Tag: incercare

  • Crizele de după criză

    Cred sincer că trăitul în realitatea românească aduce oricărui analist politic şi economic serios un plus de luciditate, iar cartea profesorului Paul Dobrescu „Crizele de după criză“ nu face decât să confirme aceasta. Dezvoltarea, spune profesorul de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA, va deveni obiectivul detaşat al perioadei postcriză, dar nu se poate baza nici pe globalizare şi nici pe corporaţii.

    Dezvoltarea va deveni principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seama de vrednicia statului. Aceasta într-o perioadă în care indisciplina geopolitică este caracteristica vieţii planetei, în care nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat. Regăsim în „Crizele de după criză“ toate marile teme ale momentului – inegalitatea care se accentuează, ascensiunea ţărilor emergente, expansiunea chineză, jocurile graniţelor şi lipsa de viziune a liderilor politici.

    Unele date sunt în măsură să dea fiori: în ultimii 26 de ani au fost privatizate 7.500 de întreprinderi de stat, pentru care s-au încasat 7 miliarde de euro. Fără cele 2,3 miliarde de euro încasate pentru BCR, reiese un preţ mediu de 667.000 de euro pentru o întreprindere de stat, adică preţul pe care îl obţii pe o casă mai acătării. Este doar un exemplu din taboul actual al unei Românii aflate într-o poziţie ambiguă, vasal-concurenţială, cu o Europă ce încearcă să iasă din stagnare, cu o Asie în plină expansiune economică şi cu o Americă care încearcă să îşi păstreze poziţia de lider al lumii.

    „Greşeala mare a acestei perioade de peste 26 de ani este că nu s-a ţinut cont de nicio lecţie mai importantă a geopoliticii. În primul rând nu s-a construit din interior… Nu a construit o politică externă coerentă de bună vecinătate… Harta spaţiului politic românesc pare brăzdată doar de trasee individuale, de soluţii individuale. Aceasta este principala prăbuşire: prăbuşirea încrederii, care erodează pe zi ce trece valorile supreme ale unei comunităţi naţionale: sentimentul apartenenţei şi nevoia de identitate“. Musai de citit!

     

  • Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI, care au ajuns la puterea prin mijloace democratice

    Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.

    În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.

    Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.

    Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.

    În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.

    Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.

    Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.

    „În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.

    Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.

    Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.

    Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”

  • Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI, care au ajuns la puterea prin mijloace democratice

    Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.

    În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.

    Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.

    Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.

    În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.

    Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.

    Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.

    „În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.

    Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.

    Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.

    Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”

  • AB InBev va concedia 5.500 de persoane după achiziţia SAB Miller

    AB InBev va disponibiliza aproximativ 3% din forţa de muncă pe parcursul a trei ani după ce va achiziţiona SAB Miller, în condiţiile în care încearcă să eficientizeze costurile după fuziune, scrie Bloomberg.

    Reducerea va fi implementată treptat şi în fază, potrivit unui anunţ al companiei. Aproximativ 5.500 de job-uri ar urma să fie tăiate în proces, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

    Reducerea de personal va face o economie de 1,4 miliarde de dolari pe an pentru AB InBev, echivalentul a aproximativ o zecime din veniturile anuale de 15 miliarde ale gigantului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt oraşele unde se trăieşte cel mai bine. În top 10 se regăsesc 6 localităţi din 2 ţări

    Economist Intelligence Unit încearcă să clasifice oraşele de pe glob, să determine unde se trăieşte cel mai bine. O sarcină aproape imposibilă având în vedere că unii oameni preferă metropole precum Tokyo sau New York, iar alţii preferă viaţa liniştită într-un oraş ca Frankfurt.

    Analiştii au luat în considerare 30 de factori printre care siguranţa, sistemul de sănătate, infrastructura sau mediul înconjurător şi la final au determinat un scor pentru cele 140 de oraşe analizate.

    Pe primul loc se află Melbourn, Australia, urmat de Viena, Austria şi Vancouver, canada. Oraşul australian îşi păstrează locul pentru a-l şaselea an la rând. Un alt element interesant că în top 10 se află trei oraşe canadiene şi alte trei australiene, cu toate că Sydney, capitala Australiei a picat din top din cauza fricii a unui eventual atac terorist.

    Damasc este oraşul cel mai prost clasat în top cu un scor de 30,2 din 100, iar Kiev este singurul oraş european care a intrat în top 10 de la coada clasamentului. 

  • Care sunt oraşele unde se trăieşte cel mai bine. În top 10 se regăsesc 6 localităţi din 2 ţări

    Economist Intelligence Unit încearcă să clasifice oraşele de pe glob, să determine unde se trăieşte cel mai bine. O sarcină aproape imposibilă având în vedere că unii oameni preferă metropole precum Tokyo sau New York, iar alţii preferă viaţa liniştită într-un oraş ca Frankfurt.

    Analiştii au luat în considerare 30 de factori printre care siguranţa, sistemul de sănătate, infrastructura sau mediul înconjurător şi la final au determinat un scor pentru cele 140 de oraşe analizate.

    Pe primul loc se află Melbourn, Australia, urmat de Viena, Austria şi Vancouver, canada. Oraşul australian îşi păstrează locul pentru a-l şaselea an la rând. Un alt element interesant că în top 10 se află trei oraşe canadiene şi alte trei australiene, cu toate că Sydney, capitala Australiei a picat din top din cauza fricii a unui eventual atac terorist.

    Damasc este oraşul cel mai prost clasat în top cu un scor de 30,2 din 100, iar Kiev este singurul oraş european care a intrat în top 10 de la coada clasamentului. 

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Jocurile Olimpice de la Rio: Andrei Gag a ratat calificarea în finala probei de aruncarea greutăţii

    Sportivul român Andrei Gag a ratat, joi, calificarea în finala probei de aruncarea greutăţii din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia. Gag a înregistrat al 13-lea cel mai bun rezultat.

    Gag a făcut parte din grupa A a calificărilor şi a reuşit să arunce la 20.40 metri, din a treia încercare. Românul a ratat accederea în finală, deşi a reuşit aceeaşi performanţă ca sportivul clasat pe locul 12, ultimul care a adus calificarea în ultimul act. Jamaicanul O’dayne Richards a avansat graţie criteriului de departajare, întrucât a avut cel mai bun rezultat din a doua încercare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini fantastice cu insectele care luminează peşteri: “Mă simţeam de parcă aş fi pe Pandora” – GALERIE FOTO

    Fotograful australian Shaun Jeffers a petrecut un an încercând să captureze modul în care insectele luminoase “aprind” peşterile din Noua Zeelandă.

    Tânărul de 26 de ani, originar din Liverpool, Marea Britanie, a povestit celor de la Mail Online că avea sentimentul de a fi pe altă planetă: “Nu experimentasem aşa ceva până atunci, şi este dificil să descriu în cuvinte ce am văzut; stăteam în întuneric, privind aceste insecte luminoase, şi mă simţeam de parcă aş fi pe Pandora, planeta din Avatar.”

    Viermii luminoşi, denumiţi Arachnocampa luminosa, trăiesc doar în Noua Zeelandă şi emit o lumină fosforescentă pentru a atrage prada.

  • Situaţie dramatică la cea mai mare companie din România. Sute de angajaţi au fost concediaţi, iar lista neagră continuă

    Directorul general ala OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a explicat, în cadrul conferinţei în care a anunţat rezultatele companiei pentru primele şase luni, mecanismul prin care a restructurat 440 de angajaţi în perioada aprilie-iunie.

    “Din păcate, a trebuit să ne separăm de acest număr de colegi. Măsurile noastre sunt structurale şi puternice pentru că nu vedem o revenire a preţurilor pe termen scurt. Dar pe termen mediu şi lung vedem posibilitatea ca numărul de angajaţi să crească”, a spus Mariana Gheorghe.

    În intervalul aprilie-iunie, au fost disponibilizaţi 150 de angajaţi pe lună, adică opt angajaţi pe zi, astfel că la sfârşitul lunii iunie numărul angajaţilor OMV Petrom era de 15.237, în scădere cu 440 faţă de finele lunii martie. La sfârşitul lunii iunie 2015, numărul angajaţilor OMV Petrom era 16.450.

    “Ceea ce am încercat este eficientizarea proceselor şi a activităţilor”, a adăugat Mariana Gheorghe, care a ţinut să precizeze că salariile nu au fost afectate.