Tag: coruptie

  • Fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, reţinut de DNA

    Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, fostul şeful al vămilor Viorel Comăniţă, şi fostul şef al SIPI Constanţa Dan Secăreanu sunt cercetaţi de DNA, alături de omul de afaceri Radu Nemeş şi soţia acestuia, pentru complicitate la evaziune în legătură cu importul de produse petroliere, au declarat surse judiciare. Aproximativ 40 de percheziţii au fost derulate de anchetatorii anticorupţie, în acest caz.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta: Am moştenit “bombe” precum Oltchim şi Hidroelectrica, trebuie eliminate frauda şi corupţia

    El a cerut, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, să fie găsite soluţii pentru rezolvarea “problemelor moştenite”, menţionând în acest sens situaţia de la Oltchim sau Hidroelectrica. “Trebuie să gestionăm toate problemele pe care le-am moştenit, inclusiv de natură economică. Ştiu situaţia foarte grea de la Oltchim, şi sper să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a găsi soluţii, şi situaţia de la Hidroelectrica. Am moştenit o mulţime de bombe şi este obligaţia şi dreptul nostru, în baza mandatului legitim pe care l-am primit în urmă cu zece zile, de a gestiona aceste situaţii dificile şi de a trece peste ele împreună, făcând însă ceea ce fostele guverne nu făceau: în primul rând să explicăm cum stă situaţia, în al doilea rând să avem o abordare profesionistă şi în al treilea rând să înlăturăm orice fel de interes economic, corupţie politică şi avantaje materiale pentru cei care se aflau implicaţi în acest tip de operaţiuni, de fraudare practic a intereselor publice şi a banului public”, a afirmat Ponta.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Steven Ausnit: România este cunoscută în străinătate pentru politica coruptă

    “România este cunoscută în afara ţării pentru politica coruptă. Acesta este un renume prost”, a spus Ausnit , la emisiunea “După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV. El a afirat că speră, însă, că România “se va duce îninte puţin câte puţin”, dar acesta este un proces de durată. “În România, măcar, alegerile sunt libere, este o şmecherie aici, acolo, dar nu ca în Rusia. Presa este liberă complet, este o democraţie care funcţionează, dar este cam necunoscută în afara Europei”, a afirmat el.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Decizia în dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu, amânată pentru 1 iunie

    Procesul în sunt judecaţi Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic s-a încheiat în 14 mai, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) anunţând atunci că sentinţa va fi pronunţată în 29 mai.

    Marţi, judecătorii au amânat pronunţarea unei soluţii în acest dosar până în 1 iunie.

    Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut la ultimul termen de judecată pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul de la Bucureşti a căzut, guvernul de la Praga a rezistat (VIDEO)

    Era deja al treilea protest de proporţii în ultimele 12 luni contra guvernului de centru-dreapta condus de Petr Necas, ilustrând nemulţumirea populaţiei faţă de măsurile de tăiere a cheltuielilor bugetare, de reformă a sistemului de pensii şi a celui de sănătate, pe care guvernul le-a promovat ca să aducă deficitul bugetar la 2,9% din PIB la anul, de la un deficit de 3,5% preconizat pentru 2012, şi să menţină credibilitatea ţării în ochii pieţelor financiare.

    Pe acest fond, disensiunile din cabinetul Necas s-au adâncit, în condiţiile sondajelor de opinie care indică ascensiunea opoziţiei de stânga. Vicepremierul Karolina Peake a plecat cu un grup de parlamentari să-şi facă alt partid, iar premierul Petr Necas a cerut un vot de încredere în Camera Deputaţilor, pentru a evita alegerile anticipate.

    Guvernul a supravieţuit acestui test, în aceeaşi zi în care la Bucureşti cădea guvernul Ungureanu, însă coaliţia reconstruită ulterior va fi mai slabă, cu doar 103 din cei 115 parlamentari pe care îi avea înainte (raportat la un total de 200 de deputaţi), iar instabilitatea politică se va menţine, estimează analiştii Raiffeisen.

