÂNDUL FONDATORILOR TWITTER, şi-a extins averea cu peste 1 miliard de dolari prin listarea companiei la bursă. Dorsey a devenit miliardar anul trecut, datorită acţiunilor pe care le deţine la compania de plăţi electronice Square Inc. Fondul de capital de risc Union Square Ventures deţine 5,1% din companie, pachet în valoare de 1,25 mili-arde de dolari, evoluţie considerabilă având în vederecă a investit iniţial sub 10 milioane de dolari. Spark Capital, fondul care a investit la Twitter în 2008, deţine acum aproximativ 6% din acţiunile companiei, cu o valoare de 1,46 miliarde de dolari. Benchmark, un alt fond de capital de risc, are acţiuni Twitter de 1,42 miliarde de dolari, după o investiţie iniţială de 44,1 milioane de dolari, derulată în două runde, în 2009 şi 2011.

    DOI DINTRE CEI MAI IMPORTANŢI OAMENI DIN COMPANIE, CEO-UL DICK COSTOLO ŞI DIRECTORUL PETER FENTON, DEŢIN DE ASEMENEA PARTICIPAŢII SEMNIFICATIVE, ÎN VALOARE DE SUTE DE MILIOANE DE DOLARI, ÎNSĂ NU LE POT LICHIDA TIMP DE 180 DE ZILE, perioada standard de aşteptare pentru angajaţi după o ofertă publică iniţială. Păstrarea acţiunilor deţinute reprezintă un risc important având în vedere cum au decurs alte listări la bursă din ultimii ani în sectorul IT. Titlurile Facebook s-au prăbuşit după oferta publică şi au revenit la cotaţia de listare abia un an mai târziu, iar Groupon şi Zynga au pierdut 50%, respectiv 64% din valoarea iniţială de piaţă.

    Creşterea de 73% a acţiunilor Twitter în prima zi de tranzacţionare a fost fără îndoială o surpriză, după ce compania majorase deja în trei rânduri preţul indicativ pentru oferta publică datorită interesului uriaş din partea investitorilor. Compania a înregistrat o pierdere de 64,6 milioane de dolari în ultimul trimestru încheiat şi nu va înregistra profit mai devreme de anul 2015, potrivit estimărilor analiştilor.