Tag: primar

  • Sorin Bucurescu, un primar din judeţul Gorj, se află printre persoanele INTERCEPTATE în ultimii cinci ani: “Mai vorbeam cu câte o fată. Au lăsat în dosar şi mi-au creat probleme cu soţia”

    Edilul comunei Slivileşti, aflat al patrulea mandat, a fost trimis în judecată, în 2015, alături de alte trei persoane, pentru infracţiuni de corupţie. În acelaşi an, prima instanţă, Judecătoria Târgu-Jiu, a dispus achitarea primarului Sorin Bucurescu, hotărârea fiind atacată cu apel.

    În momentul în care a fost deferit justiţiei, bărbatul a aflat că, în timpul cercetărilor, instanţa a admis cererea procurorilor de interceptare a telefonului său.

    ”Şi eu am avut telefonul ascultat. Mă număr printre cele 1549 de persoane interceptate, în Gorj, în perioada 2010-2015. Enorm de multe, la noi ca la nimeni! În loc să luăm exemplu, în toate domeniile, din partea vestului, noi suntem oaia neagră la toate. Am avut telefonul ascultat permanent, 24 de ore din 24. Mi le-au arătat, mi s-a spus că am fost ascultat, nu am nimic de ascuns, asta este. Singurul lucru este că mai vorbesc şi eu cu câte o fată.

    Ar fi culmea la cât alerg şi la cât muncesc să nu mai vorbesc şi eu cu câte o fată. Iniţial nu am ştiut că e ascultat, nu-ţi spune nimeni, din contră. Te agită, îţi trimit tot felul de săgeţi, aceasta este metoda. E o bazaconie cu sunetele care s-ar auzi în timpul convorbirilor. Acestea sunt timpurile, în perioada aceasta trăim şi, din păcate, aprobările sunt date de către judecători, care ar trebui să ia mult mai în serios propunerile făcute de poliţişti şi de Parchet”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Bani acordaţi tinerilor care se căsătoresc şi locuinţe la preţ redus. Ce proiecte spectaculoase a mai avansat primarul Capitalei, Gabriela Firea

    “Pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de consiliu am introdus un proiect de hotărâre prin care să se instituie acordarea un stimulent financiar în cuantum de 1.500 de lei net/familie, pentru tinerii care se căsătoresc. Totodată, după cum bine ştiţi, Primăria Capitalei a înfiinţat societatea pe acţiuni S.C. Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti S.A. care are că obiect principal de activitate construirea de locuinţe sociale pentru tineri, la preţuri mult mai mici decât cele disponibile pe piaţă şi tot pentru aceştia am înfiinţat Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, pentru a putea sprijini iniţiativele şi priorităţile reale ale tinerilor din Capitală”, a declarat Gabriela Firea printr-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Acest proiect prevede ca cel puţin unul dintre soţi să se afle la prima căsătorie, să aibă domiciliul sau reşedinţa pe rază Municipiului Bucureşti, iar cel puţin unul dintre soţi să aibă vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

    “Tinerii amână tot mai mult căsătoria, în lipsa unor factori social-economici care să o favorizeze şi din cauza faptului că nu primesc sprijin din partea statului, prin autorităţile publice centrale şi locale, la constituirea familiei”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Al doilea oraş din România care ar putea avea metrou în viitorul apropiat

    Nicolae Robu, primarul Timisoarei, vrea metrou în oraş. În bugetul primariei pe acest an au fost alocati 137.000 de lei pentru studiul de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferata in Timisoara prin introducerea liniilor in subteran.

    Pe traseul feroviar dintre Gara de Nord si Aeroport pe care edilul il vizeaza, a stabilit deja si statiile, potrivit ziarului Opinia Timişoarei.

    „Daca le ducem in subteran si ecartul intre sine e la fel pentru garniturile de transport intra-urbane de tip metrou, ca si pentru tren, este pacat sa nu avem si transport intra-urban daca vrem sa ii spunem de tip metrou. Dar nu o retea complexa. Pentru ca la marimea de acum a Timisoarei nu se justifica, dar pe traseul liniilor actuale, prin subteran, am putea sa avem si, hai sa ii zicem metrou, care sa aiba statii si la Gara de Nord, in zona Iulius Mall, unde vom avea dezvoltarea cea mai tare din Romania, Openville, care este in curs de constructie. O a treia statie in zona Gradinii Zoologice, in partea de est a orasului si se poate face o deviere inspre aeroport. Aste e conceptul meu si intr-o buna zi vom avea asa ceva„, a spus primarul Nicolae Robu.

    Edilul a explicat si de ce nu este adeptul mutarii sinelor de cale ferata in afara orasului.

    „Intr-o buna zi liniile trebuie duse in subteran pentru ca asta e solutia cea mai rationala, pentru ca, daca le ducem in afara orasului, ce inseamna acum in afara orasului, peste 20 sau 30 de ani, nu va mai fi in afara orasului. Cand liniile de cale ferata au fost pozitionate unde sunt acum, locul era in afara orasului, acum e in mijlocul orasului. Noi deja gandim un proiect de dezvoltare intregrata Timisoara-Arad. Daca ducem liniile cu 15 kilometri inspre Arad, peste 30 de ani, nu stiu peste cati, acolo va fi o zona centrala a viitoarei aglomerari urbane, Timisoara-Arad. Drept urmare solutia cea mai rationala este sa le ducem in subteran„, a declarat Nicolae Robu

    Primarul are si o solutie pentru ce se va intampla la suprafata dupa ce liniile de tren vor fi ingropate.

    „La suprafata se poate amenaja un bulevard ultramodern, cu mai multe benzi, cu piste de biciclete, cu trotuare, cu sase randuri de copaci din 4 in 4 metri, pe o distanta de 10 kilometri. Noi ne putem inchipui ce bulevard am avea in locul liniilor de cale ferata si ce ar insemna el pentru traficul in Timisoara. Plus ca, de o parte si de alta, ar fi dezvoltari ultramoderne, constructii ultra moderne, la doi pasi de centrul istoric. Cate orase din lume ar avea sansa de asa ceva? Cred ca le poti numara pe degete. Noi, iata ca avem aceasta sansa, si intr-o buna zi, probabil ca nu va fi Robu primar atunci, pentru ca nu cred ca imi doresc sa fiu primar asa de mult timp. Din pacate, nu vom avea banii prea curand pentru acest proiect. Intr-o buna zi, tot ce spun eu acum va fi o realitate a Timisoarei„, a afirmat primarul pentru ziarul regional.

     

  • Un primar oferă 9000 de lei oricărei persoane care vrea să se mute în satul pe care-l conduce

    În nordvestul Italiei, un primar al unui orăşel din munţi îi oferă oricărui adult care este dispus să se mute acolo nu mai puţin de 2000 de euro.

    Bormida este un sat idilic din Liguria a cărui populaţie de doar 394 de rezidenţi speră să primească un influx de cetăţeni. Altfel depopularea ar putea ameninţa existenţa localităţii.

    Detaliile încă nu au fost stabilite, dar un consilier local a declarat pentru The Guardian că “oricine e binevenit să trăiască aici”.

    Pe lângă suma de 2000 de euro, Primarul Daniele Galliano promite să aibă case pentru închiriere cu doar 50 de euro. Totuşi, nu sunt prea multe lucruri de făcut în Bormida. Aici sunt doar patru restaurante şi o biserică.

    După ce primarul a publicat anunţul pe Facebook, mulţi oameni s-au grăbit să răspundă. O persoană a spus chiar că ar renunţa la bonusul de 2.000 de euro dacă i se oferă, în schimb, un loc de muncă stabil.

    “Viaţa e simplă, aerul curat şi mâncarea sănătoasă”, a declarat pentru cotidianul britanic Oddone Giuseppe, managerul unui restaurant.

    Un plus pentru sat este faptul că Liguaria este foarte aproape de destinaţia populară Cinque Terre. 

  • Ce a declarat cea mai frumoasa primăriţă din România la un an după ce a câstigat alegerile

    Pe Facebook, Irina Onescu a distribuit o amintire din 2016 cu mesajul „Decizia care mi-a schimbat viaţa…”Dragi prieteni, vechi şi noi,

    Anul acesta mă regăsesc într-o poziţie pe cât de dificilă, pe atât de privilegiată. Am şansa să dăruiesc unei comunităţi dragi mie speranţa unui viitor mai bun. Şi chiar îmi doresc să fac asta!

    Poate că mulţi dintre voi o veţi considera nebunie, însă cei care mă cunosc cu adevărat ştiu că îmi găsesc bucuria şi împlinirea ajutându-i pe cei din jurul meu.

    În vreme ce colegii mei, ori prietenii din Bucureşti, şi-au croit fiecare drumul profesional în tumultul capitalei, EU am ales să îmi încarc bateriile într-un colţ de România numit Petris.

    Aici am copilărit şi în ciuda rădăcinilor mele, străine de aceste locuri, aici mă simt ACASĂ! Şi tot aici îmi doresc să schimb ceva din inerţia cu care ţara asta îşi scrie destinul. Atât cât pot.

    Nu mă interesează politica, însă îmi pasă de oameni. Şi poate că nu realizez întru totul la ce mă înham, sau poate că nu voi atinge toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar cel puţin pot ţine capul sus ştiind că am încercat să fiu chiar eu schimbarea necesară. Fie chiar şi aici, în colţul de România numit Petriş.

    Am alături o familie deosebită, prieteni minunaţi şi un suflet deschis.
    Gânduri bune pleacă de la mine către voi, oriunde v-aţi afla! Sper ca timpul să vă împlinească toate visurile şi să vă trăiţi viaţa mereu cu zâmbetul pe buze!

  • Ce a declarat cea mai frumoasa primăriţă din România la un an după ce a câstigat alegerile

    Pe Facebook, Irina Onescu a distribuit o amintire din 2016 cu mesajul „Decizia care mi-a schimbat viaţa…”Dragi prieteni, vechi şi noi,

    Anul acesta mă regăsesc într-o poziţie pe cât de dificilă, pe atât de privilegiată. Am şansa să dăruiesc unei comunităţi dragi mie speranţa unui viitor mai bun. Şi chiar îmi doresc să fac asta!

    Poate că mulţi dintre voi o veţi considera nebunie, însă cei care mă cunosc cu adevărat ştiu că îmi găsesc bucuria şi împlinirea ajutându-i pe cei din jurul meu.

    În vreme ce colegii mei, ori prietenii din Bucureşti, şi-au croit fiecare drumul profesional în tumultul capitalei, EU am ales să îmi încarc bateriile într-un colţ de România numit Petris.

    Aici am copilărit şi în ciuda rădăcinilor mele, străine de aceste locuri, aici mă simt ACASĂ! Şi tot aici îmi doresc să schimb ceva din inerţia cu care ţara asta îşi scrie destinul. Atât cât pot.

    Nu mă interesează politica, însă îmi pasă de oameni. Şi poate că nu realizez întru totul la ce mă înham, sau poate că nu voi atinge toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar cel puţin pot ţine capul sus ştiind că am încercat să fiu chiar eu schimbarea necesară. Fie chiar şi aici, în colţul de România numit Petriş.

    Am alături o familie deosebită, prieteni minunaţi şi un suflet deschis.
    Gânduri bune pleacă de la mine către voi, oriunde v-aţi afla! Sper ca timpul să vă împlinească toate visurile şi să vă trăiţi viaţa mereu cu zâmbetul pe buze!

  • Vom avea un ‘Muzeu al Prostiei’! Ultimul atac al primarului Nicolae Robu, la Timisoara

    Edilul sustine cu tarie ca, daca CNI alege Girocul, el va face din banii timisorenilor o alta sala polivalenta la stadion.

    „Daca nu face CNI-ul Sala Polivalenta in locatia excelenta, din zona Dan Paltinisanu, in campusul sportiv a Timisoarei, din vecinatatea stadionului, atunci Primaria Timisoara va face pe venituri proprii acea sala. Vom da drumul in curand la studiul de fezabilitate, si, daca CNI doreste sa preia si sa faca investitia aici, vom colabora. Daca nu, vom merge pe bani de la bugetul local si vom face aceasta sala. Sa vedem cum vor raspunde in fata timisorenilor, daca se va face o sala acolo. Va fi o sala Muzeu al Prostiei si a lipsei de loialitate fata de Timisoara, pentru ca Timisoara va avea evenimente in paralel cu acea sala de acolo, si o sa vedem ce se va intampla in acea sala„, a spus furios primarul Nicolae Robu.

    Edilul sef al Timisoarei recunoaste ca nu are niciun act oficial din care sa reiasa ca sala polivalenta de 16.000 de locuri, pe care o va face Compania Nationala de Investitii, va fi ridicata la Giroc.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Proiectul legii salarizării:10% majorări pentru învăţământul primar, 30% pentru învăţământul superior

    Legea salarizării, pusă în dezbatere publică, prevede că personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază, în timp ce personalul didactic din învăţământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou festival de amploare în România: organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA

    Primăria Constanţa îşi anunţase, în martie, intenţia de a pune litoralul românesc pe harta internaţională a destinaţiilor turistice de tip festival prin organizarea unui eveniment muzical de amploare, iar Decebal Făgădău i-a invitat pe reprezentanţii celui mai popular festival din Europa, UNTOLD, pentru a discuta posibilitatea dezvoltării unui nou proiect pe litoralul Mării Negre. Aşa s-a născut NEVERSEA, „cel mai mare festival pe plajă, de la malul Mării Negre”.

    Potrivit lui Decebal Făgădău, Constanţa merită să găzduiască cel mai important festival desfăşurat în aer liber, la malul mării, oraşul urmând să devină un punct important pe harta festivalurilor din Europa.

    Făgădău crede că un astfel de eveniment va atrage mii de turişti străini şi români, iar economia oraşului va avea extrem de mult de câştigat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostă Miss World, cel mai tânăr PRIMAR al Gibraltarului. CONTROVERSELE pe care le stârneşte ”cel mai frumos primar din lume” – GALERIE FOTO

    În cadrul unui interviu pentru The Mail, Lopez a afirmat că se simte mândră de faptul că este britanică.
     
    ”Sunt mândră să fiu britanică. Gibraltarul aparţine de Marea Britanie şi mereu va fi aşa. De ce am dori să ne schimbăm steagul?”, a spus aceasta.