Tag: revista

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 16 decembrie


    COVER STORY: Cele trei fete ale împăratului electrocasnicelor

    Viorica Harja, Lăcrămioara Mihalescul şi Daniela Bîzgan sunt cele trei fete ale lui Dumitru Mihalescul, care a clădit afacerea Marelvi, cel mai mare distribuitor de electronice şi electrocasnice. Cifra de afaceri estimată pentru acest an se plasează în jurul a 40 de milioane de euro, iar în companie sunt implicaţi şi toţi cei trei gineri ai antreprenorului, care coordonează, fiecare, afaceri conexe cu Marelvi: o reţea de magazine, un magazin online şi divizia de service.


    COMPANII: Pepiniera de antreprenori de la Stihl

    Nu multe companii se pot mândri că au „născut” 200 de antreprenori, câţi parteneri are acum Stihl, adică francizaţii săi. În reţea intră în fiecare an între 15 şi 20 de noi parteneri, dar sunt şi alţii care ies din sistem. Ce face diferenţa între ei?


    STRATEGIE: Trecerea unui manager de la metri cubi la euro

    Venit la conducerea Gaz Sud şi Grup Dezvoltare Reţele în noiembrie 2011, Alexandru Bucşă a găsit o companie care îşi căuta identitatea şi care se afla într-un moment de cumpănă, pe fondul unei stări de tensiune dintre actualul acţionar, compania Ligatne, deţinută de fondul ceh de investiţii PPF Investments, şi fosta conducere sau foştii acţionari. Totul, pe fondul unor experienţe ceva mai nefericite în relaţiile cu românii. 


    AUTO: 2014, încă un an trist pentru piaţa auto din Carpaţi

    Evoluţia pieţei auto în 2014 păstrează o aură de mister. Dacă în anii anteriori cei mai mulţi dealeri şi importatori se grăbeau pe final de an să anunţe estimări pentru anul următor, acum toată lumea este reţinută. 


    SPECIAL: Următorul colaps economic mondial

    Marile bănci centrale la nivel global pompează mii de miliarde în economie, cu scopul de a stimula creşterea. Strategia acestora alimentează însă preţurile pe piaţa imobiliară şi pe burse. În acest context, întrebarea nu mai este dacă va veni un nou colaps, ci când va avea loc acesta.


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 9 decembrie


    COVER STORY: 4G – sfârşitul tuturor restricţiilor

    La nouă ani de la momentul când Vodafone (Connex) lansa în premieră în România serviciile de date 3G, piaţa locală va marca în aprilie 2014 o nouă revoluţie tehnologică: mai multe reţele mobile cu tehnologia 4G vor oferi în majoritatea oraşelor din ţară nu doar viteze de acces la internet de aproape 300 de ori mai mari, ci şi o stabilitate şi o calitate a serviciului ce vor putea rivaliza în sfârşit cu cele ale conexiunilor fixe.

     


    CARIERĂ: Facultăţile care îţi asigură o slujbă după absolvire

     


     

    AFACERI: Vânzătorii de sentimente pentru manageri prea ocupaţi


    MANAGEMENT: Din mina de aur de la Brad, în birourile din piaţa Victoriei


    SPECIAL: Ucraina, la moment de răscruce

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 2 decembrie


    COVER STORY: Expaţi din Carpaţi. Românii care au reuşit la mii de kilometri distanţă de casă

    O comunitate de executivi răspândiţi în întreaga lume a dus limba română la vârful unor companii cu businessuri cumulate de peste 25 miliarde de euro.


    COMPANII: Fost director, în prezent antreprenor de succes


    BUSINESS: Povestea familiei Mocanu


    AUTO: De luni până vineri om de afaceri, sămbătă şi duminică pilot de curse


    SPECIAL: Maşinile lui Ion Ţiriac în muzeul de 50 de milioane


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 25 noiembrie


    COVER STORY: Foşti ziarişti de business, în lumea afacerilor

    Nu puţini sunt oamenii din mediul de afaceri cu background de jurnalist, cu precădere în presa economică. supusă în perioada postrevoluţionară unei permanente schimbări, presa a parcurs mai multe etape: cea romantică, în deceniul ‘90, cea de profesionalizare, în deceniul trecut, şi, în ultimii cinci ani, cea de adaptare la noile tehnologii. Fiecare dintre aceste valuri de jurnalişti a oferit mediului de afaceri şi câte un grup de parteneri: bancheri de investiţii, manageri, antreprenori, specialişti în comunicare. Cum presa de afaceri are deja o istorie, credem că poveştile celor pentru care jurnalismul s-a constituit într-un MBA la locul de muncă merită spuse.


    ANALIZĂ: De ce au stricat comercianţii români Black Friday


    STRATEGIE: IKEA şi planurile sale din România în agricultură


    ANTREPRENORIAT: Şi-a construit o carieră în ingineria pantofilor


    MARKETING: Omul care l-a descoperit pe ciobanul Ghiţă


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Cum era să distrugă moştenitorul Fiat afacerea familiei

    A intrat în afacerea familiei în 2002, ca asistentul directorului de relaţii instituţionale. În 2003 a devenit asociat de marketing pentru Ferrari şi Maserati, devenind mai apoi director de marketing. Lapo a demonstrat în nenumărate ocazii că numele prestigios al familiei nu este singurul lucru primit moştenire, ci şi talentul şi viziunea de succes a bunicului au fost păstrate în ADN. Cel mai mare succes al său la Fiat a fost relansarea Fiatului 500, maşina considerată vedeta filmelor hollywoodiene de acum 50 de ani, şi reabilitarea numelui şi imaginii companiei.

    „Am stat acolo patru ani, dar au fost cei mai dificili ani. Nu vreau să-mi asum tot creditul, dar acesta este adevărul. A fost o perioadă complicată. Modelul Cinquecento a fost un motor de inspiraţie al Fiatului. A reinstaurat  imaginea întregii companii. E un simbol italian, precum Mini este un simbol britanic. Cu toate că părea făcut pentru afacerea familiei, în 2006 decide să plece pentru a pune bazele propriei firme, în 2007. „Munca la Fiat a fost complicată, cum este munca la orice altă mare corporaţie. Lucrurile nu decurg mereu aşa cum ţi-ai dori şi, de regulă, sunt mult mai complicate decât par din exterior. Trebuie să faci compromisuri, iar eu nu sunt o persoană care face compromisuri uşor“.

    Citiţi mai multe despre cum era să distrugă moştenitorul Fiat afacerea familiei aici

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 18 noiembrie


    COVER STORY: Cheltuim anual 70 de milioane de euro pe operaţii estetice – sânii sunt obsesia numărul unu

    Piaţa de chirurgie estetică are o valoare de 70 de milioane de euro, generată de 200 de doctori şi de aproape 100.000 de intervenţii pe an. Se pot însă măsura în bani efectele frumuseţii?


    RESURSE UMANE: Generaţia care nu suportă deloc şefii


    TRAINING: Dacă îţi doreşti să fii un şef mai bun, calul te ajută!


    AFACERI: Povestea femeii care şi-a dus businessul cu parfumuri peste graniţă


    COMERŢ: Pantofii Guban îşi retrăiesc tinereţea


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Apel la vigilenţă, după descoperirea unui NOU TIP DE VIRUS al gripei aviare, la om

     Tulpina virusului identificată la o tânără în vârstă de 20 de ani este de o virulenţă relativ scăzută, dar cercetătorii subliniază riscul ca aceasta să se combine cu alte virusuri şi să devină mai periculoasă şi insistă asupra necesităţii de a se pregăti fără întârziere pentru o pandemie cu virusul gripei aviare, complexă şi imprevizibilă.

    Tânăra din centrul Taiwanului s-a prezentat le spital cu simptome gripale şi senzaţie de sufocare în mai 2013. Ea a reacţionat bine la tratamentul cu oseltamivir (Tamiflu) şi de atunci s-a recuperat total, scriu ei în revista medicală specializată The Lancet Respiratory Medicine, publicată joi.

    Cercetătorii detaliază în revistă această primă infecţie la om cu un virus H6, deja dată publicităţii în cursul verii. În afară de subtipurile H1, H2 şi H3 ale gripei A sezoniere, au fost deja înregistrate infecţii la om cu virusurile H5, H7 şi H10, amintesc ei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 11 noiembrie


    COVER STORY: Noul pol industrial al României – cum a atras Ploieştiul atenţia giganţilor mondiali

    Investiţii de peste 260 de milioane de euro au fost inaugurate anul acesta în fabrici la Ploieşti. Peste zece fabrici au început sau şi-au sporit producţia în ultimul an iar oraşul este deopotrivă bază de export dar şi hub regional pentru coordonarea activităţilor. PIB-ul judeţului Prahova în 2012 a urcat pe locul trei la nivelul întregii ţări, după Bucureşti şi Timiş. Ce şanse are însă Ploieştiul să-şi menţină statutul de star în atragerea de investiţii dedicate producţiei?


    AUTO: Timişoara participă la proiectul maşinii inteligente


    HORECA: Omul care le vinde românilor mâncare turcească de un milion de euro


    SPECIAL: Brazilianul care a i-a păcălit pe americani cu miliarde de dolari


    RETAIL: Producătoru neamţ de cafea care vrea să închidă Starbucks


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Avertismentul experţilor medicali: Reapariţia poliomielitei în Siria ameninţă inclusiv Europa

     “OMS a confirmat apariţia a cel puţin zece cazuri de poliomielită în Siria, unde vaccinarea a scăzut puternic în timpul războiului civil”, scriu într-o scrisoare deschisă profesorii Martin Eichner de la Universitatea Tübingen şi Stefan Brockmann de la Departamentul regional pentru Sănătate din Reutlingen.

    Odată cu exodul unui mare număr de refugiaţi către ţări vecine şi Europa, în prezent există riscuri ca virusul să fie reintrodus în regiuni în care poliomielita a fost eradicată de câteva zeci de ani, îşi exprimă ei îngrijorarea.

    Cei doi experţi avertizează în special asupra riscurilor sporite privind revenirea poliomielitei în regiuni din Europa în care vaccinarea este slabă, ca Bosnia-Herţegovina, Ucraina şi Austria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 4 noiembrie


    COVER STORY: România a devenit o ţară de consultanţi. Una din 20 de firme dă sfaturi altora

    Cea mai bună radiografie a suferinŢei economice a României se vede la Registrul Comerţului. Primele trei activităţi ale companiilor din ţară vizează, în această ordine, comerţul, construcţiile şi consultanţa de afaceri. Care este raportul corect între activitatea economică a unei ţări şi nevoia de consultanţă de business? Sau, mai pe scurt, are România nevoie de 31.799 de firme de consultanţă de afaceri şi management?


    ECONOMIE: Paginile unui buget încă nenăscut


    MANAGEMENT: Săptămâna vizitelor la nivel înalt


    STRATEGIE: Cel mai agresiv avocat din lume


    COMERŢ: În culisele unui vânzător online de mobilă


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.