  • Băsescu: Am cerut SRI să privescă atent la fapte de corupţie cu fonduri europene

    El a spus, în contextul în care se referea la priorităţile SRI pe anul 2012, că a avut o discuţie despre “accesarea de fonduri europene”. “Am avut o discuţie cu colegiul de conducere al Serviciului, am stabilit câteva zone în care trebuie să se dea atenţie şi vreau să cred că se face o prioritate din acest lucru”, a spus preşedintele. “Ca să nu fie vreo taină: până acum ne-am obişnuit să ne uităm la modul de desfăşurare a licitaţiilor. Bună treabă, dar senzaţia pe care eu o am, şi am împărtăşit-o şi prim-ministrului, este că, spre exemplu, la contractele mari fraudele nu se fac la desemnarea câştigătorului. Comisiile sunt foarte mari, sunt greu de creat influenţe pentru toţi cei 20,30, 50 de membri ai comisiei. Consultanţa de la Bruxelles e şi ea prezentă. Deci, de regulă, licitaţiile mari sunt foarte greu de falsificat”, a spus preşedintele.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Preşedintele acuză partidele politice de lipsă de credibilitate şi cheamă societatea civilă în ajutor

    “Este nevoie ca România să meargă înainte cu partide responsabile, modernizate, care înţeleg ziua de mâine”, a spus preşedintele. “Fără modernizare, România este condamnată”, a insistat el, afirmând că trebuie ca “politicienii să iasă de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice”.

    În context, preşedintele a spus că este nevoie de reluarea legii sănătăţii, “pe o altă platformă de încredere şi o altă voce, cu eventuale modificări”. “Am înregistrat un eşec în prezentarea proiectului legii sănătăţii, eşec care mi se datorează”, a recunoscut şeful statului.

    De asemenea, se impune “eficientizarea regiilor şi desfiinţarea clientelismului politic”, astfel încât resursele bugetului “să poată fi redistribuite către zonele societăţii unde este nevoie de ele”, iar cetăţenii să poată intra pe site-urilor instituţiilor publice şi să poată vedea imediat modul cum s-au aprobat cheltuielile şi cum a fost folosit fiecare leu alocat de la buget.

    Referitor la corupţia din zona politicii, Traian Băsescu a respins acuzaţiile că “ar face dosare” şi că “DNA este instrumentul preşedintelui”. “Nu există niciun procuror care să poată spune că preşedintele i-a cerut să facă un dosar. Este sub demnitatea unui preşedinte să facă asta şi cei care au această abordare nu fac decât să mintă.”

    Preşedintele a evocat şi acuzaţia că “Băsescu conduce PDL”: “Aici nu mai am niciun comentariu, decât să vă spun că, dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”.

    El a făcut apel la sprijinul societăţii civile pentru modernizarea societăţii şi lupta contra corupţiei, inclusiv a celei din clasa politică. “Societatea civilă de bună calitate s-a retras în cochilie. Este timpul să revină, pentru că altfel locul ei va fi ocupat de foarte mulţi neaveniţi care se revendică a reprezenta societatea civilă.”

    De asemenea, Băsescu a chemat şi intelectualii să-l ajute – “intelectualitatea care, probabil descurajată de criză, de unele măsuri ale Guvernului sau poziţii ale mele, s-a retras şi nu vrea să se mai implice în viaţa socială şi politică”.

  • Istoria unei fântâni care nu seacă niciodată

    “Au fost ani foarte proşti, au fost ani foarte buni, au fost ani excepţionali ca anul trecut în prima jumătate – atunci nici mie nu mi-a venit să cred; dar nu era omenesc să câştigi profit net 40 de milioane de dolari pe lună, o treabă ca asta nu poate să ţină mai mult de câteva luni, la noi a ţinut trei. Dar să ajungi să faci profit net 40 milioane de dolari pe lună e fenomenal. Apoi, ureea a ajuns la 850 dolari pe tonă la Constanţa, a fost cel mai mare preţ în România, a ţinut câteva luni, dar după aia, din 30 iunie, s-a dus dracului tot.”

    Ioan Niculae, proprietarul Interagro, povestea în ianuarie 2010 cu BUSINESS Magazin despre cum i-a mers cu un an în urmă şi despre cum agricultura şi combinatele sale sunt “un business de care sunt mulţumit”. Dacă era ceva ce îl neliniştea pe omul de afaceri în 2010, dar şi în alte interviuri pe care le-a acordat de-a lungul anilor, acel lucru era alimentarea cu gaz a combinatelor sale. Conform declaraţiilor sale, pentru ca toate cele şase combinate ale sale să meargă la capacitate maximă, Interagro are nevoie de 220 milioane metri cubi pe lună, adică 8 milioane metri cubi pe zi. Iar salvarea lui Ioan Niculae în vara lui 2009, atunci când preţul ureei a scăzut pe piaţa internaţională, s-a numit OUG 54/2009, care i-a permis să controleze mai bine şi să-şi scadă cheltuielile cu cel mai important cost al combinatelor sale, gazul.

    OUG 54/2009 a fost publicată în 12 iunie 2009 în Monitorul Oficial, fiind emisă în mandatul lui Adriean Videanu la Ministerul Economiei, şi prevedea ca marii consumatori din industria chimică şi cei din producţia de energie să primească numai gaze din producţia internă în perioada iunie – octombrie 2009. Măsura gândită iniţial pentru a ajuta marea industrie a fost mai apoi extinsă şi la nivelul companiilor cu un consum mai mic, cu condiţia ca acestea să treacă la statutul de consumator interuptibil (dacă situaţia o cere, să poată fi deconectaţi de la alimentarea cu gaze pentru a nu pune în pericol populaţia). Situaţia a cerut această măsură, deoarece în iarna lui 2010 Videanu a declarat situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze naturale, aşa că toţi consumatorii interuptibili au fost tăiaţi de la alimentarea cu gaze naturale, iar termocentralele au trecut de pe gaze pe păcură.

    Ioan Niculae are în proprietate cinci combinate de îngrăşăminte chimice – Amonil Slobozia, Donauchem Turnu Măgurele, Amurco Bacău, Gaproco Piatra-Neamţ şi Nitroporos Făgăraş. Combinatele sale, împreună cu Azomureş şi Elcen Bucureşti, au consumat doar gaze din producţia internă până la 31 octombrie 2010. Facilitatea a fost introdusă din luna iunie a anului 2009 şi avea caracter temporar, ca măsură anticriză, dar, după criza din iarnă, Parlamentul a extins-o cu încă un an, până la 31 octombrie 2010. Înainte de publicarea acestei ordonanţe, combinatele lui Niculae cumpărau gaze la preţul de coş, adică erau obligate să consume şi gaze din import. Între timp, preţul gazului de import a ajuns să fie dublu faţă de cel de producţie Romgaz (330 de dolari pe mia de metri cubi faţă de 165 de dolari).

    Romgaz Mediaş, cea mai profitabilă companie de stat, a livrat anul trecut 5,513 miliarde de metri cubi de gaze naturale din producţia internă, cu 1% mai puţin decât în 2009. Principalii săi clienţi au fost grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae şi producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş Târgu Mureş (AZO), controlat de un grup elveţian. InterAgro a primit 1,2 miliarde de metri cubi de gaze, în valoare de 519 milioane de lei (123 milioane de euro), în condiţiile în care tariful mediu obţinut de Romgaz la vânzarea gazelor din producţia internă a fost anul trecut de 431,3 lei pe mia de metri cubi. Celălalt mare producător de îngrăşăminte, Azomureş, a cumpărat în 2010 gaz metan în valoare de 318 milioane de lei (75,6 milioane de euro), însă nu avea la finalul anului nicio datorie faţă de Romgaz.

    Firmele care fac trading cu gaze, precum Conef Gaz, WIEE şi EGL, au cumpărat anul trecut 654 de milioane de metri cubi de gaze, în valoare de circa 282 milioane de lei (67 mil. euro). Conef Gaz, controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, cel care deţine şi producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), a luat circa 7,56% din livrările Romgaz. WIEE România, parte a grupului elveţian WIEE, a luat 3,5%. Toate informaţiile se regăsesc în rapoartele publicate de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Romgaz, anul trecut.

  • Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini: Mediul de afaceri din România este prea corupt

    “Este prea corupt (n.r. – mediul de afaceri) şi nu contează că şi în alte ţări este corupţie, pentru că România trebuie să lupte pentru eliminarea completă a acestui fenomen. Trebuie să avem toleranţă zero pentru corupţie”, a răspuns Van Groningen la o întrebare legată de nivelul corupţiei mediului de afaceri. El a arătat, la lansarea Cărţii Albe de către Consiliul Investitorilor Străini (CIS), că mai importantă chiar decât gradul de corupţie dintr-o ţară este percepţia negativă din partea investitorilor străini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inmatricularile ilegale de masini de lux: functionarii cereau intre 2.000 si 3.000 euro pentru un autoturism

    Ancheta in acest caz, coordonata de Parchetul Capitalei, a fost
    declansata in urma unei sesizari a DGA, facute in luna mai, cand
    s-a descoperit ca un agent de la Directia de Inmatriculari si
    Permise Auto se ocupa cu inmatriculari false si falsificari de
    acte, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanti ai DGA. Pana in
    prezent s-a stabilit ca au fost inmatriculate fraudulos cel putin
    25 de masini, provenind din Bulgaria, Serbia, Spania, Croatia,
    Germania, Romania. Potrivit surselor citate este vorba de masini
    marcile BMW, Mercedes si Volkswagen. Functionarii implicati in
    aceste activitati ilegale luau intre 2.000 si 3.000 de euro pentru
    a inmatricula fraudulos o masina, au spus reprezentantii DGA.
    Prejudicul stabilit pana in prezent este de 200.000 de euro, dar
    este posibil ca valoarea acestuia sa creasca, confrom surselor
    citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro