Tag: amenda

  • Tragedia din Statele Unite în care au murit 300 de copii l-a înduplecat şi pe Hitler, care a trimis o scrisoare de condoleanţe

    În 1937, în New London, Texas a avut loc una dintre cele mai mari tragedii din sistemul şcolar din Statele Unite. O scurgere de gaze din subsolul unei şcoli a provocat o explozie uriaşă în care au murit aproape 300 de copii şi cadre didactice şi peste 180 de oameni au fost răniţi, informează Texas Monthly.

    Ca o ironiei a sorţii mesajul zilei scris pe tablă era următorul: “Petrolul şi gazele naturale sunt cele mai importante resurse naturale ale Texasului de Est. Fără aceste două resurse şcoala aceasta nu ar fi existat”.

    Tragedia a circulat şi a ajuns şi la Adolf Hitler, care a trimis o scrisoare de condoleanţe. Familiile victimelor au fost revoltate şi au dat în judecată şcoala pentru că a pus vieţile copiilor în pericol. Niciun oficial nu a fost tras la răspundere şi nicio amendă a fost aplicată.

    Însă, două luni mai târziu, a fost introdusă legea prin care gazului i-a fost adăugat un miros specific pentru a putea fi identificată o scurgere de gaze.

  • CFR, amendată pentru condiţiile dintr-o gară din Harghita: Pereţi afumaţi, scaune rupte, lipsa căldurii

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Harghita, mai multe persoane au depus reclamaţii privind ”condiţiile groaznice” oferite de CFR Călători în sălile de aşteptare din gări, în special în cele din zonele rurale din judeţ.

    Şeful CJPC Harghita, Laurenţiu Moldovan, a declarat, corespondentuui MEDIAFAX, că, în urma controlului făcut la gara din localitatea Siculeni, comisarii au constatat că oamenii trebuia să aştepte trenul într-o sală insalubră, neîncălzită şi neluminată, cu scaune rupte şi pereţi murdari şi afumaţi.

    ”Scaune murdare, rupte, cu diferite şuruburi ieşite, pereţi murdari, arşi, afumaţi. Nu există nicio sursă de căldură. Astfel, temperatura este aproape identică celei de afară, deoarece tâmplăria este stricată. În gară nu există corpuri de iluminat aproape deloc, fiind întuneric pe timp de noapte”, a spus Laurenţiu Moldovan.

    Totodată, comisarii de la Protecţia Consumatorului au consemnat că la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei ”a fost prezentată o autorizaţie emisă de Autoritatea Feroviară Română – AFER, care nu mai era valabilă”.

    ”Autorizaţia în cauză atestă şi condiţiile de calitate a serviciilor, dar operatorul economic, la solicitarea comisarilor CJPC Harghita, nu a prezentat o altă autorizaţie valabilă”, a mai spus şeful CJPC Harghita.

    Aşadar, operatorul economic în administrarea căuia se află gara din Siculeni, respectiv CFR Călători, a fost sancţionat cu 15.000 de lei, punându-i-se în vedere, totodată, să remedieze deficienţele constatate.

    Gara din Siculeni nu este singura din judeţul Harghita fără curent electric şi încălzire, altele nu au nici canalizare sau apă curentă.

    În 22 septembrie, când angajaţii CFR au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi, între altele, că nu le-au fost majorate salariile, preşedintele Organizaţiei Sindicatului Independent din Mişcare (OSIM) CFR Harghita, Cosmin-Sorin Micloş, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că de la Bodoc (judeţul Covasna) şi până la Sâncrăieni (Harghita), cu excepţia staţiunii Băile Tuşnad, nicio staţie CFR nu are curent electric, iar unele dintre ele nu au nici apă potabilă, canalizare şi toalete. La Mădăraş, clădirea gării se află într-o stare avansată de degradare.

  • Deutsche Bank, amendată de SUA pentru încălcarea sancţiunilor impuse Iranului şi Siriei

    Banca urmează să plătească penalităţi Departamentului Financiar al New Yorkului şi Rezervei Federale.

    Angajaţii care au operat tranzacţiile ilegale să nu mai lucreze la bancă, a solicitat Federal Reserve.

    Banca germană, care a încălcat, de asemenea, diverse legi ale statului New York, plăteşte celor două agenţii separat.

    “Firma nu dispune de politici şi proceduri suficiente prin care să se asigure că activităţile pe care le desfăşoară în birourile sale externe din Statele Unite respectă legile americane cu privire la sancţiuni”, a declarat un oficial de la Rezerva Federală.

    Federal Reserve cere Deutsche Bank să creeze un program “consolidat” prin care să “asigure o conformare globală” cu sancţiunile americane. Rezerva a catalogat totodată tranzacţiile Deutsche Bank cu Siria şi Iranul ca “periculoase şi nesănătoase”.

    Banca a anunţat, într-un comunicat, că acest comportament al său a încetat în urmă cu mai mulţi ani şi a adăugat “de atunci am terminat toate afacerile cu părţile din cele două ţări” vizate.

    Două bănci franceze – BNP Paribas şi Credit Agricole – au fost amendate de către Statele Unite pentru că au lucrat cu ţări cărora Washingtonul le-a impus sancţiuni. Statele Unite au amendat BNP Paribas cu suma de 8,9 miliarde de dolari, iar Credit Agricole cu suma de 800 de milioane de dolari.

     

  • Cum să cumpăraţi anvelopele de iarnă pentru a evita amenzi

    Apropierea iernii îi obligă pe conducătorii auto să îşi doteze maşinile cu anvelope speciale de iarnă. Obligativitatea nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanţa de Guvern 5/2011. Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică.

    Dacă sunt prinşi în trafic fără anvelope de iarnă, sau dacă acestea nu respectă condiţiile prevăzute de lege – alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă – şoferii riscă să plătească o amendă (de la 9 la 20 de puncte-amendă).

    Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor România (APC România) a stabilit o listă de criterii după care oamenii se pot ghida pentru achiziţionarea de anvelope de iarnă:

    Anvelopele de iarnă funcţionează cel mai bine la temperaturi de sub 7 grade, dar uzura poate fi mai mare decât la pneurile standard în cazul în care le utilizaţi în condiţiile unei atmosfere mai calde.

    Anvelopele de iarnă acceptate de legislaţia românească şi europeană sunt cele inscripţionate pe lateral cu unul dintre simbolurile “M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”. Iniţialele M şi S vin de la cuvintele mud (noroi) şi snow (zăpadă).

    Anvelopele “all seasons” pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă (“M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”).

    Anvelopele cu crampoane se folosesc în condiţii extreme cum ar fi zăpada groasă şi gheaţa. Vor fi demontate atunci când acestea ajung în contact direct cu partea carosabilă.

    Lanţurile antiderapante pot fi folosite în cazul în care zăpada sau gheaţa este întâlnită în timpul unei călătorii, cu condiţia să fie demontate odată cu îmbunătăţirea vremii.

    “Şosete” pentru zăpadă (antiderapant textil): este un material textil plasat în jurul anvelopei pentru a îmbunătăţi aderenţa pe zăpadă şi gheaţă. Ele sunt uşor de folosit, dar nu sunt la fel de eficiente ca lanţurile antiderapante. “Şosetele” nu pot produce pagube la nivelul carosabilului, dar trebuie dezinstalate rapid, deoarece ele scad performanţa anvelopei în condiţii normale de drum.

    Începând cu data de 1 noiembrie 2012, toate anvelopele trebuie să aibă o etichetă ce prezintă informaţii despre performanţa acestora – eficienţa consumului de combustibil, aderenţa pe carosabil umed şi nivelul de zgomot exterior. Costurile pentru combustibil depind în bună măsură de calitatea anvelopelor. Diferenţa poate fi de până la 10%, între utilizarea celor mai performante sau a celor mai slabe anvelope comercializate pe piaţa Uniunii Europene.

    “Etichetele cuprinzând caracteristicile anvelopelor trebuie să fie afişate la punctul de vânzare, în cataloage, pliante şi pe website-urile care comercializează cauciucuri. Astfel, consumatorii vor putea compara, înainte de achiziţionare, atât preţurile, cât şi siguranţa pe carosabil umed, sau impactul asupra cheltuielilor cu combustibilul”, a spus Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor România.

    Anvelopele premium, deşi sunt mai scumpe decât anvelopele de buget, vor avea o durată de viaţă mai mare cu 1-2 ani până la apariţia semnelor de bătrâneţe. Durata de viaţă a unei anvelope este de 4 ani, dar, în unele cazuri, anvelopele premium pot fi folosite 5-6 ani. Pentru a afla când a fost produsă o anvelopă ne vom uita la DOT, un cod de 4 cifre (ex: DOT 1009 – a zecea săptămână din anul 2009), primele două sunt săptămâna din an, iar celelalte două reprezintă anul fabricaţiei.

  • Şcoală din Timiş, obligată să achite 100.000 euro familiei unui copil cu sindrom Down muşcat de câini

    Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat, joi, irevocabil într-un dosar în care familia unui copil diagnosticat cu sindromul Down cerea daune morale în valoare totală de 500.000 de euro şcolii din comuna Checea şi educatoarei copilului care nu l-a supravegheat corespunzător, în ianuarie 2012 băiatul plecând singur de la grădiniţă şi ajungând în curtea unei ferme dezafectate unde a fost atacat de o haită de câini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Grădiniţa din Checea unde a avut loc incidentul se află în subordinea şcolii gimnaziale din localitate.

    Educatoarea a fost trimisă în judecată, iar prima instanţă, Judecătoria Timişoara, a condamnat-o pe femeie la un an de închisoare cu suspendare şi plata unor daune morale de 200.000 de euro. Aceasta a depus o contestaţie la Curtea de Apel Timişoara care, joi, s-a pronunţat irevocabil şi a redus cuantumul daunelor la suma de 100.000 de euro.

    ”Curtea de Apel Timişoara reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile D.G.B., prin reprezentant legal D.C., de la suma de 200.000 euro la 100.000 euro sau echivalentul în lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate”, se arată în sentinţă.

    Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş spun că, deocamdată, nu s-a discutat la nivelul instituţiei despre această sentinţă deoarece abia a fost stabilită.

    ”A fost un proces lung, de vreo doi ani. Vom vedea cum vom rezolva problema cu daunele materiale. Vom discuta cu jurista ISJ şi vom lua o decizie”, a declarat Aura Danielescu, inspector-şef al ISJ Timiş.

    Directoarea Şcolii Generale din localitatea Checea, o localitate defavorizată din judeţul Timiş, Florentina Voicu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că şcoala nu are o asemenea sumă şi că deja a fost pus sechestru pe unele bunurile educatoarei.

    ”De unde credeţi că are şcoala o asemenea sumă? Suntem o instituţie publică, bani nu avem decât ce vine de la Ministerul Educaţiei pe cost standard şi banii aceştia sunt pentru salariile cadrelor didactice. Şi pentru funcţionarea şcoliii este o sumă complementară care vine de la Consiliul Local pentru ce înseamnă utilităţi. Suntem solidari, împreună trebuie plătit. Educatoarea de unde va avea o asemenea sumă? Într-o localitate dezavantajată cum suntem acolo, e o sumă foarte mare. S-a pus sechestru pe nişte bunuri ale doamnei: terenuri, remorcă, autoturism. Nu se va putea pune sechestru şi pe o instituţie publică, aşa cum suntem noi”, a declarat Florentina Voicu.

    Directoarea şcolii a mai spus că va discuta cu jurista de la Inspectoratul Şcolar Timiş şi cu primarul localităţii Checea pentru a găsi o soluţie de achitare a sumei de 100.000 de euro familiei copilului.

    Florentina Voicu a mai spus că acum copilul vine la şcoală şi este în clasa pregătitoare, iar educatoarea este încă angajată la grădiniţa din localitate.

    ”Educatoarea lucrează în continuare la grupă. Au fost aproximativ doi ani de proces şi a fost foarte greu. Nu avem ce face, a fost, s-a întâmplat, se poate întâmpla oricui. Se poate întâmpla şi acasă. Copilul are sindrom Down. Acum este la clasa pregătitoare la noi la şcoală. Vine însoţit de un membru al familiei, dar din păcate vine foarte rar la şcoală. Eu m-aş bucura să vină mai des”, a mai spus directoarea.

    Potrivit acesteia, copilul are încă urme de muşcături pe femur, pe umăr şi în zona cefei.

  • ANRE a amendat GDF Suez Energy România cu 200.000 lei pentru că factura şi consumul estimat în avans

    “Ca urmare a petiţiilor înregistrate la ANRE cu privire la modalitatea de facturare a serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale realizată de operatorul economic GDF Suez Energy România pentru clienţii finali de tip B1, ANRE a efectuat o acţiune de control de tip verificare la această companie. În urma acţiunii de control, ANRE a constatat că, pentru o parte din clienţii finali de tip B1, furnizorul de gaze naturale a implementat un proiect nou intitulat Transmitere 3 facturi simultan, adus la cunoştinţa ANRE, dar care nu a fost aprobat/avizat de autoritate”, se arată într-un comunicat al reglementatorului pieţei.

    Autoritatea a constatat că furnizorul nu a respectat obligaţia legală de a factura lunar contravaloarea serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale, pentru locurile de consum, selectate prin sondaj de echipa de control.

    Totodată, nu a respectat obligaţia legală de a utiliza valori ale puterii calorifice superioare (PCS) reale, transmise de către operatorul de distribuţie a gazelor naturale, la facturarea consumului de gaze naturale, pentru locurile de consum. Astfel, furnizorul a utilizat ca valori ale puterilor calorifice superioare a gazelor naturale (PCS), la emiterea facturilor estimate corespunzătoare celor două perioade de consum lunare estimate, aceeaşi valoare a puterii calorifice superioare aferentă perioadei de regularizare pentru cele trei luni anterioare, corespunzătoare facturii curente.

    ANRE precizează că GDF Suez a achitat deja amenda.

    Ca atare, compania va factura lunar contravaloarea serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale, în conformitate cu prevederile reglementărilor şi nu va mai trimite trei facturi simultan.

    GDF Suez furnizează gaze pentru consumatorii casnici din partea sudică a ţării, având 1,4 milioane de clienţi.

  • FRF, amendată cu 17.000 de euro de UEFA, pentru incidentele de la Belfast

    Potrivit sursei citate, FRF a fost amendată pentru comportamentul spectatorilor români, care au folosit materiale pirotehnice şi au aruncat obiecte în teren. Totodată, forul de la Casa Fotbalului a fost sancţionat şi pentru că fanii au afişat la meci un banner cu un mesaj politic.

    “13-15 iunie 1990: trei zile de istorie românească. 13 iunie 2015: Tot aşteptăm ca vinovaţii să plătească” şi “The romanian are coming. To Euro 2016” au fost două dintre bannerele afişate de fanii români pe Winsdor Park.

    Federaţia nord-irlandeză de fotbal a fost amendată doar cu 3.000 de euro pentru incidentele de la acelaşi meci, astfel că Belfast Telegraph speculează faptul că românii au fost găsiţi vinovaţi pentru rănirea unui fotoreporter al agenţiei Presseye.

    Darren Kidd a fost rănit de o petardă aruncată din tribunele Windsor Park. Kidd a povestit că proiectilul l-a lovit în spate, în zona gâtului, apoi în cădere a explodat, provocându-i arsuri pe gât şi pe corp şi afectându-i auzul. Deşi nu a văzut cine a aruncat petarda, el era convins că vinovaţi sunt suporterii gazdelor.

    Fanii nord-irlandezi au respins cu vehemenţă aceste acuzaţii şi au prezentat pe reţele de socializare o înregistrare video care ar dovedi că proiectilul a fost aruncat dintr-un sector al tribunei a doua, singurul populat cu spectatori români.

    Acest incident a fost trecut în raport de observatorul UEFA al meciului.

    Reprezentativa de Anghel Iordănescu a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, la 13 iunie, la Belfast, în compania selecţionatei Irlandei de Nord, în etapa a şasea a Grupei F de calificare la Campionatul European din 2016, partidă la care au asistat şi aproximativ o mie de suporteri ai tricolorilor.

  • Un poliţist din Mureş a oprit un şofer care depăşise viteza legală Surpriza a venit abia când a completat procesul verbal: ce a putut să scrie pe foaia de amendă

    Un poliţist din Mureş a tras pe dreapta un şofer care depăşise viteza legală. L-a legitimat, i-a cerut actele maşinii şi i-a scris un proces verbal pentru amendă. Omul a plătit 105 lei pe loc, dar a obsevat abia mai târziu ce a scris poliţistul pe procesul verbal.

    Un poliţist din Mureş a oprit un şofer care depăşise viteza legală Surpriza a venit abia când a completat procesul verbal: ce a putut să scrie pe foaia de amendă

  • Un poliţist din Mureş a oprit un şofer care depăşise viteza legală Surpriza a venit abia când a completat procesul verbal: ce a putut să scrie pe foaia de amendă

    Un poliţist din Mureş a tras pe dreapta un şofer care depăşise viteza legală. L-a legitimat, i-a cerut actele maşinii şi i-a scris un proces verbal pentru amendă. Omul a plătit 105 lei pe loc, dar a obsevat abia mai târziu ce a scris poliţistul pe procesul verbal.

    Un poliţist din Mureş a oprit un şofer care depăşise viteza legală Surpriza a venit abia când a completat procesul verbal: ce a putut să scrie pe foaia de amendă