Tag: mutare

  • Divizia aeriană a grupului TUI ar putea muta o parte dintre posturile de mentenanţă în România

     Grupul TUI vrea să scadă anual costurile Tuifly cu 65 de milioane de euro prin reducerea serviciilor gratuite şi a cheltuielilor cu salariaţii, scrie publicaţia germană Sueddeutsche Zeitung, citând surse.

    TUI vrea să obţină economii de 35 de milioane de euro din diminuarea costurilor cu forţa de muncă şi negociază începând din noiembrie cu angajaţii pentru atingerea acestui obiectiv.

    “Ne aflăm în negocieri, pe care intenţionăm să le finalizăm în săptămânile următoare”, a afirmat directorul general al Tuifly, Dieter Nirschl.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariile din China ar putea creşte cu 10% în 2014, determinând mutări de fabrici în ţări mai ieftine

     Creşterea salariilor se va situa la 11% în acest an, după un avans de 10,7% anul trecut, estimează Lu Ting, analist la Bank of America. Analişti ai JPMorgan Chase şi Mizuho Securities au declarat că estimează creşteri de 10-15%, potrivit Bloomberg.

    Partidul Comunist, aflat la putere în China, exercită presiuni pentru mărirea salariilor, astfel încât să păstreze sprijinul populaţiei şi să accelereze reorientarea economiei de la producţia industrială cu grad ridicat de poluare către servicii.

    Autorităţile din Shenzhen, provincia Guangdong, au anunţat deja o creştere salarială de 13%, în timp ce în Yangzhou, provincia Jiangsu, majorarea se va situa la 15,6%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproximativ 60 la sută dintre olandezi consideră că în ţara lor sunt prea mulţi est-europeni

     Olandezii sunt îngrijoraţi în special de creşterea ratei infracţionalităţii, de tulburarea liniştii publice şi de accesibilitatea locurilor de muncă, potrivit SCP, citat de DutchNews.nl.

    Aproape şase din zece olandezi cred că est-europenii abuzează de sistemul de protecţie socială, iar 47 la sută cred că aceştia le fură locurile de muncă. Aproape jumătate afirmă că nou-veniţii din Polonia, Bulgaria şi România provoacă probleme şi sunt mai predispuşi să comită infracţiuni.

    Potrivit biroului naţional de statistică, în Olanda trăiesc aproximativ 600.000 de persoane venite din alte ţări membre UE, iar 20.000 dintre ele solicită indemnizaţii sociale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect: Rasdaq se desfiinţează, iar firmele se mută pe o piaţă reglementată sau un sistem alternativ

     Proiectul, elaborat de Ministerul Finanţelor, prevede că activitatea pieţei Rasdaq şi a segmentului titlurilor “Nelistate” va înceta în termen de 12 luni de la intrarea legii în vigoare.

    În luna octombrie, reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară declarau pentru MEDIAFAX că autoritatea a transmis în luna iulie la Finanţe un proiect de lege pentru clarificarea statutului pieţei Rasdaq, însă MFP a solicitat refacerea acestuia sub forma unei ordonanţe de urgenţă, transmisă ministerului în luna august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung mută fabricile de smartphone-uri din China în Vietnam, pentru a-şi menţine profitul

     Grupul sud-coreean a construit cea mai mare afacere de producţie de smartphone-uri din lume folosind forţa de muncă abundentă şi ieftină din China, potrivit Bloomberg.

    Samsung a depăşit Apple oferind clienţilor telefoane cu preţuri variind de la peste 900 de dolari la mai puţin de 150. Întrucât cererea încetineşte pe segmentul scump, care aduce cele mai mari profituri, iar companiile rivale din China pun presiune pe preţuri, Samsung se alătură unor companii precum Nokia şi Intel, atrase de salariile mici din Vietnam, de circa o treime faţă de cele din China.

    “Trendul mutării din China în Vietnam se va accelera probabil pentru cel puţin doi-trei ani, în mare parte din cauza costurilor mai ridicate cu forţa de muncă ale Chinei. Autorităţile din Vietnam sunt foarte agresive acum în atragerea industriilor”, a declarat Lee Jung Soon, şeful unei divizii pentru încurajarea afacerilor la Agenţia Coreeană pentru Încurajarea Investiţiilor din Vietnam.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele 13 unităţi de învăţământ din Târgovişte care nu aveau căldură au primit calorifere electrice

     Inspectorul şcolar general al judeţului Dâmboviţa, Luminiţa Preda, a declarat, luni dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că, după ce cele 13 şcoli generale şi licee din Târgovişte, fără căldură, au fost dotate cu peste 300 de calorifere electrice cumpărate din sponsorizări şi fonduri alocate de Consiliul Local, s-a decis ca elevii din unităţile respective să nu mai fie mutaţi în alte şcoli.

    Cursurile se vor desfăşura după orarul stabilit în fiecare unitate şcolară, ora având 45 minute, iar pauza 5 minute.

    Luminiţa preda a precizat că “în funcţie de condiţiile meteorologice şi de eficienţa soluţiei alternative identificate, unităţile şcolare pot hotărî, în Consiliul Profesoral şi cu acordul Inspectoratul Şcolar Judeţean, încetarea cursurilor, în săptămânile 09-13.12.2013 şi 16-20.12.2013, caz în care vor întocmi un grafic de recuperare a orelor de curs”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai tânăr antreprenor din lume. La şapte ani câştigă 100 de dolari pe zi

    Ryland a dorit să îşi deschidă propriul restaurant de la vârsta de 3 ani, iar în 2013 a ajuns să îşi înfiinţeze propria companie. El a observat că prin faţa locuinţei sale trec zilnic majoritatea colegilor lui şi astfel a pornit ideea de a crea o afacere profitabilă. Tânărul câştigă câteva sute de dolari pe săptămână, uneori având profituri şi de 100 de dolari pe zi.

    De câteva ori pe săptămână, el prepară biscuiţi, brioşe şi prăjituri, pe care le vinde colegilor de clasă şi părinţilor acestora. Ryland tipăreşte şi meniuri şi oferă mai multe variante de sucuri naturale şi cafea clienţilor săi, întreaga afacere fiind condusă din curtea casei sale.

  • Internetul fără „cookies“. Schimbarea majoră făcută de Microsoft, Google şi Facebook

    Microsoft, Google Şi Facebook lucrează la noi sisteme pentru monitorizarea şi controlul informaţiei pe internet, care înlocuiesc „cookies“ şi livrează mai multă eficienţă şi eficacitate în colectarea informaţiilor despre utilizatori. „Cookies“ sunt micile secvenţe de cod instalate în browserele web care permit companiilor de publicitate să urmărească activitatea şi interesele uti-lizatorilor de internet, cu scopul de a transmite mesaje promoţionale la ţintă. Informaţia adunată cu ajutorul cookies este vândută la pachet către marketeri şi reprezintă un nou tip de materie primă, fiind tranzacţionată liber pe o piaţă nereglementată.

    Google, Facebook şi celelalte companii americane care domină internetul, ale căror servicii online sunt utilizate de un sfert din populaţia planetei, au fost criticate în repetate rânduri, în ul-timii ani, pentru probleme legate de încălcarea dreptului la viaţa (virtuală) privată, de la chestiuni care vizează direct modul cum sunt gestionate datele utilizatorilor şi până la scandalurile legate de interceptările Agenţiei pentru Securitate Naţională din SUA (NSA).

    Cu argumentul „dacă nu ai nimic de ascuns nu ai de ce să te temi“, protecţia datelor cu caracter personal pe internet şi în alte medii electronice, precum telefonia mobilă, a devenit o iluzie: gu-vernele pot accesa orice informaţie, indiferent de numărul de parole în spatele cărora se as-cunde, iar companiile care controlează fluviul de date le vând la pachet către agenţiile de publici-tate, interesate de cât mai multe detalii despre interesele şi obiceiurile utilizatorului.

    Apărarea datelor personale de colosalele baze de date acumulate de miile de companii care se ocupă cu traficul de informaţie cade în sarcina utilizatorului. Majoritatea browserelor web oferă utilizatorului opţiunea de a le bloca atunci când este necesar, spre exemplu când efectuează o tranzacţie bancară online. Bifarea opţiunii „Do Not Track“ în browser creşte de asemenea nivelul de protecţie, dar nu este respectată de toate platformele. Totodată, cookies pot fi şterse periodic, pentru a întrerupe acumularea continuă de informaţie.

    Cookies au început deja să fie înlocuite cu metode noi, dezvoltate de companii pentru a elimina intermediarii şi pentru a creşte eficienţa colectării de informaţie. În plus, noile sisteme de monitorizare a activităţii utilizatorilor pe internet vor fi mai greu de evitat în condiţii de confort şi utilizare accesibilă a computerului sau smartphone-ului.

    Microsoft, Google şi Facebook lucrează la noi sisteme pentru monitorizarea şi controlul infor-maţiei pe internet, care înlocuiesc cookies şi livrează mai multă eficienţă şi eficacitate în colec-tarea informaţiilor despre utilizatori. Cei trei giganţi din Silicon Valley au anunţat recent proiecte prin care vor ocoli miile de companii specializate în plasarea de cookies pe site-uri, în prezent in-termediari între platformele online, agenţiile de publicitate şi publicul-ţintă.

    Mutarea anunţă un transfer masiv de putere în industria globală a publicităţii digitale, estimată la 120 miliarde de dolari pe an.

     

  • Capitalistul săptămânii: Thomas Alva Edison

     Tânărul Edison a obţinut drepturile exclusive de a vinde ziare în mijloacele de transport şi, cu ajutorul a patru asistenţi, a început să tipărească ziarul Grand Trunk Herald. Acesta a fost începutul activităţii antreprenoriale duse de Edison.

    După ce a salvat un copil de trei ani din faţa unui tren în mers, a primit un post de telegrafist, la 16 ani. Iar în 1866, când avea doar 19 ani, s-a mutat în Louisville, Kentucky, unde a început să lucreze în cadrul biroului Associated Press. Lucra în schimbul de noapte, iar acest lucru îi permitea să îşi dedice timpul celor două activităţi preferate: cititul şi experimentele. Într-o noapte, în timp ce lucra la o baterie, a vărsat acid sulfuric. Acesta a găurit podeaua şi s-a scurs pe biroul şefului lui.

    A doua zi, a fost concediat, iar ca urmare şi-a dedicat tot timpul experimentelor. În 1869, tânărul inovator breveta maşina electromagnetică de înregistrat voturi, însă originalitatea acesteia nu i-a asigurat succesul comercial. A conceput apoi un telegraf care putea să primească şi să trimită simultan câte două mesaje. Western Union a cumpărat tehnologia inventată de Edison, asigurând acestuia resursele financiare necesare pentru a se muta din Newark, NJ, în localitatea Menlo Park din apropiere. În 1876 a deschis un laborator unde putea explora posibilităţile dinamului şi ale altor dispozitive electrice.

    Acel laborator urma să producă poate cea mai mare invenţie a timpurilor sale – becul electric cu filament funcţional. În 1890, Edison a fondat compania Edison General Electric Company prin regruparea diferitelor societăţi pe care le deţinea. A apărut şi un competitor, Thomson-Houston Company, devenit principala companie de inovaţii electrice prin seria de fuziuni conduse de Charles A. Coffin, fost producător de încălţăminte din Lynn, Massachusettes.

    Pe măsură ce se extindeau, celor două companii le era tot mai greu să producă separat instalaţii electrice complete bazându-se exclusiv pe propriile brevete şi tehnologii. Prin urmare, în 1892, cele două companii s-au unit. Noua organizaţie a primit numele de General Electric Company. Edison a fost activ în afaceri până la sfârştiul vieţii. Câteva dintre propunerile iniţiate de el continuă să facă parte din GE şi în prezent, mai exact diviziile de iluminat, transport, produse industriale, transport de energie şi echipamente medicale. La o sută de ani de la debut, GE şi-a extins prezenţa pe noi pieţe, online şi în întreaga lume. În 2012, General Electric a înre-gistrat venituri de 144,9 miliarde de dolari.

  • Ponta cere ministerelor să încerce să-i convingă pe gălăţenii aflaţi în zona seismelor să se mute

     El a precizat că în dialog va fi abordată şi problema reparării caselor avariate de aceste seisme.

    “Rog şi Ministerul de Interne, şi Ministerul Administraţiei, să fiţi pregătiţi în continuare dacă putem şi avem cum să-i ajutăm pe oamenii de acolo, inclusiv să vedem dacă-i convingem, dacă vor să-i relocăm, însă asta se poate face doar în dialog cu oamenii respectivi, sau repararea caselor. Vreau să-mi faceţi clar o propunere pentru următoarea şedinţă de guvern”, le-a cerut Ponta reprezentanţilor celor două ministere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro