Tag: pozitie

  • Gheorghe Popescu: Mircea Sandu va fi preşedinte de onoare al FRF

    “Oricine ar veni, ar fi păcat să nu foloseşti experienţa domnului Mircea Sandu. Deci, da. Eu voi dori să capete o funcţie onorifică, pentru că este nevoie de experienţa dânsului şi poziţia pe care o are. Întotdeauna este mult mai bine să ai sprijinul actualului preşedinte decât să îl ai împotriva ta. De asemenea, sunt de părere că oricine ar veni la conducerea fotbalului românesc, este nevoie de experienţa şi de poziţia pe care o are domnul Mircea Sandu la UEFA. Eu am fost alături de dânsul, ca membru al Comisiei de Disciplină al UEFA, la Campionatul European şi pot să vă spun că are o poziţie foarte bună. Pe lângă faptul că este membru în Comitetul Executiv este şi preşedintele Comisiei de Finanţe din cadrul UEFA, o comisie extrem de importantă. De aceea cred că prezenţa dânsului alături de fotbalul românesc din poziţia pe care o are ca membru în Comitetul Executiv al UEFA, este foarte benefică şi trebuie folosită”, a spus Sandu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Poziţia copilului” a fost accesibilizat pentru nevăzători. Filmul va avea proiecţie specială la TIFF

     Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Fundaţia Cartea Călătoare, filmul “Poziţia copilului” a fost accesibilizat pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică.

    Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului.

    La eveniment va participa actriţa Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul principal în film.

    “Această proiecţie reprezintă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale, mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul sârb: Înţeleg foarte bine presiunile care se fac asupra României pentru problema Kosovo

     “Stabilitatea acestei regiuni este foarte importantă pentru întreaga Europă şi, de aceea, eu înţeleg foarte bine presiunile şi situaţia în care se află România pentru poziţia sa principială în ceea ce priveşte problema Kosovo. Fiţi convinşi că Serbia doreşte ca problema Kosovo să se rezolve cât mai rapid şi să se găsească soluţii acceptabile pentru ambele părţi, şi ca toţi împreună să ne întoarcem către viitor”, a spus Ivica Dacic la finalul întrevederii cu omologul său român, Victor Ponta, la Palatul Victoria.

    În urmă cu o lună, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INTERVIU cu producătorul filmului “Poziţia copilului”, Ada Solomon: Cinema-ul de artă, ca produs cultural, nu poate trăi din el însuşi

     Ada Solomon are programate la Festivalul de la Cannes întâlniri cu eventualii distribuitori sau coproducători ai celui mai nou proiect de lungmetraj semnat de Radu Jude, “Aferim!”, pentru care va începe producţia, cel mai probabil, anul viitor.

    De asemenea, scurtmetrajul lui Radu Jude “O umbră de nor”, produs de Ada Solomon, a fost selectat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes 2013 (15 – 26 mai). “O umbră de nor” va fi proiectat în premieră la Cannes joi.

    Ada Solomon mai vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre ce a presupus producţia filmului “O umbră de nor”, despre relaţia breslei filmului românesc cu Centrul Naţional al Cinematografiei, dar şi despre criteriile după care îşi alege proiectele în care să se implice.

    Cititit mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple este cel mai valoros brand din lume

    Podiumul este completat de IBM, cu 112,54 miliarde de dolari. Google a făcut schimb de locuri cu IBM, care ocupa în precedenta ediţie a studiului locul secund.

    Apple, Google şi IBM sunt urmate de McDonald’s (90,26 miliarde dolari), Coca-Cola (78,42 miliarde de dolari), AT&T (75,51 miliarde de dolari), Microsoft (69,8 miliarde de dolari), Marlboro (69,38 miliarde de dolari), Visa (56,06 miliarde de dolari) şi China Mobile (55,37 miliarde dolari).

    Visa a consemnat cel mai puternic avans al valorii brandului în Top 10, cu o creştere de 46% faţă de anul anterior, în timp ce Micosoft a înregistrat cea mai mare scădere, de 9%.Toyota (24,4 miliarde de dolari) este cel mai valoros brand auto şi se plasează pe locul 24 în topul general, fiind urmat pe poziţia imediat următoare de BMW (24 miliarde de dolari), Mercedes-Benz pe 43 (17,95 miliarde de dolari), Nissan pe 86 (10,2 miliarde de dolari) şi Volkswagen, pe ultimul loc al clasamentului general (8,8 miliarde de dolari).

    Louis Vuitton (locul 29) a rămas cel mai valoros brand de lux din lume, chiar dacă a înregistrat o scădere de 12%, la 22,7 miliarde de dolari. Hermes (poziţia 40) a stagnat la 19,1 miliarde de dolari, în timp ce rivalii Gucci (locul 65) şi Prada (locul 98) au crescut însă puternic în ultimul an. Astfel, Gucci a urcat cu 48%, la 12,7 miliarde de dolari, iar Prada cu 63%, la 9,45 miliarde de dolari.

    Samsung, concurentul principal pentru Apple pe piaţa smartphone, se află abia pe poziţia 30, cu un brand evaluat la 21,4 miliarde de dolari, în urcare însă cu 51% faţă de anul anterior. Grupul sud-coreean a urcat 25 de locuri comparativ cu anul trecut.

    Facebook a coborât 12 locuri şi a ajuns pe 31, după ce valoarea brandului a scăzut cu 36% într-un an, la 21,26 miliarde de dolari. În contrast cu declinul celei mai mari reţele de socializare din lume, echivalentul chinez al Facebook, Tencent, a urcat cu 52%, la 27,3 miliarde de dolari, şi se află pe locul 21, cu 16 poziţii mai sus faţă anul precedent. Tencent are aproape 800 de milioane de utilizatori activi, faţă de peste 1,1 miliarde în cazul Facebook.

    Yahoo a intrat în top 100 după ce numirea unui nou director anul trecut a suţinut preţul acţiunilor şi aprecierea valorii brandului. Astfel, Yahoo se află pe poziţia 92, cu o valoare a brandului de 9,83 miliarde de dolari.

  • Marius Popescu este noul director general ING Asigurări de Viaţă

    Marius Popescu, 39 de ani, lucrează în grupul ING de opt ani. El a deţinut poziţia de manager de investiţii al ING Asigurări de Viaţă (2005 – 2008), ulterior preluând mandatul de Director General al ING Investment Management România (2008 – 2010). În 2010, Marius Popescu s-a alăturat echipei ING Pensii şi începând cu iulie 2012, Popescu ocupă şi poziţia de Preşedinte al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

    Marius Popescu este absolvent al programului MBA în cadrul Universităţii Saint Mary din Halifax, Canada (1999 – 2001), studii completate de numeroase certificări internaţionale în domeniul financiar: CFA (Chartered Financial Analyst, fiind membru al Toronto CFA Society şi CFA România), ACCA (Chartered Certified Accountant), CGA (Certified General Accountant, membru al CGA Canada). Recent, Marius Popescu a absolvit General Management Program, al prestigioasei Harvard Business School.

    Marius Popescu îi urmează în funcţia de Director General al ING Asigurări de Viaţa lui Bram Boon, care a deţinut această poziţie pe parcursul a două mandate: 2004 – 2008 şi 2012 – 2013. Bram Boon va ramâne membru al Consiliului de Administraţie până în luna octombrie 2013.

     

  • Ponta se întâlneşte cu Lakshmi Mittal, preocupat de poziţia României la reuniunea CE privind energia

    “Mă întâlnesc cu domnul Mittal, care vine în Bucureşti la invitaţia mea. Mittal, ca toţi producătorii din Uniunea Europeană, are o mare preocupare faţă de deciziile pe care Uniuea Europeană le va lua la Consiliul European pe energie. Ei spun aşa: Europa, dacă nu reduceţi preţurile la energie şi continuaţi să le creşteţi, nu mai suntem competitivi, ne ducem în China, în Africa, în altă parte, pentru că în Europa nu mai sunt competitivi”, a spus Ponta, la postul public de televiziune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta merge la Curtea Constituţională pentru a-şi susţine poziţia privind judecătorul român la CEDO

     La jumătatea lunii aprilie, premierul i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)

    Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, de asemenea, Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

    Opinia premierului în această problemă este că majoritatea ţărilor europene propun un judecător la CEDO printr-o procedură guvernamentală, deoarece în acest caz nu există un “monopol” sau obligaţia ca persoana în cauză să fie de profesie judecător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Europeană: Motorola Mobility abuzează de poziţia pe piaţă cu cereri de interzicere a produselor Apple

     Executivul UE a trimis Motorola Mobility o plângere antitrust în acest sens, relatează Bloomberg.

    “Companiile ar trebui să îşi folosească timpul inovând şi concurând în baza meritelor produselor oferite, nu folosind incorect drepturile de proprietate intelectuală în scopul de a ţine în loc concurenţa, în detrimentul inovaţiei şi al dreptului de a alege al cumpărătorului”, a declarat luni comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia.

    UE încearcă să elimine abuzurile legate de drepturile de proprietate intelectuală, în condiţiile în care Motorola Mobility, Microsoft, Apple şi Samsung Electronics obţin victorii comerciale prin hotărâri judecătoreşti divergente, în întreaga lume.

    Anul trecut, Almunia a trimis Samsung o plângere oficială, legată de maniera în care compania se foloseşte de patente, şi are în vedere stabilirea unor reguli care să împiedice companiile să se folosească incorect de invenţii, în detrimentul concurenţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama: Poziţia SUA faţă de situaţia din Siria va fi revizuită dacă au fost utilizate arme chimice

     “Nu pot fi luate decizii pripite până nu se va dovedi că au fost utilizate arme chimice; dar, dacă se va dovedi că au fost utilizate arme chimice, vom revizui pozţia” privind o posibilă intervenţie militară, a declarat Obama într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă.

    Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat săptămâna trecută că regimul din Siria probabil a utilizat arme chimice de mică putere, subliniind că informaţiile nu sunt sigure. “Serviciile de informaţii americane au concluzionat, cu un anumit nivel de exactitate, că regimul sirian a utilizat arme chimice, în special gaz sarin”, a spus Hagel. Însă, conform experţilor, informaţiile furnizate de Statele Unite privind presupusa utilizare a armelor chimice de către regimul din Siria nu se ridică la nivelul standardelor probelor luate în considerare de Naţiunile Unite, care vor trimite o echipă pentru evaluarea situaţiei. Preşedintele Barack Obama a cerut o evaluare definitivă privind utilizarea sau nu a armelor chimice de către regimul din Siria înainte de a lua o decizie privind noi măsuri în acest dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro