Tag: scoala

  • Elevi cu geci şi mănuşi la ore într-o localitate din Arad. În clase sunt între 6 şi 19 grade Celsius

    Copiii stau la ore cu gecile pe ei şi chiar cu mănuşi pentru că în clase temperaturile sunt cuprinse între 6 şi 19 grade Celsius.

    “De dimineaţă, la prima oră, când s-a verificat de către profesorul de seriviciu temperatura în sălile de clasă, ea a fost cuprinsă între 6 şi 14 grade C la etaj, la parter este destul de bine, 17-19 grade C, poate peste zi a mai crescut cu un grad, dar nu mai mult. Copiii stau îmbrăcaţi, nu toţi stau cu mănuşi, depinde, unii sunt mai călduroşi, alţii mai puţin, depinde, majoritatea stau îmbrăcaţi. Nu ştiu în acest moment câţi copii sunt acasă, pentru că nu am verificat încă absenţele, dar am avut zile în perioada asta în care am avut 38 de absenţi într-o zi, din aproximativ 200 de copii”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul Şcolii Generale Sâmbăteni, Cornelia Foster.

    Din această cauză, conducerea şcolii a obţinut aprobarea de la Inspectoratul Şcolar Arad să reducă durata unei ore de curs de la 50 la 40 de minute, iar pauza a fost redusă de la 10 minute la 5 minute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şcoala virtuală a angajaţilor din companii

    Nu este un secret că învăţarea pentru specialiştii din companii a ieşit din sala de clasă tradiţională sau din rigorile unui program fix. Dar ce se întâmplă după finalizarea cursurilor? Knolyx aduce instrumentele necesare pentru livrarea de cursuri (elearning), pentru consolidarea comunităţilor din organizaţii, după acestea, dar şi pentru organizarea de evenimente – într-un singur loc.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Knolyx este unica platformă integrată ce oferă instrumente pentru livrarea de cursuri, organizarea de evenimente şi consolidarea comunităţii organizaţiilor, potrivit reprezentanţilor Gentlab.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Platforma aduce într-un singur loc componente diverse pentru organizarea şi susţinerea de cursuri online şi offline, organizarea de evenimente şi/sau webinare, administrarea business process managementului şi live coaching. Totodată, prin intermediul platformei se poate crea şi modera comunitatea fiecărei organizaţii (atât intern, în rândul angajaţilor, cât şi extern, în rândul partenerilor şi clienţilor.)

    La nivelul companiilor, Knolyx generează un management facil al sesiunilor de training (gestiunea centralizată a sesiunii de training, de la pregătire până la follow up; rapoarte detaliate pentru sesiuni de training, generate automat, ce pot fi trimise către managerii de departament, rapoarte de sinteză pentru cursuri, clienţi, traineri, cursanţi), precum şi economii de timp (prin, de pildă, refolosirea materialelor de curs şi identificarea rapidă a resurselor necesare, crearea rapidă a unei noi sesiuni de curs pornind de la cele existente, comunicare optimizată cu participanţii la training etc.)

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Knolyx este o platformă B2B de tip SaaS (Software as a Service) dezvoltată integral de compania Gentlab; oferă servicii de eLearning pentru orice industrie sau domeniu. Ideea produsului a pornit de la o nevoie reală privind livrarea cursurilor şi susţinerea lor într-un timp eficient, potrivit informaţiilor trimise de companie.  Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar în proiect au fost implicaţi şapte dezvoltatori. Investiţia în Knolyx s-a ridicat la 120.000 de euro. Componenta de eLearning se defineşte prin funcţionalităţi precum: crearea, distribuţia, administrarea şi susţinerea cursurilor, crearea grupelor de cursanţi, elaborarea chestionarelor de evaluare a cursanţilor înainte de a începerea cursului; păstrarea cursanţilor implicaţi şi motivaţi prin inserarea elementelor de gamification; business process management (definirea fluxurilor de aprobare spre automatizarea proceselor interne, cum ar fi aprobarea noilor parteneri sau livrarea de cursuri) etc. La acestea se adaugă o componentă de organizare de evenimente (care include realizarea de transmisiuni live, organizarea de evenimente tip webinar etc.), precum şi de creare a comunităţilor de la nivelul organizaţiilor (moderarea şi crearea subiectelor de discuţie, crearea spaţiului în care profesionişii îşi pot exersa cunoştinţele dobândite etc.).

  • Elevi cu geci şi mănuşi la ore într-o localitate din Arad. În clase sunt între 6 şi 19 grade Celsius

    Copiii stau la ore cu gecile pe ei şi chiar cu mănuşi pentru că în clase temperaturile sunt cuprinse între 6 şi 19 grade Celsius.

    “De dimineaţă, la prima oră, când s-a verificat de către profesorul de seriviciu temperatura în sălile de clasă, ea a fost cuprinsă între 6 şi 14 grade C la etaj, la parter este destul de bine, 17-19 grade C, poate peste zi a mai crescut cu un grad, dar nu mai mult. Copiii stau îmbrăcaţi, nu toţi stau cu mănuşi, depinde, unii sunt mai călduroşi, alţii mai puţin, depinde, majoritatea stau îmbrăcaţi. Nu ştiu în acest moment câţi copii sunt acasă, pentru că nu am verificat încă absenţele, dar am avut zile în perioada asta în care am avut 38 de absenţi într-o zi, din aproximativ 200 de copii”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul Şcolii Generale Sâmbăteni, Cornelia Foster.

    Din această cauză, conducerea şcolii a obţinut aprobarea de la Inspectoratul Şcolar Arad să reducă durata unei ore de curs de la 50 la 40 de minute, iar pauza a fost redusă de la 10 minute la 5 minute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea tânărului de 20 de ani care a găsit soluţia pentru curăţarea oceanului de gunoaie – VIDEO

    Lui Boyan Slat i-a venit  ideea în timp ce făcea scufundări în Grecia şi a văzut mai multe gunoaie decât peşti. A pornit, în cadrul şcolii la care învăţa un proiect prin care analiza mărimea şi numărul particulelor de plastic din oceane. Lucrarea sa a câştigat numeroase premii, inclusiv “Cel mai bun concept tehnic” la Delft University of Technology în 2012.

    Boyan şi-a numit conceptul “The Ocean Cleanup” şi l-a prezentat în cadrul TEDxDelft 2012. Ulterior, tânărul a fondat “The Ocean Cleanup foundation”, o organizaţie nonprofit responsabilă cu dezvoltarea tehnologiei. Ideile sale pot salva sute de mii de organisme subacvatice anual, dar şi milioane de dolari prin scăderea costurilor de curăţenie, reducerea la minim a daunelor produse unor nave sau a turiştilor care ar vizita anumite zone în număr mai mare.

     Metoda prin care ar vrea să facă asta este următoarea: instalarea unei reţele de ziduri plutitoare, astfel încât plasticul adus de curenţii oceanului să fie prins.

    Planul lui este pe cale de a deveni realitate.  Ideea lui ia adus un premiu Index, în valoare de 152.000 de dolari, premiu care este acrodat antreprenorilor care prezintă soluţii inteligente problemelor dificile cu care ne confruntăm. Pe lângă asta, tânărul a reuşit să strângă fonduri 2 milioane de dolari pentru a-şi realiza ideea.

    Slat plănuieşte să construiască un zid de 100 de kilometri în Oceanul Pacific, între Hawaii şi California. Conform Huffington Post, zidul va fi implementat în 2020. Gunoaiele şi materialele din plastic vor fi prinse în structura zidului, apoi vor fi colectate şi reciclate. Slat împreună cu echipa lui speră să implementeze o structură pilot de 1,6 kilometri în Japonia pentru a testa eficienţa acesteia.

    Se estimează că prima fază a procesului ar dura în jur de cinci ani, dar în această perioadă awareness-ul oamenilor vis-a-vis de problemele ecologice ar creşte în mod semnificativ.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 5 decembrie 2016

    COVER STORY: Cele mai inovatoare companii din România

    Ce este inovaţia şi de ce suntem inovatori modeşti? Cum e posibil ca, în pofida dezvoltării sectorului IT, România să se numere printre ţările cu cel mai redus nivel de inovaţie? Care sunt motoarele care catalizează apariţia inovaţiilor? Care este gradul de interes al companiilor de pe plan local pentru inovaţie în comparaţie cu alte pieţe? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care au răspuns participanţii la ediţia din acest an a conferinţei Cele mai inovatoare companii din România, proiect ajuns la a treia ediţie.


    SPECIAL: Cele mai inovatoare companii din lume
     

    OPINIE: Stimaţi CEO,CFO, COO, CMO, antreprenori! Duceţi-vă la catedră pentru a da ceva înapoi României!
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 noiembrie 2016

    COVER STORY: Planurile noul CEO al Orange

    Pentru prima dată de când a preluat conducerea filialei locale a Orange, singura femeie CEO din industria telecomului românesc, Liudmila Climoc, vorbeşte despre parcusul până la fotoliul de director executiv, despre rezultate obţinute şi perspectivele companiei pe care o conduce, liderul pieţei de profil.

     


    FINANCIAR: Cât mai durează creşterea economică

     


    IDEI DE AFACERI: Şantierul din online


    RETAIL: În duel cu brandul Victoria’s Secret


    ANTREPRENORIAT: Băneasa, antrenament pentru extindere peste hotare
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 21 noiembrie 2016

    COVER STORY: Povestea brandurilor româneşti din vin

    Domeniul vinurilor constituie un studiu de caz special. Pe de o parte este un domeniu cu o îndelungată tradiţie, dar sunt şi afaceri noi, care înfloresc, cu investitori deopotrivă români şi străini. Nu mai puţin de 250 de crame funcţionează acum în România, ţară aflată pe locul şase în topul european al producătorilor de vin şi pe locul 12 la nivel mondial.


    STRATEGIE: Cum protejezi drepturile de autor când conţinutul e gratis?


    IDEI DE AFACERI: Povestea finanţistului pasionat de modă
     

    RETAIL: Paşii de expansiune ai Otter: Cluj, Braşov şi… Cehia


    SPECIAL: Povestea miliardarului chinez care vrea să cumpere Hollywoodul
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • ŞCOALA VIITORULUI. Ţara cu cel mai bun sistem de educaţie din lume, renunţă la materii

    Şeful departamentului de educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen a explicat schimbările: „Sunt şcoli care în care se învaţă în mod tradiţional, modalitate care era benefică pe la 1900, dar necesităţile nu mai sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21.“

    În locul subiectelor individuale elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. Spre exemplu: cel de al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor putea lua cursul „Lucrând într-o cafenea“, unde vor învăţa despre limba engelză, economie sau ştiinţele comunicării.

    Sistemul va fi introdus pentru elevii mai mari,  începând de la vârsta de 16 ani în sus. Ideea generală este că copiii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţele şi aptitudinile lor. De asemenea, elevii nu vor mai sta în bănci, aşteptând să discute cu profesorul, ci se va lucra în grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai mare problemă a României este că şcoala nu reuşeşte să pregătească tinerii corespunzător nevoilor de pe piaţa muncii

    Cea mai mare problemă a României este lipsa locurilor de muncă şi a pregătirii tinerilor pentru piaţa muncii, a declarat Mona Nicolici, manager în cadrul departamentului de Sustenabilitate, OMV Petrom, în cadrul lansării raportului despre învăţământul profesional şi tehnic.

    “Ne plângem că n-avem locuri de muncă. Angajatorii pot oferi locuri de muncă, însă nu găsesc oameni bine pregătiţi, pentru că şcoala nu reuşeşte să îi pregătească pentru piaţa muncii. Angajatorii, în aceeaşi măsură, nu pot pregăti pe calificările de care au nevoie, astfel încât ne-am dat seama că ceea ce pregăteşte şcoala nu reuşeşte să se alinieze cu nevoia pieţei muncii. Vorbim despre nevoia profesorilor de a se adapta la noile tehnologii, la ceea ce angajatorii ştiu şi profesorii ar trebui să predea în şcoli. (…) În acelaşi timp, ca business, ne confruntăm cu nevoia de a avea muncitori pregătiţi pe anumite calificări”, a explicat Mona Nicolici în cadrul lansării raportului „Învăţământul profesional şi tehnic – provocări şi perspective de dezvoltare”, realizat în cadrul programului România Meseriaşă, susţinut de OMV Petrom.

    Lipsa forţei de muncă calificate în zonele dezvoltate economic din România a fost evidenţiată de Claudia Petrescu, sociolog la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române. „Nu avem forţă de muncă calificată. O să spuneţi că în unele regiuni nu avem locuri de muncă. Da, dar în regiunile în care avem dezvoltare economică în România, nu avem suficientă forţă de muncă calificată de nivel mediu”, consideră sociologul.

    Cauzele identificate sunt reprezentate de migraţia masivă a forţei de muncă, declinul demografic şi de rata mare de părăsire timpurie a şcolii, potrivit Claudiei Petrescu. „România are aproximativ 19% rata de părăsire timpurie a şcolii, spre deosebire de celelalte ţări ale Uniunii Europene unde avem o medie de 11%”, explică aceasta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 noiembrie 2016

    COVER STORY: Laboratul medical al HR-ului

    Există o personalitate dezirabilă sau indezirabilă pentru un post? Ce rol joacă personalitatea angajaţilor în ecuaţia care are drept rezultat profitul firmei? Sunt întrebările la care răspunde Andrei Ion, directorul companiei de talent management care reprezintă în România organizaţia internaţională CEB/SHL Talent Measurement.


    ANALIZĂ: Independenţa artiştilor-antreprenori din teatru


    SPECIAL: Cel de-al 45-lea preşedinte

    STRATEGIE: Un business cu multe exerciţii fizice


    ANTREPRENORIAT: Online-ul, umăr la umăr cu Lipscanii

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.